Perseverând în încercare
Autor: George Muller  |  Album: Autobiografie  |  Tematica: Mărturii
Resursa adaugata de floridinmaracineni in 31/10/2015
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 2 voturi
Perseverând în încercare

   Perseverând în încercare

   7 ianuarie 1838.

   Starea mea generală de sănătate pare să se fi îmbunătăţit, dar aceasta este a noua zi a Domnului când nu sunt în stare să slujesc în Cuvânt. Durerea mea mă face să fiu foarte irascibil.

   15 ianuarie.

   Durerea mea de cap s-a mai ameliorat de ieri după-masă. Dar  încă sunt departe de a fi bine. Dumnezeu mă curăţă pentru slujba Lui binecuvântată şi în curând voi fi înapoiat lucrării. De asemenea, EL mi-a redat o înflăcărare a duhului, de care mă bucur în ultimile trei zile. El mi-a atras sufletul într-o părtăşie reală cu El Însuşi şi spre o dorinţă sfântă de a fi făcut mai asemenea scumpului Său Fiu.

   Atunci când Dumnezeu dă un duh de rugăciune este uşor să te rogi! Am petrecut aproape trei ore în rugăciune cu Psalmii 64 şi 65. Referindu-mă la acel cuvânt preţios, "Tu asculţi rugăciunea", I-am făcut Domnului  următoarele cereri şi L-am implorat sa le înregistreze în cer:

1. Ca EL să îmi dea har să Îl glorific printr-un duh supus şi răbdător în boala mea;

2. Ca lucrarea de covertire prin fratele Craik şi prin mine să nu înceteze, ci să continue la fel de mult acum ca atunci când am venit prima oară în Bristol, şi chiar mai mult ca atunci.

3. Ca El să dea bisericii aflate în grija noastră mai multă prosperitate spirituală decât cea de care ne-am bucurat până acum.

4. Ca binecuvântarea Lui bogată să se odihnească peste această mică lucrare, ca astfel, mulţi să fie convertiţi prin ea şi mulţi să beneficieze de pe urma ei.

5. Ca El să aducă mântuire tuturor copiilor care se află în grija noastră.

6. Ca El să pregătească mijloacele pentru a continua aceste instituţii şi pentru a le extinde.

   Cred că Dumnezeu a auzit rugăciunile mele. La timpul Lui, El va arăta foarte clar că m-a auzit. Am notat cererile mele pentru ca atunci când Dumnezeu le va fi răspuns, Numele Lui să fie glorificat.

   16 ianuarie.

   Cât de bun este Domnul! Prin harul Său, înflăcărarea duhului continuă pentru mine, deşi dimineaţa aceasta, dacă nu ar fi fost ajutorul lui Dumnezeu, aş fi pierdut-o din nou. Vremea este foarte rece de mai multe zile, dar astăzi am simţit-o mai mult datorită slăbiciunii trupului meu.

   M-am ridicat de pe genunchi şi am înteţit focul, dar tot îmi era foarte frig. M-am mutat în altă parte a camerei, dar am simţit că era frig şi acolo. În cele din urmă, după ce m-am rugat un timp, am hotărât să merg ca să mi se pună sângele în mişcare.

   L-am implorat pe Dumnezeu ca această circumstanţă să nu îmi răpească părtăşia preţioasă pe care o avusesem cu El în ultimile trei zile - căci acesta era obiectivul pe care îl urmărea Satan. De asemenea, mi-am mărturisit păcatul de a fi irascibil din pricina frigului şi am căutat să-mi curăţ conştiinţa prin sângele lui Isus. El a avut milă de mine şi mi-a redat pacea. Când m-am întors, L-am căutat din nou pe Domnul în rugăciune şi am avut o părtăşie neîntreruptă cu El.

   

 

   

Sfintenia acestui autentic slujitor al Domnului care astepta ameliorarea starii de sanatate pentru a-si continua lucrarea in Via Domnului nu poate decat sa ne smereasca, sa ne atinga sufletul...Cat de departe e de evanghelia prosperitatii aceasta lupta in duh, acesta zdrobire si aceste rugaciuni lipsite de orice egoism, facute in lepadare de sine....
Adăugat în 31/10/2015 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 1175
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni