Gândindu-ne la cetățile Sodoma și Gomora comparativ cu corturile unde traia Avraam, le putem considera repere ale civilizației. La fel mai târziu Roma sau Corintul. Pentru unii oameni ce analizează istoria acum, civilizația începe și se termină cu clădiriile ridicate, templele fastuoase, statuile zeilor, agorele, circul roman unde mureau gladiatori, animale și ulterior creștini, spre satisfacția perversă a maselor. Cu cât au fost mai deosebite din punct de vedere arhitectural, s-a vorbit de o splendidă civilizație.
Nu a contat prea mult morala pentru locuitorii acestor cetăți "civilizate", ce făceau acești oameni când iși terminau de ridicat palatele, idolii și templele lor, cât de nepăsători erau cu ființa și viața altora, cum norma devenise păcatul, murdăria, disprețul și chiar ura împotriva altora care nu erau ca ei. Toate apeductele cu care se lauda la un moment dat Roma, nu puteau spăla mizeria omenească ce se cobora ca un șuvoi din palatele cezarilor ce se doreau repere de "civilizație", împroșcând tot norodul cu scursurile lor imperiale. Nefiind însă istoric și nici teolog nu mă pot pronunța la modul absolut, dar fiind un fan al istoriei si teologiei, dacă ne uitam la istoria acestor cetăți și imperii, vedem că decaderea a început atunci cand morala a fost lăsată deoparte pentru un hedonim scabros, impus tuturor ca o religie a simțurilor, când bunul simț, ospitalitatea, virtutea, etica au fost abandonate, iar cei ce le promovau încă, erau priviți ca elemente fanatice, tulburente, care aduceau atingere stilului de viață născut din cultul lui Dionysos (Bacchus la romani) în Grecia antică, probabil cel mai decăzut mod de închinare la vreo zeitate, dar care prinsese în mod intens la popor. Iar acești moralizatori care încă aveau curajul de a se opune nebuniei generale, aveau parte de o "justiție" croită după chipul și asemănarea celor ce nu mai doreau justiție (dreptate), ci doar eliminarea vocilor ce distonau cu poziția oficială, așa cum i s-a întâmplat unui om peste morala și obiceiurile unui timp pervertit de rău, precum Socrate ucis nu atât de cucută, cât de întunericul din viața concitadinilor săi... Că țările nordice sunt în fruntea unui nou tip de religie hedonistă nu e o surpriză. Locuitorul din acele țări este plătit bine și dacă nu mă înșel salariile din Norvegia sunt cele mai mari din lume, i se inchide astfel gura cetățeanului obișnuit, cu niște bani și niște facilități de ordin material, sub poleiala de multe ori afirmată agresiv că așa arată civilizația aproape perfectă a secolului XXI, dar în care democrația devine doar posibilitatea de a vota personaje prestabilite, libertatea de a trăi cinstit, curat, biblic, nu mai este actuală, ci "libertatea" devine supunerea oarbă în fața regulilor, legilor și autorităților care îl doresc pe Dumnezeu exclus din tot și toate, și vorba lui André Frossard - dacă ar fi găsit undeva în Univers s-ar încerca eliminarea Sa fizică - pentru a nu leza emoțional, atenție! nu copii care învață cu bucurie versete din Biblie, ci tocmai pe cei care găsesc de buni doar pe toți murdăriții spiritual, cum ne spune Apostolul Pavel. Căci nu văd ce emoție, ce presiune psihică, cu efecte traumatizante pentru toată viața, poate fi trăi un copil sau tânăr care învață să trăiască curat, fără compromisuri, fără bar, fără rock-ul propovăduitor de hău și moarte, fără băutură sau droguri, fără ca să privească în aproapele său doar o bucată de carne vie, doar un trup pe care să-l folosescă pentru a-și împlini fanteziile perverse... Nu văd unde stă "durerea" mentală și spirituală a cuiva care îL iubește pe Dumnezeu și își iubește și respectă aproapele ca pe el însuși. De ce o societate ca cea norvegiană îL exclude pe Dumnezeu din cadrul ei e greu de înțeles. Având în vedere trecutul istoric ce ne arată virtuțiile unei societăți creștine, față de o societate în care individul devine dezumanizat, care nu mai are dreptul să fie el însuși, ca acum 75 de ani când Norvegia a simțit pe propria piele cum un regim nazist fără Dumnezeu, acaparând-o samavolnic, poate în câțiva ani să extermine populații întregi, impunându-i reguli și perversiuni la nivel de societate, cum au fost printre altele cele ale organizației naziste Lebensborn (ce dorea umplerea Germaniei și a  țăriilor nordice cu mici arieni), tocmai pentru că acel regim dement se socotea invincibil, fiind convins că nu v-a da socoteala niciodată oamenilor sau lui Dumnezeu. O lume fără Dumnezeu este o lume în care abuzul de orice fel, devine nu doar posibil, des, plauzibil, ci chiar normă, o obișnuință.

