Religie şi raţiune practică, Max Weber şi etica  Protestantă

de Ardelean Viorel

Cuprins :

1. Introducere

2. Omul fiinţă religioasă

a. Omul şi religia

b Stratificarea societăţii

c. Ateismul

3. Etica protestantă

a. Mişcarea protestantă 

b. Protentantism şi capitalism ȘI CAPITALISM

4. Concluzie

5. Bibliografie

 Introducere

 Sociologia este știința care se ocupă de societatea umană de despre relații sociale care se desfãșoarã în absența determinărilor și cadrelor instituționale, oficiale și formale. Aceasta nu este singur definiție și nici sociologia nu este singura știință care se ocupă de om și de realațiile sale în cadrul societății umane[1]. Filozofia și psihologia  au aceleași preocupări cu privire la ființa umană și relațiile care se dezvoltă în sânul societății. În centru atenției stă omul religios, în cazul nostru creștinismul. În Geneza 2:15, Dumnezeu îl așează pe om în grădina Edenului ca să o lucreze și să o păzească. Porunca a fost dată înainte de căderea lui Adam în păcat.  După episodul dramatic și nefericit din Geneza capitolul 3, Adam cu un alt statut, este izgonit din Eden, și munca devine un blestem pentru om. ( Gen 3:17-19) Aici apare un paradox în sensul că pe de o parte omul este damnat și blestemat să muncească ” cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale.”, iar pe de altă parte el rămâne în esența sa o ființă religioasă, care se închină, tinde mereu să-și depășească limitele, este o ființă care aspiră să depășească condiția umană, care râvnește spre transcendent. Dar acest lucru nu vine din afara ființei umane ci din interiorul ei. Eclesiastul 3:11  Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcarcă omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu. Acestă stare de fapt este o permanență în istorie și se naște întrebarea cine pe cine influențează, religia pe societate sau societatea pe religie. Sociologia studiază tocmai acest fenomen al influenței dintre religie  societate.[2] De asemenea religia și societatea sunt două realități diferite dar care interacționează și se condiționează reciproc.[3] Rațiunea practică chiar condiționată de religie ține mai mult în sfera umanului de aspectul laic al problemei. Scopul alegerii acestei teme este de a înțelege relațiile care se dezvoltă între sociologia religiei și rațiunea practică, de asemenea și cum interacționează  și se influențează reciproc. Este necesar să amintim aici două aspecte ale vieții care naște un paradox în mintea umană. Pe de o parte avem prezența răului[4] fizic și moral în universul uman, cu tot ce presupune acest lucru, boli, moarte, foamete, calamități naturale, care sunt rezultatul căderii omului în păcat și blestem, în opoziție cu aspirația omului spre fericire, care și ea are semantici diferite de la om la om, diferite culturi, sau timp istoric, și în plus problema așa zisei ”libertăți, sau autodeterminare”[5] care pretinde faptul că omul este liber în alegerea sa, să nu păcătuiască, sau din contră  să facă acest lucru, și în majoritatea cazurilor omul trăiește în păcat. Dacă ne uităm cu atenție la societatea umană, experiența multor societăți probează faptul că intensificarea experienței religioase[6] este însoțită de o diminuare a preocupărilor laice, iar în contrast activitățile laice sunt însoțite de o scăderea pietismului. Noi credem că este necesară o stare de de echilibru între acestui fapt, dar în ceea ce privește aspectele și hotărârile importante legate de mântuire predomină și cu alte cuvinte Evanghelia nu se poate negocia și nu există compromis. Luca 12:31  Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.

