Trinitatea şi analogii trinitare în gândirea lui Augustin

 
de Ardelean Viorel
 
1. Introducere
 
2. Dumnezeu în Vechiul Testament şi gândirea creştină 
 
a. Dumnezeu Unul
 
b. Dumnezeu în trei Persoane
 
3. Augustin cadru religios şi filozofic 
 
4. Augustin  – analogii trinitare
 
5. Conceptul de Trinitate în gândirea secolului xx.
 
6. Concluzii
 
7. Bibliografie
 
1. Introducere

Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, este modalitatea prin care Dumnezeu se descopere astăzi oamenilor. Sub presiunea factorilor interni (erezii creștine) și a celor externi (prigoana), Biserica a fost obligată să-și clarifice și definitiveze învățăturile. De aceea s-a ocupat de problema Canonului și nu era indiferent dacă o carte din Biblie făcea sau nu parte din Canon, pentru faptul că cei care erau creștini își riscau viața pentru ele.  Să ne amintim că până la împăratul Constantin cel Mare 313 D.C,  au fost zece valuri de prigoană. În fapt la sfârșitul secolului II Canonul era deja definitivat prin cele 66 de cărți ale sale, care formau Biblia așa cum o cunoaștem noi astăzi iar Biserica doar  a atestat Canonul. Cărțile Bibliei nu se iau separat, ele formează un întreg, pentru că în Ele avem un Dumnezeu Revelat.  Dar principalul element în definitivarea Canonului a fost călăuzirea Duhului Sfânt.

Omul este o ființă limitată și percepem lumea înconjurătoare cu ajutorul simțurilor. Vedem lumea materială în care trăim într-o singură octavă de la roșu la violet, ceea ce  în spectrul radiațiilor electromagnetice este foarte puțin. Cu ajutorul tehnicii moderne am extins percepția și vedem în infraroșu sau radiație termică dar și în ultraviolet. În domeniul acustic stăm mai bine, auzim cam 8 octave de la 16 – 20 000 de herți, dar tot cu ajutorul tehnicii auzim infrasunete și ultrasunete. Avem simț tactil, mirosim și gustăm. Deși am extins zona de percepție în lumea materială ea rămâne totuși limitată. Dar cine cunoaște dimensiunile și limitele psihicului uman, fiindcă mereu se descopere lucruri noi. Omul este dotat cu rațiune dar până și la cele mai pătrunzătoare minți sau genii există un ”până aici”, pentru că suntem ființe finite. Lumea noastră este tridimensională sau în patru dimensiuni dacă socotim și timpul. Dacă amintim de limite de temperatură, presiune atmosferică, hrană, informție, și alte lucruri, tabloul este departe de a fi  complet și încă mai rămân suficiente zone de explorat ne înțelegem în mod relativ limitele. Suntem un bulgăre de țărână, o creație a lui Dumnezeu dar avem ceva în plus afară de materie, fiindcă Dumnezeu a pus în noi suflare de viață, ne-a făcut un suflet viu. Geneza 2:7  ”Domnul Dumnezeu l-a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut astfel un suflet viu”. Omul aspiră  spre eternitate năzuiește spre Creator. Cum poate omul, un bulgăre de țărână, legat de timp și spațiu, căzut în păcat să se apropie de Dumnezeu, dacă El în dragostea față de noi nu ne-ar fi întins mâna. El este Spirit Infinit și Perfect, iar noi trebuie să ne apropiem de El cu adorare, teamă și respect dar și în dragoste, din dorința de al cunoaște mai mult. Dar care sunt limitele acelei cunoașteri, și până unde ne permitem ca ființe umane să  ne apropiem de El, fiindcă există o limită, de care oricum suntem departe Exodul 33:20 ”Domnul a zis: „Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască”. Dar prin faptul că îl percepem pe Dumnezeu prin ochii credinței se pune întrebarea legitimă, cât de mare este riscul de a ne crea o imagine falsă despre Dumnezeu, cum să interpretăm Biblia, fiindcă se face o precizare.  2 Timotei 3:16  ”Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire”. Mai mult textul din Apocalipsa 22:18-19, se referă doar la ultima carte din Biblie sau la toată Scriptura? Pe  altă parte cum se poate înțelege cuvântul veșnicie din Vechiul Testament : Exodul 12:24  ”Să păziţi lucrul acesta ca o lege pentru voi şi pentru copiii voştri în veac”. Dumnezeu s-a descoperit omului în mod progresiv în istorie, a ales un om pe Avram din care descinde poporul evreu din  care mai târziu își are originea Mesia Hristosul, momentul când Cuvântul s-a făcut Trup. Majoritatea consideră faptul că Revelația s-a încheiat odată cu definitivarea Canonului[1], care este Biblia de astăzi formată din 66 de cărți. Apoi urmează procesul de inspirație și recunoaștere, canonizare și păstrare, traducere și observare, iluminare,  interpretare și aplicarea Ei în viața credinciosului și a bisericii.  Doctrina despre Sfânta Treime în jurul căreia se definitivează întreaga structură a crezului nostru se află  pe paginile Bibliei și este rodul tezaurului interpretativ al Bisericii. De aceea trebuie să fim siguri pe ce fel de temelie construim 1 Corinteni 3:12  ”Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie, aur, argint, pietre scumpe, lemn, fîn, trestie”, pentru că  în final 1 Corinteni 3: 13 ”lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia”.

2. Dumnezeu îm Vechiul Testemant şi gândirea creştină                            
 
a. Dumnezeu Unul.  Prima problemă este că în contrast cu lumea religioasă politeistă, Dumnezeu se descopere ca un singur Dumnezeu. El s-a descoperit Lui Avram apoi poporului Său ca Domnul care ia scos din țara Egiptului, ia condus spre Canaan, la muntele Sinai a făcut Legământul Mozaic prin care a dat cele 10  porunci, și alte 613 cu privire la legi ceremoniale, sociale și de igienă, ia binecuvântat și le-a făcut promisiuni. El a ridicat și a coborât împărați și imperii, a orchestrat istoria și a dat sens individului și națiunii din care făcea parte, în cazul nostru poporul evreu. (Isaia 40:22)  Una din cele 10 porunci era Exodul 20:3  ”Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine”. De asemenea în rugăciunea Șema este mărturisită unicitatea lui Dumnezeu Deuteronomul 6:4 ”Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn”. Alte texte din Scriptură mărturisesc același lucru (Deutr. 4: 32-39, Isaia 45: 14-17, 45: 21-22, 46: 8-9). De asemenea  Dumnezeu, este Creatorul, Susţinătorul şi Stăpânitorul tuturor lucrurilor. Redăm  câteva versete cu privire la Dumnezeu, din Vechiul Testament. Geneza 1:1 “La început, Dumnezeu a creat cerurile şi pământul.” Iov percepe şi el un singur Dumnezeu. Iov 31:15  “Cel ce m-a făcut pe mine în pântecele mamei mele, nu l-a făcut şi pe el?  Oare nu ne-a întocmit acelaşi Dumnezeu în pântecele mamei ?”  Psalmistul percepe un Dumnezeu Atotputernic. Psalmul 94:9  “Cel ce a sădit urechea, s-ar putea să n-audă?  Cel ce a întocmit ochiul, s-ar putea să nu vadă?” Prorocul Domnului îl percepe pe Dumnezeu ca şi Tată.  Maleahi 2:10  “N-avem toţi un singur Tată?  Nu ne-a făcut un singur Dumnezeu?” În Noul Testament şi Pavel îl recunoaşte pe Dumnezeu ca şi Creator, şi  vede în dimensiunea spirituală. Faptele Apostolilor 17:24 “Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pământului, şi nu locuieşte în temple făcute de mâini.” De asemenea Pavel percepe un Dumnezeu Transcendent şi Imanent în acelaşi timp. Efeseni  4:6 “Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi.” În plus el aduce şi o acuzaţie oamenilor care îl resping pe Dumnezeu. Romani 1:19-20  “Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu.  În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El.  Aşa că nu se pot desvinovăţi;” El ajunge prin iluminare să-l vadă pe Dumnezeu în toate lucrurile. Romani 11:36 “Din El, prin El, şi pentru El sunt toate lucrurile. A lui să fie slava în veci!  Amin”  Aceste texte anunță un monoteism radical fără posibilitate de nuanțare. Nici un evreu credincios și cinstit nu ar fi avut curajul să gândească în alți termeni. Privind felul în care Dumnezeu s-a descoperit omului, observăm o Revelație progresivă în istorie, în care se descopere ca și o persoană care posedă atribute divine. Dumnezeu se descopere lui Avram[2], Isac și Iacob, din care descinde poporul evreu,  apoi lui Moise într-un rug aprins, iar mai târziu  se arată și vorbește în multe feluri în Vechiul Testament. Teofaniile ridică multe semne de întrebare. Cum se arată Dumnezeu (Geneza 18:1) ?   sau cine erau cei trei îngeri care se arată lui Avram la stejarul lui Mamre înainte de nimicirea Sodomei și Gomorei. Dumnezeu creează alege și cheamă și ne este prezentat prin acțiunile Sale. În Biblie avem expresia Îngerul Domnului, și nu știm exact cine este dar în mod cert este o divinitate. Deși sunt multe exemple în Biblie vom da un singur exemplu : Judecători 2:4  ”După ce a spus Îngerul Domnului aceste vorbe tuturor copiilor lui Israel, poporul a ridicat glasul şi a plâns”.

