Într-o seară rece de Noiembrie în Berlin mă întorceam cu metroul acasă. Deși nu știu dacă o locuință închiriată în străinătate, în care un emigrant locuiește, poate înlocui acel loc numit acasă din România. Însă trebuie acceptat și un astfel de loc ca un provizoriu acasă unde îți poți regăsi liniștea, odihna, de asemenea refacerea puterilor pentru a înfrunta vicisitudinile vieții din străinătate, și mai ales provocările noilor zile ce îți stau în față. Berlin este un oraș frumos, ce se întinde pe o suprafață mare cu multe spații verzi ce acum sunt îmbrăcate în veșmântul toamnei, cu o altă ocazie voi încerca să descriu puțin acest oraș. Uneori este nevoie să călătoresc pe distanțe mari cu metroul sau autobuzul. În tot timpul călătoriilor lungi, îmi face plăcere să analizez fețele oamenilor din metrou, mai ales că în Berlin poți întâlni oameni ce vin din țări și culturi diferite. De câte ori sunt prin părțile supraaglomerate ale Berlinului, am un sentiment ciudat și anume, am senzația că m-aș afla în preajma turnului Babel, cred că numai acolo se putea vedea o așa de mare varietate de persoane.

Îmi face plăcere să mă uit la oameni să-i studiez, îi văd pe unii obosiți în haine de muncă ce se întorc spre casele lor. De asemenea sunt foarte mulți studenți a căror înfățișare îți transmit mesajul că ei se află în dimineața vieții și vor să reușească în marea alergare a vieții, apoi vezi oameni curați, îngrijiți, pe care privindu-i îți dai seama că toată viața lor au trăit echilibrat, îmbătrânind frumos. Există unii cu unele fizionomii pe care le întâlnești prin anumite cartiere ale Berlinului care înspăimântă prin degenerarea morală la care au ajuns și care se vede imprimată pe fețele lor.

La una din stațiile la care metroul s-a oprit a urcat un tânăr rus, înalt, cred că avea până în treizeci de ani, cu părul mare, blond legat la spate într-o coadă de asemenea avea o barbă mare blondă, impresionau ochii săi albaștrii ce reflectau noblețe, iar fața sa avea o expresie frumoasă, inteligentă, întreaga sa înfățișare îmi amintea de preoții sau călugării tineri ce-i văzusem cu ani în urmă prin mănăstirile din România. Avea o atitudine plină de demnitate, părea un tânăr cu o puternică personalitate. Era îmbrăcat cu o haină de velură maro, niște blugi și încălțat cu niște ghete de piele maro, hainele îi erau curate de asemenea era îngrijit, păstrându-și o bună igienă.

După ce făcu o reverență acompaniind-se de chitară începu să cânte cu o voce sonoră, melodioasă, puternică, am rămas surprins de talentul său muzical. De asemenea am observat că oamenii din metrou erau surprinși de vocea acelui tânăr. Îmi amintea de muzica gregoriană iar fața sa era serioasă, concentrată în timp ce cânta, ochii săi îi străluceau de plăcerea ce el o simțea atunci când cânta, termină în câteva minute apoi făcu o reverență și porni să strângă bani de la cei ce voiau să-i dea câte ceva, i-am oferit și eu un euro ca de la un emigrant la un emigrant. Mi-a mulțumit înclinându-și puțin statura sa înaltă și m-a privit cu acei ochi albaștrii senini ce dădeau chipului său tinerețe și frumusețe bărbătească. Cred că portretul său ar fi trezit dorința unui pictor de al picta și mai ales cred că ar fi fost impresionant de surprins acel moment în timp ce el cânta, expresia feței sale din acel moment merita efortul de a fi pictată pe pânză, cred că o astfel de pictură ar fi încântat iubitorii de frumos și artă.

Iată mi-am zis, un rus autentic, și deși nu am înțeles cuvintele din cântecul său pentru că a cântat în rusește, m-a impresionat talentul său. Însă pe de altă parte cum e posibil ca un asemenea talent să se piardă îngropat într-un metrou din Berlin. De ce nu a ajuns departe în lumea muzicii? Ce caută aici printre muzicanții ambulanți ce cântă la diferite instrumente muzicale prin diferite locuri ale orașului. Întâlnirea cu tânărul rus mi-a adus aminte de Spania și de faptul că și acolo am întâlnit pe străzile vieții tineri ce trăiau o viață obișnuită, însă unii posedau anumite calități deosebite.

