După ce Dumnezeu l-a creat pe Adam i-a încredinţat acestuia conducerea şi stăpânirea întregului pământ. Cu siguranţă în Adam a fost un potenţial extraordinar de a conduce şi stăpâni, de a fi reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ. Eva trebuia să-i fie doar un ajutor. Ştim cu toţii ce s-a întâmplat atunci când Eva a preluat iniţiativa.

Uitându-ne la ceea ce se întâmplă azi în România, dar nu doar aici, ceea ce putem vedea şi constata este o lipsă de bărbaţi integri şi dedicaţi cauzei acestei ţări. Privind în urmă, în istorie, de asemenea se observă că atunci când ţara a avut parte de bărbaţi dedicaţi şi oneşti lucrurile au mers bine iar când nu poporul a avut de suferit.

Tare dezamăgit am fost, şi încă sunt, de prestaţia actualului preşedinte al SUA şi consider că nu a fost, în istoria acestei ţări, un preşedinte care să facă mai mult rău. Dar citesc că în vederea alegerii noului preşedinte al SUA, în cursa pentru acest post s-a înscris şi cel puţin la această oră este cel mai bine cotat, din partea partidului republican, fostul neurochirurg Ben Carson. Un creştin dedicat. Să facă Dumnezeu o minune şi să aducă un astfel de om în fruntea ţării? Să nădăjduim că da pentru că ce se întâmplă în această ţară ne afectează pe toţi.

Am recitit în ultimul timp primele cărţi ale Scripturii, istoria de început a omenirii şi a poporului evreu. Am înţeles încă o dată cât de importanţi sunt liderii. Moise a fost unul de seamă. A avut nevoie de o pregătire specială – 40 de ani în pustiu – dar a fost mâna şi gura lui Dumnezeu, spre binecuvântarea poporului şi spre nenorocirea duşmanilor. Aaron, fratele lui, nu s-a ridicat la acelaşi nivel, deşi prin venele lor curgea acelaşi sânge. Ba Aaron a făcut o greşeală monumentală atunci când a cedat rugăminţilor poporului de a le face un dumnezeu, atrăgând peste popor mânia şi pedeapsa adevăratului Dumnezeu. Interesant cum, la sfârşitul vieţii lui Moise, Dumnezeu îi spune acestuia, şi prin el poporului, că după moartea lui Moise poporul se va strica şi se va duce după idoli. În Deuteronom 31 găsim următoarele cuvinte spuse de Dumnezeu lui Moise:

16 „Domnul i-a zis lui Moise: „Iată, tu vei adormi împreună cu părinţii tăi. Şi poporul acesta se va scula şi va curvi după dumnezeii străini ai ţării în care intră. Pe Mine Mă va părăsi, şi va călca legământul Meu pe care l-am încheiat cu el.

17 În ziua aceea, Mă voi aprinde de mânie împotriva lui. Îi voi părăsi, şi-Mi voi ascunde Faţa de ei. El va fi prăpădit, şi-l vor ajunge o mulţime de rele şi necazuri; şi atunci va zice: „Oare nu m-au ajuns aceste rele din pricină că Dumnezeul meu nu este în mijlocul meu?”

18 Şi Eu Îmi voi ascunde Faţa în ziua aceea, din pricina tot răului pe care-l va face, întorcându-se spre alţi dumnezei.”

Moise spune şi el, la rândul lui, poporului: 29 „Căci ştiu că după moartea mea vă veţi strica, şi vă veţi abate de la calea pe care v-am arătat-o; şi în cele din urmă vă va ajunge nenorocirea, dacă veţi face ce este rău înaintea Domnului, până acolo încât să-L mâniaţi prin lucrul mâinilor voastre”.

După Moise a venit la conducerea poporului Iosua, un alt mare bărbat de nădejde pe care Dumnezeu l-a folosit spre a binecuvânta poporul. La finalul vieţii lui Iosua a insistat pe nevoia poporului de a se supune lui Dumnezeu, de a asculta de El şi a face voia Lui. A pus poporul să facă un legământ că nu se va alipi de idoli şi că-L va urma pe Singurul Dumnezeu. Ştia şi el de ceea ce Domnul i-a spus lui Moise, că după moartea lui poporul se va duce după dumnezei falşi şi străini, spre nenorocirea lor.

