Teologia biblică  Evangheliei după  Ioan

Ardelean Viorel

1. Introducere

2. Evanghelia ca Revelaţie -  Prologul

3.Mărturia lui IoanBotezătorul  - Legătura Fiului cu Tatăl

4. Puterea şi atributele divine ale lui Isus

5. Lucrarea  Fiului

Alegerea de ucenici

Vindecări

Minuni

Învăţături

6. Crucea

7. Învierea

8 . Escatologie

9 . Concluzii

1. Introducere

Spre[1] deosebire de celelalte trei evanghelii  sinoptice, ea este  mai spirituală. Clement din Alexandria o numește cartea adevărată, Origen o așează la începutul Canonului, iar Luther spune că este o Evanghelie fină și superioară. Autorul este Ioan, și face o referință exactă la el, numai la sfârșitul Evangheliei. El este ucenicul preaiubit.  Ioan scrie Evanghelia după Ioan, 1,2,3, Ioan și Apocalipsa. S-a născut în Betsaida. Se pare că erau înstăriți și aveau zilieri (Marcu 1:19-20), și avea acces  și relații cu familia Marelui Preot. În anul 44 Iacov fratele lui este decapitat la Ierusalim. Datorită prigoanei Ioan se duce la Efes. Este apreciat de bisericile din Asia Mică , fapt dedus din cele trei epistole și din scrisorile pe care le trimite celor șapte biserici din Apocalipsa. Din mărturiile celor din antichitate se pare că a atins o vârstă înaintată și după ce se reîntoarce din insula Patmos unde a fost exilat,  moare în Domnul la Efes. Este de notat faptul că părinţi ai Bisericii primare atribuie cea de-a patra Evanghelie apostolului Ioan: Iganație a fost episcop al Antiohiei, 98-117 și Ireneu cam prin190 d.H., discipol al lui Polycarp, care a fost discipol al lui Ioan și Clement din Alexandria  în anul 200 d.H, de asemenea fragmentul muratorian afirmă că autorul este Ioan.  Data[2] scrierii este între anii 90-100, și se presupune că au fost scrise în ultimii 10 ani din viața apostolului. Titlul [3] În originalul grec, cartea poartă titlul: „Kata Ioannen"  adică Evanghelia  „după Ioan". Destinatarul  nu este o persoană ci bisericile din Asia Mică pe care  le cunoștea Ioan. Evanghelia este scrisă de o persoană care trăia Evanghelia Lui Hristos. Ca și Structură[4] este necesar a aminti câteva trăsături. Primele trei evanghelii se numesc sinoptice pentru că au aceași perspectivă cu privire la viaţa, învăţăturile şi Persoana lui Isus Hristos.  Matei și Marcu pun accentul învățătura și minunile lui Isus. Luca dă atenție mai mare pildelor lui Isus. Ioan se ocupă mai mult de umanitatea împletită cu Divinitatea lui Isus dar și de Isus ca apa vie, pâinea vieții și alte elemente de acest gen. Ioan folosește mult şi metaforele. De asemenea există și o simplitate a limbajului, și o succesiune cronologică și logică a evenimentelor, dar el este și profund în același timp : Voi sunteţi în Mine şi Eu sunt în voi” (Ioan14:20). Numele lui  Isus  este folosit predominant, superior, iar Numele lui Hristos este  mult mai puțin folosit. Scopul Evangheliei este oferit de Ioan, (20:30-31), de asemenea corectează concepția greșită cu privire la Ioan Botezătorul, și combate erorile lui Cerintius. Ca și Aprecieri, a avut un impact deosebit. Origen a spus că ea este o desăvârșire a evangheliilor, Jerome o percepe ca pe ceva care aprofundează tainele divine, Culross, afirmă că a stors multe lacrimi sufletelor noastre, iar A.T. Pierson, spune că ea ne duce dincolo de perdea în Sfânta Sfintelor. D. A.  