1."Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă"! "Eu sunt robul Tău; dă-mi pricepere ca să cunosc învăţăturile Tale". "Pleacă-mi inima spre învăţăturile Tale" - ca roua să cadă peste ea. Odinioară fiii lui Israel au zis lui Moise: "Vorbeşte-ne tu şi te vom asculta; dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim". Nu tot aşa, Doamne, nu tot aşa este rugăciunea mea; ci dimpotrivă, ca şi proroocul Samuel, strig şi eu cu smerenie dar şi cu dorinţă aprinsă:

   "Vorbeşte, Doamne, căci robul Tau ascultă".

   Nici Moise, nici altul din prooroci să-mi  vorbească, ci Tu, Doamne Dumnezeul meu, Tu să-mi vorbeşti, Tu, lumina care ia-i luminat, Tu, duhul care ai însufleţit pe toţi proorocii, Tu să-mi vorbeşti, căci Tu singur poţi şi fără ei, să-mi umpli sufletul de adevărul Tău; dar ei fără Tine, nu pot nimic.

   2. Ei pot vorbi; dar nu pot da duh. Cuvântul lor este frumos dar dacă taci Tu, Doamne, inima nu s-aprinde. Ei ne dau învăţătura, dar Tu ne dai înţelesul ei. Ei vestesc taine, dar Tu ni le lămureşti. Ei vestesc poruncile Tale dar TU dai ajutor ca ele să fie împlinite; ei arată calea, dar TU ne dai puterea să mergem pe ea; ei lucrează pe dinafară, dar TU luminezi inimile. Ei udă pe dinafară, dar TU dai rodire înăuntru. Cuvintele lor bat la urechi, dar uşa înţelegerii TU o deschizi.

   3. Aşadar, nu Moise să-mi vorbească, ci TU, Veşnicul Adevăr! Tu să-mi vorbeşti, ca nu cumva să mă veştejesc ca pomul neroditor şi să mor în păcat, dacă voi fi îndemnat numai pe dinafară şi nu voi fi aprins pe dinăuntru, nu cumva cuvântul pe care l-am auzit dar nu l-am urmat, l-am cunoscut dar nu l-am iubit, l-am crezut dar nu l-am împlinit, să-mi fie osândă.

   "Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă". "Tu ai cuvintele veţii veşnice"

   Vorbeşte, Doamne, pentru ca sufletul meu să se mângâie, viaţa să mi se îndrepte, iar Numele Tău să fie lăudat, preamărit şi binecuvântat în veci!