Misiunea pentru homosexuali – Interviu cu Teofil Gavril la Radio Vocea Evangheliei Cluj-Napoca (16.07. 2010). Varianta audio se găsește aici.

Anca Brăşfălean: „Vă scriu aceste rânduri cu ochii plini de lacrimi. Eu aşa sunt destinat, să trăiesc o viaţă de chin. Nu am pe nimeni, pentru că tuturor le este ruşine de mine, colegii îşi bat joc într-una de mine, mă fac să sufăr enorm. Simt o foarte mare singurătate, nu mai rezist. De ce vrea Dumnezeu asta? Cu ce sunt eu de vină? Nu ştiu dacă mai are rost să trăiesc.” Este una dintre mărturisirile pe care le puteţi găsi pe site-ul contracurentului. com. Echipa responsabilă de ceea ce se întâmplă acolo şi-a propus o misiune, unii ar zice imposibilă, ei spun posibilă: să le întindă o mână de ajutor celor care se confruntă şi luptă cu homosexualitatea. Este posibilă schimbarea? Ne răspunde reprezentantul site-ului, al echipei, Teofil Gavil.

Teofil Gavil: Din experienţa pe care o am până acum, chiar dacă în procente destul de mici deocamdată, schimbarea este posibilă.

A. B. : Dar cum v-aţi gândit să oferiţi un sprijin celor care se luptă cu homosexualitatea?

T. G. : În România, cu toate că se propagă o aparentă libertate pentru persoanele care au atracţii faţă de cei de acelaşi sex, libertatea aceasta este una falsă, pentru că ei nu se simt liberi. Sunt unii dintre ei care se afişează pe străzi, se afişează la televiziune, însă nu se simt liberi. Nu se simt liberi din două motive: pentru că nu este normal să fie atraşi, nu sunt făcuţi să fie atraşi de acelaşi sex, şi a doua la mână, dacă sunt atraşi de persoane de cei de acelaşi sex, relaţia lor este una în care trebuie să stea în permanenţă în ascuns.

A. B. : Bine, dar…

T. G. : Puţini au curajul să şi-o facă publică.

A. B. : Bine, dar s-ar putea ca oamenii să fie convinşi că aceasta e normalitatea.

T. G. : Sunt unii oameni care au fost convinşi că aceasta este normalitatea. Însă persoanele cu care am stat de vorbă, fie bărbaţi, fie femei care au atracţii faţă de cei de acelaşi sex, îmi spun că nu se simt libere. Cel puţin cei care ajung la mine pentru consiliere, pentru suport şi aşa mai departe, îmi spun că nu sunt liberi şi simt că nu sunt normali, sunt diferiţi de ceilalţi oameni, pentru că practică aşa ceva.

A. B. : Dar cum de v-a mers la inimă această categorie de oameni, astfel încât să faceţi efortul ca în timpul liber, din câte ştiu, să faceţi efortul de a-i sfătui?

T. G. : Iniţiativa nu este a mea, este a altei persoane, care a început proiectul acesta. Eu m-am alăturat proiectului într‑un anumit moment, iniţial cu suport pentru pagina de web, iar după aceea prin consiliere şi prin suport pentru persoanele care cereau sprijin. Cred că cel mai mult m-a convins faptul că, deşi sunt şi ei păcătoşi, şi noi păcătoşi, pentru păcatele noastre ceilalţi oameni au indulgenţă, ne acceptă, iar pentru ale lor, nu. Sunt persoane a căror singură şansă de vindecare este să aibă o părtăşie reală cu oameni de acelaşi sex, dar sănătoşi sau echilibraţi, să spunem aşa. Deci dacă un homosexual, un bărbat este atras de un alt bărbat, cea mai mare şansă ca vindecarea lui să se producă este ca el să aibă parte de anturajul unui bărbat fără problema aceasta. Şi nu are parte de aşa ceva.