Şi a urmat perioada judecătorilor, o istorie tristă şi întunecată. Şi istoria continuă cu bune şi cu rele. Adică cu lideri destoinici, temători de Dumnezeu, sau cu păpuşi de paie care au umblat după năluci sau care nu au fost în stare să ducă poporul cu mână tare spre binecuvântările lui Dumnezeu.

Scripturile spun că, din când în când, Dumnezeu ridica lideri care să scoată poporul de sub asuprirea duşmanilor şi să-i îndrepte din nou faţa către Dumnezeu. Nu ştiu cum apar astfel de lideri, cât este providenţa lui Dumnezeu sau cât este neascultarea noastră, dar ştiu că fără astfel de lideri poporul suferă atât pe acest pământ cât, mai ales, în veşnicie.

În familie Dumnezeu doreşte bărbaţi puternici. Adică oameni care să îşi conducă familiile, în spirit de jertfă şi dragoste, spre Dumnezeu şi care să nu facă compromis pe calea credinţei. Să ne ducem cu gândul din nou la Iosua şi să-l luăm ca model nu doar ca lider al poporului cât şi ca şi cap de familie. Spre finalul vieţii lui, atunci când a pus poporul pe care îl conducea să facă un legământ cu Dumnezeu şi să-I fie credincios Domnului, Iosua se dă drept model şi spune:

14 „Acum, temeţi-vă de Domnul, şi slujiţi-I cu scumpătate şi credincioşie. Depărtaţi dumnezeii cărora le-au slujit părinţii voştri dincolo de Râu şi în Egipt, şi slujiţi Domnului.

15 Şi dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Râu sau dumnezeilor Amoriţilor în a căror ţară locuiţi. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului” (Iosua 24).

Iosua a avut grijă ca familia lui să fie într-o relaţie bună cu Dumnezeu, nu doar religioşi, aşa ca restul poporului. Iosua ar fi putut fi investit ca şi lider chiar şi în Biserica care s-a născut mai târziu pentru că familia lui era un model. Iosua nu a spus că Dumnezeu îl cheamă la o mare lucrare iar de familia lui să se ocupe Dumnezeu, aşa cum mulţi spun azi. El a fost mai întâi un lider pentru familie şi apoi pentru popor. Din cuvintele spuse de el în capitolul 24 al cărţii Iosua uitaţi-vă la determinarea lui, la hotărârea lui de a nu îngădui în familia lui nici un idol şi de a-şi conduce familia cu fermitate dar şi cu dragoste spre Dumnezeu, într-o închinare plăcută Lui. Dar tot mai rar găseşti astfel de bărbaţi. Mi-a rămas în minte ceea ce spunea un preot de la Oastea Domnului. El spunea că datoria cea mai mare a unui cap de familie este să-şi conducă toată familia în Împărăţia lui Dumnezeu. Şi este adevărat. Din nefericire astăzi soţii şi taţii, marea majoritate dintre ei, nici nu ştiu pe ce lume trăiesc. Cu mintea tulbure din cauza păcatului, a televizorului, a Internetului, a pornografiei, a alcoolului, a sudalmelor, a drogurilor, nici nu mai ştiu bine ce rol are un soţ sau un tată. Dacă în aceste vremuri este multă durere şi nenorocire în familii este şi pentru că bărbaţii nu mai sunt bărbaţi aşa cum îi vrea Dumnezeu ci au ajuns marionete în mâna lui Satan care îi ţine în întuneric şi în ignoranţă.