O altă problemă[3] care se ridică este și faptul că oamenii nu aveau posibilitatea să vorbească despre Dumnezeu decât în termeni umani, cuvinte care se numesc antropomorfisme și Dumnezeu permite acest lucru. Vom exemplifica forma în care se vorbește despre Dumnezeu în termeni umani. Dumnezeu vorbeşte, se  exprimă prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții  ca să se facă înțeles. El o face în cultura vremii respective, dar întotdeauna Mandatul cultural al vremii respective  se subordonează Mandatului Spiritual.  Avem exemple ca : Glasul Domnului Geneza 3:8  „Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei: şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină”. (Psalmi 29) Numele Domnului : Geneza 13:4  „în locul unde era altarul, pe care-l făcuse mai înainte. Şi acolo, Avram a chemat Numele Domnului”. (Exodul 20:7) Faţa Domnului : Geneza 3:8  „Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei: şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină”. (Deuteronomul 9:25) Mâna Domnului : Exodul 9:3  „iată, mâna Domnului va fi peste turmele tale de pe câmp; peste cai, peste măgari, peste cămile, peste boi şi peste oi; şi anume: va fi o ciumă foarte mare”. (Deuteronomul 2:15 Braţul Domnului : Psalmi 98:1  (Un psalm.) „Cântaţi Domnului o cântare nouă, căci El a făcut minuni. Dreapta şi braţul Lui cel Sfânt I-au venit în ajutor”. (Isaia 53:1) Ochiul Domnului : Psalmi 33:18  „Iată, ochiul Domnului priveşte peste cei ce se tem de El, peste cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui,” (Zaharia 9:1) Urechea Domnului : Isaia 59:1  „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă”, (Ieremia 23:18) Slava Domnului : Exodul 24:16  Slava Domnului s-a aşezat pe muntele Sinai şi norul l-a acoperit timp de şase zile. În ziua a şaptea, Domnul a chemat pe Moise din mijlocul norului. (Ezechiel 10:4) măreția, Exodul 15:16  Îi va apuca teama şi spaima; şi, văzând măreţia braţului Tău, vor sta muţi ca o piatră, până va trece poporul Tău, Doamne! Până va trece poporul pe care l-ai răscumpărat Tu. Faptele Domnului Isaia 63:7  Voi vesti îndurările Domnului, faptele Lui minunate, după tot ce a făcut Domnul pentru noi! Voi spune marea Lui bunătate faţă de casa lui Israel, căci i-a făcut după îndurările şi bogăţia dragostei Lui. Pleoape  Psalmi 11:4  Domnul este în Templul Lui cel Sfânt, Domnul Îşi are scaunul de domnie în ceruri. Ochii Lui privesc, şi ploapele Lui cercetează pe fiii oamenilor. Nas  Exodul 29:25  Să le iei apoi din mâinile lor şi să le arzi pe altar, deasupra arderii-de-tot; aceasta este o jertfă mistuită de foc înaintea Domnului, de un miros plăcut Domnului. Gura  Deuteronomul 8:3  Astfel, te-a smerit, te-a lăsat să suferi de foame, şi te-a hrănit cu mană pe care nici tu n-o cunoşteai şi nici părinţii tăi n-o cunoscuseră, ca să te înveţe că omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului trăieşte omul. Buzele.  Iov 11:5  A! de ar vrea Dumnezeu să vorbească, de Şi-ar deschide buzele să-ţi răspundă, Limbă. Isaia 30:27  „Iată, Numele Domnului vine din depărtare! mânia Lui este aprinsă, şi un pîrjol puternic; buzele Lui Sunt pline de urgie, şi limba Lui este ca un foc mistuitor; Dreapta.  Exodul 15:6  Dreapta Ta, Doamne, şi-a făcut vestită tăria; mâna Ta cea dreaptă, Doamne, a zdrobit pe vrăjmaşi. Degetul.  Exodul 8:19  Şi vrăjitorii i-au zis lui Faraon: „Aici este degetul lui Dumnezeu!” Dar inima lui Faraon s-a împietrit şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul. Inima. Geneza 6:6  I-a părut rău Domnului că l-a făcut pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui. Sânul  Isaia 40:11  El Îşi va paşte turma ca un Păstor, va lua mieii în braţe, îi va duce la sînul Lui, şi va călăuzi blând oile care alăptează.” Picior.  Isaia 66:1  „Aşa vorbeşte Domnul: „Cerul este scaunul Meu de domnie, şi pământul este aşternutul picioarelor Mele! Ce casă aţi putea voi să-Mi zidiţi, şi ce loc Mi-aţi putea voi da ca locuinţă? Am enumerat aceste lucruri chiar dacă Dumnezeu este un Spirit Infinit şi Perfect,  şi există porunca din Exodul 20:4  „Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care Sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai de jos decât pământul”, iar omul într-un fel sau altul trebuie să vorbească de Dumnezeu, dar care nu înseamnă neapărat și  închinare în fața Lui cu precizarea că poporul evreu s-a abătut de multe ori de la Căile Domnului. Dumnezeu creează alege şi cheamă, şi nu împarte Slava cu nimeni. El este un Dumnezeu personal şi intră în relaţii personale cu omul și o face în felul în care dorește El. Imaginea lui Dumnezeu este prezentată în Vechiul Testament ca un Dumnezeu care nu-și împarte Slava cu nimeni. Dumnezeu este Unul, iar Cuvântul și Duhul sunt expresii personificate  ale modului în care lucrează.[4]

O a treia problemă[5] care se ridică este faptul că Dumnezeu s-a descoperit și prin Numele Său oamenilor.  Este un nume prea „Sacru“ pentru a fi pronunţat „YHWH“ (Exod 20:7).  şi evreii îl înlocuiau cu Domnul Dumnezeu. În Vechiul Testament” avem câteva Nume ale Creatorului cum ar fi : Elohim,  Iehova si Adonai  ca și nume de bază, iar Nume compuse avem : Adonai – Domnul şi Stăpânul,    (Geneza 15:8; Iosua 3:11; Mica 4:13), Yahweh –  (Geneza 2:5; Exod 3:13-14; Judecători 5:4-5,9,11),  EU SUNT CEL CE SUNT sau    ( Ieşire 3, 11-15), EL – Numele de bază  (Gen: 35:2), El Elim – Dumnezeul dumnezeilor   (Daniel 11:36), ELOHIM  –  CREATORUL  ; (Deuteronom 6:4; 10:17); EL – DUMNEZEU   (Deuteronom 7:9), EL ELION – CEL PREA SFÂNT  Cel Prea înalt ( Fac. 14, 18 ), IEHOVA –  DOMNUL Eu sunt; Eu sunt Cel ce sunt    (Geneza 2:5; Exod 3:13-14; Judecători 5:4-5,9,11), Attiq Yomin – Cel îmbătrânit de zile    (Daniel 7:9,13,22), Yahweh Shama – Domnul este aici   (Ezechel 48:35), El Olam – Dumnezeul Etern   (Geneza 21:33; Isaia 40:28), EL ŞADAI –  CEL ATOTPUTERNIC (Geneza 17:1; 28:3; 35:11; Exod 6:3; Isaia 13:6; Ezechel 1:24), IEHOVA IIRE –  Domnul poartă de grijă,  Yahweh Iireh – Domnul va purta de grijă   (Geneza 22:14), Yahweh Rafa – Domnul care te vindecă    (Exod 15:26),  ELOAH   –  DUMNEZEU ETERN   (Geneza 21:33; Isaia 40:28), IEHOVA ŞALOM –   Domnul Este pace,  YHVH Shalom – Dumnezeul Pacii (Judecători 6:24), El Elim – Dumnezeul dumnezeilor   (Daniel 11:36), El Gibbor – Dumnezeul cel Puternic    (Isaia 10:21),  EL ROI – DUMNEZEU CARE TE VEDE   (Fac. 16, 13), IEHOVA SAVAOT – Domnul Oştirilor ( I Sam. 1, 3 ), El Elyon – Dumnezeul Preaînalt   (Geneza 14:18; Psalmul 57:3; 78:35; 91:1; Daniel 4:34-35) ADONAI – DOMNUL, STĂPÂNUL  Adonai, sau mai scurt ” Adon ” este numirea veche pentru ”Stăpân” ( Fac. 15, 2 ), Yahweh Raah – Domnul este Păstorul meu    (Psalmul 23:1), El Qanna – Dumnezeul gelos   (Exod 34:14; Deuteronom 4:24),  Kedosh Israel – Sfântul lui Israel   (Isaia 1:4), El Gibbor – Dumnezeul cel Puternic   (Isaia 10:21), El Khai – Dumnezeul cel Viu   (Isaia 37:4), Yahweh Shama – Domnul este aici    (Ezechel 48:35), Sfântul lui Israel,– LOCUL DE SCĂPARE a celui credincios „Iehova-Nisi”, (Exod. 17:15), care înseamnă: “Domnul, steagul meu”; Iehova-Salom” (Judecat. 6:24), care înseamnă: “Domnul pacii”, „Yahwe Țideku“ – Domnul, neprihănirea noastră (Jer. 23:6), Yahwe Ra’ah – Domnul este păstorul nostru (Ps. 23:1). „Theos”, care a fost tradus la noi prin: Dumnezeu. „Tata” în Noul Testament. Dintr-un alt punct de vedere, cele mai solemne declaraţii despre Dumnezeu din Noul Testament sunt următoarele trei: (1) Dumnezeu este Duh (Ioan 4:24 ), (2) Dumnezeu este Lumina (1 Ioan 1:5 ), si (3) Dumnezeu este dragoste (1 Ioan 4:8,16. ). Apostolul Pavel obișnuiește sa-L numească pe Dumnezeu: “Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos” (Rom. 4:24; 8:11 10:9; etc.)”. Este necesar[6] să facem precizarea că fiecare din aceste nume este legat de persoane umane și acțiuni ale lui Dumnezeu în care se afirmă prezența unui singur Dumnezeu și abia în referințele din Noul Testament apare noțiunea distinctă de Duhul și Fiul lui Dumnezeu. De asemenea aceste Nume ale lui Dumnezeu reflectă aspectul relației dintre Creator și om, aspect valabil și în creștinism când invocăm Numele lui Dumnezeu ca exemplu rugăciunea Tată nostru, sau alte forme de exprimare în rugăciune.