A. B. : Pentru că, de fapt, în general societatea cam respinge, dacă nu cumva condamnă cu furie.

T. G. : Nu doar societatea. Mai mult decât atât, Biserica condamnă şi respinge, şi este o foarte mare reţinere în cadrul Bisericii în a-i accepta sau în a discuta cu ei.

A. B. : Şi nu e normal?

T. G. : Acum s-ar putea ca ceea ce spun să surprindă pe unii, dar cred că minciuna este păcat, curvia este păcat, furtul este păcat, hoţia este păcat, homosexualitatea este păcat. Deci fiecare dintre noi avem păcate şi mergem cu ele la biserică. Este şi normal, fiindcă acolo ne putem mărturisi păcatul, putem să primim iertare pentru el, putem să relaţionăm unii cu alţii, să ne sprijinim, să fim suport unul pentru altul. Ori ei nu au privilegiul acesta, nu sunt primiţi în cercurile acestea şi, în consecinţă, vindecarea sau procesul lor de vindecare este foarte mult îngreunat.

A. B. : Deci Biserica e cam blocată în dreptul acestor oameni.

T. G. : Este blocată şi este foarte surprinsă, cel puţin liderii bisericilor, în momentul în care se aude că şi din biserica lor este cineva cu asemenea problemă. Noi avem în momentul acesta peste două sute de persoane din mediul evanghelic, nu vorbesc de cele din mediul ortodox şi catolic, din mediul evanghelic, care se luptă cu astfel de atracţii.

A. B. : Prin urmare, aţi decis să vă adresaţi în vreun fel prin acest proiect şi Bisericii, să o sensibilizaţi?

T. G. : Da, ne adresăm şi Bisericii, nu în modul în care ne adresăm oamenilor cu astfel de probleme pe site, dar personal discut cu lideri din biserici, cel puţin cu lideri din bisericile din care vin oameni spre consiliere, şi încerc să le aflu părerea. Constat, cu mare surprindere, că exclud total posibilitatea ca în biserica lor să existe aşa ceva, cu toate că eu ştiu foarte bine că există, dar nu am cum să le dezvălui numele, pentru că totul se desfăşoară în anonimat. Încerc, prin discuţiile pe care le am, să îi conving să nu mai fie atât de categorici, că este foarte posibil ca şi în Biserică să existe astfel de oameni. Unii acceptă până la urmă şi iau în calcul şi ipoteza aceasta, alţii o resping categoric. Dar aici nu vorbesc doar despre biserici din mediul evanghelic, ci şi despre ortodocşi şi catolici şi aşa mai departe.

A. B. : Şi, în felul acesta, oamenii care se luptă cu problema homosexualităţii nu primesc ajutor, pentru că nici măcar nu le este recunoscută problema.

T. G. : Da. Din păcate, homosexualii sunt cea mai mare categorie de oameni neevanghelizată în mod intenţionat. Nu ştiu să existe campanii de evanghelizare în rândul unor astfel de oameni. În momentul în care vin la biserică sau la vreo evanghelizare, ei vin complet anonimi, nedezvăluindu-şi problema, pentru că ar fi stigmatizaţi. Problema mare este că nu doar din afara Bisericii sunt oameni cu astfel de probleme, ci şi din interiorul ei. Iar în sensul acesta am scris şi o carte, este editată de Contra Curentului şi a apărut pe piaţă tocmai pentru a sensibiliza, pentru a vedea cu ce se confruntă oamenii aceştia, ce lupte au înăuntrul lor. Iar cine citeşte cartea îşi va da seama foarte bine cam care sunt cele mai comune cauze pentru care oamenii ajung la atracţii faţă de persoane de acelaşi sex.

A. B. : Presupun că mai multe detalii despre carte se pot găsi pe site-ul Contra Curentului.

T. G. : Se pot găsi pe site. Cartea se găseşte şi la librăriile creştine online, la Kerigma şi aşa mai departe.

A. B. : Cine sunt cei de la Contra Curentului? Câţi sunt? Ce fel de oameni sunt?

T. G. : Aş vrea să pot să vă dau mai multe detalii, însă Contra Curentului deocamdată funcţionează sub un anumit anonimat, pentru că există o împotrivire directă faţă de astfel de suport pentru oameni de genul acesta. Nu este uşor, pentru că vin şi ameninţări uneori.

