În ce măsură Predica de pe Munte, exprimă Evanghelia lui Isus şi în ce limite este un mesaj pentru cei care au acceptat Evanghelia.

De Ardelean Viorel

Cuprins :

1.Introducere

2. Evanghelia lui Isus

Poarta cea strâmtă

Iubirea vrăşmaşilor.

Problema fericirii.

Atitudinea inimii.

Rugăciunea

Prorocii mincinoşi

Rolul creştinului în lume

Problema suferinţei.

3.Mesajul pentru credincioşi

4.Împărăţia lui Dumnezeu

5.Aplicaţii

6. Bibligrafie

1. Introducere

Caracterul Evangheliilor[1]. Dincolo de vizibila lor deosebire în tratarea sau alcătuire detaliilor, cele patru  Evanghelii sunt satisfăcute de o extraordinară parte a unui  întreg. Din această cauză, nu puţini au fost  aceia care au experimentat o combinare în esenţă celor patru biografii ale Domnului Isus,   într-un fel de „Armonie a Evangheliilor", mai scurtă ca lungime şi cu episoade  vieţii Domnului Isus aranjate într-o cronologie definitivă. În ciuda strădaniilor, acea  „unică biografie” s-a încăpăţânat să nu se arate. Singurul lucru realizat a fost acela de a  înregistra că cele patru Evanghelii sânt originale prin felul în care se verifică una pe alta.     Cifra „4" este deosebită şi ca valoare. În limba originală în care au fost consemnate  cărţile Bibliei, literele aveau şi tâlc al cifrelor. Din această raţiune există o  identitate numerică a cuvintelor. De exemplu, cifra „3" şi cifra „7" sunt  ilustrative pentru persoana dumnezeirii şi pentru noţiunea de perfecţiune. Cifra  „4" este în mod deosebit sugestivă pentru fiinţă umană ca şi făptură terestră, iar cifra 6 îl  înfăţişa pe om ca şi păcătos.

Evenghelia  după MATEI :  Titlul: În originalul grec, Evanghelia poartă titlul: „Kata Mataion" - „după Matei". Autorul: Practica convertirii lui Matei ne este scrisă de el însuşi (Mat. 9:9-17).  Numele lui cel vechi, „Levi, fiul lui Alfeu" (Marcu 2:14), este înlocuit cu „Matei" care  explicat înseamnă „darul lui Dumnezeu". Matei a fost vameş, un colector de impozite.Conţinutul cărţii: Nici una dintre cele 4 Evanghelii nu este o biografie în aspectul  actual al cuvântului. De fapt, apostolul Ioan îşi exprimă reticenţa că o astfel de  biografie ar fi o probabilitate de a fi întocmită vreodată:  „Mai sunt multe alte lucruri, pe care le-a făcut Isus, care, dacă s-ar fi înregistrat cu  de-amănuntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea învăţătură care  s-ar fi scris" (Ioan 21:25).  Matei îl înfăţişa pe Domnul Isus drept Rege Mesianic promis de Dumnezeu  Israelului (Mat. 1:23; 2:2, 6; 3:17; ………….27-37). Cuvinte cheie şi teme caracteristice: Numirea „Împărăţia cerurilor" există de 28 de  ori în textul Evangheliei lui Matei şi niciodată în celelalte redactări ale Noului Testament.  Evanghelistul foloseşte 130 de menţiuni din cărţile Vechiului Testament pentru a le  dovedi evreilor că Isus Cristos este Mesia. Expresia: „ca să se împlinească ceea ce  fusese vestit prin prooroci" este folosită de 9 ori de Matei şi nici ea nu mai există în  redactare vreuneia dintre celelalte Evanghelii.  Evanghelia lui Matei este singura în care este citat cuvântul: „Biserică" (16:18; 18:17). Termenul grecesc utilizat - eclesia - înseamnă „adunarea celor chemaţi afară  cu un scop", „mulţimea celor puşi de o parte". În Vechiul Testament, Israel fusese  „poporul ales al lui Dumnezeu". Ioan Botezătorul [2] a fost primul care a utilizat expresia Împărăţia cerurilor (Matei 3:2). El şi-a început scriere cu afirmaţia îndrăzneaţă: "Pocăiţi-vă, pentru că împărăţia cerurilor este aproape". Când Domnul Isus Hristos şi-a început lucrarea, în mod  similar a folosit acelaşi tip de vestire foarte incisiv (Matei 4:17). Nici Ioan şi nici Domnul Isus nu au încercat să lămurească înţelesul termenului. Ei au înţeles termenul ca fiind ansamblu tuturor profeţiilor din Vechiul Testament cu privire la venirea împăratului din ceruri, care a venit pentru a instala Împărăţia cu model ceresc, pe acest pământ. Venirea împărăţiei nu fusese amânată, pentru că Dumnezeu încă mai dorea să ducă la bun sfârşit scopul Său terestru conform planului Său - "Totuşi, Eu am uns pe Împăratul Meu, pe Sion, muntele Meu cel Sfânt" (Psalmul 2:6). Dumnezeu are de-a face cu făptura creată din perioada în care ea a căzut în păcat și este în mijlocul atenţiei.  Împărăţia cerurilor s-a întemeiat a intervenit ca foctor decisiv în istorie prin acceptarea credincioșilor dar și respingerea şi crucificarea Regelui Regilor. El duce la bun sfârşit şi astăzi un scop ceresc "să ducă pe mulţi fii la slavă" (Evrei 2:10). Numele bisericii nu este sinonim cu împărăţia cerurilor, cu toate că biserica face parte din împărăţia cerurilor (Matei 13). Expresia împărăţia lui Dumnezeu nu este sinonimă cu împărăţia cerurilor. Împărăţia lui Dumnezeu este un termen mai larg care cuprinde toată creaţia lui Dumnezeu, inclusiv îngerii Se va observa că termenul împărăţia cerurilor este un timp progresiv în Evanghelia lui Matei. El a preluat taina din zilele respingerii Regelui, dar Regele a devenit un semănător în lume (Matei 13). Împărăţia va fi întemeiată pe acest pământ la întoarcere Regelui (Matei 24-25).