Nici chiar bărbaţii din biserici nu mai sunt bărbaţi cu adevărat pentru că nu sunt în stare să-şi înveţe copiii şi soţiile să umble pe calea Domnului, nu mai au autoritate şi lumină de sus ca să îndrepte şi corecteze aspectele din familie care nu sunt în voia lui Dumnezeu, şi nu de puţine ori se lasă ei conduşi de soţii şi copii. Nu citesc Scripturile, sunt superficiali pe calea credinţei, nu au o viaţă de rugăciune, nu mai au discernământ spiritual şi cred orice minciuni, nu mai văd idolii din viaţa celor din casa lor şi se mulţumesc cu o formă de credinţă fără putere, fiind înşelaţi de cel rău. Şi uneori chiar dacă văd toate acestea nu au puterea să fie radicali şi să nu îngăduie în familii lucruri care nu au ce căuta şi care duc la îndepărtarea de Dumnezeu. Le lipseşte fermitatea care vine în urma dragostei ce le-o poartă celor din casă.

Copiii fac tot ce vor şi nimeni nu mai are nici o autoritate asupra lor pentru că bărbaţii care ar trebui să fie capul familiei nu au o relaţie vie cu Isus Hristos, Cel ce ar trebui să fie capul bărbatului, adică să-l conducă. Cum poate un bărbat care nu este condus de Hristos să-şi conducă familia spre Hristos? Bărbaţii creştini, dar fără discernământ spiritual, nu mai văd traiul lumesc şi firesc al soţiilor lor şi al copiilor lor, felul în care aceştia se îmbracă, cum îşi petrec timpul, cu cine se însoţesc, ce muzică ascultă, la ce oră vin acasă noaptea şi alte lucruri care nu ar trebui să se întâmple în familiile de creştini. Sunt atât de orbi spiritual încât se mulţumesc cu faptul că odraslele lor mai merg din când în când la biserică iar dacă mai cântă şi câte o cântare atunci îi văd ca pe nişte supermani spirituali, deşi ei iubesc lumea şi tot ceea ce se află în lume. De multe ori iubesc ceea ce părinţii iubesc pentru că părinţii, şi taţii au cea mai mare responsabilitate, transmit ori dragoste de Dumnezeu ori dragoste de altceva.

Dar să vorbim şi despre ceea ce ar trebui să fie bărbaţii în poporul lui Dumnezeu şi ca slujitori ai Lui. Nu doar în vechime Dumnezeu a avut lideri importanţi şi de seamă în mijlocul poporului Său. Ajungem la perioada Bisericii, a Noului Legământ dintre Dumnezeu şi om, mai bun decât cele de dinainte pentru că a fost făcut nu pe temeiul sângelui de ţapi şi viţei ci pe temeiul sângelui sfânt al Mântuitorului Isus Hristos. Biserica a început cu bărbaţi destoinici, de mare calibru spiritual, oameni plini de puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Şi aceşti lideri au punctat istoria de 2000 de ani a Bisericii, dar nu au fost prezenţi întotdeauna. Au existat şi în istoria Bisericii epoci întunecate ca cea a Judecătorilor din Vechiul Legământ. Când au lipsit bărbaţii destoinici Biserica a trecut prin perioade de întuneric şi chiar de mare întuneric, spre suferinţa şi nenorocirea celor mulţi.

Nu de lideri a dus Biserica lipsă ci de lideri serioşi, oameni dedicaţi lui Dumnezeu, bărbaţi care să nu facă compromis şi care să rămână fideli adevărului lui Dumnezeu, chiar cu preţul vieţii lor. Lideri de paie au fost şi a fost plină lumea de ei, spre nenorocirea celor mulţi. Şi nici astăzi nu este altfel. Vorbind de România nu mă duc cu gândul decât la o perioadă destul de apropiată de noi, la începutul celei mai mari mişcări de trezire spirituală care a avut loc în ţara noastră vreodată: mişcarea Oastea Domnului. Erau atunci în România mulţi lideri spirituali dar numai unuia singur i-a păsat de starea decăzută a poporului, este vorba despre preotul Iosif Trifa. Durerea inimii lui văzând starea rea a poporului şi păcatul în care se scăldau „creştinii” a dus la această mişcare de pocăinţă şi de întoarcere a poporului spre Dumnezeu. Iosif Trifa a fost un bărbat mare deşi, ca fizic, a fost mai mult decât plăpând; mult a suferit în trup şi de mari încercări a avut parte, pierzându-i pe cei dragi ai lui şi fiind blestemat de cei ce l-au văzut ca pe unul care le stătea în faţa ambiţiilor lor lumeşti şi meschine. Mai aproape de noi au fost cei ce au suferit în închisorile comuniste, între ei aflându-se la loc de cinste fratele Richard Wurmbrand.