b. Dumnezeu în trei Persoane. Întrebarea cine este Dumnezeu primește noi dimensiuni în gândirea creștină. Întemeiat pe evanghelii și pe scrierile apostolului Pavel, Biserica avea o sarcină aproape imposibilă de a împăca o credință monoteistă, în care exista un singur Dumnezeu, cu Persoane lui Isus Hristos și lucrarea Duhului Sfânt[7] aflate tot în postura de Dumnezeu. Întruparea era de neconceput pentru greci, era o nebunie și scandal pentru iudei. Cum se poate ca Infinitul, Absolutul, Veșnicia, să se implice în istorie, să devină temporar, îngrădit de timp, spațiu și materie. Pentru iudei era imposibil de imaginat cum un Dumnezeu Unic și Transcendent, să aibă un Fiu care să fie răstignit. Dumnezeu care stăpânește istoria să fie încătușat prin întrupare și suferință. Este o acțiune îndrăzneață de a trece de la  Dumnezeu Unul la Dumnezeu  în trei Persoane. Părinții bisericii reușesc să facă o sinteză în care prezintă un Dumnezeu personal care își dezvăluie identitatea Sa.[8]  Relația dintre Dumnezeu Tatăl și Isus Hristos dă cu totul altă dimensiune afirmației că Dumnezeul lui Israel este Unul singur. Dacă se adaugă și doctrina despre Duhul Sfânt (pneumatologie), lucrurile se complică și mai mult. Evanghelistul Ioan este autorul care creionează portretul Duhului Sfânt ( Ioan 14:16 și 15:26). Relația dintre Dumnezeu Tatăl și Fiul Isus Hristos este mul mai bine precizată decât relația dintre Duhul Sfânt cu Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul. Ca și o mică concluzie se poate afirma că : Dumnezeu este Unul și nu este altul afară de El, S-a descoperit pe Sine în trei chipuri ca Tată Fiu și Duhul Sfânt, iar cele trei Persoane sunt distincte una față de cealaltă.[9] Din scrierile primelor cărți din Scriptură  și până la ultimele observăm faptul că Dumnezeu s-a descoperit în mod progresiv oamenilor și a intrat într-o relație personală cu ei. Întrebarea[10] rămâne dacă această Revelație Progresivă, Generală și Specială s-a oprit la ultima carte a Bibliei, Apocalipsa, sau continuă și astăzi dar sub alte forme specifice creștinismului.

 3. Augustin cadru religios şi filozofic.

Augustin de Hipona s-a născut sub Constanțiu al – II – lea  în anul 354 în provincia romană Numidia (astăzi Algeria) din Africa de Nord. Moare în anul 430 în  Numidia. Avea o mamă creștină, Monica și un tată păgân, iar la 18-20 de ani se convertește la maniheism. Se confruntă cu neoplatonismul care îi influențează gândirea, dar ulterior îl descopere pe Dumnezeu.  Se botează și în 387 devine preot apoi episcop de  Hippo Regius, în Nordul Africii. După convertire duce lupte doctrinare împotriva ereziilor și filozofiilor care atacă puritatea și învățăturile Sfintei Scripturi.[11] El este unul din cei patru Părinți ai Bisericii Occidentale contemporan cu Ambrozie, Ieronim şi Grigore cel Mare[12]. Astăzi este venerat în Biserica Catolică și Ortodoxă, iar ”rămășițele pământești” se află în Bazilica San Pietro in Ciel d’Oro, Pavia, în  Italia. Este sărbătorit pe 28 august ca episcop și învățător și scriitor. Este ”patron” al teologilor și tipografilor. Cea mai veche reprezentare a lui Augustin se găsește în Bazilica din Lateran (sec XVL). În Madaura și Cartagina ca și tânăr intră pe drumul păcatului, a avut un copil din flori (destăinuire în Confesiuni), a fost adeptul multor mișcări filozofice și era preocupat de problema răului din lume.  Teologia lui a influențat gândirea lui Martin Luhter, care a aparținut ordinului augustinian. Augustin vede ca ceva folositor depățirea Bisericii de Stat și scrie ”Despre cetatea lui Dumnezeu” (De Civitate Dei) în care identifică cetatea cu Biserica în care  consideră istoria oamenilor ca o  evoluție terestră spre („civitas terrena”), Cetatea lui Dumnezeu  („Civitas Dei”). Explicația pentru această optică este coruperea Imperiului roman. Mai întâi el este profesor de retorică la Tagaste și Cartagina și ca și orientare religioasă este manihean, dar de retrage din sectă și pleacă la Roma. Acolo studiază în  Noua Academie Platonică și îl cunoaște pe Ambrozie, și caută adevărul absolut. În cartea a opta din Confesiuni relatează convertirea sa inclusiv botezul în anul 387. Revine la Tagase, întemeiază o comunitate monahală devine preot apoi Episcop  și moare în anul 430, iar Europa va intra în Evul mediu întunecat.

a. Lupta împotriva ereziilor. Augustin se ridică împotriva ereziilor de care a făcut cândva parte, ca maniheism și scrie ”Despre natura binelui”. Maniheismul este un amestec de creștinism, religii orientale și o credință în care materia este considerată rea și în consecință întruparea lui Isus Hristos este considerată o tragedie.[13]Pe de altă parte donatiștii credeau că ei sunt singurii păstrători ai purității credinției. Originea lor se găsește în prigoana pe care a dezlănțuit-o Dioclețian, iar întemeietorul mișcării a fost Donastus. Cei care au cedat prigoanei au fost denumiți  ”traditores”, și negau valabilitatea botezului catolic. Fanatismul a trecut dintr-o tabără în alta. Împotriva lor Augustin scrie ”De baptismo”. Episcopul de Hipo se confruntă și cu alte erezii cum ar fi pelegialismul, care pune în discuție utilitatea botezului. Augustin mai scrie : ” Despre faptele lui Peleagus”, ”Despre Spirit și literă”, Despre păcatul originar”. În aceași perioadă Conciliul de la Nicea  anul 325, condamnă învățăturile lui Arius, iar Augustin scrie ” Împotriva lui Iulian”, doctrină condamnată de  Conciliul de la Oarnge din anul 525, care susținea că Fiul nu este de aceași natură cu Tatăl.

b. Părinții capadocieni. Primejdia ca teologia Trintară să fie înțeleasă, ca o formă subtilă de politeism nu a dispărut cu totul. Accentul se mută de pe oiconomie pe theologie, de la lucrarea pe care Dumnezeu o face în istorie pe relația Lui cu Sine Însuși. Până la Atahnasie întrebarea era cine era Dumnezeu care ne-a mântuit. De la Părinții capodocieni întrebarea se schimbă în cum este Dumnezeu[14].  Capadocienii aduc în discuție faptul că este important pentru biserică să perceapă  Trei Persoane, cu roluri diferite în lucrarea unică pe care o fac în lume. Ei aduc în dezbatere faptul că Dumnezeu a existat întotdeauna ca și Persoană  și nu ca substanță și  că avem de a face cu o comuniune de Trei Persoane.

Origen folosise încă de mult termenul de ”fipostatis” – homousios”, iar prin accentul pus asupra formulei ”o substanță în Trei Persoane”  părinții capadocieni reușesc să sublinieze faptul că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt un singur Dumnezeu dar care se manifestă, se află, se găsește în realitate în Trei Persoane. Duhul Sfânt este pe deplin divin, este consubstanțial cu Tatăl cu Fiul și în consecință  astfel se elimină  ierarhia. De asemenea se impun termeni noi ca : schesis ce înseamnă relație, ousia  – natură, ființă, existență, esență, și hipostatis ce însemnă persoană.[15]

Vasile cel Mare alege o altă variantă pentru a exprima caracteristicile și deosebirile din Trinitate. Astfel Tatălui îi este atribuită paternitatea, Fiului  se acordă filiația, iar Duhului Sfânt  se conferă puterea sfințitoare. De asemenea se lansează noțiunea de agennetos ce înseamnă nenaștere.

Grigore de Nazian  corectează penumatologia lui Vasile cel Mare și introducere termenul de purcederepentru a afla modalitatea în care este generat Duhul Sfânt. Astfel fiecărei Persoane îi este propriu ceva, Tuturor le este comun un lucru sau o calitate. Tatălui îi este caracteristică   nenașterea, Fiului îi este specifică nașterea, iar Duhului Sfânt purcederea. Cele Trei Persoane au în comun nedevenirea,  imuabilitatea.

