Învăţând de la Domnul

   Noi trebuie nu numai să luăm jugul, dar trebuie să şi învăţăm de la Domnul. Atitudinea pe care El a avut-o o găsim descrisă în Filipeni 2.6-8, (ASV) unde se spune:

   "El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi, n-a găsit ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a golit de Sine Însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce."

   Doua lucruri trebuie accentuate aici.

   Primul: Domnul niciodată nu-Şi apără drepturile şi nu pretinde ceva pentru Sine:

"măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi, n-a găsit ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a golit de Sine Însuşi"

   Domnul nostru este egal cu Dumnezeu, împărţind deopotrivă cu El slava şi puterea Sa. Domnul Isus este una cu Dumnezeu. Şi, cu toate că era dreptul Lui să o facă, El nu S-a înălţat pe Sine; dimpotrivă, S-a golit de Sine Însuşi, a luat un chip de rob, în loc de a Se fcae deopotrivă cu Tatăl. Cu totul altfel decât diavolul care, fiind creat arhanghel, a vrut să se înalţe pe sine, să se facă deopotrivă cu Dumnezeu. Domnul Isus a fost cu totul opus diavolului. În loc de a rămânr deopotrivă cu Dumnezeu El S-a golit de Sine Însuşi. Vă rog să reţineţi, aşadar, că:

   - niciunul dintre noi n-ar trebui să vorbească în apărarea propriilor drepturi; fiecare ar trebui să fie gata să renunţe la drepturile sale legitime.

   O soră îşi conducea casa ca şi o regină, apoi a fost mântuită şi a devenit asemenea unei slujitoare. Atunci când a cerut părinţilor săi bani de buzunar şi nu a primit la fel de repede ca şi înainte, a fost gata să renunţe la poziţia şi la dreptul său de fiică. Fiind creştin acum, nu te poţi aştepta neapărat ca părinţii să te mai trateze ca pe propriul lor copil sau ca prietenii tăi să se poarte la fel de amabil ca şi înainte. Dacă ei refuză să-ţi recunoască drepturile pe care le ai, trebuie să te pui în mâna lui Dumnezeu şi să înveţi aţintind privirea către Domnul. El nu Şi-a apărat niciodată drepturile, de aceea nici noi nu ar trebui să ni apărăm.

   Odihna creştinului constă nu numai în faptul că nu datorează nimănui nimic, ci şi în acela că suferă tot ceea ce e dator să îndure.

   Mulţi dintre tinerii creştini au înşelat înainte de a fi mântuiţi. Dar după aceea, au încercat să fie drepţi faţă de oameni. Acum însă, când li se întâmplă vreo nedreptate, se supără. Ei nu ştiu că un credincios nu trebuie doar să fie drept faţă de ceilalţi, ci, de asemenea, sa îndure orice nedreptate care vine din partea celorlalţi. Modul în care Domnul a fost tratat de ceilalţi cu siguranţă nu a fost unul drept. Dacă e să vorbim cu toată sinceritatea şi dreptatea, El nu avea nevoie să vină în această lume pentru a deveni om, ca să ne mântuiască. Dar, din dragoste pentru noi, El a fost gata să sufere orice tratament nedrept.

   În al doilea rând:

   "a luat chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor"

   Aceasta înseamnă că El a acceptat îngrădirea. În cer, Domnul nostru e liber să meargă oriunde doreşte; poate chiar să Se arate oamenilor în chip de Înger al lui Dumnezeu, aşa cum de multe ori găsim scris în Vechiul Testament. Dar, după ce S-a întrupat, făcându-Se asemenea oamenilor, El a crescut de la starea de copil la aceea de om matur. A crescut asemenea oamenilor, iar ca om a avut nevoie să mănânce, să bea, să doarmă, să se odihnească. Aceasta a fost o limitare imensă impusă Dumnezeirii Sale. Şi a fost şi mai limitat prin faptul că a luat chip de rob. Ca om, nu avea aceeaşi libertate ca şi Dumnezeu, însă o avea pe aceea de om, experimentând bucuriile pe care le au oamenii. Însă, luând chipul unui rob, El a trebuit să renunţe chiar şi la libertatea de care se bucură un simplu om. A fost limitat şi legat în tot ceea ce a făcut; nu a cunoscut nimic altceva decât voia Tatălui. La ce limitare S-a supus ca om! 

   Deşi era Dumnezeul infinit, Domnul Isus a acceptat să fie limitat; şi deşi, a luat chip de om, a acceptat apoi o limitare şi mai mare.

   CUM STAU LUCRURILE CU NOI?

   O, cum se răzvrătesc inimile noastre împotriva oricărei limitări!

   Ce dorinţă putrenică ne mână să rupem orice legătură care ne leagă şi orice îngrădire, pentru a ne putea mişca liberi!

   Cât de mut sperăm ca întreaga lume - fie că e vorba de oameni, lucruri, evenimente, să fie supusă voii noastre!

   Cât de diferiţi suntem noi de CRISTOS! Deşi era Dumnezeu, El a acceptat să fie limitat. Unele mame visează să predice Evanghelia în loc să îşi ocupe poziţia de mame; este greşit ca un comerciant să nu se gândească la comerţ, un student să spere că nu va fi nevoie să studieze, un profesor să se aştepte să nu-i înveţe pe alţii şi aşa mai departe. Noi vom găsi odihnă doar dacă, asemeni Domnului nostru, suntem gata să acceptăm orice fel de limitare făra a ne împotrivi.

   Rezumând cele scrise, un necreştin poate primi odihnă şi se poate împăca cu Dumnezeu. Iar un creştin va găsi odihnă în sufletul său dacă e gata să-şi ia jugul umil şi înjositor şi să înveţe din limitările Domnului Isus să nu lupte pentru drepturile lui. Zi de zi creştinul învaţă să accepte jugul pe care Dumnezeu i l-a rânduit şi acceptă să traiască o viaţă de privaţiuni din dragoste pentru Domnul.

   Tot ceea ce ni se întâmplă este îngăduit de Dumnezeu ca nişte lucruri pe care El ştie că avem puterea să le purtăm. Dumnezeu nu face greşeli, deci să nu cârtim!

   Chiar dacă multe din jugurile şi poverile pe care El ni le dă s-ar putea să nu ne placă, să le acceptăm în linişte, cu umilinţă şi blândeţe şi cu bucurie, ca într-adevăr venind din mâna Lui.