A. B. : Din partea cui ar veni ameninţările? Adresate membrilor echipei, înţeleg, da?

T. G. : Ameninţările vin de regulă de la persoane, de la partenerii oamenilor care vin la consiliere, care la un moment dat au renunţat, iar partenerul lor a rămas dezamăgit şi nu a vrut să vină, nu a vrut să urmeze o terapie sau ceva de genul acesta. Sau vin de la persoane teribiliste care, văzând cu ce ne ocupăm şi că oferim un ajutor şi că spunem că…

A. B. : Sunteţi contra curentului.

T. G. : … Dumnezeu are soluţie pentru problemele lor, vin cu tot felul de ameninţări, care sincer multe, cele mai multe, nu sunt reale, sunt doar nişte vorbe aruncate şi gesturi de teribilism şi nu au fond.

A. B. : Bun. Poate un alt lucru mai bun de ştiut ar fi dacă sunteţi specialişti, specializaţi în psihologie, consiliere? E nevoie de aşa ceva pentru a discuta cu oameni care vor, sunt interesaţi să încerce să renunţe la homosexualitate?

T. G. : Da, este nevoie, dar din păcate psihologia şi medicina care se orientează în segmentul acesta al psihicului uman, al luptelor lăuntrice nu mai abordează homosexualitatea ca fiind o problemă. Dacă citim în literatura seculară, în domeniul psihologiei, vom vedea că homosexualitatea este considerată ca fiind parte din normal, deci nu mai este oferit suport în psihologia seculară. Bine, toate noţiunile pe care cineva le învaţă într-o facultate de profil sunt foarte utile în procesul de consiliere. Dar ca specializare pe domeniul acesta, şcolile actuale seculare nu oferă absolut niciun suport.

A. B. : Ceea ce vă face situaţia şi mai grea.

T. G. : Sigur, o face şi mai complicată şi ne bazăm foarte mult, şi noi, ca oameni care oferim suport, pe materiale mai vechi sau pe materiale pe care le găsim pe la asociaţii de acelaşi gen din afara ţării.

A. B. : Consilierea creştină vă ajută? Dacă o aprofundaţi în aşa fel încât să o puteţi practica.

T. G. : Sigur. Eu fac consiliere de măcar zece, doisprezece ani şi, în legătură cu homosexualii, partea aceasta am preluat‑o doar de trei ani, trei ani şi un pic. Dar la început am fost doar pe familie şi consiliere premaritală şi maritală. Deci este de foarte mare ajutor dacă ştii noţiuni de consiliere, dacă stăpâneşti noţiunile de consiliere. Iar cei de la Asociaţia Consilierilor Creştini chiar fac cursuri de consiliere şi sunt recomandate, foarte bune în domeniul acesta.

A. B. : Aţi pomenit un pic mai devreme despre cauzele care pot declanşa homosexualitatea. Care ar fi acestea?

T. G. : Cea mai evidentă dintre ele sau care are incidenţa cea mai mare este un dezechilibru din copilărie, un dezechilibru afectiv. Noi, când ne naştem, ne naştem cu un rezervor afecţional, iar acesta trebuie umplut în proporţii egale de mamă şi de tată. În momentul în care nu este umplut în proporţii egale de mamă şi de tată, intervine un dezechilibru. Iar unor oameni dezechilibrul acesta le poate orienta viaţa în direcţia aceasta, mai ales dacă vor suferi un eşec într-o relaţie sentimentală. Am avut cazuri în care mama şi tata nu au fost acasă. Băiatul a fost crescut de bunici, după aceea s-a întors doar mama acasă şi a crescut de la cinci până la şaptesprezece ani cu mama. Iar mama îi spunea „fata mamei” şi îl punea la bucătărie, şi spăla prin casă şi mătura. Mai târziu a avut o relaţie cu o fată şi a eşuat, şi i-a venit gândul deodată că: „Eu nu sunt ca ceilalţi oameni. Eu am fost fată în casă toată viaţa.” A încercat o relaţie cu un bărbat, iar de acolo a derapat tot. Dar, în general, cea mai frecventă cauză este aceasta, a dezechilibrului sau a disproporţionalităţii cu care se umple rezervorul afecţional al copilului sau a neumplerii acestuia.