Grigore de Nysa era un bun cunoscător al teoriei platonice și redefinește modelul anterior. Astfel face afirmația că Toate cele Trei Persoane sunt identice în substanță, sunt din aceași Persoană a Tatălui, Fiul este născut și Duhul Sfânt purcede[16].  Tatăl este Tată la modul absolut, El este cel care nu este cauzat de nimic, este izvor, cauză și principiu. Fiul și Duhul Sfânt nu sunt fără cauză, Fiul este născut din Tatăl, iar Duhul Sfânt aparaține și Tatălui și Fiului. Grigore spune că și Cuvântul și Duhul subzistă ca Persoană, iar Cuvântul nu ar mai fi Cuvânt dacă nu ar fi Cuvântul cuiva, adică a unei Persoane.[17]

4. Augustim–  analogii trinitare 

Episcopul de Hipo,  este persoana care a continuat tradiția de cugetare teologică. O lucrare profundă cu referință la acest subiect este De Trinita, iar ideea din carte este că Tatăl Fiul și Duhul Sfânt sunt una și împărtășesc o substanță care este identică și invizibilă. Augustin și-a construi sistemul și gândirea teologică de jos în sus, invers ca părinții capadocieni. El observă creația, ordinea din creație, îi caută o ocazie și un sens. De asemenea el pornește de la observarea omului, a sufletului, în care vede imaginea Trinității pentru al descoperii pe cel care le-a făcut, pe Dumnezeu, influențat de gândirea platonică. Sunt două prezumții de la care Augustin pornește în a dezvolta ideea despre Trinitate. Prima este faptul că Fiul și Duhul Sfânt sunt coegali, iar a doua afirmație este că Tatăl Fiul și Duhul Sfânt sunt coeterni. Dacă se parcurge cele două lucrări a lui Agustin,  ”De Trinitate”  și  ”Civita Dey”, se pot puncta câteva idei sau accente. Lucrarea este una singură dar sunt implicate trei Persoane, de asemenea există o singură relație a lui Dumnezeu cu lumea în care cele trei Persoane care au un rol diferit[18]. El precizează în mod clar termenii în care se poate gândi o ierarhizare oiconomică a Persoanelor Sfintei Treimi. În primul rând Persoanele nu sunt individuale în sensul în care gândim noi oamenii ca indivizi, iar diferența  sau  Persoanele sunt în alt fel distincte  ca ființele umane. Fiecare Persoană este Dumnezeu adevărat și în același timp împreună sunt un singur Dumnezeu. Augustin se folosește de categoria relației pentru a descrie cine este Dumnezeu, iar relația este neschimbătoare ca și Dumnezeu.  De asemenea atributele divine ca bunătate, îndurare, sfințenia, dreptatea, adevărul, dragostea, etc se aplică Fiului și Duhului Sfânt. Tatăl naște pe Fiul fiind icoana Chipului Său, iar Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și Fiul în aceași măsură. Augustin este în pericol de a gândi superioritatea ontologică a Tatălui și a Fiului în defavoarea Duhului Sfânt. Pentru a scăpa de această capcană el face următoarele afirmații :  Fiul este născut, Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și este legătura de dragoste dintre Tată și Fiu. Pentru a-și clarifica sistemul de gândire Augustin folosește analogii, dar el face o greșeală atunci când abordează conceptul de Trinitate folosind o teologie de jos în sus și având o gândire psihologică influențat de filozofia platonică. Textul  care îl contrazice ca fundament este din Geneza 1:26  Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.” Analogiile pe care le face sunt următoarele : Cel e iubește este Tatăl, Cel iubit este Fiul, Dragostea însăși este Duhul Sfânt. O altă imagine privită prin triada acțiunilor umane este : A fi, A cunoaște și A voi.  O altă reuniunea celor trei , care formează o unitate sunt : Mintea, cunoașterea și dragostea, Memoria inteligența și voința, Existența, viața și conștiința și Existența, știința și iubirea.  Prin aceste imagini Augustin consideră că poate comunica adevăruri cum ar fi : Toate elementele sunt coegale și toate elementele sunt una în esența lor. De asemenea Augustin accentuează ce este comun celor trei Persoane : Astfel unitatea este definită în jurul Duhului Sfânt, care mediază relația dintre Tatăl și Fiul, iar Trinitatea este uniunea a Trei Persoane coegale și coeterne. [19]

 5. Conceptul de Trinitate în gândirea scolului xx                                                    

Am[20] văzut până acum faptul  că  Persoana lui Dumnezeu ca Unul singur este bine conturată în Vechiul Testament, dar în același timp există și o anticipare clară a Trinității din Noul Testament[21]. Termenul de Trinitate nu apare pe paginile Noului Testament, el nu este un produs al speculației, ci din contră a iluminării credinciosului și a bisericii, echivalentul  Revelației lui Dumnezeu în Scriptură. Termenul [22]“triunitate”  nu există in Biblie. Folosirea lui ii este acordată lui Tertulian, un teolog care s-a născut in preajma anului 160 d.H. Acest cuvânt si doctrina care ii este asociata a determinat o influenţă mare in Biserica mai ales in secolul al treilea. Datele pe care este fundamentata aceasta invățătură se gasesc  in textul Scripturii, in Noul Testament si, intr-o măsură mai mica, chiar in Vechiul Testament. (Vezi excelentul articol: “Trinity”, de B. B. Warfield in I. S. B. E., volumul V, pp.3012-3022).   După secole de istorie conceptul de Trinitate a fost acceptat de către Biserică, dar nu poate nimeni să aibă pretenția că îl înțelege, ci doar să accepte și nu se poate inventa. În Noul Testament Persoanele Trinități sunt prezentate împreună și la același nivel unele cu altele. De fapt există mai multe aspecte ca : Dumnezeu Unic, Persoane care sunt Dumnezeu și Caracterul Triunic

Dumnezeu Tatăl ( Monoteism) este recunoscut ca un singur Dumnezeu și există numeroase texte biblice în acest sens. El este prezentată ca o Persoană care posedă atribute divine care se împart în două mari categorii Se pot enumera[23] o parte din calitățile lui Dumnezeu ca  ”Dumnezeu este Infinit și Perfect” (Deutr. 6:4, Ioan 4:24). Tot ce există este susținut de Dumnezeu (Ps. 104). Revelația Generală este descoperită omului prin creația (Ps. 19:1-2, Romani 1:20), și în conștiința noastră (Romani1:18-32) Cuvântul îl prezintă pe Dumnezeu ca și pe o Persoană care posedă calități : constiența de sine (Exod. 3:14), auto-determinare (Efeseni 1:11). Dumnezeu poseda viata (Tim. 4:10), inteligenta (Fapte 15:18),  scop (Isaia 14:26-27),   acţiunează  (Ioan 5:17), are libertate (Efes. 1:11), – posedă sentimente (Ioan 3:16) are voinţă (Ioan 6:38-39). Atributele se împart în două categorii : (1) naturale sau legate de măreția Sa și(2) morale ce prezintă bunătatea Sa. Atributele naturale sunt : atotputernicia (Apoc 19:6), atotștiința (Ps. 147:5), atotprezența (Ps. 139:7-10), veşnicia (Deut. 33:27), infinitatea (Ps. 147:5) imutabilitatea sau neschimbarea (Iacov 1:17; Ps. 33:11).  Atributele morale sunt :  sfinţenia (Ps. 99:9; 1 Pet. 1:15-16), neprihănirea (Ps. 11:7), dreptatea (Rom. 2:6), adevărul (1 Ioan 3:33; 1 Sam. 15:29), harul (Efes. 1:7; Rom. 5:17), dragostea (1 Ioan 4:8,16), mila (Efes. 2:4. Dumnezeu este Suveran al universului, El a hotărât tot ce se va întâmpla, după voința Sa și pentru Slava Lui. (Efes 1:11). Omul nu poate controla evenimentele, nu cunoaște viitorul, ci doar după ce acesta s-a produs și nu are putere de a le influența. Pentru a exemplifica monotesimul vom relua  referințe cu privire la unicitatea lui Dumnezeu : Geneza 1:1  La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul. Maleahi 2:10  N-avem toţi un singur Tată? Nu ne-a făcut un singur Dumnezeu? Pentru ce, deci, Suntem aşa de necredincioşi unul faţă de altul, pângărind astfel legământul părinţilor noştri? Iov 31:15  Cel ce m-a făcut pe mine în pântecele mamei mele, nu l-a făcut şi pe el? Oare nu ne-a întocmit acelaşi Dumnezeu în pântecele mamei? Psalmi 94:9  Cel ce a sădit urechea, s-ar putea să n-audă? Cel ce a întocmit ochiul, s-ar putea să nu vadă? Efeseni 4:6  Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi. Romani 1:19  Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. 20  În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, Romani 11:36  Din El, prin El, şi pentru El Sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.

