La fel ca şi credincioşia, şi blândeţea ne îndreaptă atenţia spre omul lăuntric. Dintr- un astfel de loc, porneşte acea roadă binecuvântată prin care pot fi hraniţi toţi aceia care sunt în jurul nostru. În lăuntrul fiecărui credincios are loc lucrarea tainică a Duhului Sfânt, ca mai apoi, să putem manifesta spre lume din asemănarea cu caracterul lui Hristos.

   Blândeţea este îngăduinţă
   Domnul Isus făcea o promisiune celor blânzi spunând: „Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul.” (Matei 5: 5). În vremurile biblice, blândeţea avea o conotaţie puternică, însemnând mult mai mult decât în zilele noastre. Acest cuvânt transmitea ideea de a îmblânzi, a ţine sub control un animal sălbatic. Dacă este să ne gândim la câteva cazuri concrete, ne dăm seama că exact aşa, prin stăpânirea produsă de Duhul lui Dumnezeu, s- a realizat minunata colaborare dintre om şi dumnezeire. Apostolul Petru a fost un caracter dur şi impulsiv, dar după ce Duhul Sfânt l-a controlat, toată energia lui a fost canalizată spre gloria lui Dumnezeu.    Moise a fost numit cel mai blând dintre oameni, dar înainte ca Dumnezeu să- i fi adresat chemarea specială, el a fost un om încăpăţânat şi nestăpânit. Aşadar, blândeţea este putere şi tărie aduse sub control.

   Blândeţea este modestie
   Blândeţea dovedeşte sensibilitate faţă de alţii şi este foarte atentă spre a nu trece cu vederea drepturile altora. Un om blând nu se gândeşte atât de mult la sine, cât se gândeşte la ceilalţi. Omul blând este gata chiar să sufere pentru binele celorlalţi. Domnul Isus spunea: „...Eu sunt blând şi smerit cu inima...” şi în felul acesta „când a fost chinuit şi asuprit n- a deschis gura deloc, ca un miel pe care- l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n- a deschis gura” (Isaia 53: 7). Mândria vine atunci când privim numai la noi înşine, blândeţea vine când privim la Dumnezeu.

   Blândeţea este moştenire
   Domnia Domnului Isus Hristos în vieţile noastre face posibil ca blândeţea să devină una din trăsăturile caracterului nostru. Cu adevărat, blândeţea poate fi semnul cel mai palpabil al tăriei care lucrează în noi. S- ar putea să nu câştigăm niciodată aplauzele lumii, s- ar putea să nu ajungem să domnim niciodată şi să nu avem în mâini sceptrul puterii, dar într- o zi cei blânzi vor moşteni pământul (Matei 5: 5). Nimeni nu ne va putea răpi partea de moştenire pe care Dumnezeu ne- a promis- o. Pentru o asemenea moştenire merită să dezvoltăm blândeţea ca pe o virtute duhovnicească, fiind conştienţi că ne dă valoare înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.

Pastor Ioan Cocîrţeu