A. B. : Sigur că ar mai fi şi abuzurile.

T. G. : Sigur, abuzurile cântăresc foarte mult, dar mai mult în partea feminină cântăresc abuzurile. Şi la bărbaţi sunt multe cazurile de consiliere în care băieţeii au fost abuzaţi de mici de verişori, de vecini, de o grămadă de oameni care pot fi abuzatorii lor, iar aceasta a condus în direcţia aceasta. Dar cel mai mult abuzurile împing fetele, femeile spre homosexualitate.

A. B. : Dar vi s-a întâmplat să constataţi că nu depistaţi cauza, să nu fie nici lipsa afecţiunii, nici abuzul? Totul să pară normal.

T. G. : Sigur, sunt cazuri. Vreau să vă spun că nu am succes 100%. Aş vrea să am succes 100% în cazurile pe care le consiliez şi nu vorbesc acum doar despre homosexualitate, vorbesc şi despre consiliere de familie, premaritală şi aşa mai departe. Dar nu pot să am succes 100%. M-aş bucura să am măcar 80%. Sunt unele cazuri care sunt foarte dificile şi mă depăşesc, şi atunci încerc să le transfer la alţi specialişti pe care îi ştiu mai buni decât mine. Dar este posibil ca un om să fie absolut închis, să fie o enigmă pentru toată lumea şi atunci nimeni nu prea poate să-i dea de capăt. Dumnezeu însă, în momentul în care hotărăşte să-l salveze, să-l scoată de acolo, va trimite în contact cu el un om care s-ar putea să nu fie specialist în nimic, s-ar putea să fie doar un prieten bun, şi prin el să se rezolve problema. Eu consider că n-ar trebui să existe consilieri sau specialişti în domeniile acestea, atât timp cât Biserica ar funcţiona ca Trup, după regulile pe care le-a lăsat Domnul Isus Cristos. Dacă am funcţiona după regulile acelea, n-ar mai fi nevoie de specialişti.

A. B. : Sperăm ca discuţia noastră să inspire pe cât mai mulţi şi să ajungem mai aproape de cazul acela pe care l-aţi pomenit, ideal.

T. G. : Da. Le stăm la dispoziţie într-un mod total anonim. Cunoaştem numele multor persoane şi din mediul evanghelic, şi din mediul ortodox şi catolic care au problema aceasta, însă datele lor sunt complet în anonimat şi încercăm să le fim de ajutor în măsura în care ne pricepem şi în care Dumnezeu ne luminează în ceea ce avem de făcut cu ei. Singurul lucru care le mai rămâne de făcut este să ne contacteze, într-un fel sau altul, şi să stăm de vorbă ori prin internet, ori prin telefon, ori să ne întâlnim la consiliere faţă către faţă.

A. B. : Aţi pomenit de succes şi de insucces. N-aş vrea să vă întristez, dar care e procentajul cazurilor în care aveţi succes?

T. G. : În privinţa homosexualilor, vă referiţi?

A. B. : Da.

T. G. : Pot să vă spun că în consilierea cu homosexualii este foarte dificil, în sensul că nu ai succese sau nu ai o rată de succes satisfăcătoare, pentru că ei sunt foarte schimbători. Îţi promit că vin la consiliere şi la a doua sau la a treia şedinţă nu mai vin. Deci, din cazurile personale, rata de succes pot să zic că se ridică la un maxim de 30-40%.

A. B. : Ce rol joacă rugăciunea? Pentru că aţi spus că uneori omul nu mai poate face absolut nimic pentru semenul lui aflat într-o asemenea situaţie, numai Dumnezeu.

