De ce lipseşte discernământul spiritual 

Nu ştiu dacă vreodată a fost activitate religioasă mai intensă decât cea care există în aceste vremuri în care trăim. Şi, cu toate acestea, lucrurile merg din rău în mai rău şi condiţia umană se degradează cu fiecare zi care trece şi oamenii se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu. Ca un paradox, cu cât există mai multă activitate religioasă cu atât rezultatele sunt mai slabe. Să nu se înţeleagă că creştinii fac tot ce pot pentru Împărăţie şi Domnul ei, pentru că, în general suntem leneşi, ci doar că se face mult de către unii dintre ei (ajutaţi şi de mijloacele moderne de informare pe care le au la dispoziţie) şi aceasta generează o activitate religioasă care poate impresiona şi care poate înşela pe privitorul care nu are discernământ. Pentru mine lipsa discernământului este un rău mare care şi-a găsit locul în ceea ce numim Biserică.

Discernământul este un dar care vine de la Duhul Sfânt. Chiar dacă Biblia nu pare a vorbi despre un astfel de dar el totuşi este acolo, bine înfipt ca promisiune, dar tot mai rar întâlnit în practică. În Ioan 16 citim ce promitea Domnul Isus Hristos apostolilor şi ucenicilor Lui:

13 „Când va veni Mângîietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare.

14 El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi.

15 Tot ce are Tatăl, este al Meu; de aceea am zis că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi.”

Apostolul Pavel este şi el foarte clar atunci când, în 1 Corinteni 12, printre alte daruri enumeră şi „deosebirea duhurilor”: „altuia, puterea să facă minuni; altuia, proorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tălmăcirea limbilor.”

Nu poate avea discernământ spiritual un om care nu este plin de Duhul Sfânt. Numai Dumnezeu cunoaşte toate lucrurile şi le descoperă dar numai celor ce sunt ai Lui, prin ascultare şi supunere. Chiar dacă se vorbeşte mult astăzi despre Duhul Sfânt şi plinătatea Lui, despre darurile Lui şi folosirea acestora, se dovedeşte că această plinătate, pe care mulţi o reclamă, lipseşte. Şi vedem că lipseşte pentru că este atât de puţin discernământ. Mult din ceea ce se face în domeniul religios nu vine din Dumnezeu ci din fire şi înţelepciune firească.

M-am întrebat care să fie cauza acestei lipse a discernământului spiritual? Citind Scripturile şi meditând asupra lor am descoperit trei cauze, dar probabil că sunt mai multe.

Prima am descoperit-o în cuvintele apostolului Pavel pe care le găsim în Galateni 5:

16 „Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti. 17 Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: Sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.”

Este clar afirmat aici că un om care este călăuzit, stăpânit, de firea pământească, de poftele ei, nu poate fi călăuzit de Duhul lui Dumnezeu. Şi dacă un om nu este călăuzit de Duhul lui Dumnezeu, mai poate el avea discernământ? Cu siguranţă că nu. Firea pământească, poftele cărnii pentru a fi înţeleşi de toţi, luptă împotriva Duhului iar Duhul duce o luptă împotriva firii pământeşti. Prin urmare un om poate fi religios şi chiar foarte implicat fără să aibă nici o urmă de discernământ spiritual. Apostolul Pavel, în Galateni 5, enumeră lista faptelor firii pământeşti. Nu ne strică să ne aducem aminte de această listă: „19 Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute, şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, 20 închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide, 21 pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.”

Cred că acceptăm cu toţii că un om, pentru a se putea spune despre el că este călăuzit de firea pământească, nu trebuie să facă toate aceste lucruri din listă deodată ci este suficient să fie robit de unul sau altul. Problema este că lista se termină cu „şi alte lucruri asemănătoare cu acestea”, ceea ce ne pune într-o situaţie foarte delicată. Pentru că am putea avea o robie care să nu fie în listă dar care să vină tot din firea pământească.

Dacă aruncăm o privire analitică spre lumea din jur constatăm că firea pământească face regulile. Oamenii sunt realmente robi firii pământeşti, cărnii şi poftelor ei, şi nici măcar nu sunt deranjaţi de acest lucru. Nu doar că nu sunt deranjaţi dar fac tot ce pot pentru a satisface această fire, pentru a o hrăni cât mai bine şi mai mult. Dacă aşa stau lucrurile atunci de ce să ne mirăm că, în ceea ce priveşte lucrurile spirituale, nu au nici cea mai mică urmă de călăuzire? Nu poate fi călăuzire pentru că Duhul care o poate da nu este în locul acela.

