"Nu vă uitaţi că sunt aşa de negricioasă căci m-a ars soarele. Fiii mamei mele s-au mâniat pe mine şi m-au pus păzitoare la vii. Dar via frumuseţii mele n-am păzit-o."

   "M-a ars" este un verb la timpul trecut, vorbind despre un lucru săvârşit "m-a ars soarele". Datorită iluminării făcute de Domnul în odaia de taină, ea a văzut deja cât de neagră e înfăţişarea ei naturală. De aceea, nu vrea ca vreun credincios să vadă lucrul acesta.

   "Nu vă uitaţi!" - aceasta este atitudinea obişnuită la începutul vieţii creştine. Nu dorim ca viaţa firească sa ne fie expusă. De aceea, înainte de lucrarea temeinică a  DUHULUI SFÂNT, CREDINCIOŞII IMATURI AU TENDINŢA DE A SE ASCUNDE DE CEILALŢI. NU VOR SĂ FIE CUNOSCUŢI AŞA CUM SUNT ÎN REALITATE. Dar, după ce Duhul Sfânt i-a purtat mai în adâncime, ei nu mai au dorinţa de a acoperi nimic din ceea ce sunt. Într-un moment ca acesta, tânara e dispusă sa fie văzuta de oameni aşa cum apare ea în mod clar înaintea Domnului. De aceea, mărturiseşte: "soarele m-a ars." Cu alte cuvinte, motivul pentru care sunt neagră este că pedeapsa Domnului mi-a uscat carnea şi a făcut ca viaţa în trup să nu mai aibă preţ în ochii mei.

   "Fiii mamei mele s-au mâniat pe mine". Observaţi că nu spune "fiii tatălui meu" ci "fiii mamei mele". Mama indică aici principiul făgăduinţei care se înteimeiaza pe harul lui Dumnezeu ca în Galateni 4.26-28: "Dar Ierusalimul cel de sus este slobod, şi el este mama noastră ... Şi voi, fraţilor, ca şi Isaac, voi sunteţi copii ai făgăduinţei". "Fiii mamei mele" se referă la toţi cei care devin copiii lui Dumnezeu prin făgăduinţa harului - toţi cei mântuiţi prin har.

   Totuşi, cuvântul fiii, îi reprezintă pe aceia care doar aderă la o anume perspectivă obiectivă asupra lucrurilor, fără experienţa subiectivă corespunzătoare acesteia, rămânând astfel necrescuţi în afecţiunea spirituală. Ei sunt cei care adoptă o poziţie fermă în lucrurile referitoare la doctrină şi luptă mai mult pentru adevărul obiectiv decât pentru afecţiunea interioară. În apărarea acestor concepţii obiective, ei pot deveni cât se poate de violenţi şi de agresivi, asumându-şi autoritatea asupra poporului lui Dumnezeu.

   Dar, datorită devotamentului adânc al Sulamitei şi creşterii pe care a primit-o în odăiţa de taină, slujirea şi viaţa ei sunt marcate de o schimbare evidentă. Experienţa aceasta, fiind neînţeleasă de cei ce văd lucrurile doar obiectiv, atrage asupra ei nu doar dispreţul şi duşmănia ci şi mânia aprinsă a celor descrisi ca "fiii mamei mele".

   Dorinţa ei spirituală după Domnul Însuşi stârneşte sentimente de amărăciune chiar şi în cei care sunt familia ei prin har.

   "M-au pus păzitoare la vii. Dar via frumuseţii mele n-am păzit-o".

   Cuvântul "vie" apare mai întâi la plural -vii- şi se referă la toate lucrările organizate şi aranjate prin mâna omului. A doua referire este la singular, indicând acea lucrare pe care Domnul Însuşi a plănuit-o şi a încredinţat-o. "M-au pus păzitoare la vii" semnifică, aşadar, fostul fel de viaţă şi de slujire, care s-a dovedit a fi, de fapt, o abatere de la Domnul.

   Fiind însă iluminată de Dumnezeu şi disciplinată de Duhul Lui, ea vede deşertăciunea acestor lucrări de dinainte. S-a ocupat de ceea ce i-a încredinţat omul şi a neglijat lucrarea pe care Domnul o pregătise pentru ea.