T. G. : Tot procesul de consiliere este însoţit de rugăciune, fie că persoana care vine este un creştin şi acceptă lucrul acesta, fie că nu. Eu, ca şi consilier, am o echipă de oameni în spate care nu sunt consilieri, care nu fac parte din proiectul acesta, dar care mă susţin în rugăciune de fiecare dată când am un caz în consiliere. Pe oamenii aceia nu-i interesează numele, nu-i interesează nimic, efectiv îmi oferă sprijin şi suport în rugăciunile lor pentru cazul respectiv. Cred că dacă n-ar fi o echipă de rugăciune în spate, prin măiestrie omenească, prin dibăcia omului de a-l citi, de a-l vedea pe celălalt, nu ştiu dacă s-ar putea face mare lucru. Cred că rata de succes ar fi sub 1% la homosexuali.

A. B. : Cum reuşiţi să câştigaţi încrederea celor care vă caută pe internet, pe site?

T. G. : În toate cazurile de consiliere pot să spun că nu mi-am făcut niciodată publicitate. Publicitatea a venit din gura celor care au fost la consiliere. Nu şi-au auzit numele pe nicăieri şi şi-au dat seama că nu ştie nimeni ceea ce au discutat cu mine. Cred că cel mai mare punctaj al încrederii îl capeţi atunci când eşti complet anonim şi oamenii nu-şi aud poveştile din altă parte. Acesta este punctul vital al consilierii creştine şi al consilierii de orice fel.

A. B. : Ce fel de argumente puteţi aduce cuiva care nu-i credincios, este homosexual şi dumneavoastră vreţi să îl aduceţi la normalitate, la heterosexualitate, poate folosind argumente biblice? Cum comunicaţi cu un asemenea om?

T. G. : Încă din start, toţi cei care vin la consiliere ştiu că eu fac consiliere creştină şi că toate aspectele le abordez în maniera aceasta. De regulă, cei care vin la consiliere vin pentru că şi-au dat seama că ceva nu este în regulă. Faptul că vin la consiliere înseamnă că recunosc că au o problemă. Acesta este primul pas. În momentul în care recunosc că au o problemă, iar eu le spun condiţiile sub care fac consiliere – noi încheiem şi un contract de consiliere, iar acolo ei le văd foarte clar – în momentul în care vede condiţiile în care fac consiliere şi le semnează, persoana respectivă acceptă modul în care fac consiliere şi faptul că pun pe Dumnezeu ca centru al consilierii mele şi, prin această prismă, ofer procesul de consiliere şi terapie.

A. B. : Dacă vă abordează cineva care vrea doar să vă muştruluiască pentru că sunteţi contra curentului şi vreţi să declaraţi anormalitate homosexualitatea, ce îi spuneţi?

T. G. : Am avut multe persoane care s-au deghizat, să spunem aşa, şi au căutat doar să demonstreze şi cu Biblia, şi logic, şi în toate felurile că oamenii aceştia nu ar trebui să aibă vreo şansă, că sunt păcătoşi, sunt proscrişi, după ei nu trebuie să te apropii de astfel de oameni. Însă vă spun, nu cu ironie sau cu aroganţă, timpul meu este foarte preţios şi nu‑mi permit să-l pierd cu controverse de genul acesta. Sunt destui care sunt gata să dezbată îndelung, poate ani în şir, astfel de subiecte. Eu prefer să mă concentrez, fiindcă timpul pe care îl am şi aşa este puţin, să mă concentrez ajutând efectiv oamenii. În discuţii şi în polemici nu sunt foarte uşor de atras.

A. B. : Asta-i bine. Dar dacă cineva, care consideră că şi homosexualitatea e normală şi că demersul dumneavoastră e inutil, pentru că oamenii aceştia şi ei sunt normali, şi heterosexualitatea e normală, şi homosexualitatea e normală… Pentru că societatea tinde, dacă nu cumva e deja acolo…

T. G. : Este.

A. B. : … le pune pe picior de egalitate. Iar dacă cineva pe site sau în alt fel vă întreabă dacă nu vedeţi că e inutil, ce-i spuneţi? E inutil ce faceţi.

