"Spune-mi tu, pe care te iubeste inima mea, unde îţi paşti oile, unde te odihneşti la amiază? Căci de ce să umblu ca o rătăcită pe la turmele tovarăşilor tăi?"

   În odaia împăratului, fata a văzut deşertăciunea slujirii exterioare. Ea înţelege că unui creştin nu-i este necesar un sistem de lucrări, ci acel loc unic în care Domnul Îşi paşte turma şi o odihneşte. Din nevoia de hrană, ea îşi îndreaptă acum atenţia către locul în care ar putea fi hrănită, şi din nevoia de odihnă, ea caută un loc unde să se întindă.

   De-aici încolo, ea va căuta mai întâi hrană şi odihnă.

   Odihna aceasta înseamnă odihna desăvârşită a inimii. "La amiază" marchează elementul desăvârşirii în privinţa odihnei.

   "Dar cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei"

(pâna în ziua desăvârşită - în versiunea engleză,n.tr.) - Proverbe, 4.18

   Să ajungi la amiază înseamnă să ajungi în punctul cel înalt al perfecţiunii zilei. Soarele ajuns la amiază nu poate deveni mai mare vederii noastre (să ne amintim căci patimile Domnului au început la amiază!).

   "Căci de ce să umblu ca o rătăcită pe la turmele tovarăşilor tăi?"

   Aceştia sunt tovarăşi de-ai Domnului, dar turmele nu sunt toate ale Lui. Ele sunt, mai degrabă, turmele tovarăşilor Săi - grupări de oameni care urmează pe oamenii lui Dumnezeu în loc să se grupeze în jurul Domnului.

   "Rătăcită" - denotă o stare de ruşine, de confuzie - condiţie care provine dintr-o astfel de urmare a omului.

   Fata încă se mai află în afara turmei Lui, de aceea strigă mişcător:

   "Unde, la urma urmei, Doamne, Îţi hrăneşti turma şi unde o duci la odihnă - unde, o, unde, voi găsi mulţumirea? În chiar clipa asta caut hrană şi odihnă pentru sufletul meu, dar nu le-am găsit nici la răsărit, nici la apus.

   Am stat numai pe lângă turma tovarăşilor Tai şi aşa am ajuns un biet suflet rătăcitor - ridiculizat şi criticat! O, Doamne, oare chiar nu vrei să-mi spui aceste lucruri?"