Problema însă se pune în cazul celor ce spun că au ieşit din lume şi că sunt făpturi noi, prin Domnul Isus Hristos. Dar una este să spui şi alta să fie aşa. Deoarece trăim într-o lume cuprinsă de pofte acestea au influenţă şi în dreptul creştinilor, dacă aceştia nu veghează, nu fug de ele, nu ţin carnea răstignită pe cruce în fiecare zi. Iată câteva avertismente pe care le găsim în Scripturi şi care nu au fost scrise pentru necredincioşi ci pentru credincioşi:

Galateni 5:16 „Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.”

Galateni 5:24 „Cei ce sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.”

Efeseni 4:22 „Cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare;”

2 Timotei 2:22 „Fugi de poftele tinereţii, şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată.”

Tit 2:12 „(Harul lui Dumnezeu) ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti, şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie”

1 Petru 1:14 „Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă.”

1 Petru 2:11 „Prea iubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pământeşti care se războiesc cu sufletul.”

Dacă este uşor de observat faptul că oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu sunt conduşi de fire, nu este mai greu de văzut că mare parte din cei ce se numesc creştini au aceeaşi problemă, chiar dacă nu ajung la acelaşi nivel de lumesc şi firesc cu cei din lume ci sunt mai moderaţi. Rar mai găseşti un tânăr creştin care să fugă de poftele tinereţii, foarte rar. Este adevărat că tinerii creştini merg la conferinţe, că vizionează pe Internet materiale creştine, că ascultă multă muzică creştină şi cântă în adunări, că merg duminica la biserică, etc. (deci multă activitate) dar marea majoritate sunt robiţi de pornografie şi sex, de modă, de un trai firesc concretizat în atitudini şi alegeri pe care le fac în fiecare zi. Carnea se etalează cu neruşinare şi poftele ei sunt satisfăcute chiar şi acolo unde ar trebui să fie o mai mare reverenţă, la locul de adunare. Activitatea multă îi înşală pe mulţi dar Duhul Sfânt nu este acolo, nu are ce căuta acolo. Pentru că Duhul pofteşte împotriva firii.

Nu doar tinerii sunt în această situaţie. Poate mulţi dintre ei sunt victime ale celor mai în vârstă, părinţi naturali sau părinţi spirituali. Carnalul amestecat cu spiritualul este o practică şi un sport preferat al multor lideri creştini iar unii care o vreme nu s-au simţit confortabil în astfel de situaţii au ajuns să le accepte pentru că nu au avut curajul să se împotrivească şi să le respingă.

Avem astăzi creştinul carnal care predică, care organizează conferinţe, care cântă, care dă direcţie, care face orice face lumea (mai puţin lucrurile scandaloase – dar cine ştie dacă nu le face şi pe acestea) dar care spune că face şi lucrarea lui Dumnezeu, deşi nici o adiere a Duhului Sfânt nu este peste el. Şi se face mult şi este multă activitate şi mulţi sunt impresionaţi dar nu poate fi o lucrare a lui Dumnezeu dacă nu este discernământ şi nu poate fi discernământ dacă firea pământească nu este răstignită pe cruce, în aşa fel încât Duhul să aibă controlul deplin.

Unii se amăgesc spunând că dacă au anumite manifestări sau deprinderi religioase, pe care le consideră a veni de la Duhul Sfânt, atunci sunt plini de Duhul Sfânt. Şi nici nu mai fac efortul de a se analiza şi de a vedea dacă nu cumva se află sub puterea cărnii. Sinceritatea i-ar ajuta mai mult decât acele manifestări şi deprinderi. În această categorie intră foarte mulţi dintre cei ce nu au discernământ spiritual.