Predica de pe Munte se găseşte în Evanghelia după Matei capitolele 5 – 7. Evanghelia a fost scrisă pentru poporul evreu dar şi pentru neamuri, probabil din Antiohia, [3] probabil în timpul persecuţiei lui Nero din anii 54-68. Matei când şi-a redactat Evanghelia s-a inspirat din sursa Q. Confruntaţi cu învăţăturile Domnului Isus, tradiţia şi tiparele religioase ale evreilor erau aşa de deformate încât nu l-au recunoscut pe Mesia.[4]  Predica de pe Munte a fost rostită după botez şi momentul ispitirii şi constituie o mini vanghelie. Dorim să definim sintagma „ Evanghelia lui Isus”, şi a relaţiei Ei cu Predica de pe Munte. De asemenea vrem să apreciem relevanţa acestui discurs pentru auditorul iniţial cât şi pentru cel contemporan, specificând că avem în vedere relaţia dintre Predica de pe Munte şi cei care au dreptul să-i spună lui Dumnezeu  TATĂ.  Predica de pe Munte ar trebuii să fie  scopul pentru ucenici şi pentru noi,să tindem  spre desăvârşire.  Mat 5:48. Voi fiţi, deci, desãvârşiţi, dupã cum şi Tatãl vostru cel ceresc este desãvârşit.

Interpretarea Predicii de pe Munte[5].

a. Biserica Catolică  o face la nivelul celor care o conduc şi la nivelul persoanelor obişnuite

b. Luther a spus că sunt cerinţe imposibile şi ne conduc la pocăinţă.

c. Istoria anabaptistă, în care etica este văzută ca şi posibilă, e o interpretare literară

d. Liberalii o folosesc ca şi paradigmă pentru Evanghelia Socială

e. Karl Marx, a perceput-o ca şi pe o etică concretă, dar nu în sens religios

f. Existenţialiştii, o văd ca o provocare de a lua decizii

g. Dispensaţionaliştii, fac disctinţie  între Împărăţia lui Dumnezeu  şi Biserică. Împărăţia lui Dumnezeu nu se aplică astăzi.

2. Evanghelia lui Isus

În literatura clasică Evanghelia înseamnă răsplată sau aducerea unei veşti bune.[6]   În contextul religios de atunci şi nu numai, Evanghelia înseamnă faptul că vestea bună Dumnezeu a împlinit promisiunile Sale către Israel, în Persoana Domnului Isus şi calea mântuirii a fost deschisă către toţi oamenii.[7] Matei 4:17  De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” Evanghelia propovăduită de Isus a fost chemarea de al urma pe El şi chemarea de a face ucenici[8]. Mai târziu după Moartea şi Învierea Domnului Isus Hristos, când creştinii au înţeles şi vestit Evanghelia Mesajul a devenit mult mai clar.[9] Se poate afirma că „Evenimentul Hristos” este el însuşi Evanghelia[10]. Ea ca şi conţinut înseamnă Naşterea Domnului Isus, viaţa Lui, învăţăturile Sale, Moartea pe Cruce, Învierea, Înălţarea la cer, şi stare pe care o ocupă în prezent la dreapta Tatălui, o poziţie de autoritate şi putere. Apostolul Pavel  prinde bine acest lucru adică CRUCEA  în (1 Corinteni 15: 3-5).

