Există două modalităţi pentru a căpăta convingerea că o persoană a existat sau că un eveniment a avut cu adevărat loc: fie să fi fost martor ocular, fie să te bazezi pe mărturia altor persoane, scrieri sau dovezi. Toma a fost ucenicul care n-a vrut să creadă mărturia altuia. El a spus „dacă nu văd, nu cred.” Domnul i S-a arătat, dar i-a spus lui Toma: „ferice de tine că ai văzut şi ai crezut, dar mai ferice de cei ce n-au văzut şi au crezut.” Domnul Isus ne avea atunci în vedere şi pe noi, astăzi, care nu L-am văzut, dar asta nu înseamnă că nu putem crede.

Putem considera validă credinţa care se bazează pe mărturia altuia? Sigur că da!

Nu l-am cunoscut pe Decebal şi nici pe Burebista, nu l-am întâlnit niciodată pe Ştefan cel Mare şi nici pe Mihai Viteazul şi totuşi credem că au existat, pentru că ne bazăm pe autoritatea scrierilor şi a istoricilor. N-am descoperit noi că Pământul este rotund şi nici că el să învârte în jurul Soarelui şi totuşi credem, pentru că ne bazăm pe autoritatea oamenilor de ştiinţă. N-am fost conştient când am fost născut şi totuşi cred că mama este mamă, pentru că o cred pe cuvânt şi am şi un certificat de naştere. Chiar judecătorii emit o judecată pe baza analizei mărturiilor martorilor.

Ce putem spune despre învierea Domnului Isus? Unii cred şi alţii nu cred. De ce? Pentru că unii se bazează pe anumite mărturii, iar alţii acordă credit altor mărturii. Diferenţa între cel ce crede şi cel ce nu crede nu este că vreunul deţine cheia secretă, ci simplul fapt că unul a ales să dea credit anumitor mărturii, iar celălalt altor mărturii.

Am spus că o modalitate prin care poţi crede în învierea Domnului este întâlnirea personală cu El, descoperirea Lui în formă materială. Lucrul acesta s-a întâmplat cu ucenicii, femeile care au mers la mormântul Lui, apostolul Pavel când mergea să prigonească biserica din Damasc şi chiar astăzi sunt oameni, în special în ţările musulmane, care mărturisesc despre apariţii ale Domnul Isus.

Majoritatea creştinilor, cum este şi cazul meu, credem în învierea Domnului Isus pentru că acordăm credit următoarelor mărturii:

1. Mărturia Bibliei.

Nu este scopul articolului să demonstreze asta, dar noi credem că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu transmis prin oameni- El este adevărul şi ceea ce spune este real. Vechiul Testament vorbeşte despre învierea Domnului Isus. Iată două exemple:

Psalmul 16.10 Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca prea iubitul Tău să vadă putrezirea

Isaia 53.10 Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă... Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.

Din moment ce Biblia este adevărată şi ea vorbeşte despre învierea Domnului Isus, în mod logic, considerăm că învierea Domnului Isus este un fapt real.

Dacă cineva dovedeşte că Biblia prezintă poveşti sau lucruri neadevărate, atunci voi putea pune la îndoială şi învierea Domnului. E adevărat că mulţi au luptat şi încă mai luptă împotriva acestei cărţi, chiar guverne şi dictatori i-au dorit dispariţia; cei mai mulţi au murit şi regimurile politice ostile au dispărut. Biblia este încă cea mai citită şi mai răspândită carte de pe glob. O citesc şi bogaţi şi săraci, se află şi în palat şi în bordei şi adesea la căpătâiul celor suferinzi.

Şi încă ceva... Biblia, şi în mod special Vechiul Testament, este cartea unui popor- poporul Evreu, este istoria Israelului. Existenţa Israelului ca naţiune rămâne ea însăşi dovada incontestabilă a faptului că Biblia este adevărată.

2. Mărturia martorilor.

N-am fost niciodată în America, dar ştiu că există pentru că tata a fost acolo. El mi-a spus că există şi eu am încredere în el, şi de aceea cred că America există.

Deşi ar trebui să fie suficientă, totuşi pe lângă Biblie mai avem şi mărturia martorilor. Aici mă refer la ucenici, la cei care L-au văzut înviat. Unii i-au acuzat cum că ei ar fi furat trupul Domnului Isus. Sunt multe motive pentru care n-ar fi putut face asta, dar cel mai puternic argument că ei n-au furat trupul Domnului şi că Domnul Isus chiar a înviat este faptul că toţi cei unsprezece ucenici ai Domnului au suferit tocmai din cauză că au crezut şi că au propovăduit învierea Domnului Isus. Mai mult de atât, zece dintre ei chiar au avut parte de moarte de martir pentru aceasta.

Eu aleg să dau credit unor astfel de martori care şi-au pecetluit mărturia cu sângele lor. Trăirea lor curată, în sfinţenie şi teamă de Dumnezeu şi mai ales faptul că n-au renunţat la propovăduirea învierii nici când viaţa le-a fost pusă în pericol- asta mă face să cred că sunt oameni de caracter, sunt vrednici de încredere.

