Într-un sat din nordul Germaniei trăia un tânăr pe nume Hans împreună cu mama lui Dorothea. Locuiau singuri dar erau foarte-foarte fericiţi. Nu erau bogaţi, dar avea destul ca să poată ajuta şi pe vecinii lor mai săraci. Se rugau şi citeau Biblia împreună. Seara, după o zi de muncă, mergeau deseori până în pădurea din apropiere şi cântau imnuri, Dorothea sprijinindu-se pe braţul fiului său. Hans credea că sufletul e mai sensibil şi vocea mai dulce în aerul cald de seară, sub fagi.

   Familiilor evlavioase cărora le place sa cânte au în general două sau trei imnuri favorite. Cel pe care îl îndrăgea Hans mai tare era "O, Mielul lui Dumnezeu!", un imn vechi german care avea multe versuri. Când Hans o întreba pe Dorothea: "Ei, mamă, ce vom cânta astă seară?" ea numea un imn şi apoi spunea zâmbind: "Apoi vom încheia cu "O, Mielul lui Dumnezeu!", nu-i aşa?"

   În acea perioadă izbucni un război între turci şi germani. Pe vremea aceea, turcii erau un popor foarte puternic, mult mai puternic  decât acum. Ei câştigaseră multe bătălii, iar acum ameninţau sudul Germaniei şi de aceea toţi bărbaţii care puteau lupta au fost chemaţi la arme. De obicei, fiii unici ai văduvelor nu sunt chemaţi la armată, dar când ţara e în pericol, nu se mai ţine seama de asta.

   Hans a primit ordin să vină la război. A fost o zi tristă pentru mama lui dar ar fi fost şi mai tristă dacă, în acea ţară îndepărtată în care pleca Hans, n-ar fi avut cui să I-l lase în grijă. Pe cine cunoştea ea pe acel pământ îndepărtat? Pe Regele regilor, pe Prietenul de sus, sprijinul văduvelor, Tatăl celor orfani!

   În fiecare zi, chiar în fiecare oră, Dorothea discuta cu El despre fiul ei. Discuta despre tot, foarte detailat, aşa cum ar trebui să facem şi noi.

   - TU ştii, spunea ea, că iubitul meu fiu, Hans, are probleme cu plămânii. Ai grijă de el şi păzeşte-l să nu răcească!

   Ea credea cu adevărat în Dumnezeu, care e prezent peste tot, o aude şi pe ea în satul ei şi, în acelaşi timp, nu-l pierde din ochi nici pe Hans, aflat în tabăra germană din faţa Belgradului.

   După fiecare rugăciune se întorcea la lucru calmă şi cu nou curaj. Era ca în vremurile de demult, când Hans era copil, când îl învelea şi îl săruta de noapte bună, apoi se întorcea, tăcută şi fericită să cârpească hainele şi să vadă de casă.

   Între timp, Hans, care era inteligent, hotărât şi conştiincios, învăţă repede cum sa mânuiască armele şi alte lucruri legate de disciplina militară. Ofiţerii îi cunoşteau valoarea, iar camarazii îl iubeau. Îi scria mamaei sale cât putea de des şi se ruga pentru ea aşa cum făcea şi ea.

   Deja luase parte la două bătălii în care turcii fuseseră respinşi. În scrisoarea în care i-a povestit mamei sale despre asta, Hans spuse la încheiere:

   "Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am scăpat fără nici o zgârietură."

   Într-o noapte, un grup de cavalerie turcă se apropie destul de mult de tabăra creştină. Generalul german trimise imediat un detaşament de oameni să-i alunge pe duşmani. Hans era printre ei. Curajos şi înflacarat, se lăsă dus prea departe în urmărirea lor, tăind în dreapta şi-n stânga, fără să bage de seamă că era cu mult înaintea camarazilor săi. Turcii observară asta, se întoarseră dintr-o dată, îl înconjurară şi îl luară prizonier. I-au luat armele, l-au dezbrăcat şi l-au legat de coada unui cal obligându-l să fuga în spatele lor în picioarele goale, în timp ce galopau pe câmpia pietroasă.

   Din fericire, bietul Hans era destul de rezistent pentru a se menţineîn picioare. Daca ar fi cazut, ar fi fost târât de acel cal puternic. De câte ori simţea oboseala striga: 

   "ISUSE, ISUSE, SALVATORULE!"

   Astfel, Hans îşi recăpăta curajul.

   Au ajuns la o pădure. Când au pătruns adânc în ascunzişurile ei, turcii se opriră; l-au înconjurat pe prizonier şi, bătându-şi joc de picioarele lui sfâşiate de pietre şi marăcini îi strigau:

   "Oho, creştinule, pentru prima dată în viaţă nu ţi-ai tocit papucii! Avem câteva conturi de reglat cu tine pentru viaţa unor camarazi de-ai nostri. În sfârşit vezi şi tu că Acel ISUS la care te rogi atât de mult îşi bate joc de tine. Scuipă pe crucea LUI şi strigă cu noi: Există un singur Dumnezeu, iar Mahomed este profetul Lui!"

   Şi i-au dat o cruce ordinară de lemn pe care o făcuseră ei.

   Hans îşi întoarse capul şi repetă cu toată patima sufletului său:

   '"ISUSE, ISUSE, SALVATORULE!!"