Dacă împărţim în mod artificial lucrarea Domnului Isus în fapte şi învăţături, Predica de Munte  aparţine celui de al doilea element. Sub acest aspect Evanghelia după Matei poate fi împărţită în 5 discursuri :   etic, misiologic, kerigmatic,  eclesial  şi escatologic. Predica de Munte din capitolele 5–7, reprezintă discursul etic, ETICA ÎMPĂRĂŢIEI, sau Legea Nouă.[11] Predica de Munte ne arată cum trebuie să fie aceea care fac parte din Împărăţia lui Dumnezeu.  Isus arată adevărata dreptate şi sfinţenie, comparând-o cu cea a cărturarilor şi a fariseilor timpului Său.[12] El împinge Legea lui Moise în profunzime în sfera motivaţiilor umane. Punctul culminant al Evangheliei rămâne totuşi CRUCEA. Încercând să identificăm în Predica de pe Munte elemente care exprimă Evanghelia lui Isus Hristos găsim câteva aspecte . Identificând elemente din Predica de pe Munte care exprimă Evanghelia lui Isus, a constata că ele sunt:

a) Mesaje de avertizare pentru ucenici.

b) Termenii relaţiei cu Dumnezeu pe verticală

c). Implicaţiile pe orizontală în relaţia cu semenii.

Poarta cea strâmtă

Dumnezeu este acela care a stabilit termenii mântuirii. Acest lucru înseamnă Har, Persoana Lui Isus Hristos, Naşterea Sa , viaţa Lui, învăţăturile Sale, Moartea şi Învierea, Înălţarea la cer şi Poziţia pe care o ocupă la dreapta Tatălui de autoritate şi putere. Raportat la om aceste lucruri însemnă recunoaşterea Sa ca Mântuitor, pocăinţa, Naşterea din Nou, intrarea pe uşă şi a merge pe cale, care implică şi procesul de sfinţire în viaţa credinciosului şi a bisericii. În afara acestui perimetru al mântuirii, omul nu poate fi salvat din faţa Mâniei lui Dumnezeu. Hristos afirmă ulterior  despre  sine  :  Ioan 14:6  Isus i-a zis: „Eu Sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. El îşi avertizează ucenicii de faptul că poarta şi cale sunt înguste, majoritatea nu le găsesc, nici măcar nu le caută. Şi numărul celor care intră pe ea este mic. Matei 7:13  Intraţi pe poarta cea strîmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi Sunt cei ce intră pe ea. 14  Dar strîmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini Sunt cei ce o află. Intrarea pe uşă şi mergerea pe cale se face conform lui (Matei 7:7), cerând, căutând, şi a bate , recunoscând astfel sărăcia în duh, în faţa lui Dumnezeu.[13] Umblarea pe cale se face lăsând Duhul Sfânt să dăltuiască în noi Chipul lui Dumnezeu „ Iamgo Dey” folosind regula de aur din (Matei 7: 12).

Iubirea vrăşmaşilor.

 În  primul rând Dumnezeu a fost acela care ne-a iubit conform cu  Ioan 3:16  Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Isus Hristos având aceeaşi substanţă, esenţă ca şi Dumnezeu în conceptul Sfintei Treimi[14], El nea iubit la rândul Său cu o dragoste aşa de mare încât şi-a dat viaţa pentru noi ca Jertfă pentru păcat. (1 Ioan 2:2) sau 1 Ioan 4:10  Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.  Să nu uităm faptul că omul este într-o stare de răzvrătire faţă de Dumnezeu „ depravare totală”  Romani 11:32  Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi. Isus Hristos abrogă Legea Talionului din Vechiul Testament : Exod :21:23  Dar dacă se întâmplă o nenorocire, vei da viaţă pentru viaţă, 24  ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, 25  arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânătaie pentru vânătaie, cu cea din Matei 5:43  Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău, şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.” 44  Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, şi doreşte ca să fim desăvârşiţi. (Mat 5: 48) Contradicţia dintre oamenii care îl urmează pe Isus şi lume este evidentă.  Acesta este preşul preoţiei, [15] să iubeşti şi să fii urât. Pentru cei ce plâng, mângâierea lui  Dumnezeu îi scoate din competiţia afirmării de sine, fiind tăiate rădăcinile fireşti[16]. Doar aşa poţi să iubeşti. Exemplul lui Hristos este o raţiune suficientă pentru al urma.

Problema fericirii. Mat.5:1-12  Fericit însemnă o stare binecuvântată, a fi credincios în  ochii Domnului, a fi mulţumitor,  curat în inimă, sfânt în prezenţa Lui. Fericit mai înseamnă norocos, sau o stare de beatitudine Există trei paşi în opt părţi: binecuvântări, calităţi, rezultate. Cheia este oferită  lui Dumnezeu. El ne binecuvântează înainte ca pe ucenici.

