Vremea scadenţei

Asistăm astăzi în România la un fenomen ciudat, neobişnuit pentru această ţară. Tot mai mulţi oameni importanţi, de afaceri sau din domeniul politic, sunt arestaţi şi chiar condamnaţi la ani de închisoare. Şi numărul lor creşte cu fiecare zi.

Sigur că sunt şi multe discuţii pe această temă şi păreri pro şi contra. De obicei cei ce sunt cercetaţi sau chiar condamnaţi susţin că sunt nevinovaţi şi că ceea ce li se pune în cârcă nu este decât o înscenare. S-ar putea să existe şi astfel de cazuri, aşa cum pot exista oriunde în această lume, dar eu nu cred în nevinovăţia celor ce au ajuns să fie pedepsiţi. Toţi românii ştiu că la noi legea este încălcată cu nonşalanţă, ştiu că unii intervin pentru alţii, că se muşamalizează lucruri care sunt strigătoare la cer, că de unii nu se poate atinge nimeni şi că dictonul „nimeni nu este mai presus de lege” este doar praf în ochii oamenilor. De fapt toţi suntem vinovaţi. Noi am cultivat şi încă mai cultivăm o ţară a fărădelegii, a minciunii, a corupţiei, a hoţiei. Şi această plagă se întinde în orice direcţie te-ai uita: în şcoală, în afaceri, în domeniul sanitar, în poliţie şi magistratură, în viaţa cotidiană, chiar şi în Biserică. Toţi dăm şpagă, toţi minţim, toţi furăm. Problema este că atunci când suntem prinşi strigăm ca din gură de şarpe şi ne jurăm pe ce avem mai scump (?) că suntem nevinovaţi. Dar lucrurile se mai schimbă.

Oameni care s-au crezut invulnerabili şi de neclintit s-au trezit puşi după gratii, umiliţi. Iar alţii îşi aşteaptă rândul. Ceea ce nu credeau niciodată că li s-ar putea întâmpla, nici măcar în cele mai negre coşmaruri, iată că a devenit realitate. Mă întrebam dacă am o anumită satisfacţie atunci când unii despre care ştiam că au făcut mult rău şi au sfidat multă vreme autorităţile şi ţara întreagă, au ajuns după gratii. Trebuie să recunosc că am avut şi că mă aştept şi că doresc ca şi alţii care şi-au bătut joc de ţara aceasta să aibă aceeaşi soartă. Dar, aşa cum spuneam, toţi suntem vinovaţi, într-un fel sau altul. Sigur că unii am făcut un rău mai mic iar alţii au făcut mult rău, dar vina există în dreptul tuturor. Aşa că mă simt vinovat de acest sentiment de satisfacţie la gândul că unii şi-au primit ceea ce meritau. Pentru că, la un anumit nivel, şi eu mă simt vinovat. Toţi am dat şpagă la medic, la şcoală, o atenţie aici ca să rezolvăm un lucru, o trecere cu vederea dincolo faţă de cineva care ne era apropiat, un neadevăr rostit ca să ieşim basma curată, etc.

Vina merge atât de departe încât unii care se pretind slujitori ai lui Dumnezeu au fost duplicitari şi au colaborat cu securitatea comunistă dar nu au recunoscut acest lucru nici azi, la 25 de ani de la schimbarea de regim din România. Şi din când în când CNSAS-ul mai dă câte un verdict de vinovat în dreptul celor pe care îi creditam cu cele mai multe credite în domeniul spiritual, pictându-le imaginea pe pereţii templului nostru interior. Lucrare la care şi ei au contribuit din greu în această perioadă de libertate căutând să ne smulgă lacrimi sau aplauze de apreciere şi să ne convingă prin discursul lor că sunt descendenţii, dacă nu direcţi ai Domnului Isus, măcar ai primilor apostoli. Mă gândeam că 25 de ani au avut şansa să recunoască cine au fost şi să se pocăiască, dar nu au vrut. Sunt aici, printre noi.

Acum încep, rând pe rând, să iasă la iveală fapte şi să se plătească poliţe. Faţă de cei ce au crezut că niciodată nu vor plăti şi că nimeni nu va şti.

Dar nu toţi vor fi prinşi şi pedepsiţi în această viaţă. Unii vor muri şi îi vom înmormânta cu mari onoruri cu toate că ei ar fi meritat să ajungă după gratii sau supuşi oprobiului public. Fie au reuşit să ne înşele, fiind buni actori, fie au ştiut să-şi folosească influenţa prin mijloacele pe care le-au controlat. Îi vom îngropa şi îi vom trimite la loc cu verdeaţă dar ei vor ajunge în cu totul alt loc. Aceasta nu înseamnă că ei au scăpat basma curată. Au scăpat doar de noi dar nu au scăpat de Dumnezeu.

Pe acest pământ oamenii fac tot felul de lucruri rele. Să enumăr doar câteva: violuri, crime, trafic de persoane, violenţe, torturi, hoţii, minciuni, înşelătorii, etc. Ei ştiu că astfel de lucruri sunt pedepsite de legile pământeşti şi caută să scape şi să nu fie prinşi. Şi foarte mulţi reuşesc. În loc să căutăm să nu facem aceste rele noi căutăm să le facem dar să nu fim prinşi. Credem că problema noastră este dacă suntem prinşi sau nu. Dar pe lângă aceste rele, recunoscute de societate, mai sunt altele despre care legile omeneşti nu se pronunţă împotriva lor, sau chiar se pronunţă în favoarea lor. Să amintesc doar câteva: curviile, preacurviile, homosexualitatea, iubirea de bani şi de sine, mândria, invidia, răutatea, gelozia, gândurile rele, necredincioşia faţă de Dumnezeu, idolatria şi altele asemenea lor. Apostolul Pavel, în primul capitol din cartea Romani, vorbeşte despre acestea:

19 „Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. 20 În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot desvinovăţi; 21 fiindcă, cu toate că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat.