Al doilea motiv pentru care discernământul spiritual lipseşte este lipsa sincerităţii şi prezenţa în om a vicleniei, a lucrurilor ascunse. Probabil că aceştia sunt mai puţini dar aceştia sunt şi cei mai periculoşi pentru ca sunt mai greu de depistat şi mulţi dintre ei fac parte din categoria liderilor religioşi. Avem exemplul fariseilor din vremea Domnului Isus. Păcatul mare era făţărnicia. Luca 12:1 „În vremea aceea, când se strânseseră noroadele cu miile, aşa că se călcau unii pe alţii, Isus a început să spună ucenicilor Săi: „Mai întâi de toate, păziţi-vă de aluatul Fariseilor, care este făţărnicia.”

Vicleşugul le era caracteristic acestor lideri religioşi, erau cu mai multe feţe, pe dinafară arătau bine dar pe dinăuntru, adică în sufletele lor, erau putrezi, murdari şi erau conduşi de interes personal. Oamenii îi apreciau şi alergau după ei uitându-se la ceea ce vedeau în exterior: multă activitate religioasă, rugăciuni şi post, citirea Scripturilor, etc. Lucrurile acestea nu sunt rele în ele însele, dimpotrivă, dar problema era că ei făceau toate acestea ca să aibă un folos material sau de imagine. Nu de oameni sau de Dumnezeu le păsa ci de interesul lor. S-a văzut aceasta prin atitudinea pe care au avut-o faţă de Domnul Isus atunci când El a început să le dea pe faţă adevăratele motivaţii. Motivaţii ascunse de ochii oamenilor dar nu de ochii lui Dumnezeu care vede şi cunoaşte până şi gândurile omului.

Din dragoste pentru oamenii simpli care erau înşelaţi de aceşti lideri religioşi Domnul Isus dă pe faţă păcatul lor şi îi acuză direct, ba nu se sfieşte să-i numească chiar fii ai diavolului (Ioan 8). În Matei 15 cu 14 spune: „Lăsaţi-i: Sunt nişte călăuze oarbe; şi când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.”

O călăuză oarbă cu siguranţă nu are parte de discernământ spiritual şi se află în întuneric, chiar dacă conduce mari mulţimi de oameni şi chiar dacă se foloseşte de numele lui Dumnezeu. Poate despre astfel de oameni este vorba în Matei 7:21-23. Din nefericire mulţi oameni se lasă conduşi şi astăzi de lideri de felul acesta şi nu văd viclenia, făţărnicia din viaţa lor, nu văd interesul pe care îl au şi dorinţa de câştig material şi apreciere omenească. Conform cu Matei 7 aceşti oameni pot sa facă lucrări care să impresioneze dar, cu toate acestea, ei să nu-L cunoască pe Dumnezeu şi, desigur, fără să aibă discernământ spiritual. De aceea spuneam că aceştia sunt şi cei mai periculoşi. Pentru că se înşală pe ei şi-i înşală şi pe cei ce-i urmează şi care tot fără discernământ sunt. Răspunsul pe care îl dau Domnului atunci când ajung în veşnicie (Matei 7:22) arată că ei au fost primii înşelaţi. Ei chiar au crezut că sunt oameni spirituali şi plăcuţi Domnului. De aceea viclenia este atât de periculoasă. Ea îi înşală pe cei ce privesc dar îi înşală şi pe cei ce sunt vicleni. Vicleanul crede că îi păcăleşte pe alţii dar de fapt se păcăleşte singur. Versetul 13, capitolul 3, din a doua epitolă a lui Pavel către Timotei este sugestiv în acest sens: „Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii, şi se vor amăgi şi pe ei înşişi.”

Antidotul îl găsim în inimă curată, în cuget curat şi în sinceritate, despre care vorbeşte Dumnezeu în multe locuri. Vă dau doar două referinţe (pe lângă 2 Timotei 2:22 pe care deja l-am citat):

1 Timotei 1:5 „Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun, şi dintr-o credinţă neprefăcută.”

1 Timotei 1:19 „şi să păstrezi credinţa şi un cuget curat pe care unii l-au pierdut, şi au căzut din credinţă.”

Dacă dai peste un om cu viclenie dar cu o doctrină bună, aşa ca fariseii, să ştii că nu te poate duce spre lumină pentru că el însuşi se află în întuneric. Numai că nici doctrina nu va rămâne bună pentru multă vreme pentru că el va aluneca pe panta rătăcirii şi a ereziei, aşa cum astăzi se întâmplă în cazul multor lideri religioşi care duc mari mulţimi de oameni în rătăcire şi pierzare. Pentru că lipseşte discernământul spiritual.