Hayes, vede imaginea cea mai adecvată și glorioasă a lui Hristos între oameni, iar  John Wesley a spus: “Dumnezeu care este veşnic - S-a limitat pe Sine la un răstimp determinat.” Tema  ne arată scopul suprem al  lui Isus, care arată caracterul mesianic în Ioan 20:31  Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui. Conținutul [5]cărții, ne arată că Ioan a pornit de la alte premize. Ea  este gândită ca o completare a celor trei evanghelii. Ioan ajunge într-o perioadă a vieții sale în care divinitatea lui Isus este contestată, și încearcă să-și convingă cititorii că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, singurul care poate aduce mântuire. Ioan 20:31  ”Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui.”.  Evangheliile sinoptice se concentrează asupra faptelor lui Isus, pe când Ioan lămurește doctrinele.  Ca și Cuvinte cheie și Teme caracteristice avem planul mântuirii într-o secvență de miracole realizate  de Domnul Isus Hristos. Autorul a ales anumite întâmplări care ne ajută în a crede să credem că Isus Hristos  este Fiul lui Dumnezeu. Ioan ne prezintă schimbarea apei în vin (Ioan 2),   efectul primirii Cuvântului într-o inimă de piatră (Ioan 25), Vindecarea fiului unui slujbaş (Ioan 4), acceptarea prin credinţă (Ioan 4:50),  Vindecarea ologului (Ioan 5), un răspuns pozitiv la porunca divină,  (Ioan 5:8)   înmulţirea plinilor (Ioan 6), săvârşirea mântuirii (Ioan 6:32-33), umblarea pe mare (Ioan 6), un ajutor dincolo de puterile umane (Ioan 6:21), vindecarea unui orb din naştere (Ioan 9), vedere nouă într-o lume nouă, (Ioan 9:3), învierea lui Lazăr (Ioan 11), nemuritor prin Isus Cristos (Ioan11:25). Persoanele care cunosc limba greacă au fost încurcați de cuvântul locuit, pentru faptul că o traducere exactă  ”a cortuluii”, cuvânt care la noi nu există. (Ioan 1:14)   Ioan atrage atenția asupra dezlegării misterelor ascunse în tiparul Cortului Întâlnirii săvârșite de preot aici pe pământ. Domnul Isus se identifică cu Iehova. Ca Dumnezeu întrupat se prezintă pe Sine prin expresii tipice ca Eu  sînt pîinea vieţii (Ioan 6:35, 48), Eu sînt lumina lumii (Ioan 8:12; 9:5), Eu sînt uşa  (Ioan 10:7, 9), Eu sînt păstorul cel bun (Ioan 10:11, 14), Eu sînt învierea şi viaţa  (Ioan 11:25), Eu sînt calea, adevărul şi viaţa (Ioan 14:6), Eu sînt adevărata viţă (Ioan 15:1-5). O împărțire a Evangheliei ar putea fi și aceasta Ioan  1-12 LUMINA,  Ioan 13-1 DRAGOSTEA,  Ioan 18-21  VIAŢA. Aplicația practică[6] a Evangheliei este folositoare pentru că ea conține multă informație pentru evanghelizare. Din întâlnirea lui Isus cu femeia samariteancă se poate învăța modelul de evanghelizare de la om la om. De asemenea sunt multe cuvinte de mângâiere care sunt folositoare în momentul în care pierdem pe cineva drag. (Ioan 14:1-6) învățăturile sunt folositoare pentru combaterea unuor învățături false în ceea ce privește divinitatea lui Isus Hristos ( Ioan 1:1-3 și 14)