  Binecuvântări                          calităţi                          rezultate

   Ferice, ver 3                    cei săraci în duh                   este Împărăţia Cerurilor

  Ferice. ver.4                   cei care plâng                       vor fi mângăiaţi

  Ferice, ver 5                   cei blânzi                              vor moşteni pământul

  Ferice, ver 6                   cei flămânzi şi însetaţi

                                         după neprihănire                    vor fi săturaţi

  Ferice, ver 7                   cei milostivi                          vor avea parte de milă

  Ferice, ver 8                    cei cu inimă curată                vor vedea pe Dumnezeu

  Ferice, ver9                     cei împăciuitori                      vor fi chemaţi fii lui          Dumnezeu                                                                       Dumnezeu          

  Ferice, ver 10                  cei prigoniţi                           este Împărăţia Cerurilor

  Ferice, ver 11-12 prigoană                                            vor primi răsplată

Domnul Isus prezintă fericirea din perspectiva eternităţii.  Matei 5:8  Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu! Inima în uzajul Sfintei Scripturi,  este centrul de comandă a fiinţei noastre. Rugăciunea şi postul din  Matei cap 6. vorbeşte despre o inimă curată şi o inimă murdară. Blestemul unei inimi  murdare este şi are o  singură raţiune, care  este profitul, şi  risipeşte cele mai sfinte lucruri. O inimă curată,  păzeşte inima, este izvorul vieţii, e eliberată de păcat. Ea recunoaşte păcatul, evită lucrurile care o pângăresc,  şi veghează.   Fericirile ne prezintă portretul cetăţeanului Împărăţiei lui Dumnezeu în prezent şi viitor.  Fericirile vizează relaţia noastră cu Dumnezeu, semenii, şi cu noi înşine. Matei 16:26  Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său? Fiecare fericire o verifică pe cea anterioară, prima şi ultima închide cercul. Predica de pe Munte este  portretul cetăţeanului din Împărăţia lui Dumnezeu. Fericirile din Evanghelia după Matei capitolul 5 nu pot fi luate decât ca şi un întreg. Ele descriu cum trebuie să fim noi ca şi urmaşi a lui Hristos[17]. Fericirile definesc Imago Dey în om.[18] Acestea se regăsesc în Roda Duhului Sfânt din (Galateni 5: 22).

 Atitudinea inimii.

 Trăim într-o societate materialistă[19].  Cele două poluri dintre bogaţi şi săraci sunt o permanenţă în istorie, clasa de mijloc fiind ceva sporadic. Şi creştinii pot să cadă uşor în capcana luptei pentru îmbogăţire, dar nu le poţi împăca pe ambele. Luca 16:13  Nici o slugă nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt sau va ţine numai la unul şi va nesocoti pe celalt. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.” De asemenea nici îngrijorările nu sunt departe de viaţa noastră şi există o teamă tacită pentru viitor deşi Isus ne spune în  Matei 6:34  Nu vă îngrijoraţi, deci, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei. Datorită efectelor rele pe care îngrijorările le au asupra noastră, Isus Hristos care cunoaşte inima omului promite faptul că Dumnezeu se îngrijeşte de nevoile noastre. Matei 6:26  Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu semenă, nici nu seceră, şi nici nu strâng nimic în grînare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu Sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?  Credincioşii care îngrijorează lasă ca planurile lor materialiste să interfereze relaţia lor cu Dumnezeu şi chiar să o deterioreze[20]. În mod categoric inima omului va fi împărţită. (Matei 6:24). Banul şi puterea corupe. Ocupându-ne mai mult de cât se cuvine de partea materială, relaţia noastră cu Dumnezeu va avea de suferit. Textul pare să fie şi o aplicaţie la fericirile a treia şi a patra legate de timpul viitor[21]. Matei 5:3  Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor! 4  Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângîiaţi!  Va exista tot timpul în inima omului o tensiune şi o luptă între atracţia bogăţiilor materiale şi universul spiritual al lui Dumnezeu. Creştinul şi Biserica va fi supus mereu acestei presiuni. Hristos face o afirmaţie clară asupra faptului că pentru a rezista acestei tensiuni trebuie să privim mereu la Dumnezeu şi la promisiunile Sale. Matei 6:33  Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.