                                                                 *****************

 Pe de altă parte există și o problemă a românilor. Citind despre drama familiei Bodnariu, pe care nu o să o mai repet aici, însă aflăm cum statul norvegian probabil finalizându-și absolut toate problemele avute, a descoperit că mai era ceva, doar un punct și ar fi devenit statul perfect, în situația sensibilă a unui creștin român, extremist, cum l-au denumit autoritățiile de acolo și care își învață familia să trăiasca după principii biblice. Când spui extremist religios, în cazul musulmanului îl și vezi cu mitraliera și/sau centura cu dinamită, iar în cazul creștinului cu arma sa cea mai periculosă pentru ateii - Sfânta Scriptură... S-a considerat că așa ceva nu mai este normal în secolul XXI în Nordul Europei. Creștinismul trebuie să dispară la fel ca mitologia greacă sau ca, vorba tovarășului Ceaușescu ce probabil jubilează acum unde o fi el, a oricărui forme de misticism și obscurantism retrograd, pentru a nu leza simțul ateu și hedonist al națiunii norvegiene. Problema românilor care iși "chinuie" ființa spirituală în Vest, la fel ca neprihănitul Lot, a românilor care au plecat după 1990 este că nu au făcut-o pentru a evangheliza orașele Europei sau ale SUA, nu au plecat nici din teama persecuțiilor religioase, care iată! se întâmplă tocmai unde te aștepți mai puțin, adică în Europa occidentală... Au făcut-o pentru bani, pur și simplu. Nu au mai trăit experiența dureroasă a lui Petru Lascău, Iosif Țon sau Lazăr Gog, printre mulți alți creștini hărțuiți și chinuiți pentru credința lor de către Securitate, ce au ales fără voia lor calea exilului. Cei care au plecat după Revoluție au dorit o situație financiară mai bună, care s-a materializat în cele mai multe cazuri. Insă până și cântarea Doar o colibă aici jos îmi ajunge, la care am făcut referire într-o altă postare a devenit expresia ipocriziei noastre creștine. Ne ajunge o colibă, dar, desigur, doar dacă are dimensiunea, dotările și valoarea unui vile măcar.
 Asta pentru că considerăm de cele mai multe ori că Biblia vorbește pentru alții. Așa credem! Când e vorba de o învățătură spirituală, de regulă, ne vorbește și nouă, cât să ne rugăm, de câte ori să mergem la Adunare, de câte ori și cum să postim, e OK! e pentru noi! Dar când e vorba de o învățătură practică, avem senzația că nu e pentru noi, cu practica ne descurcăm fiecare mai bine decât o spune bătrana Scriptură. Degeaba ne spune ea să ne facem un calcul al banilor când ridicăm o clădire, ca să nu ne trezim pe la jumătate că am rămas fără finanțe. Personal când am stat în București prin concedii si zilele libere, mergeam la o Biserică creștină, căreia i-am "admirat" ani de zile fundația frumoasă, geometrică, de un beton alb spre gri. Ulterior iarba și alte plante asemănătoare îi dădeau un plus de culoare de un verde intens. Și asta cred că vreo 15 ani. Lucrarea se oprise la fundație, slujbele făcându-se alaturi într-un soi de container de marfă uriaș, dezasamblat și sudat ca să poată încăpea vreo 100 de oameni. Nu știu dacă în final au putut să-și ridice biserica, dar e o eroare să credem în Biblie doar când ne convine. Căci exemplele pe care le citim și le nesocotim sfidător sunt multe. Uite altul -  în Sodoma singurul om neprihănit de acolo era Lot, care își chinuia sufletul văzând ce făceau locuitorii de acolo. M-am tot întrebat dacă Lot chiar era nevoit să stea în aceea cetate. Ai senzatia dacă citești că la porțiile orașului gardieni feroce îl pândeau pe Lot ca acesta să nu iasă de acolo. Cât de mult și-ar fi planificat Lot evadarea nu reușea nicicum să fugă, așa că de dimineața până seara se chinuia psihic. Lăsând însă gluma de o parte, era evident ca Lot aprecia prea mult confortul urban. Să se întoarcă iar la cort, la oile behăinde, murdărind totul în jurul cortului, să revină la măgarii nărăvași și slugile gălăgioase, la transhumanța aceea care nu se mai termina niciodată, când aici în Sodoma iși măritase fiicele, avea gineri simpatici, băieți de viață, o gașcă veselă care știa ce-i gluma (sau poate nu), urma să-și căsătorească tot acolo și ultimele două fete, avea o vilă frumoasă, era un cetățean de vază, cunoscut de toți cei din cetate, având afaceri bune, o reputație solidă de crescator de animale, bogat, era așezat la casa lui...Unde să te mai întorci? La dealuri și munți? La capre și oi? La unchiul Avraam, toată ziua cu Dumnezeu în gură, plictisitor ca toți bătrânii care nu știu să trăiască și altceva decât credință și iar credință, parcă numai ei știu ce e credința? Parcă cine vrea, nu poate fi în mijlocul sodomiților un bun și neprihănit credincios?... Și între un discomfort și altul la ales pe cel sufletesc. Până în ziua în care a rămas fără nimic, fiind scos cu greutate, aproape cu forța de îngeri dintr-un oraș ce se pregătea de moarte. Atât de legat era de Sodoma, încât nici măcar dezastru nu l-a putut mobiliza suficient...