 2. Evanghelia ca Revelaţie - Prologul

Ioan pune un accent[7] deosebit pe Cuvântul Întrupat, pe dumnezeirea lui Isus. Evanghelia debutează cu acest aspect chiar din versetul 1.Ioan 1:1  La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. Departe de a fi un joc de cuvinte, Ioan accentuează legătura strânsă pe care Isus o are cu Dumnezeu. Ioan pune accent pe gloria lui Isus care o are și Dumnezeu. El a fost la început cu Dumnezeu, a participat la facerea universului. Ioan 1:2  El era la început cu Dumnezeu. 3  Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. De  asemenea Isus era viața, toate lucrurile au fost făcute prin El, este o lumină și întunerecul nu a biruit-o. (Ioan : 3-5) Așa că noi privind la Isus am văzut Slava lui Dumnezeu. (Ioan 1:14)  Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.  Cuvântul Întrupat este Fiul lui Dumnezeu, Fiul Omului. Acest lucru Îl face să aibă un statut aparte. El  este divin fiindcă era Dumnezeu și om pentru că s-a Întrupat. El este în primul rând Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii (Ioan 1:29). Învierea lui Isus ( cap 20-21) a fost posibilă datorită acestui fapt. Moartea nu l-a putut ține datorită faptului că era divin și că nu a avut păcat. Astfel prin Isus Hristos a venit Harul lui Dumnezeu și Cuvântul a rămas veșnic viu. De asemenea Ioan ne aruncă în atemporalitate (Ioan1.1). Avem[8] Cuvântul care este o identificare cu trei afirmații ( Ioan1:1), Cuvântul ( Ioan 1:14) și explicare, iarăși trei afirmații și Cuvântul (Ioan 1:18) care este o declarare și trei afirmații. Cuvântul s-a făcut Trup, a devenit Trup, a coborât în spațiu, la Betleem, într-un punct geografic.  A ridicat Cortul între noi. Omul l-a putut cunoaște pe Dumnezeu pentru că Isus Hristos a devenit materie (om).  De asemenea avem trei timpuri : trecut ”la început era Cuvântul”, prezentul ” Cuvântul s-a făcut Trup” și viitorul  ”nimeni nu a văzut vreodată pe Dumnezeu, singurul lui Fiu….l-a făcut cunoscut”  De asemenea avem și aspecte ale dimensiunii ca lungimea lățimea și înălțimea. Alte trei aspecte ale materiei sunt energia mișcare și fenomenele. Energia în sensul că Dumnezeu a vorbit, mișcarea care ne arată că El a venit din Slava cerească pe pământ, iar fenomenul înseamnă minunea Întrupării, față de care alte minuni din Biblie pălesc, El fiind cel mai important , proces, manifestare,  minune care s-a întâmplat în care Dumnezeu a devenit Om. De asemenea avem și liantul care leagă lucrurile între ele care este Duhul Sfânt. El este instrumentul creației, nimic nu a luat ființă fără El. De asemenea  viața  și lumina cu care suntem așa de obișnuiți, sunt foarte importante, dar mai puțin înțelese, dar dacă trecem în plan spiritual ele devin și mai complicate iar El ”era viața și lumina”. De fapt este vorba despre un întuneric spiritual permanent, care nu a reușit să biruiască Lumina care este Hristos. Această lumină a lui Hristos înseamnă viață veșnică. Dar lumea nu l-a recunoscut, ai săi nu l-au primit, „dar celor care l-au primit le-a dat dreptul să se numească copiii lui Dumnezeu”.  (Ioan 1:12)

