Mândria binecuvântării

   Când Dumnezeu oferă mai mult decât manifestarea obişnuită a dragostei Sale, atunci inima creştinului este în pericol de a se umfla, în secret, de mândrie. Deoarece pare că Dumnezeu îi acordă o atenţie deosebită, el începe să se considere "copilul favorit"; răspunsul potrivit la binecuvântările speciale ale lui Dumnezeu ar trebui să fie umilinţa şi un sentiment adânc de dragoste şi recunoştinţă. Dacă, în vreun fel, inimile noastre sunt împietrite de grijile vieţii acesteia, ele trebuie să se moaie în lumina dragostei Lui. Dar, ca de obicei, vrăjmaşul încearcă să zadărnicească planul lui Dumnezeu şi el găseşte mândria ca fiind cea mai simplă cale de a păta darul Sau.

   Într-adevăr, Dumnezeu ne face să vedem înclinaţia noastră spre acest păcat al mândriei, când poposeşte pentru scurtă vreme la noi şi ne oferă descoperiri neobisnuite ale dragostei Sale. Mângâietorul locuieste pentru totdeauna în sufletul celui sfânt, dar acest simţământ înviorător de bucurie în Duhul Sfânt vine şi pleacă cu iuţeala unei gazele. O scurtă clipire a cerului şi o descoperire de dragoste în acest moment înviorează imediat duhul unui creştin descurajat ce urcă muntele unei datorii sau încercări. Dar dacă Domnul l-ar lăsa să-şi construiască acolo un cort şi să trăiască sub permanenta strălucire a bunătăţii Sale, el ar uita curând de unde provin toate acestea şi ar începe sa creadă că el a fost stăpânul propriei mângâieri.

   Dacă apostolul Pavel a fost în pericol de a cădea în cursa aroganţei spirituale după scurta lui revelaţie - iar Dumnezeu pentru a preveni acest lucru i-a dat un ţepuş în carne - nu credeţi că vrăjmaşul e la fel de dornic să ne prindă şi pe noi?

   Prin urmare, creştine, dacă a trebuit vreodată să veghezi, acum este timpul - când Dumnezeu te răsfaţă pe genunchii dragostei Lui!

   Iată câteva măsuri de precauţie pe care le poţi lua:

   - Nu-ţi măsura harul după mâgâierea ta; Dumnezeu nu-ţi trimite neapărat o măsura suplimentară de mângâiere ca o recompensă că eşti bun. Într-adevăr, astfel de decoperiri ale dragostei Sale poartă mărturia adevărului harului Său în tine, dar nu vorbesc de măsura harului tău moştenit. Copilul plăpând poate fi - şi în general, este! - mai alintat de părinţi decât cel puternic;

   - Nu te lenevi când eşti mângâiat! Dimpotrivă, foloseşte acest timp de binecuvântare pentru a lucra mai mult decât până acum pentru Domnul. Manifestările dragostei Lui sunt pentru a ne echipa pentru lucrarea noastră. A sta sub lumina mângâierii Lui este ceva; a merge mai departe în puterea mângâierii Duhului este altceva. Cât de nechibzuit este omul care îşi petrece timpul numarându-şi banii, fără să investească niciodată; ce înţelept este cel ce-şi pune banii în valoare obţinând devidente! Vorbind duhovniceşte, cel care-şi adună binecuvântările va pierde ce are, în vreme ce acela care le pune la lucru pentru Cristos îşi va mări proviziile de 5, 10, sau chiar de 100 de ori.

   - Să nu crezi că tu eşti sursa binecuvântărilor tale! Aminteşte-ţi că tu depinzi de Dumnezeu pentru continua ta pace si bucurie. Zâmbetul pe care l-ai avut ieri nu te va face fericit azi după cum nici pâinea mâncată ieri nu te va ţine sătul dacă nu vei mânca din nou. Tu vei avea nevoie în fiecare zi de dovezi ale dragostei lui Dumnezeu pentru a fi satisfăcut mereu. Numai să nu-Şi ascundă Faţa pentru un moment, şi vei uita gustul şi aspectul binecuvântărilor pe care le-ai avut puţin mai devreme.

   Noi putem critica omul care, atunci când soarele îi bate în fereastră, încearcă să-i oprească strălucirea trăgând jaluzelele. Dar noi suntem la fel de nechibzuiţi când ne însuşim bucuria prezentă, apoi întoarcem spatele lui Dumnezeu, presupunând că avem tot ce ne trebuie. Tu poţi simţi căldura razelor doar dacă stai sub razele lui; tu poţi simţi binecuvântările lui Dumnezeu doar când ai faţa îndreptată către EL!

   Binecuvântarea credinciosului este asemenea manei lui Israel. Ea cade zilnic din cer! Ni se spune că Dumnezeu dădea mană poporului pentru a-l smeri. Să nu crezi că i-a smerit deoarece a fost hrana omului sărac pentru că de fapt, era hrana îngerilor! Dumnezeu ţinea cheile cămării lor. Ei erau forţaţi să-L aştepte şi să recunoască mereu că EL şi numai EL era sursa pentru nevoile  lor.

   Dumnezeu ne oferă binecuvântările duhovniceşti în acelaşi mod şi pentru acelaşi scop : de a ne smeri!