Ce a avut Iosif Trifa şi nu au liderii religioşi de azi? În primul rând a avut discernământ şi a putut analiza lucrurile călăuzit de Duhul lui Dumnezeu. Ceilalţi lideri religioşi vedeau aceeaşi stare a poporului şi nu aveau nici o problemă. Pentru ei toate erau bune. Dar Iosif Trifa a văzut păcatul care îi ţinea pe creştinii cu numele din România robi. Beţia şi sudalmele pe care le vedea la „creştini” l-au făcut să se cutremure de durere şi să ajungă în agonie, cerându-i lui Dumnezeu milă pentru popor. Astăzi starea poporului este mai rea decât atunci, cu siguranţă. Nu doar beţia şi sudalmele (nu cred să fie un popor care să vorbească mai urât şi să-L înjure pe Dumnezeu mai mult ca poporul român) sunt problema românilor de azi. Imoralitatea şi desfrâul sunt la loc de cinste. Românii sunt campioni la consumat pornografie, la avort, la hoţii şi la tot felul de fapte rele. Uitaţi-vă şi vedeţi dacă aţi auzit vre-un lider religios care să se ridice cu putere şi hotărâre ca să condamne păcatul şi să cheme oamenii la pocăinţă. Eu nu am văzut pe nimeni să facă lucrul acesta. Toţi spun că este bine dar oamenii se rostogolesc de-a valma în iad. Li se promite pace când Dumnezeu este în război cu păcătoşii şi li se promite o viaţă veşnică la loc de verdeaţă când de fapt ei merg direct în flăcările iadului, robiţi de Satan de pofte şi de patimi. Dar cui îi pasă? Asta face diferenţa între un bărbat autentic şi unul de doi bani. Cel adevărat vede starea de lucruri, are discernământ dar are şi durere pentru popor. Pe ceilalţi îi doare în cot; să-şi vadă ei sacii în căruţă şi după ei potopul. Durerea pentru popor, pentru cei ce mor în păcatele lor, a fost a doua mare calitate a bărbatului Iosif Trifa.

Alături de liderii religioşi de azi fără discernământ şi fără inimă pentru popor, ne uităm cu toţii la oamenii care se îndreaptă cu viteza luminii spre iad şi zâmbim, în loc să ne cutremurăm. În cel mai bun caz nu ne pasă şi ne vedem de ale noastre. Ce sunt cele ale noastre? Lumea şi lucrurile ei, traiul firesc şi bunăstarea, egoismul şi dragostea de noi. Spunea cineva într-o predică, referindu-se la creştini: „ruşine să ne fie că suntem interesaţi de ce se întâmplă în lume, de politică, de sport, de lucrurile lumii acesteia când Numele lui Dumnezeu este batjocorit şi oamenii aleargă spre iad!” Şi chiar ar trebui să ne fie ruşine, bărbaţilor în primul rând, că ale noastre de care ne ocupăm nu sunt şi ale lui Dumnezeu.

Lideri care au dus poporul în rătăcire, bărbaţi de cârpe, au fost întotdeauna şi au fost mulţi. Despre unii ca ei Domnul Isus le spunea celor ce Îl urmau să-i lase în pace pentru că sunt orbi şi un orb nu poate conduce pe un alt orb. Sau că sunt morminte văruite pe dinafară dar pline de putregai înăuntru. Şi adresându-li-se direct unor astfel de conducători le spune că este vai de ei deoarece nici ei nu vor ajunge în Împărăţia cerurilor şi pe cei ce şi-ar dori să intre acolo nu îi lasă, deoarece îi înşală.

