Picioarele de căprioară -2-

   ..........................................

   "Păi, chiar EU am sădit-o acolo. Desigur că îţi aminteşti, acolo jos la iaz, în Valea Umilinţei, acea zi în care ai promis să mergi cu Mine spre Înalţimi. Este floarea seminţei spin."

   "Atunci, Domnul meu, ce a fost planta pe care mi-a smuls-o preotul din inimă la altar?"

   "Îţi reaminteşti, Îndurare şi Slavă, când ai privit în inima ta la iaz şi ai văzut că în ea nu se regăsea deloc dragoste de felul Meu - ci doar planta Dorinţei-de-a-fi-Iubită? Aceea este dragostea omenească firească, pe care ţi-am smuls-o din inimă la timpul potrivit, atunci când s-a desprins suficient de mult pentru a putea fi dezrădăcinată, astfel încât adevărata Dragoste să poată să crească acolo singură şi să-ţi umple inima."

   "TU ai smuls-o! O, Domnul meu şi Regele meu! TU ai fost acel preot! Ai fost acolo tot timpul pe când eu credeam că m-ai părăsit!..."

   El Îşi înclină capul iar ea, Îi prinse mâinile, acel mâini cu urma rănilor, acele mâini cu forţă de fier care smulseseră acea dragoste, cauza tuturor durerilor ei, şi le săruta în timp ce lacrimi de fericire picurară pe ele.

   "Iar acum a venit timpul promisiunii conform căreia atunci când va înflori Dragostea în inima ta vei fi şi tu iubită. Iată, am pus DRAGOSTEA MEA peste tine şi tu eşti a Mea... 

   ...DA, TE IUBESC CU O IUBIRE VEŞNICĂ; DE ACEEA ÎŢI PĂSTREZ BUNĂTATEA MEA."

   Apoi spuse:

   "Dă-mi punguţa cu pietrele de aducere aminte pe care le-ai adunat în călătoria ta, Îndurare şi Slavă."

   Ea scose punguţa şi i-o dădu, iar EL o rugă să ţină mâinile întinse. Apoi goli conţinutul ei în mâinile ei. Din nou i se tăie respiraţia de uimire şi admiraţie, căci în locul pietrelor obişnuite şi urâte culese de pe altarele drumului ei, în mâini îi căzu o grămadă de pietre preţioase stălucitoare, nespus de valoroase şi frumoase. Stând aşa, pe jumătate orbită de splendoarea nestematelor, ea observă în mâna ei o diademă de aur curat.

   "O, tu ce-ai fost nenorocită, bătută de furtună şi nemângâiată, iată, îţi voi împodobi pietrele scumpe."

   Mai întâi culese din palma ei cea mai mare şi mai frumoasă dintre pietre - un safir, lucind ca înaltul cerului - şi o aşeză în mijlocul diademei. Luând apoi un rubin sângeriu îl plasă de-o parte a safirului, iar de cealaltă parte puse un smarald. Apoi luă toate cele douăsprezece pietre şi le aranjă pe diademă, punându-i-o pe creştet. În acea clipă, Îndurare şi Slavă îşi reaminti de peştera în care se adăpostise de şuvoaie şi de faptul că era cât pe ce să cedeze tentaţiei de a arunca acle pietre lipsite de valoare, care acum străluceau într-o diademă pe capul ei. Îşi aduse de asemeni aminte de cuvintele pe care le auzise şi care o călăuziseră:

   "Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa."

   Încercă să-şi iamgineze ce ar fi fost dacă le-ar fi aruncat, dacă ar fi lepadat încrederea în promisiunile Sale şi nu ar fi ales sa facă voia Sa. Acum n-ar mai fi existat nestematele spre lauda şi gloria Lui şi nici diademă pe creştetul ei. Ea nu putu decât să se mire de îndurarea, dragostea, gingăşia şi răbdarea care au călauzit-o, întărit-o, ocrotit-o şi păstrat-o pe şovăielnica Mult-Temătoarea care i-au preschimbat toate durerile în slavă. Apoi, Îl auzi vorbind din nou, de această dată zâmbetul de pe faţa Lui fiind şi mai vesel:

   "Ascultă, fiică, vezi şi pleacă-ţi urechea; uită pe poporul tău şi casa tatalui tău! Şi atunci împăratul îţi va pofti frumuseţea. Şi fiindcă este Domnul tău, adu-I închinăciunile tale... Fata împăratului este plină de strălucire înăuntrul casei împărăteşti, ea poartă o haină ţesută cu aur. Este adusă înaintea împăratului, îmbrăcată cu haine cusute la gherghef, si urmate de fete, însoţitoarele ei, care sunt aduse la tine. Ele sunt duse în mijlocul bucuriei şi veseliei şi intră în casa împăratului."

   Apoi adaugă:

   "Acum vei locui cu Mine aici pe Înălţimi, vei merge unde voi merge şi EU, vei lucra cu Mine jos în vale, deci se cade, Îndurare şi Slavă, să ai tovarăşe şi slujnice, pe care ţi le voi prezenta îndată."