Fiind un martor eficace pentru Hristos - Isus a văzut potenţialul

   Isus a putut vedea un potenţial în femeia de la fântână pe care noi nu l-am fi putut sesiza niciodată.

   Ce har este că Isus Hristos nu se gândeşte niciodată la ceea ce am fost!

   El întotdeauna se gândeşte la ceea ce vom fi. Tu şi cu mine suntem sclavi ai timpului, ai spaţiului, ai documentelor, ai reputaţiei, ai publicităţii şi ai trecutului - tot ceea ce numim antecedente. Lui Isus Hristos nu-I pasă absolut deloc de istoria morala a cuiva. El o iartă şi începe în aşa fel de parcă acea persoană s-ar fi născut cu un minut în urmă.

   Femeia cu care a vorbit Isus avusese un fel de viaţă care a făcut-o cunoscută printre barbaţii din Samaria. Probabil, cunoştea mult mai bine bărbaţii din Samaria decât femeile de acolo. Cu toate acestea, Domnul nostru nu a făcut-o de râs şi nu a învinuit-o. Creştinii au reputaţia de a fi printre cei mai acuzatori. Lucrul ciudat în această privinţă este acesta: deseori, ei îi acuză pe aceia pe care Domnul îi primeşte cu braţele deschise şi îi primesc pe aceia pe care Domnul îi acuză! Aşa intră unii pungaşi carnali în bisericile noastre!

   Acesta este pericolul prozeliţilor care fac alţi prozeliţi. Este posibil ca oamenii să aibă o experienţă religioasă exterioară care să-i facă imuni faţă de naşterea din nou. Faptul că ei cred că sunt deja născuţi din nou, îi pune într-o poziţie în care nu vor fi niciodată născuţi din nou cu adevărat. Prozeliţii nu au fost niciodată "în"' prin urmare, nici ei nu le cer prozeliţilor lor să "intre". Deci, este posibil ca biserici întregi să fie formate numai din prozeliţi, ecouri ale ecourilor şi reflexii ale reflexiilor - niciodată adevărata lumină strălucind.

   Ar trebui să fie un exerciţiu util să ne gândim la câteva din motivele pentru care Isus S-a descoperit acestei femei la fântână. 

   Unul era NEVOIA EI CONŞTIENTA. Există unele lucruri care nu urmează mereu un tipar - nu sunt totdeauna la fel, duc lipsă de uniformitate. Dar în această zonă există totdeauna uniformitate: oricine primeşte vreodată ceva de la Dumnezeu trebuie să aibă o nevoie constientă, un sentiment conştient şi vital al lipsei.

   Femeia samariteancă şi-a conştientizat nevoia. Ea nu s-a opus deoarece era într-o mare nevoie şi era absolut sinceră în privinţa acestui lucru. Fără îndoială că a uzise multe contradicţii religioase în Samaria şi că se ferea de acestea. A făcut ce a putut ca să îndepărteze căldura în timp ce ochii buni ai lui Isus pătrundeau în conştiinţa ei. Dar când a înţeles că nu avea nici un sens, a capitulat şi a fost complet sinceră în privinţa vieţii şi a problemelor ei.

   Sinceritatea ei L-a impresionat pe Isus

   Sinceritatea, smerenia şi entuziasmul femeii L-au atras pe Domnul Isus în timp ce vorbeau despre nevoia omenirii şi adevărata închinare înaintea lui Dumnezeu prin Duhul lui Dumnezeu. Isus a fost atras de entuziasmul ei cald, de sinceritatea ei şi de nevoia ei conştientă. Aşa că S-a descoperit pe Sine, deschizându-Si întreaga fiinţă înaintea ei, încredinţându-i secretul pe care nu îl mai dăduse nimănui altcuiva şi pe care l-a descoperit puţinor oameni în zilele ce au urmat.

   Cânf femeia a vorbit despre Mesia şi venirea Lui, iar Isus a răspuns "Eu ... sunt Acela", revelaţia a venit în sufletul ei. Lumina lui Dumnezeu a căzut peste umbrele trecutului ei şi, acolo, înlăuntrul ei, lumina a început să strălucească. Era atât de încurajată în fiinţa ei că s-a văzut obligată să alerge să spună şi orăşenilor ei.

   Isus a acceptat acea situaţie pentru că a acceptat femeia. Nu pot să-mi imaginez nici un consiliu de biserică nicăieri în lume care ar fi acceptat o asemenea femeie. Cred că femeile, în societăţile lor feminine de ajutorare, şi-ar fi ridicat sprâncenele şi ar fi chicotit în şoaptă. Însă Domnul nostru a acceptata situaţia pentru că El totdeauna începe ca şi cum nu a existat niciodată un trecut. Iată, El face toate lucrurile noi!

   Şi noi putem beneficia dacă observăm însufleţirea şi valabilitatea prezente în răspunsul femeii. Nu voi nega faptul că această femeie mai avea încă o cale lungă în experienţa şi dezvoltarea ei spirituală. Dar Isus a arătat dorinţa lui Dumnezeu, mărturia meşteşugită şi martorul sincer şi inocent, chiar dacă erau imperfecte şi limitate.

   Femeia avea acest singur lucru plin de har în favoarea ei: avusese o întâlnire reală cu Acela care se chema Mesia. Inima ei s-a lovit de revelaţia Persoanei şi a Voii lui Dumnezeu în Hristos, iar rezultatul a fost o schimbare emoţională în viaţa şi voia ei personală.

   Acum, vă mărturisesc că nu ştiu ce trebuie să fac cu acei învăţători creştini cărora le e frică de emoţie. În zilele noastre, spunem că oamenii sunt foarte emoţionali când, de fapt, vrem să spunem că oamenii sunt foarte emoţionali când, de fapt, vrem să spunem că sunt bolnavi de nervi, că şi-au pierdut controlul, că plâng din orice, se supără din orice, se entuziasmează din orice. Astfel de oameni sunt pur şi simplu cazuri mentale. Noi am luat cuvântul EMOŢIONAL şi l-am atribuit lor. Dar eu nu sunt de acord. Aceasta nu este emoţie. Este o stare mentală, iar aceia care o manifestă au nevoie de rugăciune şi de odihnă.