2. Omul fiinţă religioasă 

a. Omul şi religia 

Prin  natura sa omul chiar ca și ființă decăzută a rămas în esența sa o ființă religioasă. El tinde să-și depășească condiția de om, foțând limitele umane, de care se teme și la care se închină. Dar nici prin conceptul de  Transcendență în sus abordată de Plotin[7] nu a reușit să-l găsească pe Dumnezeu. Avem alături de închinarea adevărată, o închinare falsă la popoarele păgâne care au același tipar ca și în Vechiul Testament. Oamenii se închină la zei, au preoți, altare, aduc jertfe iar magicianul[8] din societatea primitivă păgână din timpul acela, dar în mod paradoxal întâlnit și astăzi, operează cu forțe malefice, tot felul de energii,  sau vizionarul și ghicitorul, care în trecut și astăzi pretinde faptul că stabilește o legătură între divin și uman[9]. Charisma vizionarului și a ghicitorului se întemeiază pe experența religioasă a ”profetului, preotului….etc”, dar este mai puțin relevantă. Un exemplu biblic ar fi două personaje opuse ca Balam  și Debora, cu o mare sensibilitate la transcendent. Alte două personaje din Biblie cu o mare sensibilitate la Transcendent sunt Ilie și Elisei, care au fost proroci ai Domnului în Regatul de Nord (1 și 2 Împărați).  Autoritatea preotului depinde și de charisma funcției sale. Moise a fost acela care l-a uns ca  preot pe Aron și pe fii săi, la porunca lui Dumnezeu. ( Geneza cap 28-29). Dar sfințenia nu este relevantă dacă nu subscrie spațiului vechi testamental sau nou testamental, dar mai ales dacă nu subscrie spațiului creștin romano-catolic, spune Joachim Wach.[10] Pe această linie de idei avem marii întemeietori de religii, cu experiențe religioase unice ca Mani, Cunfucius, Buda, Mahomed și alți.[11] Datorită gândiri dinamice, a experiențelor religioase, dar mai ales a revelației progresive a lui Dumnezeu în istorie, au existat prorocii din Vechiul Testament, Isus Hristos, dar și ucenicii și apostolii Noului Testament, iar mai târziu apar pe scena istorie și mari reformatori ca ca Luther și Calvin, etc. Nu am amestecat creștinismul cu păgânismul ci am observat același tipar în istoria omenirii. Astăzi lucrurile stau la fel de complicat și este o adevărată junglă religioasă, iar dacă cineva nu are ca suport și ancorare în Scriptură, se poate considera un om pierdut spiritual.

b. Stratificarea societăţii 

Chiar și în domeniul religios  încă de la început se poate observa o stratificare a societăți, începând de la omul simplu din popor, până la liderii religioși care formau o ierarhie și care interacționau cu societatea civilă și având implicații în viitor. Acest lucru se observă și în istoria Vechiului Testament, cu preoți, altare și jertfe, dar și în Noul Testament când prin anul 250 D. C. a apărut o clasă deosebită  de creștini, care practicau sacramentele, mai târziu în istorie ei devin preoți,  clerici episcopi papi, prafericiți etc. Stratificarea se observă și la popoarele păgâne care aveau cam același tipar, cu preoți, jertfe, altare , sacrificii etc. În societatea laică avem clase sociale bazate pe dreptul de proprietate. Suntem obligați să facem o deosebire între cele trei mari diviziuni, al economicului, statutar, și politic.[12] De asemenea trebuie să observăm o polarizare a societăți, cu elite foarte bogate în contrast ca o mare masă a populației, care trăiește în sărăcie.  Motorul societăți a fost în general clasa de mijloc, dar  nu a fost ceva permanent în istoria omenirii. Astfel clasele sociale nu formau o colectivitate omogenă, ci din contră. Proprietatea este categoria fundamentală ce definește clasa socială, iar tipul de proprietate variază de la un sistem economic la altul. [13] O economie sclavagistă diferă în mod radical de una capitalistă. Clasele avute sunt acelea care dețin monopolul. Clasa de mijloc în sistemul capitalist este formată din achizitori, meșteșugari, iar jos la piramida societății se află poporul de rând, proletariatul. Aceștia nu pot exercita sub nici o formă controlul pieței.[14]  Acțiunea este determinată de factorii de la vârf, dar care implică și elemente de tip social, psihologici și religios. Atunci când vorbim de ordine statutară, ea presupune existența unei vieți comunitare, bazată pe un consemn minim. În dimensiunea politicului avem  partide politice, grupări, curente, cu diferite denumiri, în funcție de zona geografică, sistemul politic, sau timpul istoric în care se află. Orgnizarea lor este legată de felul în care se află stratificarea socială. Poziția unui individ în ierarhie este condiționată de mărimea averii sale, de relații și influență[15].