 Cu o avere terminată, cu o familie decimată, Lot, rămas fără casă, cu doar două fete care l-au urmat din toată familia și care n-au ramas cu inima în Sodoma, ca soția lui transformată în sare, ci a rămas Sodoma în inima lor, trăind de acum în peșteri, nici măcar într-un cort, devenind fără voie tatăl/bunic al unor popoare rele, fără Dumnezeu, mereu în conflict cu Israel, slujind unor dumnezei ai morții...a rămas fără nimic. La fel familia de evrei a lui Elimelec, adică a celui numit Dumnezeu este Impărat și a soției sale Naomi (Plăcută) aleg calea unui exod material, lipsa pâini din Betel (Casa Pâinii), în Moab, nepotul lui Lot, unde interesant este că i se spune și Țara lui Chemoș, acel blestemat zeu ucigaș de copii. Poate că lipsa pâinii a fost estompată în familia lui Elimelec în țara lui Chemoș, dar moartea soțului și a celor doi fii, o duc pe biata Naomi într-o depresie adâncă. Din fericire, în bunătatea Sa, Acel ce este cu adevărat Împărat îi dăruiește o noră minunată, mai bună decât mii de fiice de atunci și de acum. Rut este cea care prin harul Celui PreaÎnalt va renunța la Chemoș, zeul însetat de sângele nevinovat al pruncilor (demon ce-l vedem mereu în istorie din Egiptul lui Moise până în cliniciile de avort din Occidentul zilelor noastre), lipindu-se de Yahweh și Israel, urmându-și soacra înapoi în țara ei. Ceea ce este însă aparte este declarația bătrânei: "Nu-mi mai ziceţi Naomi, ziceţi-mi Mara - Amărăciune, căci Cel Atotputernic m-a umplut de amărăciune. La plecare eram în belşug (sublinierea mea), şi acum Domnul mă aduce înapoi cu mâinile goale. De ce să-mi mai ziceţi Naomi, când Domnul S-a rostit împotriva mea şi Cel Atotputernic m-a întristat?". La plecare eram în belșug, zice Naomi. Contrazicând tot ce se întâmplase cu ea din punct de vedere material. După experiența amară de la care Naomi vrea să-și ia un nou nume, înțelege că nu lipsa pâinii era săracia ei. Că bogația adevarată nu stă în hambare pline, ci în mulțumire, în viața fericită împreună cu familia, cu Dumnezeu, cu prietenii adevărați, care cei drept sunt rari, cu poporul ce se închină lui Yahweh. Aici este belșugul real în împlinire, în mulțumire, în bucuria dată de Dumnezeu, nu în kilele de făină sau banii mulți. 
