"Să mă sărute cu sărutările gurii lui! Căci toate dezmierdările tale sunt mai bune decât vinul, mirodeniile tale au un miros plăcut. Numele tău este ca o mireasmă vărsată. De aceea te iubesc pe tine fetele."

Cântarea cântărilor 1.2,3.

   Sărutul dorit în versetul doi nu este cel al tatălui la îmbrăţişarea fiului risipitor întors acasă, sărut care arată IERTAREA şi pe care l-au primit deja toţi cei care Îi aparţin Domnului.

   Miezul acestei cărţi este legătura de dragoste dintre credincios şi Domnul lui. Iertarea iniţială de păcate este un lucru sigur, care deja aparţine trecutului. Nu se explică aici în ce fel o persoană trece de la starea păcătoasă la cea de credincios. Se lămureşte, mai degrabă, modul în care un credincios este purtat de la condiţia de aprigă nevoie la cea de mulţumire totală. Dacă dăm atenţie acestui fapt, vom înţelege de ce cartea începe în felul în care începe.

   Nu putem şti cât timp e posibil să treacă de la primirea noii vieţi în Hristos până când credinciosul începe să simtă dorinţa unei mai mari măsuri din legătura de dragoste. Dar ştim că astfel de dorinţe se stârnesc în cei răscumpăraţi după trezirea la viaţă făcută de Duhul Sfânt. Porneşte atunci din interior o stare care se dezvăluie în gândul căutării lui Hristos, pentru o mai deplină şi mulţumitoare simţire a iubirii Lui.

   Din moment ce inima fetei este plină de asemenea dorinţe, cuvintele îi ţâşnesc involuntar de pe buze. Ea nu le descoperă celorlalţi cine este EL,  - la Care se gândeşte, dar pentru ea nu există decât Unul singur, pe care-L caută cu ardoare. Legătura ei până atunci cu Domnul fusese una obişnuită, care o nemulţumea profund. Acum tânjeşte după o relaţie mult mai personală şi mai apropiată. Îi doreşte sărutările, care ar dovedi dragostea Lui arzătoare pentru ea.

   Nimeni nu poate săruta două persoane în acelaşi timp, aşa că acesta este un lucru cu semnificaţie personală. Mai mult, acest sărut nu este pe obraz, ca al lui Iuda Iscarioteanul, nici pe picioare ca la Mariei, ci sunt "sărutările gurii lui", ceea ce presupune o relaţie de dragoste cât se poate de intimă şi de personală. Ea mărturiseşte astfel, în acest stadiu, că o legătură obişnuită, elementară, nu-i mai poate mulţumi sufletul şi că năzuieşte după expresia directă a dragostei Lui pentru ea, care nu se află în posesia nimănui altcuiva; cu alte cuvinte, ea vrea să meragă mult mai departe decât credinciosul obişnuit.

   Acesta este punctul de început al adevăratului progres spiritual. Este o intensă năzuinţă spirituală după Domnul Însuşi. Înţelegerea supremă a dragostei Lui şi această căutare a inimii cu dorinţele ei arzătoare sunt veşnic nedespărţite. Dacă unui credincios îi lipseşte dorinţa de a căuta, creată în el de Duhul Sfânt - o totală insatisfacţie faţă de ceea ce este banal, cunoscut, şi o căutare necontenită a ţelului suprem al dragostei - atunci îi este cu neputinţă să intre într-o relaţie de apropiere cu Domnul. Aceste revărsări ale dorinţei formează baza tuturor experienţelor viitoare, de mai mare adâncime. Fără această sete şi foame în inimă, tot ceea ce este scris aici nu este altceva decât o cântare plină de poezie, nu este "Cântarea cântărilor, făcută de Solomon." Nu vei înţelege ce vrea să spună Solomon prin această cântare.

   Cum e cu putinţă, ne-am putea întreba, să fie cineva în stare de un atât de intens dor spiritual după Domnul Isus Hristos?

   Răspunsul se află în revelaţia spirituală. Duhul Sfânt poate să le dea unora viziunea pe care nu i-o poate da şi credinciosului de mijloc. Unora li se face parte de descoperirea slăvitei Persoane a lui Isus Hristos, prin care ajung să înţeleagă că dragostea Lui "este mai bună decât vinul". Datorită acestei descoperiri a slavei lui Hristos, astfel de suflete tânjesc "după sărutările gurii lui".

   Cât sunt de adevărate cuvintele din inima acestei fete: "Dragostea Ta, Doamne Isuse, este mai bună decât vinul pământului" - rodul cel mai dulce şi mai desăvârşit pe care-l poate obţine lumea aceasta. Duhul Sfânt mi-a arătat că tot ceea ce-l înveseleşte pe om, ceea ce îi dă o dulce ameţeală sau îi provoacă o mare exaltare a sentimentelor pământeşti, nu poate fi comparat cu dragostea Ta. Lucrurile pe care oamenii le preţuiesc cel mai mult sub soare nu se pot compara cu dragostea Ta. Am văzut şi acuma ştiu.

   Ce anume de sub soare s-ar putea măsura cu dragostea Ta?