Cu ani în urmă, în Valencia, în apartamentul în care locuiam pe atunci i-am închiriat o camera unui tânăr din Ecuador pe nume Luis, cred că în alte circumstanțe tânărul acesta ar fi putut să fie un al doilea Cantinflas. Era scund, ca majoritatea ecuadorienilor, fața lui însă mi-a rămas adânc întipărită în minte, avea ochii negrii cu un aer de inocență, expresia feței lui era un amestec între trăsăturile indienilor văzuți prin documentarele despre jungla amazoniană și un fel de bufonerie autentică, avea o înclinație înnăscută, un talent natural de comediant de clasă, însă brut neșlefuit de școlile superioare ci doar de școala vieții cea interminabilă.

De câte ori acasă eram triști eu și soția mea, el cu farmecul său inegalabil ne făcea să râdem modul său de a fi, a vorbi, de a se comporta stârnea hohote de râs. Cât timp a stat cu noi a fost pentru noi o oază de relaxare. Tânărul acesta în alte circumstanțe ar fi ajuns un mare actor de comedie, eu personal am mai văzut talente în acest domeniu dar pot să spun ca în afară de Cantinflas nu am văzut un bufon atât de natural. Creionarea portretului acestui tânăr mi-a adus aminte de Nicolae un prieten despre care am mai scris și de o discuție avută cu el în timp ce priveam un meci de fotbal din divizia C.

Atât mie cât și lui Nicolae ne-a atras atenția un jucător ce avea în jur de douăzeci și șase de ani cred că era din America de Sud, pe fața acelui tânăr în timp ce juca fotbal se vedea o expresie de hotărâre amestecată cu iscusință și plăcere, era ca peștele în apă, îl încânta ceea ce făcea. Scund de statură însă foarte elastic și viguros, practic când lua mingea ori dădea o pasă bună, ori dribla doi, trei, din jucătorii adverși, însă ce uimea era naturalitatea cu care o făcea, pur și simplu el și mingea erau una, se contopeau. Nicolae îl privea cu plăcere, la un moment dat îmi spuse: , , Bun jucător, foarte bun, ar putea juca și în divizia B dar cred că ar face față și în prima divizie, iar el își pierde timpul jucând pe maidanele astea, ar putea câștiga bani, ar încânta cu fotbalul lui atâția oameni. În orice domeniu din viață întâlnești oameni care ar fi putut sta alături de cei mai mari în domeniul respectiv, însă din cauza circumstanțelor sau a alegerilor neînțelepte cei din categoria acestui jucător nu ajung sus, acolo unde ar trebui să fie, întâlnești astfel de situații în viață ce te nedumeresc. “ Nicolae mă privi puțin, apoi urmări terminarea unei faze de același jucător după care îmi spuse: , , Așa este viața, însă eu m-am mâhnit întotdeauna când am întâlnit situații din astea, și pe cât mi-a stat în putere am căutat să ajut, să promovez astfel de oameni, bineînțeles în sfera mea și în limita posibilităților mele, nu pot să trec nepăsător pe lângă astfel de oameni. “

Dincolo de orice altă argumentație este trist faptul că aceste talente minunate se pierd, sunt înăbușite în valurile vieții, fără posibilitatea ca astfel de tineri să iasă la un liman, să se dezvolte conform talentelor pe care le au aducând bucurie în viețile altor oameni. Pe de altă parte sunt și cazuri când în diferite domenii unii sau ridicat de jos de tot și au strălucit prin talentele lor. Unii poartă ei însăși vina pentru faptul că având un anumit talent nu s-au dezvoltat, nu au muncit pentru a face ceva în viață, au preferat mediocritatea ce în final i-a înăbușit, sau poate au crezut că vor reuși doar pe baza talentului și fără efort stăruitor, temeinic, în vederea pregătirii ce este cred eu, o greșeală care costă.

Însă cel mai dureros este că unii tineri cu anumite capacități extraordinare în loc să li se ofere o mână de ajutor pentru a fi promovați, au fost priviți cu indiferență de cei care îi puteau ajuta, sau mai rău uneori încurcați, opriți în mod voit de a nu ajunge în locul ce li s-ar fi cuvenit în societate. Personal cred în existența providenței divine ce este la cârma tuturor lucrurilor din lumea aceasta, și poate ridica și înălța ființa umană din cele mai de jos abisuri. Dar există o condiție și anume, conlucrarea cu Divinitatea, mai precis acceptarea unui stil de viață pe care Infinita Înțelepciune l-a trasat, însă unii refuză categoric această conlucrare și atunci dezastrul este inevitabil, însă acolo unde divinul și umanul se împletesc rezultatele sunt uriașe.