Dumnezeu Fiul. [24] (Cristologie). Isus Hristos este a doua Persoană din Trinitate (Ioan 1:1), dar este din veșnicie egal cu Dumnezeu Tată și Dumnezeu Duhul Sfânt, coetern și una în esență. (Mat. 28:19; Fil. 2:6). La împlinirea vremii El s-a coborât din cer și prin nașterea din fecioară a devenit om, dar cu două naturi distincte unite și unite în același timp (Rom. 1:3-4; Fil. 2:6-8). A fost ispitit de Satana în mod real ca și om dar nu a avut păcat. (Evrei 4:15 și Iacov 1:13). Întruparea a fost necesară, dar Isus și-a păstrat personalitatea, natura Divină, și de bună voie a renunțat temporar la folosirea atributelor divine (Filimon 2:6-8), Infinitul s-a redus la un timp determinat, s-a supus voinței lui Dumnezeu și în unele cazuri Duhului Sfânt (Matei 4:1). Această  renunțare voluntară a Gloriei cerești a ținut până când Dumnezeu la înălțat nespus de mult ( Fil 2:9-10). O divinitate nu poate să moară și pentru ca Isus Hristos să aibă calitatea de Mântuitor, a fost necesar să devină om. Dar a fost la fel de necesar să-și păstreze natura divină pentru ca Jertfa lui să poată fi universală. Ambele naturi ale lui Hristos ca  divinitate și om au fost necesare pentru că în postura de om Hristos a avut posibilitatea să moară, iar divinitatea Sa a dat o valoare infinită Jertfei de pe Calvar. Isus Hristos a murit ca Jertfă de Ispășire pentru păcatele oamenilor (1 Ioan 1:2). Dar și mai mult Moartea lui Hristos intra în planul veșnic a lui Dumnezeu (Fapte 2:23). Astfel moartea lui Isus Hristos este Răscumpărătoare (Matei 20:28), Ispășitoare (1Ioan 2:22), de împăcare a omului cu Dumnezeu (2 Corinteni 5:18) și înlocuitoare (Isaia 53:6). Răscumpărarea este suficientă și universală în suficiența ei (1 Ioan 2:2 și Evrei 2:9), iar din partea omului trebuie să existe o acceptare a Jertfei. De asemenea Hristos a Înviat în trup a treia zi din morți ( Luca 24:39) și a validat Sacrificiul pentru păcat. Învierea este un act al Trinității  (Fapte 2:24; 1 Pet 3:18; Ioan 2:19) și prezintă cea dintâi roadă a învierii credincioșilor (1 Cor. 15:23). Învierea dă valoare predicării Evangheliei, a credinței și a mântuirii (1 Cor. 15:14-17). Hristos este Creatorul, susținător al tuturor lucrurilor și deține prerogativele Dumnezeirii (Evrei 1:3). El iartă păcatele, înviază morții și va face judecata (Ioan 5:22). Isus Hristos se identifică cu Iehova din Vechiul Testament (Psalmi 102: 24-27). El folosește Nume care implică Dumnezeirea (Ioan 10:9), a fost denumit Emanuel, iar Numele favorit a fost Fiul Omului (Matei 9:6). Este denumit Domnul, Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu (Ioan 1:1). La fel anumite relații dovedesc divinitatea Sa și închinarea care ia fost adusă, [25] și pe care Isus o acceptă ( Matei 14:33). Crucea [26] și Învierea sunt stâlpii de bază ai creștinismului, iar dacă aceștia nu ar fi credința noastră ar fi zadarnică. După înviere Isus Hristos s-a înalțat la Tatăl în cer (Fapte 1:9-11), iar acum stă la dreapta Tatălui ca Mare preot (Evrei 4:14-16), Avocat (1 Ioan 2:2),  și Mijlocitor (Evrei 7:25; 4:15). Poziția Sa este de autoritate și putere. Hristos urmează să revină pentru judecata oamenilor (Matei 25), își ia Biserica (1 Tes. 4:16), și instalează Împărăția Cerurilor (Apoc 9:11).

Dumnezeu Duhul Sfânt [27]. (Pneumatologie) De la bun început trebuie să facem afirmația faptului cu Duhul Sfânt este mai greu de conceptualizat. El este prezentată pe paginile Scripturi și ca Persoană, și ca Putere  dar în același timp posedă atributele divinității. El este prezenta și foloseşte numele la masculin. O să aruncăm o privire asupra acestor trei aspecte. Ca și cuvânt Duhul Sfânt[28] este exprimat prin ruah – vânt –  formă invizibilă și misterioasă. El se manifestă prin limbi ca de foc, (Faptele Apostolilor 2:3),   vâjâit ca de vânt (Faptele Apostolilor 2:2) și chip de porumbel (Matei 3:16).  El demonstrează prezenţa lui Dumnezeu și înseamnă separarea şi consacrarea credincioşilor, puşi de o parte, pentru o anumită lucrare. Acest gen de manifestarea Duhului Sfânt nu s-a m-ai manifestat în Faptele Apostolilor.  Ungerea cu Duhul Sfânt însemnă o   îmbrăcat cu putere, pentru un început de misiune. Există [29] dificultăţi în înţelegerea Duhului Sfânt  pentru că o vastă porţiune din lucrarea Duhului Sfânt este să-l glorifice pe Dumnezeu şi Isus Cristos. De asemenea  nu există discuţii sistematice despre Duhul Sfânt și  nu avem o imagine concretă a Duhului Sfânt. El   săvârşeşte o lucrare de slujire a Tatălui. şi  Fiului. Ca importanță Duhul Sfânt este punctul în care Trinitatea devine personală pentru credincios și îl experimentăm pe Dumnezeu prin Duhul Sfânt. Ca implicații Duhul Sfânt   este o persoană  și poţi avea o relaţie personală cu El iar divinitatea Lui îi dă acelaşi statut ca lui Dumnezeu şi Isus Cristos. El este în armonie cu Dumnezeu Tatăl şi cu Dumnezeu Fiul, nu există tensiuni între Ei. Duhul Sfânt nu este departe de noi, ci este în noi (2 Timotei 1:14).

Divinitatea Duhului Sfânt.[30] Ea este prezentat în versete din Scriptură. Natura Duhului Sfânt este numită Dumnezeu (Luca 1:32-35,  Fapte 5:3-4 ) și se află în unitate cu Tatăl și cu Fiul (Matei 28:19, 2 Corinteni 13:14). Duhul sfânt are calitățile lui Dumnezeu și se pot enumera : El este veșnic Evrei 9:14  ”cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu!”, este prezent în orice loc (Ps. 139:1-7), este atoștiutor  (1 Cor 2:10-11). Duhul Sfânt are o mare putere Faptele Apostolilor 1:8  Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului.”, Romani 5:19, L-a înviat pe Hristos 1 Petru 3:18  ”Hristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh”. Duhul Sfânt face minuni Matei 12:28  ”Dar dacă Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăţia lui Dumnezeu a venit peste voi,”  (Romani 15:19). De asemenea Duhul Sfânt este implicat în procesul de creație (Gen 1:2) și ne dă viață spirituală (Ioan 3:3-8). De asemenea Duhul Sfânt posedă și alte atribute ale divinătății ca atotprezența (Ps. 139:7-10), atotputernicie (Gen.1-2), adevăr (1 Ioan 5:7), eternitate (Evrei 9:14).

Personalitatea Duhului Sfânt. El există din veșnicie ca a Treia Persoană din Dumnezeu[31] ( Fapte 5:3-4) și este egală în esență cu Tatăl și cu Fiul (Matei 28:19; 2 Cor. 13:14). Duhul Sfânt posedă atributele unei Persoane ca  intelect (1 Cor. 2:11; Rom. 8:26-27), voinţa (1 Cor. 12:11), sentimente (Efes. 4:30) comunicare (Fapte 8:29). Duhul Sfânt[32] instruiește și învață Ioan 14:26  ”Dar mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu”, ascultă și vorbește (Ioan 16:13). El mărturisește despre Hristos Ioan 15:26  ”Când va veni mângîietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine”, încurajează și mângăie Faptele Apostolilor 9:31  ”Biserica se bucura de pace în toată Iudea, Galilea şi Samaria, se întărea sufleteşte, şi umbla în frica Domnului; şi, cu ajutorul Duhului Sfânt, se înmulţea”, și îi convinge pe oameni de păcat ( Ioan 16:8)  și se roagă pentru noi Romani 8:27  ”Şi Cel ce cercetează inimile, ştie care este năzuinţa Duhului; pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu”. De asemenea Duhul Sfânt trimite oameni în misiune Faptele Apostolilor 13:4  ”Barnaba şi Saul, trimeşi de Duhul Sfânt, s-au coborît la Seleucia, şi de acolo au plecat cu corabia la Cipru” El are sentimente și trăiește sentimentul de mâhnire (Efeseni 4:30), când omul îi poate opune rezistență Faptele Apostolilor 7:51 ” …„Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile!Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi”, și poate fi pus la încercare și ispitit (Faptele Apostolilor 5:9).

Puterea Duhului Sfânt. În cazul de față vom da o parte din  versetele care arătă puterea Duhului Sfânt 2 Timotei 1:7  ”Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă!”.  (1Tesaloniceni 1:5)  ”Efeseni 3:16  şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru”, (1 Corinteni 2:4)  ”Romani 1:4  iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru”, (Luca 8:46)   Luca 6:19  ”Şi tot norodul căuta să se atingă de El, pentru că din El ieşea o putere, care-i vindeca pe toţi”. (Efeseni 3:20)  1 Corinteni 5:4  ”În Numele Domnului Isus, voi şi duhul meu, fiind adunaţi la olaltă, prin puterea Domnului nostru Isus”, Romani 15:13  ”Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiţi tari în nădejde!! (Faptele Apostolilor 8:19 ”Luca 4:14  Isus, plin de puterea Duhului, S-a întors în Galilea, şi I s-a dus vestea în tot ţinutul deprimprejur”.  Se mai găsesc versete în Vechiul Testament care arată puterea și lucrarea Duhului Sfânt. Enumerarea referințelor ne ajură să înțelegem capacitatea, posibilitatea fizică, morală și intelectuală de a realiza  o schimbare în viața credinciosului

