Spaime fără temei?
Autor: Billy Graham  |  Album: Ameninţarea furtunii  |  Tematica: Adevărul
Resursa adaugata de floridinmaracineni in 08/09/2015
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 2 voturi
Spaime fără temei?

   În 1986, aflându-mă la Paris, am fost intervievat de un reporter agitat de la ziar. Nu înţelegea de ce, în predicile mele, folosesc şi termenul de REVELAŢIE şi acela de APOCALIPSA. I-am explicat că primul este cuvântul englezesc, iar al doilea este cuvântul grcesc, ele având acelaşi înţeles. N-a priceput explicaţia mea, dar m-a întrebat: "Credeţi că este un fapt util şi creştinesc să îngroziţi oamenii cu aceste lucruri?". I-am răspuns: "Aţi citit în ultima vreme prima pagină a ziarului LE FIGARO? În fiecare zi, titlurile din ziarul pentru care lucraţi îngrozesc oamenii cu ştiri despre corupţie, crime, epidemii, scandaluri. Majoritatea oamenilor sunt într-o stare permanentă de frică." "Dar toate acestea sunt probleme zilnice. Apocalipsa nu este o problemă zilnică! Eu cred că dumneavostră doriţi doar să speriaţi oamenii" mi-a răspuns. Am înţeles ce dorea să-mi spună dar pentru el era evident că învăţăturile cărţii Apocalipsa erau simple mituri. El nu le considera ca descoperiri ale lui Dumnezeu cu privire la un sfârşit iminent, real al civilizaţiei. Aşa că i-am spus: "Uneori este responsabilitatea mea ca slujitor al Evangheliei să înspăimânt oamenii. Copiilor mei le spun: 'Fiţi atenţi când traversaţi strada, să nu vă lovească vreo maşină'. Este o teamă justificată. Dumnezeu ne-a spus:

   "Dacă păcătuiţi împotriva Mea şi călcaţi poruncile Mele, Eu voi trimite judecata asupra lumii."

Şi aceasta este tot o teamă justificată. Şi dacă nu ascultăm de aceste avertizări, suntem în mare pericol!"

   Biblia spune că:

   "Frica de Domnul este începutul înţelepciunii."

   Nu ne temem de EL ca de un tiran, ci ca de un TATA iubitor şi drept, Care ne conduce în înţelepciune şi adevăr, ca sa facem ceea ce este bine pentru noi. Dar, pentru că Dumnezeu este un TATA drept, noi ştim că ne va disciplina şi pedepsi atunci când ne împotrivim şi călcăm poruncile Lui. Dacă vom călca acele porunci prea des şi fără să ne pară rău, EL ne va retrage privilegiile pe care ni le-a dat. Acesta este riscul pe care lumea şi l-a asumat. Acesta este mesajul pe care sunt dator să-l fac cunoscut.

   Aşa cum istoriseşte cartea Exod, Dumnezeu a trimis urgii peste Faraon şi peste Egipt pentru ca poporul Său să fie eliberat din sclavia care dura de 400 de ani. După fiecare urgie, Faraon făcea promisiuni pe care nu le respecta. Biblia spune: 

   "Dar inima lui Faraon s-a împietrit, şi n-a ascultat de Moise şi de Aron, după cum spusese Domnul."

   În vremurile de pe urmă, situaţia va fi similară.

   Dumnezeu îi avertizează pe cei ce îi aparţin şi îi roagă fierbinte să se lepede de idolatrie, dar ei nu-şi vor ţine promisiunile făcute. Ioan scrie:

   "Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor."

   Harul, mila şi bunătatea lui Dumnezeu nu i-au convins pe oameni să se pocăiască. Ei s-au bazat pe răbdarea, indiferenţa sau pe ideea că Dumnezeu e lipsit de putere.

   În ambele situaţii - cea din Exod şi cea din Apocalipsa - deznodământul este JUDECATA NEÎNTÂRZIATĂ ŞI NEMILOASĂ.

   ASTĂZI, PROMISIUNILE NOASTRE DE CREDINCIOŞIE FAŢĂ DE PORUNCILE LUI DUMNEZEU NU AU ADUS LUMEA LA POCĂINŢĂ. Am propovăduit pocăinţa de peste 50 de ani; există mii de slujitori ai Evangheliei peste tot în lume care propovăduiesc  pocăinţa neîntârziat. De două mii de ani, profeţi, preoţi, predicatori, evanghelişti, cheamă oamenii să se întoarcă la neprihănirea lui Dumnezeu. De cele mai multe ori, omenirea I-a râs în faţă Regelui regilor.

   Astăzi, avertizările clare ale lui Dumnezeu sunt încă neluate în seamă.

 

Domnul sa va binecuvanteze, sora Flori! Da, doar vestirea dragostei dumnezeiesti nu a adus lumea la pocainta...Trebuie vestite si judecatile sfinte, caci lumea zace in pacat si trebuie spus pacatului pe nume!
Adăugat în 27/09/2015 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 1116
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni