Copiii dorm sub coverturi din bucăţi cusute împreună, ceasul bate prea sonor de-a lungul orelor de întuneric, galaxiile spiralate se rotesc în spaţiu, iar eu, stau sub pătura de lână, lângă foc, citind cuvintele unei predici de demult... Au trecut săptămâni şi mintea adună provizii în aşteptarea momentului când Dumnezeu va face stelele să se alinieze. Citesc:

   "A mulţumi pentru toate lucrurile este lucrul cel mai de seamă. Cine l-a aflat a aflat ce înseamnă viaţa... Acela a pătruns întreg misterul vieţii: MULŢUMIREA PENTRU TOATE LUCRURILE."

   Mi se taie respiraţia... Şoptesc în întuneric "Eucharisteo!". Ar putea fi într-adevăr cheia secretă a vieţii din belşug...

   Răsuflu uşurată. S-ar putea să fi găsit Graalul... şi să-l fi pierdut, să fi trecut mai departe. Şi totuşi, chiar aşa e - oare n-a aşezat Dumnezeu paharul în centrul creştinismului? Euharistia - actul simbolic al creştinismului. Euharisteo - mulţumire. Masa si simbolurile de pe ea reprezintă esenţa a ceea ce înseamnă să trăieşti viaţa lui Hristos. Duminică de duminică, în biserica noastră non-denominaţională ni se adresează invitaţia solemnă de a lua pâine şi vin. Oare repetarea permanentă a începutului de săptămână la Masa Domnului nu aşază întreaga noastră viaţă sub semnul mulţumirii?

   Pâinea... cel mai obişnuit dintre alimente. Iar vinul a fost mereu prezent, în toate secolele şi în toate culturile. Isus nu a instituit CINA cu ocazia unui ritual rar, iesit din comun, ci a asociat-o cu gestul simplu de a mânca o bucată de pâine, de a lua din rodul viţei. În 1 Corinteni 11 .26, citim:

   "Ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta..."

 - ori de câte ori... oricând... 

   În fiecare zi. Oricând mâncăm. Eucharisteo - oricând: acum! BUCURIE - oriunde: aici!

   Oare Isus, la masa dinaintea morţii Sale, nu aşază în cadrul lui eucharisteo viaţa noastră zilnică, viaţa în care mâncăm şi bem? Aproape de orizont sclipeşte Carul Mare. Şi totuşi, cum poate eucharisteo să hrănească o viaţă? Descoperirea unei taine e ca descoperirea galaxiilor; întotdeauna rămân noi şi noi galaxii de explorat.

   A doua zi de dimineaţă, în timp ce stau în picioare pe fâşiile de lumină de pe podea şi frământ aluatul moale care mi se lipeşte de degete, cuvântul îmi revine tot mereu în minte. De data asta n-o să-l las să-mi mai scape, o să dezleg misterul! Modelez pâinile şi mă gândesc cum a luat Isus pâinea  şi a mulţumit... şi a urmat minunea crucii pe care a răbdat-o pentru bucuria care-I era pusă înainte.

   Cum a stat Isus la mormântul lui Lazăr, cu lacrimile şiroindu-I pe obraji, şi S-a rugat:

   "Tată, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat..."

   Şi a urmat minunea învierii din morţi! Mulţumirea învie morţii! Cadavrul gol şi ţeapăn se ridică, venele se umplu cu sânge şi alveolele pulmonare cu oxigen, arterele coronare încep din nou freamătul vieţii... Mulţumirea... şi apoi minunea care întrece orice pricepere! Pun pâinile în tăvi şi parcă simt cum ani întregi de frământări îmi cad de pe umeri.

   EUCHARISTEO - mulţumirea - PRECEDĂ ÎNTOTDEAUNA MINUNEA!

   Pâinile cresc. Iar eu amestec în mâncarea de linte pentru prânz, mâncare căreia-i stă bine alături un sos picant, de morcovi, şi de copii cu poftă de mâncare. În timp ce învârt cu lingura în mâncare citesc... simt nevoia să mă aşez ca să las cuvintele să se aşeze şi ele:

   "Singurul păcat al omului e vieţuirea non-euharistică într-o lume non-euharistică."

   Aceasta a fost căderea! Non-eucharisteo, ABSENŢA MULŢUMIRII,  a adus căderea; nerecunoştinţa omului faţă de ceea ce dă Dumnezeu în dărnicia Lui. Iată răul care mă macină: NEMULŢUMIREA! Deci, ca să regăsesc Edenul, belşugul Paradisului, trebuie să mă lepăd de non-eucharisteo, şi sa apuc eucharisteo, VIAŢA DE MULŢUMIRE! Şi oare, din eucharisteo, nu s-ar putea naşte minunea comuniunii cu Dumnezeu? Mă ridic de pe scaun...

   De atunci încep să-l urmăresc de fiecare dată când deschid Biblia, cu creionul roşu în mână; să urmăresc firul desfăşurării lui eucharisteo în Scriptură. Şi uneori el mă conduce la locuri unde mă dau înapoi...

   Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat  o pâine şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o... (subliniez...)

   Isus, în noaptea de dinaintea ciocanului care avea să-I înfigă cuiele printre ligamente şi nervi, primeşte ceea ce dă Dumnezeu ca pe un har, ca pe un motiv de mulţumire? Având înainte perspectiva de a fi părăsit de Dumnezeu Însuşi - mai rău de atât, ce poate fi?-, Isus MULŢUMEŞTE chiar pentru lcrul care avea să-L zdrobească, iar după ce-L va fi zdrobit să Îi aducă belşug de bucurie. Taina cuprinde întotdeauna noi şi noi taine.

   Vreau într-adevăr, să merg pe această cale?