 Rugăciunea

 În vechime la popoarele păgâne  rugăciunea era o modalitate de a îndupleca zeii.  Felul rugăciuni, ritualurile, erau însoţite de tot felul de jertfe, ajungându-se până la sacrificiile umane. Evreii s-au contaminat de aceste influenţe  şi le practicau.  Un alt element menţionat de Domnul Isus cu privire la rugăciune este cel legat de cuvintele folosite. Şi atunci şi acum, erau anumite religii care considerau că rugăciunea este un exerciţiu spiritual purtător de energii magice. Incantaţiile, rugăciunile cântate, cuvinte repetate la nesfârşit erau practici destul de obişnuite atunci. O învăţătură greşită va genera practici greşite. O inimă nepotrivită, plină de păcat   nu va fi primită.  Dumnezeu le respinge pe ambele.  Aşa se face că pe timpul Domnului Isus Hristos, cărturarii şi fariseii făceau rugăciuni lungi şi pompoase în sinagogi, la colţurile uliţelor pentru a fi văzuţi de oameni.  Matei 6:5  Când vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile uliţelor, ca să fie văzuţi de oameni. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata. Isus Hristos vine şi corectează acest fel de a se ruga şi îi învaţă rugăciunea Tatăl Nostru, rearanjând priorităţile. ( Mat. 6: 9:15). Ucenicii lui Isus şi-a dat seama de faptul că nu ştiu să se roage  şi au cerut acest lucru. În rugăciunea Tatăl Nostru avem două segmente principale, primul este de ordin spiritual legat de Dumnezeu şi Împărăţia Sa, al doilea se referă şi la aspectul material. În rugăciune nu se inversează priorităţile. De asemenea rugăciunea şi stăruinţa este încurajată în (Matei 7:7), în ideea unui Dumnezeu Bun care ascultă cererile oamenilor. Rugăciunea este o vorbire intimă cu Dumnezeu, şi nu se caută aprecierea oamenilor (în odăiţa ta : Matei. 6:6)[22]. Este necesară şi rugăciunea corporativă în biserică sau când doi sau trei se învoiesc să ceară un lucru de la Domnul. În rugăciune recunoaştem faptul că aparţinem lui Dumnezeu, depindem de El şi îi dăm socoteală[23]. Trebuie să ne ferim când ne rugăm de a manipula pe Dumnezeu, ducând totuşi cererile noastre înaintea Lui, într-o atitudine de smerenie[24]. Dumnezeu este Omniştient, dar aşteaptă rugăciunile noastre. Va predomina rugăciune de laudă şi mulţumire, apoi ne rugăm pentru cererile noastre, şi rugăciunea de mijlocire. Rugăciunea de mijlocire are un tipar în Vechiul Testament, când o dată pe an Marele Preot, intra în Sfânta Sfintelor, şi înainte de a se ruga şi a aduce jertfă pentru popor, le făcea prima dată pentru el însuşi. Tradiţia spune că era legat de picioare cu o funie, şi dacă jertfa şi rugăciunea pentru popor nu erau primite să poată să fie tras afară.  A te ruga doar ca să te vadă alte persoane este o dovadă clară că de fapt nu te adresezi lui Dumnezeu. Rugăciunea poate fi adresată lui Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi lui Dumnezeu Duhul Sfânt. Ea trebuie să fie făcută în mod personal, pentru că ne adresăm unei Persoane. Rugăciunea trebuie să fie simplă, specifică şi la obiect. De asemenea trebuie făcută cu credinţă şi speranţă. Rugăciunea nu este condiţionată, noi ne rugăm, dar Dumnezeu decide, prin Da sau Nu. Roagă-te crezi şi aşteaptă. Biblia ne învaţă cum să ne rugăm sau cum să nu ne rugăm, (ex. Pilda vameşului şi a fariseului din Luca 18).  Există o problemă şi o urgenţă a iertării. Rugăciunea nu trebuie să devină o „mantră creştină”, sau să ne rugăm lui Dumnezeu doar când suntem în necaz. Invocarea Numelui lui Dumnezeu înseamnă mai mult decât ne închipuim noi. Dumnezeu este Creatorul infinit, iar noi suntem fiinţe create cu nevoi materiale şi spirituale. Este nevoie de o părtăşie între divin şi uman, dar nu o intimitate greşită, sau  prost înţeleasă, sau un Dumnezeu departe, inaccesibil. Este nevoie de o stare de  echilibrul spiritual. Rugăciunea înseamnă comunicarea între om şi fiinţa divină.  Avem nevoie de o sursa a rugăciunii care suntem noi, de o cale de comunicare şi un destinatar.   Dacă un element din cele trei este absent, comunicarea nu se produce. Termenii de comunicare sunt hotărâţi de Dumnezeu. Când omul schimbă termenii comunicarea se întrerupe.  A  vorbi cu Dumnezeu în rugăciune este un mare privilegiu. Păcatul este acela care blochează în primul rând comunicarea cu Dimnezeu.