c. Ateismul

Karl Marx a elaborat teoria economică a societății, cunoscută sub denumirea de concepția materialistă despre lume.[16]  În concepția sa despre lume Karl Marx a scos complet afară religia și pe Dumnezeu din ecuație.  Factorul care explică societatea este pentru Marx de natură economică. Raporturile de producție sunt acelea care dau naștere vieții sociale, politice și spirituale. Ele sunt acelea care determină conștiința oamenilor. În cazul acesta clasa care stăpânște mijloacele de producție domină societatea.[17] După anul 1989 după 45 de ani de comunism fără Dumnezeu de 20 ani  asistăm la un capitalist sălbatic tot fără Dumnezeu, în care diferențele dintre bogați și săraci ajung tot mai mari. Avem o societate coruptă, dar  fără oameni corupți, sărăcie în școli și spitale, dar cu pușcării moderne și o seria de alte paradoxuri care se regăsesc într-o societate aflată în haos legislativ, într-o permanentă schimbare dar fără o direcție clară, unde luminița de la capătul tunelului se vede și iar se vede și tot așa la nesfârșit.  Munca are un caracter social în timp ce proprietatea este privată[18]. Spiritul capitalismului  se poate formula în felul următor. Timpul înseamnă bani, creditul înseamnă tot bani, totul înseamnă doar bani, totuși boomul economic acolo unde există are și o latură rodnică și productivă.[19] În goana după câștig se produce prea mult, piețele se umplu de produse, apar blocaje financiare, și se intră în criză economică. [20] Se poate afirma că majoritatea crizelor economice au fost create în mod artificial. Evoluția capitalismului din țările din America se Sud, dovedește faptul că ele nu au reușit să facă același progres la fel ca țările din Europa, chiar având același model. [21] Am început analiza foarte scurtă  a societății din domeniul religios și am ajuns la ateism. Aceste două lumi coexistă împreună și se influențează mai mult sau mai puțin reciproc. Sunt realități de care suntem obligați să ținem seama. Credincioșii, ateii,  clase sociale, partide, mediul cultural, toate despărțite și în același timp la un loc într-un mozaic eterogen, conviețuiesc împreună se adună și în același timp se resping unii pe alți, dar întrebarea de fond este cine influențează pe cine.

3. Etica Prtestantă

a. Mişcarea Protestntă 

În secolul  al – VII – lea majoritatea orașelor din centrul Europei au trecut de la religia Catolică  la religia Protestantă. Locuitorii orașelor au participat la viața culturală spirituală și economică. Ei aveau o bună instruire, averi moștenite   și erau posesori de capital. A fost o luptă benefică din punct de vedere material pentru o mai bună existență.[22]   S-a trecut de la feudalism la capitalism, da la catolicism la protestanți dar de fapt în s-a înlocuit o clasă dominantă cu alta, având în același timp și un aspect benefic în sensul că s-a schimbat modul de gândire.  Performanța Reformei  este faptul că s-a pus accentul pe morală, lucru inexistent în catolicism. Gândirea protestantă  a amplificat  și conceptul de răsplată religioasă care s-a extins și în domeniul laic în munca depusă pe plan profesional. [23] Protestanții susțin faptul că omul este damnat de la început, lucru pe care l-a stabilit Dumnezeu ( Geneza cap 3), dar pe de altă parte mișcarea protestantă nu a dus în toate cazurile la capitalism, luând d exemplu hughenoții din Africa de Sud.[24] Un aspect negativ al reformei a fost faptul că mișcarea și reforma protestantă a fost divizată, fapt care a dus mai târziu și la o amplificare a cu sectelor și cultelor protestante. Pentru Luther, conceptul de profesie, cele 95 de teze, au rămas totuși la modul tradițional, el împotrivindu-se în primul rând corupției din Biserica Catolică, de care s-a desprins. La fel programele etice nu au fost punctul forte  pentru lideri ca Meno Simons, George Fox și Wesley.[25]  Se desprind patru facțiuni majore în cadrul Reformei Protestante. Ele sunt calvinismul, pietismul, metodismul,  și sectele care își au originea ceva mai târziu în cadrul mișcării anabaptiste din secolul XVI. 

