Încep meditarea de azi cu o provocare. Care din cele două instanţe vă vine cel mai des în minte când vă gândiţi la Dumnezeu? Cel mai adesea te gândeşti la câte binecuvântări îţi dă sau la faptul că vei sta înaintea Lui la judecată pentru faptele rele comise?

De ce fac provocarea asta? Pentru că, pentru cei mai mulţi dintre credincioşii români, deşi e posibil să fie şi în alte părţi tot aşa, viaţa este o încercare permanentă de a păstra acceptarea lui Dumnezeu. Pentru ei, Dumnezeul judecător este mai proeminent zugrăvit în minte şi mai real decât Dumnezeul binecuvântării. Deşi Scriptura ne specifică foarte clar că nu prin faptele noastre suntem acceptaţi de Dumnezeu, ci prin sângele Fiului Său.

Ce însemnă asta? Înseamnă că pe baza acestei convingeri greşite cineva poate căpăta controlul asupra vieţii acelor oameni, şi acel cineva nu este Dumnezeu, ci un intermediar.

Principala cauză a existenţei abuzului spiritual este imaturitatea spirituală, şi principala cauză a imaturităţii spirituale este încorsetarea legalismului religios. E un cerc vicios care trebuie spart. Pe de o parte, oamenii trebuiesc ţinuţi imaturi spiritual pentru a putea fi controlaţi, deci ar trebui ţinuţi neinformaţi, pe de altă parte, această neinformare, de fapt necunoaştere, dă abuzatorilor biciul în mână. Nu e momentul să vorbim acum despre lege şi har, dar dacă va fi nevoie o vom aborda mai pe larg.

Oricum, principala armă a abuzatorilor spirituali va rămâne legea. Fie că e Legea mozaică, fie că sunt regulamentele bisericii, fie că sunt regulamente impuse de diferite tradiţii. Oamenii abuzaţi se tem de Dumnezeu, în mod necorespunzător. Nu e acea teamă menţionată de Scriptură, care aduce înţelepciunea. E teama de ghioagă, de nuia. Şi când te temi de cineva pentru că alţii îţi impun asta, nu te mai temi de acea persoană, ci de imaginea care ţi-a fost prezentată.

Un experiment interesant s-a desfăşurat acum câteva zeci de ani, într-o universitate americană. Unui grup de studenţi le-a fost prezentat un profesor nou, care avea să vină în acea şcoală. Intrusul, un student transferat de la şcoala din care acel profesor trebuia să vină, a prezentat acest om ca fiind extrem de exigent, autoritar, gata să pedepsească pe oricine nu se conforma întocmai. Prezentarea asta a durat cam o lună, după care a apărut şi profesorul. El era o figură normală, nici pămpălău, nici dictator. Nu lăsa totuşi pe nimeni în urmă, lupta pentru elevii săi. Totuşi, cu doar două excepţii din clasa de 60 de persoane, toţi i-au dus frica un an de zile. Asta contrar faptelor sale, care dovedeau că nu este aşa cum a fost prezentat.

Ce vreau să spun cu asta? Suntem predispuşi la manipulare, dacă nu avem o relaţie personală vie şi permanentă cu Dumnezeu. Putem fi cârmuiţi, biciuiţi, abuzaţi, puşi la munci forţate pentru Faraon sau Fanfaron J.  Iată câteva semne care pot indica o astfel de boală. Valoare de sine scăzută, uneori însoţită de stări depresive cauzate de nereuşita ridicării la standarde realiste. Vinovăţia, când te simţi mereu ratat si te autocondamni în permanenţă. Mânia pe tine însuţi, că nu este perfect întrucât nu respecţi toate regulile impuse. Autosuficienţa, care de regulă se bazează pe realizări personale, care poate genera şi mândrie. Siguranţa, care se bazează pe ceremonii şi ritualuri. Unii oameni se simt în siguranţă dacă şi-au „făcut porţia de rugăciune, de frecvenţă, de donaţie etc. Punerea accentului pe lucrurile exterioare, pe hainele cu care mergi la biserică, ale tale şi ale altora, pe pioşenia exterioară. Teama, teama de a nu fi totuşi acceptat de Dumnezeu, întrucât ai mai sărit din ritualuri, nu ai fost chiar de fiecare dată la biserică, nu ai dat chiar 10%, nu te-ai rugat de fiecare dată şi dimineaţa şi seara. Dacă aceste stări îţi dau teamă, e posibil să fii abuzat. Mai sunt simptome, pe astea le ştiu pentru că am citit despre ele, dar mai ales pentru că le-am trăit.

Acum se ridică o mare întrebare: Ce să fac ca să nu mai fiu abuzat sau şi abuzator? Pentru că o persoană care e abuzată are şanse foarte mari să abuzeze la rândul ei.

Abuzul spiritual, însoţit de legalism sau pe baza legalismului, reprezintă doar oglinzi în care ne putem vedea aşa cum suntem, dar nu ne pot duce niciodată mai aproape de Dumnezeu. Singura variantă de ieşire este să spargi oglinda, să păşeşti spre Dumnezeu fără porunci rigide, reguli religioase, tradiţii înrobitoare, ci prin Duhul Sfânt. Pavel le scrie celor din regiunea Galatiei, dar mai ales nouă astăzi, Hristos ne-a izbăvit să fim slobozi. Rămâneţi, deci, tari şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei.

Singura variantă de a scăpa de abuzul spiritual este să fugi cât mai aproape de Cel Tare, să te apropii de Cel ce te poate proteja şi păzi. Dumnezeu e Cel ce oferă libertatea de sub biciul legalismului şi al abuzului spiritual. Există doar trei variante posibile. Dezicerea totală de Dumnezeu, aplecarea sub biciul abuzatorilor spirituali, cauzată de necunoaşterea lui Dumnezeu, şi eliberarea oferită de Hristos.

Nu uitaţi, abuzul se bazează aproape de fiecare dată pe necunoaştere. De regulă, pe necunoaşterea lui Dumnezeu de către cei abuzaţi, dar şi de necunoaşterea lui Dumnezeu de către abuzatori. Singura şansă de ieşire de sub loviturile usturătoare de bici este să ne apropiem de Dumnezeu prin Cuvântul Său şi sub călăuzirea Sfatului Duh. Doamne, ajută-ne!

[Copyright © 2015 Teofil Gavril. Acest articol a apărut iniţial pe site-ul autorului – www.filedinjurnal.ro (Cu Dumnezeu în fiecare zi). Teofil Gavril este consilier creştin şi trainer la Asociaţia Consilierilor Creştini din România. Poate fi contactat prin e-mail la adresa [email protected] sau telefonic la numărul 0744201601.]