Lucrările Duhului Sfânt sunt numeroase, El a fost activ în Creație[33] (Gen. 1:2), îl înalță pe Hristos (Ioan 16:14), și împiedică păcatul să se manifeste în toată puterea lui  (2 Tes. 2:6-7). El a fost activ în  starea psihică a Revelației divine la gradul cel mai înalt : 2 Petru 1:21  ”Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt”. În viața credinciosului El regenerează (Tit 3:5), botează (1 Cor. 12:13),  locuiește în ei (Romani 8:9), pecetluiește (Efeseni 1:13),controlează  (Efeseni 5:18), asigură (Rom. 8:16), convinge (Rom 8.14 și Gal. 5:18), luminează ( 1Cor. 2:15, 1 Ioan 2:20 și 27) și este arvuna noastră (Efes. 1:14).  Duhul Sfânt a lucrat în Viața lui Isus Hristos, a Mariei și a lui Iosiv, El lucrează în viața creștinului care înseamnă confruntarea cu păcatul, pocăinţa, regenerarea, (Naștere din Nou), sfinţirea și pecetea Duhului Sfânt. De asemenea trupul creștinului este Templul Duhului Sfânt (1 Corinteni 6:19). Este important de menționat și ” Marea Trimitere” din  Matei 28 18-20, în care este amintit și Duhul Sfânt. Un lucru care nu se poate neglija este păcatul blasfemiei care nu se iartă și care este îndreptat împotriva Duhului Sfânt (Mat 12:31) Ceea ce este important astăzi este să ne uităm la Roada Duhului Sfânt din  Galateni 5:22  Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, 23  blândeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. 24  Cei ce Sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. 25  Dacă trăim Duhul, să şi umblăm prin Duhul. Există implicații ale Duhului Sfânt[34] în viața credinciosului și a bisericii care nu sunt realizările noastre ci sunt folosite de Dhul Sfânt pentru îndeplinirea planului lui Dumnezeu. El este acela care dă putere credinciosului, iar posedarea darurilor Duhului Sfânt de către credincios nu este un prilej de mândrie, iar absența acestor în mod vizibil exterior nu trebuie să fie un motiv de regret pentru că în cazul acesta se contrazice ideea de dar al Duhului Sfânt. El ne va da înțelegere asupra Cuvântului lui Dumnezeu, iar părtășia Trupului este necesară  pentru o înțelegere o dezvoltare în plan spiritual al credinciosului și a bisericii. Ne putem ruga și Duhului Sfânt fiindcă  face parte din Trinitate. Există un întreg segment din Teologie care încearcă să înțeleagă Persoana, puterea și lucrările Duhului Sfânt pe care le-a făcut și le face în Vechiul Testament în Noul Testament și astăzi în  credincios, în Biserică și în lume numită doctrina Pneumatologie, și care este prea vastă pentru a o cuprinde în lucrarea de față.

O altă abordare a Conceptului  de Trinitate[35].  Luca 3:22 ” şi Duhul Sfânt S-a pogorât peste El în chip trupesc, ca un porumbel. Şi din cer s-a auzit un glas, care zicea: „Tu eşti Fiul Meu prea iubit: în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!” În acest pasaj regăsim toate cele trei Persoane din Trinitate. Foarte comprimat se poate spune că Tatăl creează, alege și cheamă,  Fiul răscumpără, iar Duhul Sfânt, pune de o parte pe cineva pentru Dumnezeu, sfințește. Într-o altă perspectivă a Conceptului de Trinitatea avem trei situații în care Dumnezeu este Unul, Persoane care sunt Dumnezeu și Caracterul Triunic.

Dumnezeu Unic Avem Cele 10 porunci date de Dumnezeu lui Moise la muntele Sinai în Exod 20, (în special primele 4),  ce înseamnă  respingerea politeismului, care este menționat în  porunca a treia. Exodul 20:3  ”Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine” sau ”Şema Israele” din  Deuteronomul 6:4  ”Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn”, și Evrei 6:13  ”Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduinţa, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, s-a jurat pe Sine însuşi”. Evreii nu aveau cum să conceapă decât un monoteism radical, iar desprinderea creștinismului de iudaism a fost un proces dificil și  de durată.

Persoane care sunt Dumnezeu : Dacă vorbim despre Dumnezeu Tatăl  divinitatea lui este uşor acceptată, iar Divinitatea Fiului este exprimată în Evrei 1:2  ”la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile. 3  El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte,” dar   Duhul Sfânt, este mai greu de conceptualizat şi în Fapte 5: 3-4 Pavel susţine că a minţii pe Duhul Sfînt înseamnă a minţi pe Dumnezeu, (Anania și Safira) iar în 1 Cor. Pavel foloseşte termini interschimbabili între Duhul Sfânt şi Dumnezeu.

Caracterul Triunic este exprimat în mai multe versete din Scriptură ca :  1 Ioan 5:7  ”Căci trei Sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceşti trei una Sunt.”, sau formula de plural “ Elohim”, şi pluralul din Gen. 1:26 (să facem),  și Isaia 6:8  Am auzit glasul Domnului, întrebând: „Pe cine să trimit, şi cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!”,  şi Benedicţia din 2 Cor. 14,  sau Ioan 1:1  La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. și  Ioan 10:30  Eu şi Tatăl una Suntem.”, sau  Ioan 14:9  ”Isus i-a zis: „De atâta vreme Sunt cu voi, şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: „Arată-ne pe Tatăl?” Formula de botez din Matei 28 : 19, înseamnă scufundarea în realitatea Sfintei Treimi. Sfânta Scriptură este  sursa ontologică a revelării de Sine al lui Dumnezeu,  este baptistierul în care este scufundat credinciosul, şi botezul este un proces de o viaţă, păşim pe urmele lui Dumnezeu, în spaţiul scump a Sfintei Scripturi,  al descoperiri de Sine  al lui Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Duhul Sfânt şi în acest caz, botezul devine un eveniment, dar şi un proces de o viaţă.  Intri pe ușă, faci măturisirea credinței tale prin botez și dovedești credința în Isus Hristos mergând pe cale. Doctrina Trinității este piatra de încercare a oricărei mărturisiri de credință.

Conceptul de Trinitate [36] este dificil pentru că nu se poate explica, iar mintea umană raportată la Dumnezeu ca spirit infinit și perfect în trei Persoane depășește înțelepciunea umană. Biblia ne vorbește despre Dumnezeu, Isus Hristos și Duhul Sfânt.  Dar faptul că nu înțelegem acest concept nu neagă adevărul și nici bazele biblice ale acestei învățături. De asemenea trebuie să recunoaștem faptul că studiind conceptul de Trinitatea, cuvântul nu se află pe paginile Bibliei, dar el descrie unitatea lui Dumnezeu formată din Trei Persoane. Cuvântul Trinitatea ține de aspectul doctrinal și teologic și nu este nimic greșit în așa ceva. Un aspect gramatical al limbii române este că substantivele sunt la plural și singular dar în ebraică există trei forme ale substantivelor, singular, dual, și plural, fapt care împiedică o traducere corectă a multor aspecte din Biblie, inclusiv Trinitatea. În momentul botezului Domnului Isus au fot prezente toate trei Persoane din Trinitate (Matei 3:16-17). De remarcat că Isus nu vorbea cu Sine însuși ci se adresa Tatălui. De asemenea Duhul Sfânt locuiește în credincioși (Romani 8:9). Ca și aspect al subordonării Duhul Sfânt se supune Tatălui și Fiului în timp ce Fiul se supune voinței Tatălui. Dar acest lucru nu neagă divinitatea nici unei Persoane din Trinitate. Ca și sarcină Dumnezeu este cauza definitorie a creării Universului, a Revelației divine și a  lucrării lui Dumnezeu pe Pământ. Dar toate aceste lucruri sunt făcute prin agentul lui Dumnezeu care este Fiul și îndeplinește lucrări ca și crearea Universului, Revelația divină, și mântuirea, iar în Escaton Hristos face Judecata oamenilor. Aceste fapte mărețe se fac prin puterea Duhului Sfânt. Nici o comparație umană nu poate reflecta suficient de bine aspectul și conceptul de Trinitatea și atunci este mai bine să încercăm să înțelegem neapărat aceste lucruri, mai bine ne uităm la măreția lui Dumnezeu.