Pietismul este o doctrină ascetică protestantă, apărută în  Germania secolului al XVII-lea, care susține respectarea riguroasă a practicilor religioase și pietatea . Pietismul a apărut ca o reacție  contrară la apariția fenomenului de laicizare  a calvinismului și luteranismului.  El pune accent mai mult pe viața creștină decât pe doctrină. De asemenea pune accent pe iubirea aproapelui, operele de binefacere și cunoașterea Bibliei. Mișcarea pietistă s-a răspândit  ulterior în Anglia și America.  Pietismul adoptă un punct de vedere istoric  al ideii predestinării. El tinde să-și asigure mântuirea în  cadrul vieții profesionale laice[26], și o conduită adecvată tot în domeniul laic. Reprezentanți de seamă a pietismului au fost  Philipp J. Spener, și Zinderdof. 

Metodiștii  au avut trei mari etape de dezvoltare. Mișcarea a început la Oxford, prin formarea ”Clubului Sfânt” apoi în timp ce Wesley, era preot la în Savannah, Georgia, și a trei etapă când Wesley se întoarce la Londra, la începutul anilor 1740. El a fost principalul fondator al mișcării. Ea a avut un larg succes în Regatul Unit, Scoția, Țara Galilor, Irlanda și în țările în care se vorbea limba engleză.  El a împărțit societatea religioasă în clase și grupuri instruite și care au fost deosebit de active. Metodiștii au devenit lideri în justiție,  s-au reformat închisorile și s-a implicat în mișcarea aboliționistă.  Realizarea teologică a fost promovarea a ”perfecțiunii creștine”, se pune accent pe sfințenia inimii, iar teologia lui se sprijinea pe sacramente. El a insistat în privința  obținerii mântuirii pe rugăciune, Scriptură, meditație, ca mijloace prin care Dumnezeu îl poate schimba pe credincios. De felul lui a fost nonconformist lucru care a creat dispute în cadrul bisericii anglicane.  Metodiștii au fost ultima mare reanimare a ideilor puritane[27]. Jhon Wesley este adeptul universal al grației divine[28]. Viața pioasă constă tocmai prin depășirea unor mentalități laice, acest lucru însemnând și o profanare.  Dar omul care trăiește prin excelență credincios, metodismul religios este călugărul. Metodismul a prosperat economic, dar a rezultat și doar o formă de religie spune  Wesley.

Calviniştii cunoscuți  și sub denumirea de Biserica Reformată, cunoscută și sub denumirea de Biserică Calvină, este o biserică creștină creată în urma în urma  reformei protestante. Ca fondatori au fost Zwinglii în Germania, și Calvin în Geneva, denumirea învățături propagate de ei în limba latină este Confesio Helvetica (” credința elvețiană”) sub denumirea de hughenoți sau calviniști ei s-au răspândit în întreaga lume. Au fost majoritari în Scoția, Olanda, nordul Germaniei, Ungaria, etc, și au ajuns ca și coloniști în America.  Religia printre coloni s-a răspândit și în Africa de Sud, Camerun, Sierra Leone, cât și în comunitățile afro-americane din SUA.  Calvinismul respinge dogma prezenței reale ale ”trupului și sângele Domnului” în înpărtășanie, cât și invocarea sfinților, închinarea și slujirea la icoane și statui și este împotriva îmbogățirii clerului. Predicatorii sunt aleși de către credincioși, și conducerea o face un consiliu ales. Ei cred în predestinarea aleșilor și a condamnaților în ceea ce privește Judecata de Apoi și resping complet liberul arbitru. La botez copilul este stropit cu apă de trei ori pa cap  și este doar pe jumătate creștinat. Copiii trebuie să învețe despre Dumnezeu, credință, biserică și la 14 ani are dreptul la prima împărtășanie. Prin această metodă ei devin creștini de bună voie.  Preotul are nevoie de pregătire superioară, o facultate de Teologie, și este ales de către credincioși. Și femeia poate fi hirotonită, spre deosebire de alte culte. La înmormântări preotul ține o slujbă și cere lui Dumnezeu îngăduință la judecată și pentru ca sufletul celui decedat să se odihnească.   Calviniștii adaugă ceva pozitiv în sensul că ideea de a confirma credința se aplică în viața profesională laică.[29] De fapt în credința Vechiului Testament Legea era norma de viață, dar Isus  în Predica de pe Munte din Matei 5-7, împinge Legea dincolo de litera ei, la nivelul inimi la motivații.  Pentru Calvin înstrăinarea omului de Dumnezeu era ceva real și lumea era pierdută într-un labirint.[30] De asemenea lumea are un caracter întâmplător și este o sursă permanentă de neliniște.[31]

