Pacea căutată în afara Evangheliei

   Oamenii se înşală dacă încearcă să-şi vindece cugetele cu orice altceva decât cu alifia înviorătoare a Evanghelei. Ei se îndepartează de apele mângâierii vii care ţâşnesc din fântâna deschisă de Cristos în Evanghelie, pentru a scoate pacea şi mângâierea din fântânile săpate de ei - fie un rezervor firesc, fie unul al Legii.

   Rezervorul firesc

   Păcătoşii adună o largă varietate de remedii iluzorii pentru a-şi vindeca teama produsă de mânia lui Dumnezeu care a cuprins cugetele lor vinovate. Dacă aceşti oameni sunt treziţi uşor de Sfânta Scriptură, inimile lor se vor răcori datorită unor gânduri serioase cu privire la starea lor de pierzare şi ei se vor agăţa de aceeaşi alternativă aleasă de Felix. De îndată ce predica lui Pavel a atacat cugetul lui Felix, el s-a grăbit să scape de predicator şi de zgomotele tulburătoare pe care le făcea:

   "Felix, îngrozit, a zis: 'De astă dată, du-te"

   Astfel, mulţi întorc spatele lui Dumnezeu şi aleargă cât de repede pot şi cât mai departe de oricine sau orice ar putea irita cugetele lor deja inflamate şi le-ar aminti de starea lor jalnică. De exemplu, un biet om refuza să participe la înmormântări şi chiar şi-a vopsit părul cărunt, deoarece el nu se putea împăca cu gândul morţii. Totuşi, această strategie înşelătoare era singurul lucru care se interpunea între el şi iadul din cugetul lui.

   Alţi oameni, au un cuget atât de puternic, încât lumina lui străluceşte peste ei zi şi noapte, chiar dacă ei evită cu prudenţă orice contact cu Scriptura, cu sfinţii, cu predicile. Aceşti oameni sunt permanent hăituiţi de propria lor vinovăţie, încât ei nu numai că fug "din faţa Domnului", cum a făcut Cain, dar ei îşi folosesc toată energia pentru a construi "o cetate" şi a oferi cugetelor scăpare într-o mulţime de activităţi lumeşti.

   Aşadar, distragerea este fiara înfometată care înghite orice gând cu privire la cer şi iad. Oamenii ocupaţi sunt devotaţi unor proiecte atât de complexe şi unor programe atât de presante, încât rareori cugetul lor are ocazia sa rostească vreun cuvânt. Mai mult, cugetul este atât de supărător pentru păcătoşi, cum era şi visul lui Iosif pentru fraţii lui. Aşadar, mesajul nedorit al Evangheliei, al adevărului, îi determină pe oameni să-şi momească cugetul cu făgăduinţa profitului lumesc.

   Dar chiar şi cea mai bine ticluită încercare de a evita lumina Evangheliei este prea slabă pentru a lucra fără greşeală; aşadar, păcătoşii invită deseori harpa lui Saul şi banchetul lui Nabal pentru a le îndepărta grijile şi a le adormi cugetele care delirează. Astfel, mulţi îşi potolesc cugetul cu plăceri păcătoase; şi, în timp ce el se află în nesimţire, ei pot păcătui fără limită. Dar acesta este tot ajutorul pe care un rezervor firesc îl poate oferi unui păcătos: un somnifer care adoarme pentru o vreme simţurile cugetului, oferindu-i o scurtă perioadă de uiatre; deoarece groaza condiţiei sale revine curând pentru a-i înăbuşi şi mai mult pacea.

   Dumnezeu să te păzească de un astfel de tratament pentru necazurile cugetului tău! Este de o mie de ori mai rău decât boala însăşi. Fără îndoială, este mai bine să avem un câine care latră fără încetare, anunţând apropierea unui hoţ, decât să avem unul care stă liniştit, lăsându-ne să fim jefuiţi înainte de a ne da seam că pericolul se află pe aproape.