Miracolul mult aşteptat

   Când Carol cel Mare, regele francilor, a auzit pentru prima oară povestea arestării şi executării lui Isus, a fost cuprins de mânie. Apucând mânerul sabiei aflate în teacă şi zgâlţâindu-l cu putere a strigat:

   "Oh, dacă aş fi fost eu acolo, i-aş fi ucis pe toţi cu legiunile mele!"

   Ne amuză loialitatea tipică soldatului de rând la Carol cel Mare, sau la Simon Petru, care chiar a scos sabia pentru a-L apăra pe Isus. Totuşi, în spatele acestor izbucniri de furie se ascunde o întrebare sumbră. La urma urmelor, Carol cel Mare nu a fost prezent în grădina Ghetsimani, deci nu avea cum să-L ajute. Dar Dumnezeu Tatăl, care AR FI PUTUT  să-L ajute, n-a ridicat un deget în apărarea Fiului Său condamnat la pieire.

   De ce nu a intervenit Dumnezeu? Oricine se simte dezamăgit de Dumnezeu ar trebui să se oprească o clipă în grădina Ghetsimani, la Palatul lui Pilat şi la Calvar - locurile în care s-a petrecut arestarea, judecarea şi executarea lui Isus. Pentru că în aceste trei locuri Isus Însuşi a fost încercat de un sentiment foarte asemănător dezamăgirii de Dumnezeu.

   Începuturile chinurilor lui Isus a fost marcat de momentul în care S-a rugat în livada răcoroasă de măslini, în timp ce trei dintre ucenicii Săi aşteptau somnoroşi în apropiere. În grădină părea să domnească pacea; afară însă se dezlănţuiseră forţele iadului. Unul dintre ucenici Îl trădase, Satan pornise după pradă, şi o mulţime înarmată cu săbii şi suliţe se îndreptau spre grădina Ghetsimani.

   "Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte . . .",

le-a spus Isus celor trei ucenici. Deşi afirmase că avea puterea de a ridica o armată de îngeri în apărarea Sa, nu a făcut-o. El a venit în trup uman - piele, sânge, ţesuturi - şi avea sa moară după regulile acestei lumi. La un moment dat a căzut cu faţa la pământ si S-a rugat pentru o cale de scăpare. Sudoarea I s-a prefăcut în picături mari de sânge, care cădeau pe pământ.

   DAR DUMNEZEU A RĂMAS TĂCUT.

                        -------------------------------------------------------------------------------

   La palat, în faţa lui Pilat, Isus a continuat să-Şi îngrădească puterea. În persoana lui Isus Dumnezeu avea, literal, mâinile legate. "Prooroceşte . . .!", au strigat unii, provocându-L în bătaie de joc să săvârşească un miracol. ". . . cine Te-a lovit?" Fiul lui Dumnezeu nu  a schiţat nici un gest de împotrivire când pumnii lor s-au abătut asupra feţei Sale şi când pe barbă i se prelingea scuipatul lor dispreţuitor.

   Scena urmatoare, patimile de la Calvar, a fost de atâtea ori jucată în piese, predicată sau pictată, încât mintea noastră a amorţit, pur şi simplu, astfel că abia ne-o putem imagina singuri. Începe prin a-ţi evoca momentele în care te-ai simţit cuprins de cea mai cruntă dezamăgire. Ai mizat totul pe ceva ce părea a sta în puterea lui Dumnezeu - poate te-ai rugat pentru ca o persoană dragă ţie să fie vindecată de cancer, sau pentru naşterea unui copil sănătos, sau pentru repararea căsniciei tale, cu ajutorul lui Dumnezeu. Dar lucrurile au luat o turnură proastă. În ciuda rugăciunilor tale, cancerul a evoluat; copilul s-a născut cu deficienţe cerebrale; în fine, actele de divorţ ţi-au venit în poştă. Gândeşte-te la Calvar ca la unul dintre aceste momente. Sau ca la noaptea aceea petrecută de Richard îngenuncheat pe podea, implorându-L pe Dumnezeu să-i vorbească. Gândeşte-te la momentele acestea ca la un timp fără miracole.

   Toţi asteptau un miracol în vremea aceea: Pilat şi Irod, care auziseră incredibilele zvonuri; femeile care Îl urmaseră pe Isus din Galileea; ucenicii Săi. care se ascundeau de frică. Un tâlhar muribund L-a implorat sa facă o minune; celălalt şi-a batut joc de El, iar cei de faţă i-au tinut isonul, strigând:

   ". . . să se pogoare acum de pe cruce şi vom crede în El! . . . să-L scape Dumnezeu acum, dacă-L iubeşte."

   Dar nu a fost nici o salvare, nu s-a petrecut nici un miracol. Domnea tăcerea. Charles Williams priveşte înapoi la scena de pe Calvar şi spune:

   "Batjocura cu care era împroşcat Hristos în momentele în care El era total lipsit de putere a fost aceasta:

   "Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui!" 

   Era o definiţie de o precizie caracteristică celor întâlnite în lucrarile învăţaţilor Evului Mediu."

   "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?",

a strigat Isus, în cele din urmă. A fost un citat din Cartea Psalmilor, ultimul strigăt de dezamăgire.

   TATĂL ÎI ÎNTORSESE SPATELE, SAU CEL PUŢIN AŞA SE PĂREA, LĂSÂND ISTORIA SĂ-ŞI URMEZE CURSUL, ÎNGĂDUIND CA TOT RĂUL DIN LUME SĂ TRIUMFE ASUPRA BINELUI. NATURA ÎNSĂŞI A CLOCOTIT DE MÂNIE ÎN MOMENTELE ACELEA: PĂMÂNTUL A FOST ZGUDUIT DE CUTREMUR, MORMINTELE S-AU DESCHIS. ÎNTREGUL SISTEM SOLAR S-A CLĂTINAT; SOARELE ŞI-A ASCUNS FAŢA, IAR CERUL S-A ÎNTUNECAT.