Sectele își au originea în mișcarea anabaptistă, din care s-au desprins baptiștii, quakerii, menoniții care erau adepții ascezei protestante. [32] Anabaptiștii ca și cuvânt vine din limba greacă ”ανα + βαττιζω” adică rebotezați. Ei au fost creștini ai Reformei radicale, se botezau doar adulții și nu credeau că botezul copiilor mici era valid. O ramură a anabaptiștilor a fost Sabatarianismul  din Germania și Cehia a anilor 1500 care au trezit numeroase controverse și prejudecăți. Unii reformatori teologi protestanți au scris în apărarea lor alții împotriva lor. Comunitatea anabaptiștilor dorea să fie o comunitate pură, iar puritanii de mai târziu, vedeau ”mâna lui Dumnezeu” în tot ceea ce făceau.[33] Viața sobră și conștincioasă  a modului de trai anabaptist a fost împins spre făgașul vieții profesionale și politice. Disciplina bisericească era aptă să-și exercite controlul asupra indivizilor și în domeniul laic.[34] 

Dacă etica medievală a încurajat cerșitul, iar în acest sens ne putem aminti de ”călugării cerșitori”, de jurămintele de sărăcie făcute de Ordinul Franciscanilor din 1184, sau   Săracele Clare din anii 1200 și ceva,[35] nu același lucru se petrece în comunitățile puritane. Atitudinea creștinului medieval sau antic, față de stat oscila de la condamnare deplină, indiferență,  neimplicare, până la aprecieri pozitive[36]. Atitudinea  protestanților a fost una de de luptă și implicare. Reformatorii au blamat în mod constant și moderat dominarea vieții sociale  de către Biserică și Religie[37].

b. Prortestantism şi capitalism.

Max Wber (1864-1920), a fost un economist și sociolog german, este considerat unul dintre fondatorii sociologiei. Lucrează în trei universități, și își aduce contribuția în politica germană, și economie. În Etica protestantă și spiritul capitalismului, el argumentează faptul că religia este una din cauzele importante, care explică diferența dintre cultura Orientală și cea Occidentală. Mai scrie Politica ca și vocație și Tezele weberiene. El descrie 4 tipuri diferite ale acțiunii și dominației oamenilor. Avem acțiunea tradițională, afectivă, (impuls) acțiunea  rațională de valoare  care presupune valori de ordin estetic ori religios, și acțiunea rațională de finalitate care presupune un scop. La fiecare tip există și o acțiune de dominare însoțită de o anumită ligitimitate. De asemenea dominarea poate fi patriarhală, carismatică și legală.  La fel  puterea se bazează pe competență, sunt excluse arbitrarul, clientelismul, sau decizii nefondate. Cariera depinde de criterii obiectiva ca vechime, calificare etc. Și birocrație este aplicabilă și demonstrabilă din punct de vedre istoric, la întreprinderile de profit, caritabile, cu scopuri private, ideale și materiale. Birocrația se bazată pe existența unei ierarhii, reguli scrise dar impersonale. [38]

