Oamenii neprihăniţi sunt singurii care pot salva o naţiune de la prăbuşire. 

   Prezenţa celor zece oameni neprihaniţi ar fi putut evita focul care a nimicit Sodoma şi a îngropat pe locuitorii ei în propria lor cenuşă. Într-adevăr, acea judecată a fost întârziată, iar mqinile îngerilor nimicitori au fost legate atâta vreme cât neprihanitul om se afla printre ei:

   "Grăbeşte-te de fugi în ea, căci nu pot face nimic până nu vei ajunge acolo!"

   Dumnezeu ne oferă şi alte exemple de oameni neprihăniţi sau nelegiuiţi care au schimbat mersul istoriei. Roboam şi împărăţia lui au fost întărite timp de trei ani şi ar fi putut fi chiar mai mulţi ani, dacă nelegiuirea lui n-ar fi determinat prăbuşirea lui şi a poporului său; deoarece căderea lui datează din ziua în care s-a îndepărtat de Dumnezeu.

   Pe de altă parte, când Iosia a devenit rege, Iuda era zdrobit; totuşi, deoarece inima lui s-a întors spre Dumnezeu şi a acceptat să umble înaintea Lui, Dumnezeu a luat în consideraţie plângerea lui Iosia pentru un popor apăsat. Siguranţa lor era legată de viaţa regelui, deoarece curând după moartea lui Iosia, naţiunea a păcătuit din nou.

   Când Martin Luther a prevăzut norul mâniei lui Dumnezeu ce avea să se abată asupra Germaniei, el a sps prietenilor că va face tot ce-i stă în putinţă pentru a-i împiedica efectul în timpul vieţii sale; şi el a crezut că aşa se va întâmpla.

   PUTEREA SFINŢENIEI S-A DIMINUAT PRINTRE NOI, ÎN COMPARAŢIE CU CEA DIN GENERAŢIA TRECUTĂ! Creştinismul umblă în necurăţie şi plin de nelegiuiri printre cei care-L mărturisesc pe CRISTOS. Şi ştim că Dumnezeu nu va mai îngădui mult timp lucrul acesta. Dacă egiptenii ştiu că va veni o secetă când Nilul e scăzut, şi noi putem vedea cum judecata planează în aer, când puterea evlaviei se prăbuşeşte.

   Auzim mulţi oameni plângând după ceea ce au pierdut. Unii dupa prietenii lor ucisi în război, alţii dupa averile lor. Dar primii care trebuie socotiţi printre cei ce plâng sunt oamenii religioşi care şi-au pierdut dragostea dintâi. Decăderea lor se datorează faptului că ei au pierdut dragostea pentru Cristos şi adevărul Lui, pentru slujire şi pentru fraţi, precum şi pentru umblarea lor înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor

   Noi suntem un popor răscumpărat din numeroasele primejdii şi din moarte. Este ruşinos ca un om graţiat să înceapă să fure şi să înşele din nou, de îndată ce frânghia a fost tăiată de la gâtul lui. Faptul că Noe s-a îmbătat aproape imediat după ce a debarcat în siguranţă şi după ce a văzut cu ochii lui cum tot pământul a fost acoperit de ape, a constituit fără îndoială un grav păcat în viaţa sa. El era un om neprihănit pe care Dumnezeu îl salvase pentru a planta din nou lumea Lui cu sămânţa evlaviei.

   Pământul a absorbit cu greu şuvoaiele de sânge care s-au vărsat, iar oraşele mai îndepărtează încă de pe urma războaielor dărămăturile. Strigătele văduvelor si orfanilor îndureraţi nu s-au stins încă pentru morţii lor. Odată noi eram înspăimântaţi să vedem această naţiune - asemenea unei lumânări aprinse la ambele capete - arzând în fiecare zi din ce în ce mai aproape de noi. Şi, totuşi, acum, poporul care mărturiseşte Numele lui Cristos a uitat lecţiile istoriei şi se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu, preferând mândria şi pofta.

   Ce drept avem să sărbătorim pacea noastră, când rezultatul eliberării noastre este faptul că noi comitem mai multe nelegiuiri? Este ca şi cum un om s-a vindecat de malarie, dar efectele ei au avut consecinţe mai grave asupra sănătăţii lui decât boala însăşi. Cu siguranţă, Dumnezeul nostru este cuprins de o profundă durere, văzând acest schimb: să fie alungate războiul, boala şi foametea şi să fim acaparaţi de egoism, păcat, sfidare, purtare neevlavioasă!

   Noi suntem un popor care ne pretindem mai neprihăniţi şi mai sfinţi decât înaintaşii nosţri. Ce-au însemnat toate rugăciunile către Dumnezeu şi cererile către oameni? Noi înşine ne aşezăm sub un legământ al unei reforme personale şi apoi al unei reforme naţionale. Aceste intenţii au avut un răsunet atât de puternic în celelalte naţiuni, încât bisericile vecine s-au minunat cum se pot dezvolta asemenea începuturi glorioase. Dar acum, după ce au apărut frunzele şi, prin urmare, noi am spus oamenilor şi lui Dumnezeu că vor apărea şi fructele, sărăcia noastră ne va pricinui mai mult rău decât înainte, deoarece am înşelat aşteptările tuturor.

   NIMIC NU POATE SALVA O NAŢIUNE ŞI NICI NU-I POATE PRELUNGI LINIŞTEA, DECÂT RECUNOAŞTEREA DECĂDERII SFINŢENIEI EI.

   ...şi totuşi, noi ne degradăm din rău în mai rău... cu fiecare zi, respiraţia noastră devine mai greoaie şi mai superficială...

   Dacă sabia ar fi îndreptată spre noi, am avea suficientă putere pentru a supravieţui?