T. G. : Da, inutil ar fi dacă aş căuta să conving oamenii că este păcat, însă, deşi fac consiliere creştină, nu fac evanghelizare, le spun oamenilor despre Dumnezeu. Scopul meu principal este să-i ajut, să-i scot de acolo şi să ştie varianta corectă. Nu fac evanghelizare în mod direct, dar fac în mod indirect. Dacă cineva vine cu gândul că lupt inutil împotriva unei normalităţi, îi pot spune foarte lejer că eu consiliez doar persoane care văd lucrul acesta ca fiind anormal. Pentru că la mine vin oameni care sunt homosexuali şi nu mai pot trăi în starea aceea şi sunt apăsaţi şi sunt împovăraţi, iar eu cu oamenii aceia lucrez. Nu mă duc pe stradă să spun că homosexualitatea este anormală, deşi pe internet – e un fel de altă stradă, să zicem aşa – propagăm foarte mult conceptul acesta. Dar v-am spus, nu intru în polemici, tot ceea ce este de afişat este afişat pe site. Sunt materiale de calitate, sunt materiale documentate. Unele sunt preluate, altele sunt scrise de cei din echipa noastră. Sunt acolo destule dovezi şi nu mai este nevoie să intru în discuţii şi în polemici cu astfel de persoane.

A. B. : Ce rol are timpul? De cât timp e nevoie, de cele mai multe ori, ca cineva să înceapă să iasă din starea sa?

T. G. : Am avut cazuri în care pacienţii, clienţii – noi aşa îi numim – clienţii au ieşit din situaţia aceasta, din starea aceasta sau au început să iasă, mai bine zis, după patru, cinci şedinţe. La mine o şedinţă durează în jur de patruzeci şi cinci de minute, până la maxim o oră şi jumătate. Sunt clienţi pe care îi am de un an şi jumătate deja, cred că şi mai mult, care acum ies, acum cad din nou, acum ies, acum cad din nou. Au o ciclicitate din aceasta, la care se vede totuşi un progres, dar continui să lucrez cu ei pentru că îi văd că îşi dau silinţa, dar cad iarăşi. Sper că într-o zi vor ieşi şi ei la liman şi vor reuşi să-şi rezolve problema.

A. B. : Ce credeţi că nu ştie publicul larg în general despre homosexualitate şi poate despre cum ar trebui să se raporteze creştinii la ideea de a ajuta?

T. G. : Publicul…

A. B. : Şi ce prejudecăţi aţi văzut că există?

T. G. : În România este o carte foarte bună tradusă, se cheamă Un gram de prevenire, nu-mi amintesc acum autorul, se găseşte foarte uşor pe librăriile online. Şi cartea pe care am scos-o noi, cu mărturii în primă instanţă, mărturii ale oamenilor care trec prin astfel de probleme. Urmează şi lucrăm, colegii mei lucrează de fapt, la o carte cu terapii şi procedee, care va fi mult mai groasă, va avea vreo cinci sute de pagini. Oamenii din mediul laic nu ştiu că homosexualitatea aduce nefericire. Ei au idei despre homosexualitate, ceea ce văd la televizor. Văd diferiţi actori celebri, văd diferite actriţe celebre care se afişează în public cu zâmbetul pe buze, iar presa îi scoate foarte mult în evidenţă. Ei, vreau să vă spun că ceea ce se vede acolo este regizat foarte bine. În realitate, din mărturiile pe care le am, personale, ale celor care vin la consiliere, şi din ceea ce spun ei despre ceilalţi cu care au fost în relaţii, pot să vă spun că sunt nefericiţi. Se simt marginalizaţi, se simt izolaţi şi aceasta nu le aduce fericire, nu le aduce împlinire. Cât despre lumea creştină, noi ca fraţi, ca biserici, ar trebui poate să ne gândim că singura lor şansă de scăpare este să audă Cuvântul lui Dumnezeu, să ajungă într-un anturaj sănătos, să ajungă într‑un mediu sănătos. Nu spun, nu sunt deloc susţinătorul ideilor pe care le auzim acum în afară, ca să fie declaraţi normali, să fie puşi în slujbe bisericeşti şi aşa mai departe. Nu, consider homosexualitatea păcat, iar ea trebuie să fie rezolvată înainte ca un om să poată să acceadă în astfel de funcţii. Ar trebui să fim, nu ştiu, „toleranţă” este privit, cuvântul acesta este privit cumva ciudat. Dar probabil ar trebui să fim oameni care să-i accepte, oameni care să le arătăm suport, să le arătăm o dragoste curată, pentru că ei au o dragoste, dar care este pervertită, este murdărită, să le arătăm cum este o dragoste curată, adevărată şi suportul unor fraţi sau unor surori.

