Îmi adun gândurile, împrăștiate pe te miri unde...Câteva, păstrează vie amintirea Cuvântului lui Dumnezeu citit de dimineață dar, cele mai multe, golite de frumusețea Divinului, cară bagaje imense, istovitoare. Privind mai atent înspre ele, îmi văd preocupările de peste zi...Îmi spun: "Doamne, ăsta sunt eu?"  

   Bosumflat, gândul nemulțumirii stă în fruntea tuturor. Ba că e prea de dimineață când sună ceasul pentru a merge la muncă, ba că aerul e sufocant, ba că serviciul e prea departe de casă, ba că plouă, ba că e frig...Și câte altele! Nu departe, dar la fel de sugestiv, stă gândul clevetirii: "Știi pe cutare? A fost, a făcut, a zis... Dar pe cutare? Ai auzit că?...Ce oameni! Așa le trebuie, las că știu eu de ce trec prin asta!..."Mai zăresc într-un colț gânduile lăcomiei, invidiei și zgârceniei. Fac calcule șoptit, ca nu cumva să fie luate la "bani mărunți". Cu mâinile adânc înfipte în buzunare, privesc chiorâș spre toți ceilalți. Undeva mai în spate, parcă dorind să nu fie recunoscute, stau într-o atitudine ofensivă gândurile urii și cel al răzbunării. O atmosferă tensionată, ce nu lasă loc de replică. Gândul mândriei își semețeşte capul și privind pe deasupra tuturor, își fixează ochii într-un punct, departe. Pentru el, nimeni și nimic nu are importanță... Se aude de undeva din spate un oftat adânc, însoțit de un plâns înfundat. Cine să fie?

   Un fior mă cuprinde, mă scutură puternic. La baza ferestrei deschise larg, stă gândul milei și al compasiunii. Doborât în îmbulzeala creată de cei prezenți, plânge ușor, îngenunchiat, într-o atitudine smerită. Buzele murmură cuvinte calde, de iertare și înțelegere. Privind mai atent, îl văd îmbrățișând gândul iubirii, pe cel al mulțumirii, al iertării, al bucuriei și altruismului... Înconjurat e de o aură mistică, gândul veșniciei le înfășoară pe toate, cu o dragoste covârșitoare. Tabloul mă dezmeticeşte...Parcă ar fi două entități într-una! Doamne ai milă! 

   Dar eu, văzându-mă cu ochii Dumnezeirii pentru o clipă, chem ploile harului peste mine, chem îndurarea lui Dumnezeu ca să mă curățească, ca să mă înnoiască. Ușor, gândurile negative se estompează, se disipează, dispărând unul câte unul în orizontul de foc. Apoi, smerit și mulțumit, cu siguranța iertării și a concilierii, îmblânzit în duhul de carne, deschid larg porțile sufletului, ca Duhul Adevărului, al păcii, să inunde existența mea cândva pervertită. 

   Și înțeleg și plâng și iert și iubesc...Și ce a fost, am uitat demult...

   Mulțumesc Doamne, slăvit să fie-n veci Numele Tău! "Maranata, Domnul nostru vine!"

 

04/07/2015, Barcelona-Lucica Boltasu