Max Weber a fost considerat unul dintre cei mai de seamă adversari al lui Karl Marx. Etica Protestantă a fost publicată în anul 1904.[39] El punctează  în lucrarea lui faptul  că cel mai important lider al Reformei a fost Calvin, care a împins etica protestantă din sfera religioasă  în domeniul laic cu rezultatele de rigoare[40].  Weber a realizat o lucrare despre  morala etica și disciplina protestantă care a fost orientată asupra vieți de zi cu zi. Pentru Weber munca este o datorie, un semn de virtute,  o sursă de satisfacție personală, trăsături ale omului capitalist, dar care își au originea în credință în religie în Transcendent.[41] Astfel se face un pas de la spiritul tradițional, la  raţiunea capitalismului. Gândirea celor care au făcut acest pas urmărește un gând cu referință la câștig rațional, este gândită o piață liberă, tranzacții financiare, dezvoltarea clasei de mijloc, a întreprinderilor.[42] Pentru protestanți munca desfășurată conform damnării lui Dumnezeu din Geneza 3, era singura metodă de a obține grația divină. Nu este o gândire biblică. Profitul și bunăstarea sunt condamnabile în măsura în care încurajează lenevia și indiciplina. Pentru acestă cauză există și un impuls psihologic.[43] El a văzut religia ca un ajutor pentru o nouă bază economică. Marx demonstrează faptul că religia nu este numai o chestiune de  credință personală, și se întinde în întregul unei colectivități. Se pare că s-a pus accentul prea mult pe semnificația calvinismului, dar Weber argumentează faptul că Etica Protestantă a fost necesară pentru dezvoltarea capitalismului. Capitalismul  este o creație a reformei. Nu toți sunt de acord cu acest argument  și afirmă faptul că  el a înflorit și în Japonia, fără ajutorul calvinismului.  Se poate generaliza și spune faptul că Weber descrie originea capitalismului din centrul Europei, ca un sistem economic adaptat de noncalviniștii în multe țări ale lumii.[44] De asemenea multe puncte ale dezvoltării culturii au fost generate de forțe religioase. Dar  omul poate argumenta orice dacă forțează textele biblice și în cazul religie etice  chiar și sclavia poate fi  reglementată.[45] 

Se poate face afirmația că Reforma a fost divizată, iar liderii reformei au avut de cele mai multe ori orientări diferite, chiar privind aceiași problemă. Grația divină nu se obține prin muncă ci prin împăcarea omului cu Dumnezeu prin Jertfa lui Isus Hristos de pe Calvar Ioan (3:16). Este adevărat faptul căci conduita omului este determinată de caracterul său și o minte schimbată iese în evidență și în domeniul laic. A lega acest lucru de apariția capitalismului considerăm că este prea mult spus. Dar nu se poate nega faptul că protestanții și mișcarea lor în cadrul religiei au influențat societatea în care au trăit.