A. B. : Dar dacă cineva, care tocmai v-a auzit pomenind de izolare, ar zice că e un factor care produce nefericire în rândurile acestei minorităţi, dacă tocmai izolarea ar putea fi un argument în lupta împotriva homosexualităţii? În ideea că izolându-i le semnalăm, le declarăm că aşa merită să fie, izolaţi, până când vor renunţa la homosexualitate?

T. G. : Aş fi de acord dacă procedeul ar avea vreun succes. Sunt localităţi foarte multe în lume, la nivel mondial, care au cartiere întregi, iar oamenii care sunt cu orientare homosexuală ajung în cartierele respective. Nu expulzaţi de societate în mod direct, ci pentru că acolo e singurul loc în care se pot manifesta liberi. Liberi între ghilimele, după cum consideră ei că sunt liberi. Însă izolarea, dacă am putea face o izolare a minţii, a spiritului, probabil ar avea o oarecare rată de succes, deşi mă îndoiesc. Dar izolarea niciodată nu a dat rezultate în procesul de terapie, pentru că Dumnezeu ne-a creat să fim făpturi relaţionale. Adică, dacă ne împlinim menirea de fraţi şi de surori, cum spuneam mai înainte, dacă ne sprijinim unii pe alţii, ne îmbărbătăm, ne ridicăm, ne mustrăm unii pe alţii, în felul acesta putem să funcţionăm corect, la parametri normali. În momentul în care nu ne mai împlinim menirea aceasta ca Biserică, ca Trup, atunci intervin disfuncţionalităţi, iar acestea sunt greu de estimat şi de tratat după aceea. Cred că cel mai bun mediu în care ei să se vindece este un mediu de dragoste şi de acceptare.

A. B. : Deci opusul izolării e dragostea.

T. G. : Da.

A. B. : Care e povestea care v-a impresionat cel mai mult?

T. G. : Cel mai mult m-a impresionat povestea unei fete din zona de vest a ţării, care şi-a mărturisit problema. Ea a ajuns la o evanghelizare, printr-un mesaj pe care l-a primit pe hi5. În sfârşit, găsesc şi eu o utilitate la reţelele de socializare, alta decât să trimitem poze şi comentarii. A primit un astfel de mesaj, s-a dus la o evanghelizare şi a fost atât de mişcată de Cuvântul lui Dumnezeu, încât a ieşit în faţă şi a mărturisit vina ei în faţa celor care erau la evanghelizarea respectivă. A fost una de mici dimensiuni, din câte îmi dau seama şi din câte mi-a spus. Ulterior a mers într-o biserică. Biserica respectivă ştia totul despre ea, pentru că toţi cei din biserică fuseseră la respectiva evanghelizare. Doar că membri din biserică, femei, o apostrofau cu tot felul de versete – „De aceea cei răi nu pot ţine capul sus în adunarea celor vii…” – şi tot felul de complimente, între ghilimele. Fapt care o împingea înapoi în relaţia respectivă, pentru că acolo, în relaţia pe care o avusese cu femeia respectivă era acceptată, era iubită, era primită. Iar lucrurile acestea o împingeau înapoi în relaţii aceea şi, în punctul acela, am fost contactat eu. Ca să descopăr ulterior că de fapt problema ei era un abuz al tatălui, care începuse de la vârsta de şapte ani şi care continua şi acum, în momentul consilierii, când avea douăzeci şi şapte de ani. A fost un caz foarte dificil, la care a trebuit să dezgropăm tot trecutul, să provocăm multă durere. Dar acum putem vorbi despre o femeie care este liberă, care se bucură în relaţia cu Cristos şi care se bucură de o nuntă probabil în toamna aceasta.

