ISUS Se roagă pentru noi

   ISUS  a refuzat coroana. În schimb, S-a dus, pe munte. Prezenţa Lui acolo ESTE rugăciune. La tronul Tatălui, El nu-şi numeşte fără încetare oamenii în cerere şi rugăciuni. Nu vorbeşte mereu şi mereu, aşa cum o fac unii dintre noi, acoperindu-şi frica prin o mulţime de cuvinte. Nu, prezenţa Lui la dreapta Tatălui este ceea ce constituie mijlocirea pentru noi. Faptul că El este acolo este PUTEREA RUGĂCIUNII SALE, şi acea rugăciune este pentru oamenii LUI - pentru tine şi pentru mine şi pentru întreaga Biserică a lui Hristos.

   În această dramă galileeană, nu este greu să întrevedem biserica creştină. Aşa cum este scris în primele două capitole ale Faptelor Apostolilor, ISUS abia ajunsese pe muntele ceresc când, deodată, ucenicii au fost umpluţi cu Duhul Sfânt şi biserica lui Isus Hristos a fost lansată pe mare, pe o mare întunecată... şi de atunci, a fost mereu acea mare.

   Când Domnul nostru S-a dus pe munte, norii L-au ascuns de privirea lor, Lumina lumii a plecat şi noaptea avenit. ISUS îşi avertizase ucenicii:

   "Lumina mai este puţină vreme în mijlocul vostru. Umblaţi ca unii care aveţi lumina, ca sa nu va cuprindă întunericul".

   Este absolut adevărat că noaptea s-a lăsat peste lume, iar biserica a lucrat în întuneric de-a lungul anilor. Nu vreau să spun că biserica nu a avut lumină, ci vreau să spun că starea lumii a fost de întuneric şi a fost precum o nopate peste lume de-a lungul acestor veacuri. Veacurile întunecate ale istoriei ar trebui să ia pe drept controlul tuturor timpurilor din momentu în care Fiul neprihănirii Şi-a retras prezenţa fizică, căci de când a părăsit pământul, a fost întuneric pretutindeni în lume.

   Ucenicii erau pe mare. Marea poate fi foarte ademenitoare, şi cu toate acestea, foarte imprevizibilă şi periculoasă. Astăzi poate fi calmă, iar mâine violentă.

   Astăzi, ea îşi poartă încărcătura în pace şi linişte, dar mâine le va arunca în adâncurile întunecate.

   Pentru ucenici, în noaptea aceea, Galileea a fost o mare contrariată, tulburată, neliniştită, turbulentă, periculoasă, crudă, putea fi chiar fatală...

   În Scripturi, uneori se face referire metaforică la lumea umanităţii ca la o mare. Într-adevăr, omenirea este ca marea pe care tocmai am descris-o. Liderii naţiunilor se întâlnesc la mese de conferinţe, dau mâna şi toastează unul pentru altul. Fac poze împreună. În exterior, glumesc şi râd ca şi cum ar fi prieteni. Dar a doua zi, aceşti oameni sunt iarăşi duşmani şi, dacă li s-ar da posibilitatea, s-ar omorî unul pe altul.

   TRĂIM ÎNTR-O LUME TULBURATĂ, CRUDĂ, PERICULOASĂ!