Oare cum îL percepem noi oamenii secolului XXI pe Dumnezeu? Ce credem despre El în mintea noastră? Îl considerăm oare un mare Binefăcător al nostru al tuturor sau pur și simplu îl ignorăm crezând că în realitate El nu dorește să fim fericiți? În fiecare zi admirăm cerul ce are o culoare frumoasă ce nu te mai saturi să o privești apoi răsăritul și apusul soarelui, florile, pomii apoi faptul că suntem în viață ne mișcăm, gândim, acționăm este datorită faptului că un Dumnezeu plin de iubire își revarsă binecuvântările Sale asupra noastră. Nu putem înțelege pe deplin și nici răspunde la întrebarea de ce ne iubește El atât de mult? , , ... căci El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni, și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți.” (Matei 5-45)

Pe de altă parte mulți oameni se întreabă de ce atâta suferință pe planeta pământ? Dar să nu uităm că uneori suferințele pot fi mari binecuvântări, suferința poate fi un instrument în mâna Lui Dumnezeu de a ne transforma caracterul. Am să încerc să dau un exemplu în Berlin discutam cu un om cu o  cultură vastă despre literatura universală, iar la întrebarea mea de ce literatura rusă este atât de dezvoltată în mod deosebit acea perioada a acestei literaturi din secolul XIX acel om mi-a răspuns: , , Pentrucă istoria lor este impregnată de suferință ca și viețile marilor scriitori ruși, de aceea au creat mari opere literare pentrucă datorită suferinței omul vede viața altfel.”

Nu am pretenția că prin acest articol voi putea răspunde la marile dileme pe care omul modern le are despre moarte, suferință și aparentul haos ce uneori îl vedem pe marea scenă a lumii de fapt ne trăim viața în contextul marii controverse dintre Hristos și Satana. Cu toții dorim mai multe binecuvântări de la Dumnezeu și primim sănătate, case, terenuri într-un cuvânt bunăstare materială însă de multe ori administrăm totul în mod egoist și ne distrugem spiritual singuri. Din univers de pe tronul Său Dumnezeu ne privește și ne iubește oferindu-ne cu generozitate viață și clipe de fericire însoțite de multe alte binecuvântări iar noi uităm să fim recunoscători pentru tot ce primim, mai ales unul din semnele recunoștinței pe care Dumnezeu așteaptă să îL primească de la noi este să îi iubim pe semenii noștrii însă uneori din cauza naturii noastre umane este greu de realizat acest lucru mai ales când e vorba de cei ce ne fac rău sau cum să îi iubești pe cerșetori, drogați sau pe acești emigranți ce vin într-un marș al disperării în Europa ca să ne islamizeze, gândim noi. Cum să iubești acești oameni?

Oare Iisus Hristos s-a jertfit pe crucea calvarului doar pentru cei mai favorizați de pe această planetă? Oare nu pentru toți oamenii indiferent de statutul lor social și religios? Sa scris atât de mult despre dragostea agape s-a predicat și mai mult și totuși nu reușim să înțelegem la fel ca și bieții farisei din vechime cu toate că erau plini de teologie aveau mari probleme în al înțelege pe Hristos și mai mult nu puteau pricepe iubirea Sa pentru păgâni.

După ce Dumnezeu a oferit binecuvântări felurite oamenilor chiar și în contextul marii lupte dintre bine și rău, spre exemplu de câte ori în viața fiecăruia dintre noi nu se deschid așa dintr-o dată niște oaze de fericire în care te eliberezi deodată de toată tensiunea și durerea acumulată în ultimul timp. Nu este întâmplare ci din contră eu cred că providența divină așează în drumul vieții noastre și astfel de momente pentrucă altfel nu am rezista sub asediul puterilor întunericului și sub izbiturile unei lumi ostile și pline de răutate.

A existat un moment în istoria omenirii când Dumnezeu a hotărât să vină pe pământ prin întrupare în persoana Fiului Său Iisus și ne-a arătat ce înseamnă viața, cum să trăim și mai important decât orice a dorit să ne învețe cum este Dumnezeu. A dorit să-L înțelegem ca pe un mare binefăcător al omenirii ce în primul rând este interesat ca noi să fim binecuvântați cu darul mântuirii, a suferit printre oameni și a plâns, însă i-a iubit până la capăt. Apoi oamenii L-au răstignit nu puteau suporta întruparea iubirii printre ei, marea taină a evlaviei ce este destul de greu de înțeles chiar și astăzi cu toate că avem teologi eminenți, pricepem doar în parte așa cum Cartea Cărților ne spune.

L-au așezat pe Iisus în mormânt însă a înviat înălțându-se spre cer. Oare cum au putut crede oamenii inspirați de Satana că vor putea ucide iubirea și bunătatea, nu pot fi ucise pentrucă fac parte din caracterul Lui Dumnezeu care este nemuritor. Iar iubirea Sa și cu mai multă forță se revarsă și astăzi în cei care înțeleg câteva licăriri ale slavei Sale. Însă avem nevoie ca cu atitudinea unui copilaș să-L căutăm pe Cel ce este Dumnezeu în mod deplin și om în mod deplin, rugându-L să ne învețe ce este viața, pentruce ne-am născut în această lume ostilă unde El ne înconjoară cu harul Său și mai mult decât orice care este locul nostru în planul Său de mântuire a oamenilor.

Dumnezeu este marele binefăcător al omenirii, eu abia încep să înțeleg acest mare adevăr ce ne poate revoluționa viața. De fapt cred că ceea ce ia surprins cel mai mult pe contemporanii Lui Iisus a fost că El gândea la un nivel atât de înalt și diferit față de ei și de lumea lor. Așa se întâmplă și cu noi când citim Biblia descoperim faptul că această carte ne revelează gândurile Lui Dumnezeu care sunt atât de diferite de ale noastre, meditând la întelepciunea acestor gânduri începem să gândim și noi diferit și mai mult să ne deschidem inimile pentru a primi iubirea agape ce poate revoluționa gândirea și viața noastră. , , Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiut să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu obosește iertând. Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, și căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile față de pământ, așa sunt căile Mele față de căile voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre.” ( Isaia 55:7-9 )