Prorocii mincinoşi

 Mai ales  în perioada Vechiului Testament, prorocii mincinoşi erau o majoritate şi proroceau pe placul împăratului şi a poporului[25]. Prorocii Domnului erau puţini, spuneau adevărul şi erau persecutaţi. Avem cazul lui Ieremia care a rămas singurul proroc al Donului din perioada respectivă. Ieremia 5:13  Proroocii Sunt vânt, şi nu Dumnezeu vorbeşte în ei. Aşa să li se facă şi lor!” Se pare că totuşi şi prorocul Mica a fost contemporan cu Ieremia.  Atunci când poporul părăsea Legea dată de Moise, prorocul era ultimul avertisment dat de Dumnezeu înainte de pedeapsă  Când omul a căzut în păcat relaţia omului cu Dumnezeu s-a rupt (Gen 3:17). El a devenit mort faţă de Dumnezeu dar nu şi-a putut nega statutul de fiinţă creată. Aşa se face că de-a lungul istoriei avem în permanenţă o închinare falsă, paralel cu o închinare adevărată. Închinarea falsă a însemnat închinare omului la zeităţi păgâne, idoli, puteri impersonale care însemna temple, altare,  jertfe, preoţi, ceremonii religioase, sărbători. Închinarea adevărată presupune închinarea în faţa unui Dumnezeu adevărat. Poporul evreu aducea jertfa la Cort, sau la Templu în baza Legământului făcut cu Dumnezeu la muntele Sinai, unde se desfăşura o ceremonie religioasă în care preotul ca mediator între om şi Dumnezeu sacrifica animalul aducea jertfa şi se făcea transferul de păcate iar evreul era iertat.  Isus Hristos în Matei (7:15-20),  le spune ucenicilor că fenomenul va continua, fapt adeverit ulterior în creştinism şi le spune să se ferească de ei.  Galateni 1:8  Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!  Falsul nu poate fi acoperit cu blană de oaie. Fapte 20:29  Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma; Isus Hristos spune faptul că după roadă îi veţi recunoaşte. Dacă cineva are un caracter necreştin, acesta se va dovedi în conduita sa.[26] Poţi să faci afirmaţia faptului că ai intrat pe poartă, dar faci dovada mergând pe cale.[27] Conduita creştinului se verifică în caracterul şi conduita creştină, adică prin roadele Duhului Sfânt.[28] Isus Hristos le arată cum trebuie să fie un caracter creştin, explicând că aceste învăţături trebuie aplicate în viaţă, împinse la nivelul motivaţiilor, în adâncul inimii.

 Rolul creştinului în lume

 Lumea este într-o continuă degradare morală în întuneric.  Lumina   spirituală alungă întunerecul, înlătură întunerecul   şi indică cum poţi să ieşi din întuneric[29]  Lumina lumii este artificială izvorâtă din natura păcătoasă a omului, nu rezolvă problemele de ordin etic, dar mai ales nu rezolvă problema omului cu Dumnezeu.[30] (Matei 5:13-16).  Voi Sunteţi sarea pământului. …….14  Voi Sunteţi lumina lumii. …..16  Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri. Aceste două elemente conservă şi călăuzesc[31], ele fiind singura soluţie pentru degradarea aceste lumi. Creştinii trebuie să aibă efect în lumea în care trăiesc, lumina lui Hristos trebuie să strălucească în noi. Oprirea procesului de degradare morală şi prezentarea unei alternative, care este lumina lui Hristos, se realizează prin noi. Dacă sarea îşi pierde gustul va fi lepădată, dar dacă are gust, lumea se conservă prin ea, iar faptele noastre bune vor fi o pildă pentru ea şi sunt pentru Slava lui Dumnezeu.  1 Timotei 6:18  Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alţii. O izolare de lume este un nonsens.  Noi urâm lumina prin natura noastră păcătoasă. Prin Isus suntem lumină şi avem cunoştinţa adevărului în noi. Caracterul credincioşilor influenţează conduita lor, care la rândul ei va influenţa lumea[32]. În   Isus spune : Mat. 6:8 Să nu vă asemănaţi cu ei; căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi. Isus pune acest termen în contrast cu neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor. Urmându-l pe El este necesară o neprihănire mai mare, altfel cu nici un chip nu vor intra în Împărăţia Cerurilor. Conduita fariseilor era  de suprafaţă,  posteau de două, trei ori pe săptămână,  se rugau în public la colţurile uliţelor şi în pieţe pentru a fi văzuţi de oameni contorizau Legea. (248 de porunci şi 365 de interdicţii, total 630). Isus pune accent pe calitate. Neprihănirea fariseilor este contrafăcută. Ei se glorifică pe ei înşişi, dar neprihănirea dată de Isus este adevărată şi e de la  Dumnezeu.   Ier 31:33  „Ci iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu”. Versetul cheie, Mat. 6:8 Nu fiţi ca ei !

 Problema suferinţei.

 Isus Hristos a fost un om al suferinţei. El a suferit atât în lucrarea pasivă cât şi în lucrarea pasivă. În Isaia 53:10  Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă... Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui. 11  Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor, este descris ca un Rob care suferă dar şi ca o Persoană care va vedea rodul muncii Lui, şi se va înviora. Acest portret al suferinţei descrisă de prorocul Isaia, îşi are corespondenţa şi împlinirea în episodul răstignirii Domnului Isus Hristos descrisă în (Matei 27:22-38). În afara suferinţei fizice era şi o suferinţă spirituală în care fiinţa creată îşi bătea joc de Creator, dar şi mai mult era imensitatea păcatelor puse efectiv pe Persoana Domnului Isus Hristos care era o Persoană sfântă. Un alt factor al suferinţei era despărţirea de Tatăl, şi este singurul moment cunoscut de noi în care Trinitatea a fost despărţită pentru momentul în care Mânia lui Dumnezeu s-a revărsat asupra păcatului respectiv asupra Fiului. Matei 27:46  Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, Lama Sabactani?” adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”Există două culmi ale răului în lume. Unul este momentul Răstignirii când imensitatea păcatelor au fost puse pe Hristos, iar al doilea este Iadul în care una din suferinţe este despărţirea totală şi veşnică a omului de Dumnezeu. Isus Hristos îşi avertizează ucenicii asupra acestui aspect în /Matei 5:11 şi Matei 10: 16-39). Persecuţia este reacţia Împărăţiei întunerecului faţă de Împărăţia lui Dumnezeu.[33] De fapt locul creştinului nu este sus pe culme (succes) ci jos în vale.[34] Marea gloată îmbrăcaţi în haine albe (Apocalipsa 7:13-17) vin din necazul cel mare. După această suferinţă urmează o răsplată şi mai mare sus în cer.  Matei 5:12  Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii, care au fost înainte de voi.