Deci poftele cărnii şi viclenia sunt bariere de netrecut pentru Duhul Sfânt şi lumina Lui. Şi dacă ştim aceste lucruri nu ne mai mirăm că este atât de puţin discernământ în vremurile în care trăim.

Dar mai există o cauză care duce la lipsa discernământului spiritual. Este dezinteresul faţă de Scripturile Sfinte. Când spun aceasta trebuie să menţionez că sunt mulţi care citesc Scripturile şi nu au discernământ; ei se pot încadra în primele două categorii despre care am vorbit. Fariseii erau buni cunoscători ai Scripturilor dar nu au avut lumină asupra lor şi nu le-au înţeles. Şi nu puteau primi lumină din moment ce erau vicleni. Să citeşti Scripturile dar să nu-L recunoşti pe Mesia despre care ele vorbesc, chiar când Acesta se află în faţa ta şi se împlinesc toate semnele şi prorociile cu privire la El, este întuneric şi lipsă de discernământ. La fel este şi cu cei lumeşti şi fireşti, cu o gândire setată doar pe cele trecătoare, spre păcat.

Deci faptul că unii citesc Scripturile şi totuşi nu au lumină de sus nu anulează ceea ce spuneam: faptul că o cauză a lipsei de discernământ spiritual este dezinteresul faţă de Scripturi. Le poţi citi şi să nu ai acest discernământ dar nu-l poţi avea dacă nu le citeşti, dacă nu le citeşti cu atenţie, dacă nu le dai cinstea cuvenită. Tot Psalmul 119 vorbeşte despre aceasta. Iată doar câteva versete:

98 „Poruncile Tale mă fac mai înţelept decât vrăjmaşii mei, căci totdeauna le am cu mine.

99 Sunt mai învăţat decât toţi învăţătorii mei, căci mă gândesc la învăţăturile Tale.

100 Am mai multă pricepere decât bătrânii, căci păzesc poruncile Tale.

101 Îmi ţin piciorul departe de orice drum rău, ca să păzesc Cuvântul Tău.

102 Nu mă depărtez de legile Tale, căci Tu mă înveţi.

103 Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea!

104 Prin poruncile Tale mă fac mai priceput, de aceea urăsc orice cale a minciunii.

105 Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, şi o lumină pe cărarea mea.”

Evident că aici avem un om cu discernământ spiritual. Mai înţelept decât duşmanii, mai învăţat ca învăţătorii, mai priceput decât bătrânii, deoarece Cuvântul este o candelă ce luminează calea acestui om.

Nu veţi găsi nici un om înţelept, după adevărata înţelepciune care vine de la Dumnezeu, care să nu-şi bazeze priceperea lui, înţelepciunea, pe Cuvântul lui Dumnezeu. Să o spun clar şi lămurit că nici un om nu poate fi şi nu este înţelept dacă nu cunoaşte Sfintele Scripturi. Tot ceea ce se numeşte ştiinţă şi înţelepciune dar care intră în conflict cu adevărul Cuvântului lui Dumnezeu este o falsă ştiinţă şi înţelepciune, după cum îi scrie apostolul Pavel lui Timotei, în prima sa epistolă, la capitolul 6:

20 „Timotee, păzeşte ce ţi s-a încredinţat; fereşte-te de flecăriile lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei, pe nedrept numite astfel, 21 pe care au mărturisit-o unii şi au rătăcit cu privire la credinţă.” Tot autorul Psalmului 119 spune, la versetul 160: „Temelia Cuvântului Tău este adevărul, şi toate legile Tale cele drepte sunt veşnice.”

Din nefericire Cuvântul lui Dumnezeu este prea puţin preţuit, prea puţin citit, prea puţin aprofundat, este prea neglijat. Şi, din această cauză, este atât de mult întuneric spiritual, atât de puţin discernământ şi atât de multă confuzie, chiar şi între cei ce se numesc credincioşi.

După toate cele spuse, ca să avem discernământ spiritual ar trebui să citim cu seriozitate şi interes Scripturile; în acelaşi timp să căutăm să fim liberi de făţărnicie, să avem o inimă curată şi să fim sinceri, ferindu-ne de poftele firii pământeşti care intră în conflict cu Duhul lui Dumnezeu, singurul care poate da lumină şi înţelepciune.