Sufletul viorii
... când ''lumea '' te licitează... nu dă niciun ban pe tine... n-ai valoare în ochii ei ci doar... batjocoră, apăsare, rușine și vorbe scoase din adânc să te facă să suferi...
... dar într-o zi, se prezintă la marea licitație Acela care știe cânta pe toate viorile dezacordate de suferință, îți ia sufletul-vioară în mână, te mângâie ștergându-ți ''praful vorbelor de ocară și aruncă înapoia ta și a Lui'' oboseala și plânsul din odaița în care-ți vede lacrimile.
Te acordează după partitura și cheia muzicală în care ai fost creat... și începe să cânte melodia eliberării sufletului, descătușând suferința ce iese transformată în emanații de frumusețe nemaiauzită a sufletului eliberat...
... asistența stă înmărmurită și privește consternată lucrarea mâinilor Sale, a singurului Meșter de viori, ce plâng în locuri numai de El văzute...
Din acea clipă, toți din jur văd în vioara ce cântă, valoarea și prețul ei dat de Cel ce o știe mânui, cânta pe ea, numai în cheia dragostei de suflete...
( O vioară licitată de o persoană străină de valorile ei este pusă în situația de a nu primi nici măcar 1dolar pentru valoarea ei pâna apare un bătrânel ce începe să cânte într-un mod absolut aparte, descoperind în fața asistenţei adevăratele ei valori... În urma cântecului nemaiauzit de frumos, brusc, îi creşte valoarea viorii ce primește un preț demn de remarcat... )
Alexandrina Tulics
Frumos și ziditor, Domnul să fie slăvit și Domnul să vă binecuvânteze cu viața veșnică!