3. Mesajul pentru credincioşi

În  momentul când Isus Hristos a venit pe scena istoriei, în componenţa poporului evreu ca şi clase social – religioase, se aflau saducheii, fariseii, cărturarii, esenienii, zeloţii, preoţii, rabinii, şi poporul.[35] Auditoriul iniţial au fost ucenicii şi mulţimea. Când Matei şi-a redactat Evanghelia, ea a fost adresată bisericilor. Învăţătura din Predica de pe Munte, s-a regăsit mai târziu şi în scrierile apostolilor.

Prigoana : Fapte 7:15, 12:1-2, 21: 17-26, 1 Petru1:7

Iubirea vrăşmaşilor : Romani 13:3, 2 Tesaloniceni 2: 16, 1 Ioan 2:10.

Poarta cea strâmtă : Fapte 6:17, Evrei 20:10, 2 Petru 2:2.

Fericiri : Fapte 20:35, Romani 4:7, Iacov 1:12.

Lumina : Romani 9:1, Filipeni 3:15, Everi 10:23.

Sare : Coloseni 4:6.

Milostenie : Romani 9:18, Evrei 10: 34, Iacob 2: 13.

Rugăciune : Fapte 4: 31, Filipeni, 1:9, Iuda 20.

Comori : 2 Corinteni 4:7, Evrei 12:26.

Prorocii mincinoşi : 1 Ioan 4:1.

Casa zidită pe stâncă : 2 Corinteni5:1.

Judecata aproapelui : Romani 2:1, Iacob 4: 11-22.

Despre jurământ : Iacob 5: 12, Coloseni 4:6.

Despre post: 1Corinteni 7:5, 2 Corinteni 11: 27.

Despre despărţire : Romani 7: 3, 1 Corinteni capitolul 7.

Împlinirea Legii : Romani 3:3, Galateni 3:24, Iacob 2:10.

Predica de pe Munte se adresează  şi bisericii contemporane, conform cu învăţăturile  Domnului Isus şi a apostolilor, folosind expresia : învăţaţii tot ce v-am poruncit (Matei 28:20).

4. Împărăţia lui Dumnezeu

Termenul de pocăinţă îl găsim şi în perioada Vechiului Testament. Avem cazul lui Iov care spune :  Iov 42:6  De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.” Isus Hristos face afirmaţia  în Matei  (4:17), faptul că dacă s-ar fi făcut în Tir şi Sidon minunile care s-au făcut în Betsaida şi Horazim, cetăţile acelea s-ar fi pocăit de mult. Noţiunea de pocăinţă nu era un lucru nou pentru poporul evreu totuşi cea mai utilizată expresie este : întoarceţi-vă la căile Domnului.

Adam a fost desemnat să stăpânească peste pământ , dar prin neascultare a pierdut acest drept.[36]  Prin chemarea lui Avram din Geneza 12 : 1-3, se reia relaţia cu Dumnezeu. Lui Avram i s-a făcut promisiunea faptul că din el va ieşii un popor numeros şi că toate seminţiile pământului vor fi binecuvântate în el. Lui David Dumnezeu îi promite faptul că îi va face o Casă. (2 Samuel 7:12-16). Astfel pe linia davidică împărătească, ca şi descendent din David, respectiv Avram, se naşte Mesia care îşi afirmă divinitatea, ( Matei 16:16) şi calitatea de Împărat al lui Israel. ( Matei 27: 11). În faţa lui Pilat Hristos face afirmaţia că Împărăţia Lui nu face parte din lumea acesta. (Ioan 18:36).  În Predica de Munte Isus creionează trăsăturile de caracter a celor care fac parte din Împărăţia lui Dumnezeu.[37] Intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu  se face intrând pe uşă şi mergând pe cale. Nimeni nu poate să sară această verigă, şi intrarea se face la nivel personal. Mesajul lui Hristos a avut puterea să elibereze oamenii din robia păcatului.[38] În Împărăţia Cerurilor nu se poate intra prin fraudă.    