6. Concluzii.   Daca am arătata la început limitările la care este supus corpul uman și nevoile biologice ca o omul să aibă viață în trup, acest lucru se extinde și asupra sufletului omenesc la modul spiritual pentru a avea posibilitatea să aibă viață și părtășie cu Dumnezeu. Viața veșnică ne este oferită de paginile Bibliei în care Dumnezeu s-a revelat, și se poate înțelege prin iluminare cu ajutorul Duhului Sfânt. Ioan 17:3  ”Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu”.  Din atributele divine ale lui Dumnezeu Dragostea iese cel mai mult în relația Sa cu omul,  dar și Omnipotența care își spune cuvântul pentru că Dumnezeu este Puternic, Suveran și face tot ce vrea și va duce la îndeplinire planul voii Sale indiferent de voința oamenilor. În mod categoric celelalte calități ale lui Dumnezeu nu trebuie neglijate. Se pare că termenul de veșnicie are semantici diferite în Vechiul Testament față de Noul Testament, dar care cred că  au un singur înțeles  sus în cer.  Problema se pune în ce măsură ne putem apropia de Dumnezeu pentru al cunoaște într-o relație progresivă cu mintea și cu inima, fără a greși în a ne păstra statutul de ființă creată. Pentru unii relația a fost de ne imaginat și avem cazul lui Enoh în care Biblia spune că Geneza 5:24  Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu. Acesta este o perfomanță greu de atins și doar Ilie s-a mai bucurat de acest statut fiind înălțat la cer într-un car de foc de către Dumnezeu. Revelația lui Dumnezeu a fost progresivă în istorie, de la cazuri spune noi generale, Geneza 4:26  Lui Set i s-a născut şi lui un fiu şi i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului, s-a  ajuns la cazuri particulare în vremea patriarhilor ca Iov, Melsihedec, dar și la planul lui Dumnezeu care îl alege pe Avram din care descinde poporul evreu, Mesia și apoi creștinismul. Învățătura creștină  nu s-a format într-o singură zi ci a fost un proces în istorie care a fost inițiată de Isus Hristos ca și fondator și au contribuit în primul rând apostolii, iar apoi a fost dezvoltată de Biserica primară în primii 300 de ani. Un punct de tensiune între evrei și creștini a fost Persoana lui Isus Hristos, iar mai târziu doctrina Trinității. Doctrina despre Trinitate se află pe paginile Bibliei și este rezultatul căutări și înțelegerea cel puțin la modul teoretic Ce și Cine este Dumnezeu, din perspectiva umană. Trinitatea este rodul și comoara înțeleasă și acceptată a bisericii și temelia crezului creștin. A fost un efort dificil și de durată de a trece de la un Monoteism radical a evreilor la conceptul de Trinitate. La început Dumnezeu s-a descoperit ca și Dumnezeu Unul înainte de Sinai, și poporului evreu. În acest sens Dumnezeu a ales un om pe nume Avram, și a făcut un Legământ cu el. Textul și promisiunea  din Geneza 12:3  Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine, are o  împlinire în Mesia Hristosul. Este un Legământ necondiționat, iar la împlinirea vremii (Gal 4:4), promisiunea este îndeplinită. Astfel în cadrul aceste promisiuni  din Avram, Isac și Iacob, ia ființă poporul evreu, care îl aduce pe scena istoriei pe Isus Hristos (Ioan 1:1). Dumnezeu în gândirea evreilor în Vechiul Testament prin Legile pe care Creatorul le dă prin Moise la Muntele Sinai, nu admitea decât un monoteism radical, care nu permitea închinarea la alți dumnezei, sau existența  lor. Cele zece porunci, (plus 613) și alte texte din Scriptură enumerate mai sus sunt categorice în acest sens. Chiar și apostolul Pavel este prins între gândirea Vechiului Testament, Persoana lui Isus Hristos și lucrarea Duhului Sfânt, dar nu se poate spune că era o tensiune an gândirea sa, ci un proces de durată și de clarificare a credinței creștine. De asemenea teofaniile din Vechiul Testament (Îngerul Domnului), faptul că omul trebuia să vorbească în anumiți termeni despre Dumnezeu în limbaj uman (ochiul), numite antrpoformisme, indică un Dumnezeu care intervine în mod direct în istorie. La fel se întâmplă și cu numele Creatorului  „YHWH“  care  era înlocuit cu Domnul iar de la cele trei nume de bază Elohim,  Iehova si Adonai   se ajunge la nume compuse care sunt legate de oameni care au avut experiențe cu Dumnezeu, și care au numit pe Domnul în diferite feluri. Aceste Nume nu au amintite gratuit acolo și atunci  când invocăm Numele Lui Isus Hristos sau Dumnezeu și Duhul Sfânt ele trebuie legate de experiențe pe care credinciosul le-a avut sau are cu una din persoanele din Trinitate.  Acest fapt ne arată intervenția unui Dumnezeu Personal în istoria poporului evreu, dar și acțiunea lui Dumnezeu în relații particulare cu anumiți credincioși din Vechiul Testament respectiv Noul Testament, inclusiv zilele noastre. Se remarcă faptul că Dumnezeu nu este împotriva acestor Nume compuse. Abia în referințele din Noul Testament apare în gândirea apostolilor concepția de mai multe Persoane ca urmare la  însemnătatea evenimentelor la care au fost prezenți  și se face disticția între Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt.  Astfel întrebarea Cine   sau Ce este Dumnezeu primește o altă dimensiune în gândirea creștină. Pentru iudei Întrupare era  o indignare și revoltă la adresa celor care gândeau așa ceva despre un Dumnezeu Unic, iar pentru greci era de neînțeles și imposibil. Dar relația dintre Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Tatăl primește o nouă dimensiune în gândirea  spiritul și conștiința credinciosului.

Pe de altă parte relație dintre Duhul Sfânt, Isus Hristos este și mai complicată, dar de fapt Dumnezeu s-a descoperit în trei Persoane. Reluăm gândirea cu privire la Trinitate ale Părinților bisericii ca Agustin și păriniții capadocieni din care amintim pe  Vasile cel Mare, Origen, Grigore de Nazian, și Grigore de Nysa care au încercat să definească și să explice în anumiți termeni conceptul de Trinitate, dar în același timp au avut de luptat cu tot felul de erezii apărute în perioada respectivă. Păriniții capadocieni ridică întrebarea cum este Dumnezeu și încearcă să răspundă acestei întrebări. Ei afirmă că Dumnezeu este o Persoană, nu ca substanță și există o  unitate între cele trei Persoane din Trinitate. Origen pune accentul pe ”o substanță în Trei Persoane”  și elimină ierarhia. Cele trei persoane din Trinitate sunt divine și sunt alcătuite din aceeași substanță. El folosi-se încă dinainte termenul de ”hipostatis” care însemnă o Persoană. Vasile cel Mare pune accentul caracteristicile pe care le au Persoanele din Trinitate, paternitate, filiație (descendență) și sfințire. De asemenea el aduce în discuție un termen nou agennetos ce înseamnă nenaștere.  Grigore de Nazian corectează elementele anterioare introducând termenul de purcedere. De asemenea o calitate a Persoanelor Trinității este și nedevenirea termen care astăzi înseamnă imuabilitate. Grigore de Nysa corectează mai exact perspectivele anterioare și afirmă faptul că cele trei persoane din Trinitate au aceeași substanță, Fiul este născut și Duhul Sfânt purcede. Dumnezeu nu este cauzat de nimic, iar Fiul este născut din Tatăl și Duhul Sfânt  purcede și aparține și Tatălui și Fiului. De asemenea Cuvântul este spus de o Persoană. Teologia lor despre Persoanele din Trinitate este făcută în urma revelației lui Dumnezeu în Scriptură. Se observă o progresie în înțelegerea Persoanelor care fac parte din Trinitate cu alte cuvinte cum și ce este Dumnezeu.

Augustin așa cum am mai amintit are o poziție diferită pentru că el se uită la om, de fapt face o teologie de jos în sus fapt care afectează negativ percepția despre Persoanele din Trinitate. El greșește fiindcă contrazice ce spune Dumnezeu în Geneza 1:26  ”Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră;……”. Neoplatonismul îi influențează gândirea dar se convertește la creștinism și începe lupta împotriva ereziilor din vremea sa. Augustin luptă împotriva ereziilor ca maniheismul din care a făcut parte și a donatiștilor. De asemenea se confruntă cu învățătura lui   Peleagus și  Arius. În același timp Conciliul de la Nicea din  anul  anul 325, condamnă și el ereziile apărute. Augustin abordează conceptul de Trinitate, (De Trinita),  folosește analogii și pornește în cercetarea sa de la două puncte principale. Prima este că Fiul și Duhul Sfânt sunt coegali, iar a doua afirmă faptul că Tatăl Fiul și Duhul Sfânt sunt coeterni. El percepe de asemenea distincția dintre persoanele din Trinitate în mod diferit ca deosebirea care se face între persoanele umane, fapt  care este adevărat. Augustin înțelege lucrarea lui Dumnezeu ca una singură dar în care sunt implicate Trei persoane, iar el percepe Dumnezeirea în cadrul relației dintre Persoanele din Trinitate. Aici face o greșeală fiindcă o concepe a o ierahie de ordin ontologic. Prin imagini și analogii Augustin ajunge la concluzia că toate elementele sunt coegale și una în esența lor, iar unitatea este mediată de Duhul Sfânt. În mod neașteptat s-a apropiat foarte mult de adevăr.

Revelația lui Dumnezeu a fost progresivă în istorie și la început Dumnezeu s-a descoperit ca Un singur Dumnezeu, ca și Dumnezeu Spirit infint și perfect , dar care este și o Persoană și are  calități numite atribute. O parte din atributele lui Dumnezeu țin de natura S-a și nu sunt comunicabile și omului ca de exemplu eternitatea, omiprezența,  și altele enumerate anterior. O altă categorie de calități pe care El le posedă sunt sub  aspectul moral și sunt date parțial și omului. Și noi avem capacitatea de a fi buni, iubitori sau răbdători,  dar niciodată ca și Dumnezeu. Problema este că până la Întrupare lui Isus Hristos nu se putea imagina o altă persoană care să fie Dumnezeu. Deuteronomul 6:4  ”Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn”. Sunt numeroase versetele din Vechiul Testament care afirmă acest lucru, dar în mod subtil Duhul lui Dumnezeu și teofaniile sugerau ceva mai mult. Problema apare în momentul Întrupării când Isus Hristos a lăsat de bunăvoie Slava cerului și s-a făcut om.  Iudeii nu au conceput așa ceva, dar prin viața, învățăturile, afirmațiile pe care le face, Hristos care culminează cu Jertfa de pe Calvar , Învierea și Înălțarea la cer, percepția despre Hristos se schimbă. În numeroase cazuri Isus Hristos demonstrează faptul că este puternic în fapte și cuvinte și își afirmă Dumnezeirea.  În Noul Testament regăsim aceleași atribute pe care le are și Dumnezeu. Ioan 10:30  ”Eu şi Tatăl una Suntem.” Dacă revedem atributele lui Isus Hristos ele sun calități pe care le are și Dumnezeu. Isus Hristos este Fiu și Dumnezeu în același timp.  Înainte de Înălțarea la cer Hristos promite că va trimite Duhul Sfânt ca și înlocuitor. Dacă în termeni umani Persoana lui Dumnezeu și Fiul sunt înțelese cât de cât, atunci când abordăm noțiunea de  Duhul Sfânt lucrurile se complică pentru că este mai greu de conceptualizat și se prezintă pe paginile Biblie și ca Persoană dar și ca putere. Divinitatea Duhului Sfânt se găsește pe paginile Scripturii, cu aceleași atribute ca și Tatăl și Fiul, dar El face o lucrare de glorificare a Tatălui și a Fiului. Un lucru important în lucrarea Duhului Sfânt este Învierea Fiului lui Dumnezeu 1 Petru 3:18”Hristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh”. De asemenea prin El credinciosul și Biserica au posibilitatea de a avea părtășie cu divinitatea.  Prin El Trinitatea devine personală pentru credincios și se poate să ai o relație cu El, sau cu Dumnezeu și cu Hristos. Persoana Duhului Sfânt se reflectă și Ea într-o mulțime de versete ale Noului Testament și reiau un singur verset care exprimă acest lucru : Faptele Apostolilor 13:4  ”Barnaba şi Saul, trimeşi de Duhul Sfânt, s-au coborît la Seleucia, şi de acolo au plecat cu corabia la Cipru”. Sentimentele Duhului Sfânt reflectă personalitatea Sa.  Puterea Duhului Sfânt este exprimată prin acțiunele Lui în și prin viețile oamenilor. 2 Timotei 1:7  ”Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă!”. De asemenea lucrările Duhului Sfânt sunt numeroase atât în viețile apostolilor, a credincioșilor și a bisericii. Una din lucrările de mare însemnătate și valoare a Duhului Sfânt este Nașterea din Nou a inimi credinciosului care este de o importanță covârșitoare pentru om : Ioan 3:5  ”Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu”. Binențeles lucrările Sale sunt mult mai vaste și au menționate anterior. Chiar dacă ne repetăm la modul comprimat se poate spune faptul că Dumnezeu creează alege și cheamă, Hristos face lucrarea de Răscumpărare, iar Duhul Sfânt face o lucrare de sfințire.  Fiecare Persoană participă în lucrare, în mod  parțial, specific și toate Trei în același timp și deși pare un paradox, nu înseamnă că nu este adevărat.