Apropo- nu ştiu câţi dintre cei care susţin că Hristos nu a înviat sunt gata să moară pentru credinţa aceasta. Pe lângă asta, cei care luptă împotriva lui Hristos, în general sunt oameni care iubesc plăcerile păcatului. Este şi normal să nu creadă în Hristos- Hristos a demascat şi a condamnat goliciunea păcatului.

2Petru 3.3 ...să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri care vor trăi după poftele lor...

3. Mărturia vieţilor schimbate

Sfântul apostol Pavel, la început, a fost un prigonitor al creştinilor. Condus de râvna pentru datinile strămoşeşti lupta împotriva creştinilor. Iată ce spune chiar el despre experienţa sa- cum a fost înainte şi cum întâlnirea cu Hristosul înviat i-a schimbat viaţa:

Gal.1.13 Aţi auzit care era purtarea mea de altădată, în religiunea iudeilor. Cum, adică, prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu şi făceam prăpăd în ea...

Fapte 26.9-18 Şi eu, ce-i drept, credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret şi aşa am şi făcut în Ierusalim. Am aruncat în temniţă pe mulţi sfinţi căci am primit puterea aceasta de la preoţii cei mai de seamă; şi, când erau osândiţi la moarte, îmi dădeam şi eu votul împotriva lor. I-am pedepsit adesea în toate sinagogile şi îmi dădeam toată silinţa ca să-i fac să hulească. În pornirea mea nebună împotriva lor, îi prigoneam până şi în cetăţile străine. În acest scop m-am dus la Damasc, cu putere şi învoire de la preoţii cei mai de seamă. Pe la amiază, împărate, pe drum am văzut strălucind împrejurul meu şi împrejurul tovarăşilor mei o lumină din cer, a cărei strălucire întrecea pe a soarelui. Am căzut cu toţii la pământ şi eu am auzit un glas care-mi zicea în limba evreiască: „Saule, Saule pentru ce Mă prigoneşti?...” „Cine eşti Doamne?” am răspuns eu. Şi Domnul mi-a zis: „Eu sunt Isus pe care-l prigoneşti. Dar scoală-te şi stai în picioare căci M-am arătat ţie ca să te pun slujitor şi martor atât al lucrurilor pe care le-ai văzut cât şi al lucrurilor pe care Mă vei vedea făcându-le. Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul neamurilor la care te trimit, ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.”

Cum se explică faptul că un astfel de prigonitor devine propovăduitor al Aceluia împotriva căruia lupta? Cum se explică faptul că renunţă la poziţia sa socială bună şi la privilegiile de cărturar şi alege să sufere şi chiar să-şi dea viaţa pentru Hristosul împotriva căruia lupta? Apostolul spune clar: întâlnirea cu Hristosul înviat!

El este cauza pentru care şi astăzi mulţimi de oameni află eliberarea de puterea alcoolului, drogurilor, curviei, familii sunt restaurate, relaţii sunt vindecate, păcatele sunt iertate şi oamenii găsesc pacea pe care nici banii, nici faima şi nici poziţia socială nu le-o poate da. Acestea reprezintă amprenta Hristosului înviat, lucrările Lui dovedesc prezenţa Lui tot aşa cum simţim prezenţa curentului electric prin efectele lui, deşi nu-l vedem.

4. Mărturia interioară a Duhului Sfânt

Această mărturie vine ultima. Este o mărturie pe care cei necredincioşi nu o cunosc şi lor li se pare o nebunie. Este vorba de mărturia pe care Duhul Sfânt al lui Dumnezeu o pune în interiorul nostru şi prin care ştim că Hristos cel Înviat locuieşte într-un sens spiritual în fiinţele credincioşilor. Prezenţa Domnului Isus în viaţa noastră prin Duhul Sfânt întăreşte şi mai mult certitudinea că Hristos a înviat şi este cu noi. Iată ce spune Biblia:

Gal.2.20 (apostolul Pavel spune:) ... nu mai trăiesc eu ci Hristos trăieşte în mine...

Ioan 14.23 Isus i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el.

Matei 28 ...iată că Eu sunt cu voi pănă la sfârşitul veacurilor.

Fiecare dintre noi, creştinii, am experimentat iertarea păcatelor, am experimentat eliberarea din anumite vicii şi păcate, am primit pacea şi fericirea, am ajuns să înţelegem care este sensul şi scopul vieţii şi tot prin Hristos cel Înviat am căpătat o altă perspectivă cu privire la viaţă şi moarte- pentru noi moartea nu mai este un final ci o uşă spre viaţa eternă cu Domnul.

Acestea sunt motivele pentru care eu cred că Hristos a înviat. Şi nu doar atât, dar pot afirma lucrul acesta cu Biblia, cu vorba, cu trăirea şi cu duhul meu. Nu ştiu ce crezi tu, dar ar fi bine să ştii „de ce crezi ceea ce crezi?” Pe ce mărturii îţi bazezi crezul, sunt ele vrednice de încredere? Şi încă ceva: eşti gata să mori pentru convingerea ta?

Pentru că eu cred că Hristos cel înviat a murit şi pentru păcatele tale şi te iubeşte, dacă eşti sincer, te provoc să te rogi Lui şi să-i spui: „Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, dacă exişti şi eşti viu, te rog descoperă-te şi mie căci vreau să te urmez!”

Mihail Geabou, Calea Domnului -Alexandria