 Asta ne învață practic Biblia. Putem să lăsăm acest Cuvânt să ne gâdile la urechi sau chiar să-l credem și să înțelem că e pentru noi, nu istorii antice scrise pentru sau de David sau Daniel... Degeaba ne rostim și ne răzvrătim la sodomiți. E vorba Eclesiastului, timpul lor. Trebuie să ieșim din cetatea și țara lor. Ințelegeți că Sodoma și Gomora nu sunt peste tot, ca o justificare că oricum lumea e rea și nu mai avem ce face. Lumea e rea, dar încă avem ce face! Sodoma caută să rupă porțile bisericilor, să intre cu forța la noi în casă, ca să întineze tot ce este bun acolo și uneori reușesc, evident că nu fizic, încă. Doar spiritual... Drepturile Sodomei, declara acum câteva săptămâni Barack Obama, cel mai slab președinte american din toate timpurile și nu o zic doar eu, sunt superioare celor religioase, afirma acesta. Și spunând aceasta s-a uitat evident către creștini. Căci musulmani încă sunt exceptați cumva. Religia păcii adusă de ei încă înfricoșează, nu doar Franța sau Belgia, ci cam toate statele pe unde s-au dus și au creat comunități de anvergură. Nebunia care a cuprins Europa de Vest, și eu cred că este doar la început, se va amplifica și nu sunt sigur că doar musulmanii vor fi cei in vizor, cred că toate religiile, în special cele care reacționează slab. fără violența potențială din Islam, prin câte un comunicat papal, cardinal, pastoral, iar orice preot sau pastor care ia poziție mai dură, autentică, trebuie cumva defăimat, discreditat, scormonindu-i-se în trecutul vieții, vreo latură antagonică, vreo chestiune în care nevrednicia sa trecută, să acopere afirmația sa prezentă! Căci ateismul nu dă dreptul omului la schimbare și e normal. Dumnezeu e cel ce iartă și îl învață pe om să ierte la rândul său. Fără El nu este iertare! Ateismul nu este făcut să ierte!
 La o zi sau două după atentatele de la Paris, dacă nu greșesc cu privire la dată, la o mare manifestație contra terorismului s-a cântat și celebra Image a lui John Lennon. Acest discipol al anticreștinismului dur, component al trupei Beatles, ucis de un dement ce voia faimă, în 1980, spune clar în versurile sale că ar trebui să ne imaginăm o lume fără religie. Nu doar să ne-o imaginăm, ci și să o creem, dorea să ne spună acest individ. Și astfel se crează o confuzie în mintea francezului obișnuit (și a occidentalului nu foarte școlit, care preferă să faca cursuri de gătit sau de țesut la gherghef la liceu, decât să studieze istoria sau filosofia) și care în mod sigur nu e Pascal, Descartes, Hugo sau Frossard, ci omul obișnuit să își extragă informația de la TV sau din ziare, mass-media care nu iți cere să o analizezi mental, să o cenzurezi prin gândire, ba dimpotrivă, ci doar să o crezi... Amenințarea văzută în cei ce folosesc Kalașnikov-ul, mai des decât furculița, nu se va extinde înspre Islam neaparat, căci ni se spune că Islamul, cu toate dovezile contrare văzute în atâția ani în Paris, New York, Ierusalim sau Bagdad, este o religie a păcii, la fel cum nazismul lui Hitler a fost mereu pașnic, alții erau mereu de vină, pentru ce era rău in Germania, de regula evreii doritori de distrugere națiunii teutonice (urmăriți discursurile acestui nebun - se găsesc pe Net), până nu a mai fost... Cât  cred că se va extinde spre religie, spre toată religia, dar în care creștinismul are prioritate de a fi mereu pus primul la zid. Căci mahomedanismul este mai mult decât o religie, un crez a un miliard de oameni, ci un fenomen mult mai extins social, politic, economic, psihologic, un stil de răzbunare împotriva întregii lumi, pentru propriile păcate, de cele mai multe ori. Plângem și e normal să fie așa, când datorită prostiilor debitate de Profet mor 130 de oameni în Paris, dar când datorită aceluiași Profet se moare anual la Mecca într-un număr de opt ori mai mare în Hajj - pelerinajul islamic "necesar" măcar o dată în viață pentru a accede în Raiul plin de fecioare și iubire trupească, într-o zonă totalmente spirituală, nu facem legătura cum acest om este încă folosit de cel rău pentru a distruge tocmai pe cei ce cred în el ca mare Profet - cu el fie pacea sa si identica binecuvântare.

 Îmi e teamă că lumea nu poate percepe adevărul, poate frânturi și nici acelea, de aceea reacțiile ei nu pot fi înțelese de creștini, căci numai harul Domnului Christos ne poate ține mintea limpede, întreagă, iar fără har, ne atrofiem ținuta morală și spirituală. Noi creștini tindem să vedem lumea așa cum e, nu invers. Pavel spune că lumea este întunecată de dumnezeul acestui veac și nu e o afirmație gratuită. E reală, e dureroasă, e finală, căci drumul e la sfârșit!...

http://altarul.blogspot.ro