Ca şi Cetăţeni ai Împărăţiei Cerurilor[39], există standarde care trebuie atinse de   credincios pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu

Standardele Împărăţiei lui Dumnezeu le găsim în Matei capitolele 5-7.  Ele vorbesc despre dreptatea mai înaltă a lui Hristos.   Găsim  învăţături despre evitarea mâniei şi căutarea reconcilierii, evitarea desfrânării, practicarea corectitudinii în căsnicie, practicarea sincerităţii în vorbire, refuzul de a te răzbuna şi arătând dragoste pentru omenire.  În practica creştină trebuie să se regăsească  dăruinţa creştină,  rugăciunea creştină, şi  siguranţa creştină.  Există un model al valorilor al valorilor creştine ca   comoara din cer,  ochiul luminii şi ochiul întunerecului,  servirea lui Dumnezeu mai degrabă decât îmbogăţirea.  De asemenea avem şi un standard în relaţii cu semenii  care constă în a ajuta mai degrabă decât a judeca pe fraţi,  a împărţii  decât a irosii Scriptura cu cei necredincioşi, de asemenea găsim ajutor la Tatăl Ceresc şi   trăind pentru Cristos în orice situaţii. De asemenea  avem şi o provocare de a merge pe calea creştină,                    o avertizare de a face progrese pe calea creştină şi o ilustrare a destinaţiei căii lui creştine.  Noroadele erau uimite se învăţătura Lui                                                                                                                                 

Am considerat necesar să aducem în discuţie termenii de pocăinţă, pentru că nimeni nu poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu prin alţi termeni sau metodă. Predica de pe Munte prezintă etica celor care fac şi vor face parte din Împărăţia lui Dumnezeu.

5. Aplicaţii

 Am încercat să definim conceptul de Evanghelia lui Isus ca semantică şi conţinut. De asemenea  am încercat să aflăm ce fel de relaţie există între el şi discursul lui Isus intitulat Predica de pe      Munte. Găsim în discurs elemente care ţin în mod categoric de Evanghelia lui Isus. Iubirea vrăşmaşilor, suferinţa, sunt elemente pe care le găsim în Lucrarea de Mântuire pe care a realizat-o Hristos.

Aşa cum am amintit deja apar implicaţii pe verticală şi pe orizontală.  Acceptând prin credinţă faptul că Isus Hristos este singura modalitate de mântuire a omului, relaţia omului cu Dumnezeu se reface. Odată intrat pe „Poarta cea Strâmtă”, urmează umblarea pe cale. Predica de Munte reia Legea lui Israel şi o reinterpretează. Hristos o împinge dincolo de cuvinte goale şi fără conţinut, la nivelul motivaţiilor în adâncul inimi.  El dă sens cuvintelor,  le umple de substanţă, învăţăturile Sale sunt pline de putere. În mesajul lui Hristos adresa este atât în direcţia creştinilor cât şi a necreştinilor. El vizează formarea caracterului creştin, care va determina conduita acestuia în viaţă. Atitudinea inimii în relaţia cu Dumnezeu, felul în care gândim, cum vedem fericirea, rolul şi impactul pe care îl avem în lume, sunt mesaje  pe care Domnul Isus le adresează celor care îi spun lui Dumnezeu TATĂ.  Datorită spaţiului restrâns o parte din învăţăturile Domnului Isus nu au putut fi abordate. De asemenea este important de reținut faptul că cei care se numesc creștini aparțin de Noul Legământ.  Întotdeauna va exista  o tensiune între Evanghelie care pretinde un cod etic,  şi o religie falsă în care normele şi standardele de viaţă sunt coborâte de oameni după placul lor.

Împărăţia lui Dumnezeu presupune un început care înseamnă pocăinţă, intrare pe uşă,  o umblare pe cale dar şi ajungerea la destinaţie. Credinţa în Dumnezeu nu este legată de timpul istoric în care trăim, spaţiu geografi, sau haina culturală cu care suntem îmbrăcaţi mandatul cultural se va subordona întotdeauna mandatului spiritual iar în sensul acesta avem numeroase exemple în Biblie. Evrei 13:7  Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire, şi urmaţi-le credinţa!

6. Bibliografie :

Predica de pe Munte de Iosif Ton, vol. 1

Evanghelia după Isus  de J. M. Arthur, jr

Prof. doctor  Jimmy  Martin ( curs intern )

1 Cronici de Beniamin Fărăgău

Studiul Noului Testament de M. C. Teney 

Evanghelia după Matei de Beniamin Fărăgău, pag 250

Profesor. doctor Jimmy Martin (curs intern)

Biblia aplicată în viaţă pentru Studiu de Beniamin Fărăgău

Dicţionar Biblic editura Cartea creltină Oradea 1995

Prelegeri de Teologie Semantică de H. C. Thiessen

Scurtă introducere biblică  de Ernest. Aebi

Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

Explicaţii ale Bibliei din Noul Testament. Sait  www.theophilos.3x.ro

Ardelean Viorel