Un alt aspect al Trinității  este acela în care Dumnezeu se declară Unic atât în Vechiul Testament Exodul 20:3  ”Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine cât și în Noul Testament. Efeseni 4:6  ”Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi”. De asemenea găsim Persoane care sunt Dumnezeu, iar cartea Evrei ne vorbește  aproape în întregime despre divinitatea Fiului poziția  și lucrarea pe care o face în cer pentru credincioși și Biserică. De asemenea Pavel în Fapte 5 folosește termeni interschimbabili Persoana lui Dumnezeu și Duhul Sfânt. Reamintim aici și caracterul Triunic ale Persoanelor care sunt Dumnezeu și remintim formula de botez din Marea Trimitere Matei 28 : 18-20 : Matei 28:19  Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. De asemenea găsim activități similare pe care persoanele din Trinitate le efectuează împreună. În creație participă Tată Fiul și Duhul Sfânt, Ei dăruiesc viața veșnică, săvârșesc minuni, oferă învățătură și experimentează  mâhnirea din cauza păcatului[37]. Această  mărturisire a unui Dumnezeu în trei Persoane a fost acceptată de către Biserică. În Trinitate[38] vedem ”o unitate în diversitate, o egalitate în demnitate și o diversitate în acțiune”.  Există implicații ale doctrinei despre Trinitate. În primul rând Dumnezeu a fost revelat și fiind Persoană El comunică cu oamenii. Trinitatea stă la adevărata bază a credinței creștine, iar prin Persoanele Trinității există o adevărată comuniune  cu cei credincioși respectiv Biserica ca și Trup. De asemenea vedem o varietate al  Universului și omului, dar și mai important este faptul că au există sens al existenței lor. Psalmi 150:6  ”Tot ce are suflare, să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!” sau Iov 38:7  ”atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie, şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?”.  Se pot face câteva observații importante. Doctrina Trinități nu intră în conflict cu Unitatea lui Dumnezeu, se face o distincție între cele Trei Persoane care sunt eterne, iar cele Trei Persoane sunt egale și Una în esența lor. Matematica lui Dumnezeu diferă de matematica omului. 1=3 și 3= 1 se află dincolo de  înțelegerea umană, ea nu se poate înțelege ci doar accepta, dar nici nu se poate inventa.

Doctrina despre Trinitate are o valoare practică, ea ne permite să vorbim despre Dragostea Lui Dumnezeu care este eternă, care nu este un obiect ci o acțiune și intervenție practică a lui Dumnezeu în univers prin intervenția Fiului în procesul de Răscumpărare. Ioan 3:16  ”Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”. Astfel Dumnezeu este îndreptățit să ierte păcatele omului prin Jertfa lui Hrisos. Dacă nu ar fi Trinitatea nu ar exista nici o Întrupare și Răscumpărare obiectivă.[39] De asemenea rolul Duhului Sfânt este esențial pentru că este agentul care face posibilă părtășia omului cu Divinitatea indiferent la care dintre Persoanele Trinității se raportează. Dacă nu înțelegem și este normal să fie așa atunci acceptarea este mult mai importantă.  Romani 11:33  ”O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! cât de nepătrunse Sunt judecăţile Lui, şi cât de neînţelese Sunt căile Lui! 34  Şi într-adevăr „cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui?”  Amin

 7.Bibliografie

”Dogmata” (curs intern de patristică clasică ) – Istoria credinței creștine – perioada patristici clasice, secolele II – IV, conf. univ. dr Paul Negruț, asistent Marius David Cruceriu  1998

”Viețile sfinților Augustin, Benedict, Bernard, Francisc din Assisi, Ioan al Crucii”, Editura Humanitas, București, 1996.

Millard,  Erickson   ”Teologie Creştină”  Volumul 1 – 3  Editura  Cartea Creştină   Oradea  1998.

Henry, Thiessen Clarence  ”Prelegeri de Teologie Sistematică”,  Revised edition copyright 1979 by  Wm  B Eerdmans Publishing Company

EARLE E, CAIRNS  ”CRȘTINISMUL DE-A LUNGUL SECOLELOR”  Editura Cartea Creștină Oradea 1997

”INDEDEX TEMATIC DE TERMNEI ȘI NUME DIN BIBLIE”. București 2003

”DICŢIONAR BIBLIC”   SOCIETATEA  MISIONARĂ ROMÂNĂ,     Editura  Cartea Creştină   Oradea  1995.

”Pogorârea Duhului Sfânt” predică de Ardelean Viorel

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Biblia-Trinitatea.html

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Augustin_de_Hipona

Blog https://ardeleanlogos.wordpress.com/religia-israelului/antropomorfisme/

”SFÂNTA TRIUNITATE” Daniel Brânzai Sait  http://www.roboam.com/

Blog Barzilaen Dan http://barzilaiendan.wordpress.com/2013/10/14/40

”Mărturisirea de credință Baptistă”  http://www.baptist-tm.ro/

O scurtă mărturisire de credință scrisă de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

Ardelean Viorel

[1] Dogmata (curs intern de patristică 6 )  Istoria credinței creștine,  de Paul Negruț pag 22

[2] Ardelean Viorel

[3] Blog https://ardeleanlogos.wordpress.com/religia-israelului/antropomorfisme/

[4] Dogmata (curs intern  de patristică 6 )  Istoria credinței creștine,  de Paul Negruț pag 34

[5] Blog Barzilaen Dan http://barzilaiendan.wordpress.com/2013/10/14/40

[6] Ardelean Viorel

[7] Dogmata (curs intern  de patristică 6 )  Istoria credinței creștine,  de Paul Negruț pag 36

[8]  Dogmata (curs intern de patristică 6 )  Istoria credinței creștine,  de Paul Negruț pag 21

[9]  Dogmata (curs intern  de patristică 6 )  Istoria credinței creștine,  de Paul Negruț pag 36

[10] Ardelean Viorel

[11] Viața sfinților, Augustin de Benedict Bernand

[12] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Augustin_de_Hipona

[13] Viața sfinților, Augustin de Benedict Bernand

[14] Dogmata (curs intern de patristică 6 )  Istoria credinței creștine,  de Paul Negruț  pag 61

[15] Dogmata (curs intern  de patristică 6 )  Istoria credinței creștine,  de Paul Negruț pag 33

[16] Dogmata (curs intern intern de patristică 6 )  Istoria credinței creștine,  de Paul Negruț pag 65

[17] Dogmata (curs intern  de patristică 6 )  Istoria credinței creștine,  de Paul Negruț pag 66

[18] Dogmata (curs intern de patristică 6 )  Istoria credinței creștine,  de Paul Negruț pag 67 – 69

[19]  Dogmata (curs intern de patristică 6 )  Istoria credinței creștine,  de Paul Negruț pag 67 – 69

[20] Ardelean Viorel

[21] Prelegeri de Teologie Sistematică de H C Thiessen pag 106-114

[22] SFÂNTA TRIUNITATE Daniel Brânzai Sait  http://www.roboam.com/

[23] O scurtă mărturisire de credintă scrisă de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

[24] O scurtă mărturisire de credinţă scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

[25] Prelegeri de Teologie Sistematică de H C Thiessen pag 106-114

[26] Ardelean Viorel

[27] Ardelean Viorel

[28] Dicționar Biblic pag 350

[29] Ardelean Viorel

[30] Index tematic de termeni și nume din Biblie pag 74

[31] O scurtă mărturisire de credinţă scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

[32] Index tematic de termeni și nume din Biblie pag 74

[33] O scurtă mărturisire de credinţă scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

[34] Millard,  Erickson   Teologie Creştină,  Volumul 3 pag 44

 [35] Pogorârea Duhului, Sfânt Predică de Ardelean Viorel

[36] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Biblia-Trinitatea.html

[37] INDEDEX TEMATIC DE TERMNEI ȘI NUME DIN BIBLIE pag 246

[38] Dicționar Biblic pag 1312-1313