Salvarea poporului lui Dumnezeu

   . . . .  să observăm suveranitatea planului lui Dumnezeu în ceea ce priveşte salvarea poporului Său...

   Ezechiel ne spune că rezultatul suprem al bătăliei lui Gog şi Magog va fi salvarea poporului evreu:

"De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: 'Acum voi aduce înapoi pe prinşii de război ai lui Iacov, voi avea milă de toată casa lui Israel şi voi fi gelos de Numele Meu cel sfânt. Atunci îşi vor uita ocara, şi toate fărădelegile pe care le-au savârşit împotriva Mea, când locuiau liniştiţi în ţara lor şi când nu-i tulbura nimeni. Când îi voi aduce înapoi dintre popare, şi îi voi strânge din ţara vrăjmaşilor lor, voi fi sfinţit de ei înaintea multor neamuri. Şi vor şti că EU sunt Domnul, Dumnezeul lor, care-i lăsasem să fie luaţi prinşi de război între neamuri, şi care-i strâng iarăşi în ţara lor; nu voi mai lăsa pe niciunul din ei acolo şi nu le voi mai ascunde Faţa Mea, căci voi turna Duhul Meu peste casa lui Israel', zice Domnul Dumnezeu."

   Prin urmare, Ezechiel îşi încheie monumentala profeţie pe un ton optimist, proslăvind dragostea şi  mila lui Dumnezeu faţă de poporul Său. Oricât de mare ar fi răutatea din inima oamenilor şi oricât de multă distrugere şi moarte ar cauza această răutate, scopul suprem al lui Dumnezeu este întotdeauna salvarea poporului Său, fie că este vorba despre lupta cu răul, despre dezvăluirea slavei Sale printre naţiuni sau despre aducerea alor Săi din pribegie.

   Aşa cum ne arată Ezechiel în termeni atât de vii, distrugerea divină a Axei Răului în zilele de pe urmă va servi la salvarea poporului Său, Israel.

   . . . . . cred că este important de subliniat faptul că, într-un anumit sens, o potenţială axă a răului sălăşuieşte în inima fiecăruia dintre noi. După cum ne spune apostolul Pavel, noi toţi purtăm în inimă "firea păcătoasă" pe care am moştenit-o de la Adam - o înclinaţie spre egoism şi răutate, care, dacă nu e controlată prin prezenţa Duhului lui Dumnezeu, poate să o ia razna şi să distrugă  atât viaţa noastră cât şi a celor din jur.

   Să-I mulţumim lui Dumnezeu că salvarea Sa nu se adresează numai poporului Israel.

   Toţi bărbaţii şi toate femeile pot alege azi să facă parte din poporul lui Dumnezeu!

   Nu trebuie să fii evreu ca să primeşti salvarea, după cum nu trebuie să fii rus sau iranian ca să faci parte din Axa Raului. Dumnezeu, în dragostea Lui nesfârşită, toarnă Duhul Sfânt peste toţi care se întorc la EL şi care cred în EL. Prin această minunată tranzacţie, axa răului ce salăşuieşte în inimile noastre este transformată de dragostea lui Dumnezeu, iar Duhul Său Sfânt se revarsă asupra celor răscumpăraţi din păcat.

   Iată o ilustrare frumoasă şi emoţionantă a acestui principiu, pe care am descoperit-o într-o întâmplare adevărată relatată de Robert Morgan:

   Daniel Christiansen povesteşte despre o rudă de-a sa, un soldat român numit Gheorghe Ana, care a luptat pe front în cel de-al doile război mondial. Era în 1941 şi trupele inamice invadaseră provincia românească Basarabia, patrunzând în Moldova. Gheorghe si tovarăşii lui de arme erau tare speriaţi. Gloanţele şuierau în jurul lor şi obuzele zguduiau pământul. Peste zi, Gheorghe cauta sa se mai linistească citind din Biblie, dar la venirea nopţii nu mai putea face nimic altceva decât să stea ghemuit la pământ, rememorând versete pe care le învăţase în copilărie.

   Într-o zi,în timpul unui tir de focuri inamice, Gheorghe a fost despărţit de restul companiei sale. Cuprins de panică, s-a afundat tot mai adânc în pădure până când, cuibărit lângă trunchiul unui copac uriaş, a căzut epuizat. A doua zi, încercând să-şi găsească tovarăşii, s-a îndreptat cu prudenţă în direcţia frontului, ascunzându-se la umbra copacilor, ciugulind dintr-un colţ de pâine şi potolindu-şi setea cu apa din pârâuri. Apropiindu-se de locul unde se dădeau luptele, şi-a luat puşca de pe umăr, a tras piedica şi a început să se uite atent după inamici cu nervii încordaţi la maxim. La doar 20 metri depărtare de el se ivi un soldar rus.

   "Toate gesturile curajoase pe care le repetasem în mintea mea s-au evaporat într-o clipă. Mi-am aruncat puşca la pământ şi am căzut în genunchi, mi-am îngropat faţa în palmele transpirate şi am început sa ma rog. În timp ce ma rugam, aşteptam sa simt pe tâmplă ţeava rece a puştii soldatului rus.

   Am simţit o uşoară atingere pe umăr, aproape de gât. Mi-am deschis ochii încet. Adversarul meu îngenunchease în faţa mea şi puşca zăcea jos lângă a mea, printre florile salbatice. Avea ochii închişi şi se ruga. Niciunul dintre noi nu înţelegea nimic din cuvintele celuilalt, dar cu toate acestea ne-am putut ruga împreună. Ne-am încheiat rugăciunea cu două cuvinte care nu aveau nevoie de nici o traducere: ALELUIA! AMIN!

   APOI, DUPA CE NE-AM ÎMBRĂŢIŞAT PRINTRE LACRIMI, NE-AM ÎNDREPTAT FIECARE ÎN ALTĂ DIRECŢIE, CĂTRE MARGINEA LUMINIŞULUI PRINTRE COPACI".