Lupta din zilele noastre

   Când ascult rugăciuni publice din biserici evanghelice, aud oameni spunându-I lui Dumnezeu ce să facă, la care se mai adaugă aluzii voalate la cum ar trebui să se poarte alţii. Când ascult rugăciuni din biserici cu tendinţe liberale, aud chemări la acţiune, de parcă rugăciunea ar fi o etapă care ar putea fi expediată rapid pentru ca apoi să ne apucăm de lucrări serioase pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Opera teologică a lui Hans Kung, - Ce înseamnă să fii creştin -, numărând peste 700 de pagini, nu are nici măcar un capitol sau o referinţă bibliografică despre rugăciune. Cerându-i-se lămuriri mai târziu, Kung a spus că regretă omisiunea. Pe parcursul scrierii cărţii, se simţise atât de presat de cenzorii Vaticanului şi de termenele limită impuse de editor încât pur şi simplu a uitat să abordeze subiectul rugăciunii.

   Cum se face că rugăciunea ocupă teoretic un loc atât de important în sondaje şi unul atât de scăzut în topul lucrărilor care aduc împlinirea reală? Cum se explică imensul contrast dintre oameni de talia unui Luther sau Simeon, care petreceau ore în şir îngenunchiaţi în rugăciune, şi omul modern care se roagă zece minute şi începe sa se foiască nervos?

   Peste tot am întâlnit o contradicţie între rugăciune, ca teorie, şi rugăciunea, ca practică.

   Teoretic, rugăciunea este actul uman esenţial, un punct de legătură nepreţuit cu Dumnezeul universului. Practic, rugăciunea sporeşte deseori confuzia şi frustarea. Editorul meu a organizat un sondaj de opinie pe Internet şi din 678 de respondenţi doar 23 s-au declarat mulţumiţi de timpul petrecut în rugăciune.

   Progresele din domeniul ştiinţei şi tehnologiei contribuie, fără îndoială, la amplificarea sentimentului de confuzie legat de rugăciune. Odinioară, gospodarul ridica fruntea şi implora cerul de aramă să pună capăt secetei. Astăzi studiem fronturile atmosferice de joasă presiune, săpăm canale de irigaţii şi producem nori cu ajutorul particuleleor metalice. Odinioară, când copilul se îmbolnăvea, părinţii strigau după ajutor la Dumnezeu; acum cheamă salvarea sau telefonează la medic.

   Aproape peste tot în lume, rugăciunea e subminată de scepticismul modern. Respirăm o atmosferă saturată de îndoială. De ce lasă Dumnezeu ca istoria să aibă un curs atât de complicat şi nu intervine? La ce ajută rugăciunea în faţa ameninţării unui atac nuclear, a terorismului, a uraganelor, şi încălzirii globale? Pentru unii, rugăciunea, pare, după spusele lui George Buttrick, "un spasm de cuvinte care se pierd într-o indiferenţă cosmică" - şi, nota bene, scria asta în 1942!

   Prosperitatea contribuie şi ea la diminuarea interesului pentru rugăciune.

   În călătoriile mele, am observat că - creştinii din ţările în curs de dezvoltare petrec mai puţin timp reflectând la eficienţa rugăciunii şi mai mult timp rugându-se efectiv. Cei bogaţi se bazează pe puterea de care dispun şi pe resurse financiare pentru a-şi rezolva problemele imediate, şi pe poliţe de asigurare şi planuri de pensii pentru a-şi aranja viitorul. Pentru că, nu-i aşa, ne-ar veni destul de greu să ne rugăm cu toată sinceritatea: "Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi", când camara e burduşită de provizii pentru o lună întreagă.

   Din ce în ce mai mult, presiunea timpului nu mai lasă loc acelui ritm de viaţă domol de care se pare că are nevoie rugăciunea. Comunicarea cu alţi oameni e tot mai redusă şi tot mai codificată: câteva rânduri, e-mailuri, mesaje instant. Avem din ce în ce mai puţin timp pentru conversaţie, ca să nu mai vorbim de contemplaţie. Mereu avem sentimentul că NU E DESTUL. Nu avem timp destul, nu ne odihnim destul, nu facem destul sport, nu ne recreem destul.

   Unde mai încape Dumnezeu într-o viaţă care pare a fi pierdut deja lupta cu cronometrul?

   Daca totuşi ne hotărâm să aruncăm o privire în interior şi ne punem sufletul pe masă, terapeuţii şi grupurile de sprijin ne oferă căi de eliberare care altădată Îi erau rezervate doar lui Dumnezeu. Rugăciunea către un Dumnezeu invizibil nu aduce acelaşi feedback pe care îl obţii de la un consilier sau de la nişte prieteni care, cel puţin, dau din cap plini de compasiune. Oare chiar există cineva care ne ascultă? Sau, cum întreba, pe un ton nazal, telefonista Ernestine, interpretată de actriţa de comedie Lily Tomlin: "Sunt în legătură cu cel căruia îi vorbesc!"

   Pentru sceptic, rugăciunea e o iluzie, o pierdere de vreme. Pentru credincios, ea reprezintă poate cea mai importantă modalitate de utilizare a timpului. În calitate de creştin, cred în cea de-a doua afirmaţie.

   Atunci de ce ridică rugăciunea atâtea probleme?

   Pastorul britanic Martyn Lloyd-Jones sintetiza astfel această nedumerire:

   "Dintre toate activităţile în care se implică un creştin, şi care sunt parte integrantă a vieţii de credinţă, nu există nici una care să ne provoace un sentiment mai derutant şi sa ridice atâtea probleme aşa cum face activitatea pe care o numim rugăciune."