 4. Concluzie

Observăm cum încă de la început după căderea omului în păcat a apărut o diferență chiar între cei doi frați,  Cain și Abel care s-au raportat în mod diferit la Dumnezeu. Deșii omul a fost blestemat să muncească, a rămas în esența lui o ființă religioasă. Așa cum se observă nu ambele jertfe au fot primite, și închinarea s-a perpetuat sub această formă, una adevărată, paralel cu una falsă de-a lungul istoriei. Geneza 3:15 are o dublă semnificație.  Omul poate fi religios în sensul bun și adevărat al cuvântului, și au fost oameni în istorie care au practicat o închinare adevărată, datorită, alegeri, a charismei lor, înclinării spre Transcendent au devenit lideri iar în acest sens sunt reprezentative exemplele din Vechiul Testament. Din păcate ființa umană poate fi religioasă și în aspectele ei negative, care țin de păgânism începând de la magi, ghicitori, vrăjitori, până la oameni cu o charismă deosebită care au fost mari întemeietori de religii. Concurența este acerbă dusă la limită dacă se ia în considerare războaiele religioase, sau convertirile forțate. O a treia categorie de oameni apărută mai târziu a fost societatea laică, care se pretinde liberă și care la rândul ei care a generat o serie de alte probleme. Sociologia și filozofia sunt științele care se ocupă de relațiile oamenilor din societate, religios, sau laic și încearcă să dea un răspuns și o rezolvare  influiențelelor, problemelor și conflictele  ce apar în cadrul societății. De asemenea în cadrul comunităților laice și religioase apare în mod evident o stratificare a societăți, cu extreme foarte mari care include de la oligarhia financiară până la oameni ai străzii, de la lideri religioși la masa credincioșilor simpli, în care cei puternici domină pe cei slabi. Ateismul își spune și el cuvântul și clasele avute dețin monopolul puterii. Cei tari și avuți exploatează pe cei săraci și apare lupta de clasă. Statutul omului depinde de averea sa, relații, etc, privind din perspectiva umană. Totul se reduce la bani și acest lucru are impact din păcate și în sfera religie. Societatea este complexă divizându-se ca și comunitate religioasă creștină, cu doctrine și tipare de închinare corecte, sau complet deformat în cazul păgânismului, cu clase sociale antagonice prezente în sistemele economice, și ateismul prezent în istorie mai mult ca niciodată. De fapt mileniul trei este gândit în Europa ca și o epocă post creștină. Un lucru este sigura în faptul că religia influiențează societatea dar și reciproca este valabilă. Societatea se depărtă sau se apropie de Dumnezeu, dar azi în mod cert face un pas înapoi. O  contribuție și  îmbunătățire a aspectelor materiale a avut-o Reforma Protestantă din 1500-1600, care a împins etica și morala din sfera religiei și în aspectul laic de zi cu zi în munca credinciosului. Weber forțează puțin lucrurile în afirmațiile sale când spune că Reforma a fost oarecum motorul societății. Așa cum am observat Reforma a fost divizată în patru mari curente care și-au adus mai mult sau mai puțin concursul la dezvoltarea societăți. Marx a fost un om care s-a opus ideilor lui Weber, fiecare a adus argumente pro și contra faptului că reformați au influențat dezvoltarea societății. Așa cum legile cosmice sau rânduielile divine rămân valabile, omul reușind doar să le descopere el poate să le interpreteze în funcție de credința sau necredința sa dar nu le poate schimba. Dacă face acest lucru o face în defavoarea sa în raport cu Divinitatea. Lumea a fost zdruncinată de convingeri de tot felul, acceptă noțiunii noi ca, postmodernitate globalizare, ecumenism, și se observă o scădere a practici religioase. Societatea are o caracteristică dinamică, și dacă grecii aveau o concepție circulară a istoriei, creștinii au din contră una liniară, cu început, trecut, prezent și viitor, în care timpul curge într-o singură  direcție spre viitor, punctul central fiind Cristos.  A avut dreptate Max Weber când a legat apariția capitalismului de mișcarea protestantă ? Răspunsul este doar parțial pozitiv, în  care protestanții totuși a îmblânzit un capitalism sălbatec care ar fi apărut oricum. Capitalismul a apărut și în alte părți ale lumii fără o influență a calvinismului. Faptul ă l-a influențat în bine este adevărat și să nu uităm faptul că societatea se chimbă. Zorile renașterii își făceau simțită prezența. Dar grația divină nu se obține prin muncă sau prin păstrarea caracterului de credincios și în sfera laicului.  Hristos a fost iubit sau urât de contemporanii Lui, dar mai mul urât și a murit pe Cruce. Noi ca urmași ai Lui, călcăm pe urmele Sale. Pavel spune în Romani 13:1, că orice orânduire vine de la Dumnezeu. Pe de altă parte Roada Duhului Sfânt din Galateni 5: 22-23, trebuie să fie prezente în domeniul religios, dar și laic, în regimuri democratic dar și totalitare. Un aspect deosebit al mandatului Bisericii este cel din Matei 28: 18-22, denumit și ”Marea Trimitere”, aspect care implică un conflict cu alte culturi și religii. O altă problemă este relația pe care o are Biserica cu Statul, care implică trei forme, și ca să rămână o biserică adevărată trebuie să fie separată de stat. Credinciosul și Biserica trebuie să aibă impact asupra lumii, să fie în conflict cu ea și să o transforme. Grația divină se obține prin împăcarea omului cu Dumnezeu prin Jertfa de pe Calvar a lui Isus Cristos. Evanghelia nu se poate negocia, nimic în plus nimic în minus, El este cel car a făcut tot. Creștinii, ateii, clasele sociale vor conviețuii împreună, se vor lupta, vor face compromisuri, se vor accepta parțial și în același timp se vor respinge până la judecata finală în Escaton. Matthew 25:34  Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. sau Matthew 25:41  Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!

5. Bibliografie :

Sociologia de Traian Hersenii

Sociologia Religiei de Joachim Wach

Filozofia Religiei de Norman L. Geisler

Etica Protestantă și Spiritul Capitalist de Max Weber

Sociologia Religiei de Joachim Wach

Tratat de sociologie de  de R. Boundon

Sociologie Generală de Petru Andrei

Etica Protestantă și Spiritul Capitalist de Max Weber

Sociologie Generală de  P. A.

Teologia Reformatorilor de Timothy George 

Creștinismul dea lungul secolelor de Earle E. Cairns

Sociology de Rrichard T. Schafer 

Ardelean Viorel

[1] Sociologia de Traian Hersenii pag 37