Şi astăzi lucrurile stau exact la fel. Lumea nu duce lipsă de lideri spirituali dar câţi din marea mulţime care caută să ne câştige favorurile sunt oamenii lui Dumnezeu, bărbaţi autentici folosiţi de Dumnezeu pentru gloria Sa şi binele celor mulţi? Dacă stai să le analizezi viaţa, familia, lucrările, cu cine se însoţesc şi învăţăturile puţini rezistă testului, foarte puţini. Nu de bărbaţi la patru ace sau care să aibă un limbaj seducător, sau proprietari de averi, sau vedete ale televiziunilor creştine, sau faimoşi în felul lumii are nevoie Dumnezeu ci de bărbaţi smeriţi şi ascultători de El, gata să plătească preţul mare al lepădării de sine şi al umblării în umilinţă pe calea îngustă a pocăinţei.

Alături de aceşti bărbaţi care nu sunt de folos pentru popor, cu ajutorul şi sprijinul lor, au apărut acum liderii-femeie şi, dacă nu ai discernământ spiritual şi nu te ţii strâns de Scripturi, ai crede că acestea fac o lucrare bună. Dar lucrarea lor, atunci când nu îşi mai cunosc locul şi vor să fie ceea ce Dumnezeu nu le-a chemat să fie, nu se ridică mai sus de lucrarea pe care a făcut-o Eva atunci când i-a dat lui Adam să mănânce din fructul oprit.

Asistăm la un fenomen care se intensifică tot mai mult, cu fiecare zi care trece: femeile seamănă tot mai mult cu bărbaţii, inclusiv în comportament, poziţie socială, felul în care se îmbracă şi bărbaţii tot mai mult cu femeile, în toate aspectele. Este de-a dreptul ridicol să vezi bărbaţi care se îmbracă ca şi femeile, se fardează, se pensează, poartă poşetă şi bijuterii. Şi, minune mare, se mai şi laudă cu aceasta! Dar nu este mai puţin grav şi ridicol să vezi în biserici femei care se ridică în rang de conducere, deasupra bărbaţilor şi care pretind rolul lui Moise pentru popor sau de învăţător al poporului. Înaintea multora de felul acesta, bărbaţi şi femei, astăzi apostolul Pavel ar trebui să-şi ceară scuze că a îndrăznit să spună: „Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere.” (1 Timotei 2:12)

Una dintre cele mai mari lucrări pe care le fac marea majoritate a liderilor religioşi azi, bărbaţi şi femei laolaltă, este răstălmăcirea Scripturilor şi strecurarea de erezii nimicitoare în popor. Şi trist este că nimeni nu vede, sau foarte puţini, pentru că bărbaţii care ar fi trebuit să fie treji şi să vegheze au adormit.

Istoria se repetă şi am ajuns într-o perioadă de întuneric spiritual, la fel ca în trecut. Interesant că acest întuneric spiritual este tocmai acum când se vorbeşte de o nouă trezire, de o lucrare măreaţă a lui Dumnezeu care va cuprinde pământul întreg, de o domnie a lui Hristos peste guvernele lumii şi o împărăţie a Lui, înaintea celei de o mie de ani. Ceea ce unii numesc mare lumină nu este decât întuneric.

Ce se poate face în astfel de condiţii? Cred că ne rămâne pocăinţa, rugăciunea şi mijlocirea înaintea lui Dumnezeu, cerându-i milă. Nu ştiu ce planuri are El pentru aceste vremuri dar se vede lămurit că este nevoie de bărbaţi puternici, destoinici în lucrarea Domnului, care să nu se lase purtaţi de vânturi şi valuri de învăţături, care să nu facă compromis cu adevărul şi care să-i poată confrunta pe prorocii şi învăţătorii falşi, care să ştie să fie fermi şi plini de dragoste, care să nu se uite doar la foloasele lor ci şi la foloasele celor mulţi, fără viclenie şi făţărnicie, gata să sufere totul, chiar să renunţe la viaţa lor.

Uitându-ne la toate aceste cerinţe (şi, cu siguranţă, mai sunt şi altele) nu ne mirăm că sunt atât de rari adevăraţii bărbaţi, oameni după inima lui Dumnezeu.