A. B. : Oricine poate să facă ceea ce faceţi dumneavoastră?

T. G. : Mulţi oameni încearcă să facă consiliere şi nu zic că ar trebui să fii un om deosebit ca să faci consiliere. Însă dacă nu există o doză mare de dragoste de oameni, doar cu teorie, doar cu carte, doar cu şcoală nu poţi să ai succes în consiliere. Dacă ne uităm la ceea ce se întâmplă în lumea seculară, la psihologi, la psihiatri, la cei care lucrează cât de cât în sfera aceasta, interesul lor este – şi am fost la astfel de oameni, din curiozitate şi pentru că la un moment dat am avut nevoie de suport – caută să te întindă pe cât mai multe şedinţe, să-ţi ia mulţi bani, iar interesul lor este financiar cu preponderenţă. În cazul celor care vor să facă astfel de consiliere, fie cu homosexuali, fie pe orice domeniu care ţine de sufletul omului, trebuie să ai foarte multă dragoste, iar dacă ai multă dragoste pentru astfel de oameni, eşti provocat să înveţi, să înveţi şi, în fiecare zi, să cauţi să-ţi completezi cunoştinţele, să-ţi împrospătezi relaţia cu Dumnezeu. Pentru că degeaba ai cunoştinţe, dacă nu ai o relaţie cu Dumnezeu, care să-ţi descopere. Sunt cazuri uimitoare, în care Duhul lui Dumnezeu îmi descoperă doar în anumite momente anumite adevăruri despre persoanele respective, pe care omeneşte nu ai cum să le realizezi, nu ai cum să-ţi dai seama de ele. Şi atunci este foarte important să ai o relaţie vie cu Dumnezeu şi să ai o echipă de rugăciune puternică în spate.

A. B. : Dumneavoastră sunteţi contra curentului. Contra cărui curent, ca să lămurim în finalul discuţiei noastre?

T. G. : Sunt contra curentului care spune că homosexualitatea este ceva normal şi nevindecabil. Deci noi considerăm că homosexualitatea este un păcat pe care Dumnezeu îl urăşte şi vrea ca oamenii care sunt implicaţi în astfel de relaţii să fie vindecaţi. În acelaşi timp, suntem contra curentului pentru cei care spun că nu se poate vindeca. Chiar dacă incidenţa sau rata de succes este mai mică decât în celelalte cazuri de consiliere, pentru că procesul de consiliere este mai greoi, avem multe cazuri, cazuri vizibile, în care procesul a dat rezultat. Aceasta nu înseamnă că, după ce au terminat procesul de consiliere, şedinţele de terapie, oamenii aceia nu vor mai avea niciodată treabă cu astfel de gânduri. Însă vor şti cu siguranţă cum să le abordeze şi cum să le facă faţă. Deci suntem contra celor două concepte şi nu ne axăm foarte mult pe dezbateri pe tema aceasta, cât ne axăm pe a întinde mâna şi a scoate omul din nevoie, în măsura în care Dumnezeu ne dă lumina şi puterea să facem lucrul acesta.

A. B. : L-aţi ascultat, din partea echipei Contra Curentului, pe Teofil Gavril. Eu sunt Anca Brăşfălean Sebestyen. Vă salut! Pe curând!

[Interviul a fost realizat în anul 2010 de Radio Vocea Evangheliei Cluj-Napoca şi poate fi audiat aici. . Transcrierea a fost realizată de ContraCurentului. com. Postul de radio Vocea Evangheliei Cluj‑Napoca poate fi ascultat pe 88,3 FM sau online pe www.rvecj.ro.]