Ştiu că titlul va duce pe mulţi cu gândul spre satanism, unde abuzurile ritualice sunt foarte folosite şi au un rol foarte important în actele de cult, dar nu la aceasta vreau să mă refer, deşi sunt convins că orice formă de abuz are în sine o doză de „rău”, de „malefic”.

Căsnicia creştină este supusă de la înfiinţarea ei presiunilor exterioare de distrugere, şi modalităţile de distrugere sunt foarte variate. Una din cele mai folosite căi pentru distrugerea căsniciilor creştine este sexualitatea. De fapt, din cazurile consiliate de mine până acum peste 80% din cupluri au probleme şi la capitolul sexualitate. Şi de acolo sunt atacate. Bineînţeles că nu doar aici au probleme familiile, dar pe lângă altele este prezentă şi disfuncţionalitatea la nivel sexual.

Toate problemele în căsnicie pornesc de la păcat şi de la o relaţie slabă sau inexistentă cu Dumnezeu, apoi de la lipsa de informare şi de la egoism. O familie în care Dumnezeu nu este prezent sau în care soţii nu Îl experimentează zilnic este predispusă atacurilor foarte puternice si viclene ale celui care vrea să o distrugă. Spun viclene şi puternice, pentru că mulţi sunt înşelaţi că au o familie puternică, că au mulţi copii, dar în realitate lovitura mare a venit sau va veni prin generaţiile următoare. Ignoranţa, neştiinţa şi falsa evlavie, cumulate cu egoismul, sunt capabile de mii de forme de dragoste falsă. Mulţi soţi iubesc egoist, crezând că au o dragoste reală. Dragostea reală se vede exclusiv prin fapte, nu prin declaraţii.

Alina era a treia fată din familia ei. Se considera mai urâţică şi neatrăgătoare, lucru pe care surorile ei mai mari i-l confirmau mai mereu, dar visa şi ea, ca toate celelalte, la un băiat credincios, care să o iubească aşa cum este şi pe care să îl poată iubi. A apărut într-o zi Marius, era mai chipeş decât sperase ea că merită şi era un tânăr „promiţător”, după spusele tatălui Alinei. Deşi surorile ei au încercat de câteva ori să i-l fure, Marius o plăcea pe Alina, aşa că după aproape 2 ani de prietenie s-au căsătorit. El era deja apreciat în comunitate ca un predicator cu potenţial şi era mereu inclus în lucrare de cei din biserică, aşa că nimeni nu şi-a pus probleme dacă este un tânăr „bun de însurat”, pe principiul „dacă mai şi predică, ce mai vrei mai mult” .

Drama pe care avea să o trăiască Alina era mult mai intensă decât micile răutăţi de care avuse parte în familie. Soţul ei avea să fie unul foarte autoritar în ce priveşte viaţa bisericească, dar şi cea sexuală. Pe de o parte Alina nu avea absolut nicio opţiune personală, în afară de cele ale soţului. Nu avea voia să lipsească la niciunul din programele bisericii şi, cum în fiecare zi se întâmpla câte ceva la biserică, Alina, de voie, de nevoie ,trebuia să fie prezentă şi să arate a soţie fericită. Ea îşi dorea un soţ pentru ea, nu pentru alţii, dar acum era şi viaţa ei confiscată. Se străduia din greu să ţină aparenţele şi să arate interes pentru biserică, însă ceva se întâmpla în fiinţa ei. Deşi înainte de căsătorie avea o relaţie bună cu Dumnezeu, acum începea să urască biserica şi pe Dumnezeu.

În viaţa intimă… greu de spus ce se întâmpla. Sexul nu era plăcere, ci aproape de fiecare dată era un fel de viol. Soţul ei, care era doesebit de grijuliu cu toată lumea, în pat era un dominator şi un abuzator. Chiar din noaptea nunţii avea să fie traumatizată şi multă vreme a rămas cu această traumă, care poate niciodată nu va dispărea. Visul ei devenise un coşmar, iar la toate acestea se adăugau complimentele şi aprecierile celor din biserică „pentru un aşa noroc, cu un aşa soţ”; ea nu se mai vedea deloc, nu putea spune nimic, ea nu mai exista, se dizolvase.

Momentul în care „buba a spart” a fost unul furtunos şi a îngropat-o şi mai mult. A fost sedusă de un băieţandru atent şi sensibil şi a ajuns în patul acestuia de 3 ori, până a fost prinsă. Bineînţeles că ea era cea care a greşit, „a dat cu piciorul unei şanse unice în lume”, „a dispreţuit bunătatea lui Dumnezeu”, „a făcut de râs un soţ aşa de bun”, „a distrus ceea ce soţul ei clădise cu greu” şi alte multe „vine”. Ştia şi Alina că greşise, dar acum se simţea iubită şi nu-i mai păsa de nimic. A luat bagajele şi a plecat. Soţul s-a simţit foarte „distrus” de o asemenea manifestare şi biserica l-a susţinut în perioada grea prin care trecea. Alina a recunoscut că a greşit şi a rupt-o cu băieţandrul cu care se culcase, şi acum locuieşte singură, este demoralizată, dar în curs de vindecare. Nu mai vrea să audă de bărbaţi şi nu suportă predicatorii, nu mai vine la biserică, dar are o relaţie vie cu Dumnezeu. Vrea să uite drama prin care a trecut şi se pare că Dumnezeu lucrează la vindecarea ei. (Întâmplarea e reală şi publicată cu acordul Alinei, doar numele sunt schimbate.)

În multe familii creştine abuzul ritualic şi cel sexual sunt prezente. Abuzul este orice formă de presiune exercitată asupra soţului sau soţiei să facă ceva fără acordul lor. Obligaţia de a merge la biserică este şi ea un abuz, dacă parterul nu doreşte asta. Practicarea de ritualuri religioase este un abuz, dacă se realizează împotriva voinţei partenerului de căsătorie. Orice formă de act sexual realizat fără consimţământul conştient al partenerului este un abuz. La fel şi amăgirea partenerului pentru obţinerea de favoruri sexuale este un abuz (aici am în vedere multele femei păcălite că sunt mântuite dacă fac copii).

În relaţia de dragoste partenera mea trebuie să fie iubită măcar la fel de mult cât mă iubesc eu pe mine, iar Scriptura spune că atât de mult trebuie să iubesc, cum şi Hristos a iubit Biserica şi Şi-a dat viaţa pentru ea.

Cazul Alinei este unul dramatic, dar nu este deloc singular. Multe femei din mediul creştin sunt abuzate şi, dacă au cumva curajul să spună asta, sunt repede acuzate de nesupunere. Nu au variante de scăpare din laţ deloc, pentru că asta ar însemna să strice reputaţia soţilor, bisericilor etc. Biserica nu are soluţii pentru aceste probleme şi de aceea nu se ocupă deloc cu identificarea şi rezolvarea lor, „si aşa bărbaţi care să slujească sunt tot mai puţini”.

Tehnica struţului niciodată nu a dat rezultate bune în problemele spirituale, dar nici in celelalte domenii ale vieţii. Astfel de probleme necesită abordare matură şi responsabilă şi neapărată. Doamne, învaţă-ne să iubim!

[Copyright © 2013 Teofil Gavril. Acest articol a apărut iniţial pe site-ul autorului – www.filedinjurnal.ro (Cu Dumnezeu în fiecare zi). Teofil Gavril este consilier creştin şi trainer la Asociaţia Consilierilor Creştini din România. Poate fi contactat prin e-mail la adresa [email protected] sau telefonic la numărul 0744201601.]