22 S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înebunit; 23 şi au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare.

24 De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; 25 căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.

26 Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii; 27 tot astfel şi bărbaţii, au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase, şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.

28 Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. 29 Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de invidie, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; Sunt şoptitori, 30 bîrfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, 31 fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă.

32 Şi, cu toate că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte, totuş, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.”

Oamenii fac astfel de lucruri şi cred că vor scăpa şi nu vor fi pedepsiţi. Dar aşa cum spunea Pavel în versetul 32 citat, Dumnezeu va trage la răspundere pe toţi cei ce fac astfel de lucruri iar pedeapsa este moartea. Oamenii care trăiesc în astfel de păcate sunt, după Legea lui Dumnezeu, „vrednici de moarte”. Şi nu este vorba despre o moarte a acestui trup de carne ci este vorba despre o moarte veşnică a sufletului, în sensul despărţirii eterne de Dumnezeu şi a suferinţei în locul de chin pregătit de Dumnezeu celor ce trăiesc în păcat şi fărădelege. Evanghelistul Matei consemnează la Matei 13 cu 36: „Atunci Isus a dat drumul noroadelor, şi a intrat în casă. Ucenicii Lui s-au apropiat de El, şi I-au zis: „Tâlcuieşte-ne pilda cu neghina din ţarină.”

37 El le-a răspuns: „Cel ce seamănă sămânţa bună, este Fiul omului. 38 Ţarina, este lumea; sămânţa bună sunt fiii Împărăţiei; neghina, sunt fiii celui rău. 39 Vrăjmaşul, care a semănat-o, este Diavolul; secerişul, este sfârşitul veacului; secerătorii, sunt îngerii.

40 Deci, cum se smulge neghina şi se arde în foc, aşa va fi şi la sfârşitul veacului.

41 Fiul omului va trimite pe îngerii Săi, şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile, care sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea, 42 şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. 43 Atunci cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi de auzit, să audă.”

Într-o discuţie cu prorocul Ieremia, Dumnezeu îi spune acestuia (Ieremia 1:12): „Eu veghez asupra Cuvântului Meu, ca să-l împlinesc.” Aceasta înseamnă că va veni o vreme când Dumnezeu va pedepsi tot ceea ce nu a pedepsit în oamenii care au trăit în păcat. Faptul că Dumnezeu nu pedepseşte acum pentru păcat nu este o neputinţă a Lui şi nici o uitare ci este dragoste şi bunătate. Biblia, prin pana apostolului Petru, spune că întârzierea Domnului în a pedepsi înseamnă bunătate şi dragoste, arătate printr-o „îndelungă răbdare” (2 Petru3): 3 „Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor, 4 şi vor zice: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!”

5 Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei, 6 şi că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă.

7 Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi Cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de peire a oamenilor nelegiuiţi. 8 Dar, prea iubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi.

9 Domnul nu întîrzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.

10 Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.”

Petru spune că sunt unii care zic: „Iată că putem face tot ce vrem şi ne merge bine. Nimeni nu ne pedepseşte şi nu ne va pedepsi!” Exact aşa ca unii politicieni sau oameni sus puşi sau din lumea interlopă de la noi din ţară. Dar aceştia să ştie sigur că va veni o vreme în care Dumnezeu va pedepsi şi nu va avea milă. Mila o are acum când îi cheamă pe oameni la pocăinţă, la renunţarea la păcat şi fărădelege.

Cred că aţi văzut groaza şi disperarea de pe feţele multor oameni importanţi de la noi care au ajuns după gratii sau se tem că vor ajunge. Unii chiar au încercat să-şi ia viaţa iar alţii au oferit sume fabuloase de bani pentru a scăpa de pedeapsă. Dar nimic nu se poate compara cu groaza şi disperarea care îi va cuprinde pe cei ce au trăit în păcat, au violat legile lui Dumnezeu şi care, la un moment dat, vor auzi sentinţa Lui. Va fi o plată pentru toate şi plata va fi focul veşnic. Soluţia este pocăinţa, credinţa în Isus Hristos şi întoarcerea de la păcat, renunţarea la el. Dar văd că aşa cum s-a întâmplat de 25 de ani în România, adică oamenii au încercat să se ascundă şi să nu-şi recunoască vinovăţia, aşa se întâmplă în cursul vieţii omeneşti. Oamenii se ascund şi păcătuiesc în continuare, respingând pocăinţa, respingând în acest fel iertarea pe care o pot primi din partea lui Dumnezeu. Înţeleptul Solomon spunea (Proverbe 28 cu13): „Cine îşi ascunde fărădelegile, nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele, capătă îndurare.”

La final, când oamenii vor sta în faţa lui Dumnezeu şi vor fi îngroziţi la auzirea sentinţei, ar vrea să dea oricât ca să scape de pedeapsă, dar atunci nici banii şi nici lacrimile şi nici minciunile, nu vor avea nici un rost. Va fi prea târziu...