3 . Mărturia lui  Ioan Botezătorul - Legătura Fiului cu Tatăl

Un aspect important[9] al teologiei lui Ioan este mărturia pe care o are el cu privire la persoana lui Isus. Ioan Botezătorul își cunoaște micimea prin faptul că nu el este Cristosul, nici Mesia,  și nu se consideră nici măcar proroc.  El s-a identificat cu  glasul celui care strigă în pustie ”neteziți calea Domnului” cum a spus și prorocul Isaia cu 700 de ani în urmă. Ioan botezătorul s-a identificat cu acel glas. (Isaia 40:3)  „Un glas strigă: Pregătiţi în pustie calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru! În Ioan 1: 29 Prorocul se întâlnește cu Isus și depune mărturie despre El. Ioan 1:29  A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii! Semnul identificării lui Isus ca Mesia, legătura cu Tatăl, a fost Duhul sfânt care s-a pogorât peste El. Ioan a văzut și a mărturisit prin Duhul. Ioan[10] a fost un om, care a venit, a fost trimis de Dumnezeu și mărturisește despre lumină. Hristos era din veșnicii, este Cuvântul, El este Însuși Dumnezeu, El este Lumină. Contrastul dintre cele două persoane este foarte mare. Ioan recunoaște faptul că ” Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez.” Liderii religioși din vremea aceea sugerau că el este Hristosul pentru că exista speranța mesianică în timpul acela.  Dar dacă nu este Hristosul atunci cine este el ? Gândul ia dus la Ilie, care a fost ridicat la cer. (2 Împăraţi 2:11). Dar Ioan le răspunde în mod categoric că Nu este Ilie. Ei insistă cu întrebările dar Ioan rămâne ferm pe poziție. De remarcat că trimișii erau din partea fariseilor și umblau cu vicleșug. ”de ce botezi ?” Ioan duce răspunsul mai departe ” eu botez cu apă, dar eu nu sunt vrednic să-I desleg cureaua încălţămintelor Lui.``(ver 27), dar în altă parte El  spune  Matei 3:11….. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc, iar focul înseamnă judecată. Ioan identifică și locul, în Betabara sau Betania. Astfel Cuvântul s-a legat de un loc geografic și la calendarul pământesc. ” a doua zi” . Accentul cade pe Mielul lui Dumnezeu care este și Mântuitorul lumii.  Gândul ne duce la Cain și Abel  care au adus jertfe. Cain a greșit dar Abel a adus jertfă un miel și toți meii jertfiți pe altare îl  prefigurau pe Hristos. De asemenea și ” jertfirea lui Isac” prefigurează un Tată care își jertfește Fiul. (Geneza 22:2).  

4. Puterea  şi atributele divine ele lui  Isus

Isus[11] prin faptul că s-a Întrupat ca om și era și divin în același timp, a oferit lumii mântuirea, relevanța puterii și atributelor Sale. El era o lumină în întunerecul moral în care s-a pogorât. Prin această acțiune El dă sens existenței umane. Isus este ”hrana credinciosului”, El este pâinea și apa vieți, iar aceluia care bea din El nu-i va mai fi sete niciodată. De asemenea Hristos se prezintă ca și un bun Păstor. Isus vede poporul Israel ca și o turmă risipită, dar Păstorul își cunoaște oile și ele cunosc glasul lui și îl urmează. Legătura este și mai puternică, El este Vița și din El vor ieși mlădițele, iar fără El credincioșii nu vor putea să facă nimic. Tatăl lor este vierul (Ioan 15). Condiția mântuirii este categorică. Isus este ușa și numai prin El oamenii vor primi mântuirea. Un alt aspect esențial este Nașterea din Nou, (Ioan 3) în care este prezentată discuția dintre Isus și Nicodim. (Ioan 3:5)  „Isus i-a răspuns: Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Nicodim nu înțelege deși era fruntaș al iudeilor, iar Isus face comparație cu vântul. Isus[12] nu S-a referit la un al doilea început, cum a interpretat Nicodim spusele Lui, ci la un început cu totul diferit -  să fii născut din nou (2 Cor.5:17). Nașterea din Nou este un fenomen spiritual pe care îl face Duhul Sfânt în inima credinciosului în momentul convertirii. Este o lucrare a lui Dumnezeu nu a omului. Este necesar să amintim aici atributele lui Isus Hristos.  El[13] este o ”Persoană din Trinitate (Ioan1:1) și este din veșnicie egal cu Dumnezeu Tatăl și Duhul Sfânt în esența lor (Mat. 28:19; Fil. 2:6). El este pe deplin Dumnezeu și pe deplin Om (Mat. 28:19; Fil. 2:6), cu două naturi distincte (Coloseni 2:9; 1 Tim 2:5). Aceste două naturi  nu pot fi desfăcute, dar fără a fi confundate într-o singură persoană (Rom. 1:3-4; Fil. 2:6-8). În mod real a fost ispitit de Satana dar nu a păcătuit. (Evrei 4:15; Iacov 1:13).  Prin întrupare El și-a păstrat personalitatea și natura divină, dar a renunțat la folosirea atributelor divine, (Fil. 2:6-8), a devenit supus voii Tatălui (Ioan 10:18) și în unele cazuri Duhului Sfânt (Mat.4:1). Această dezbrăcare de sine a fost voluntară (Fil. 2:9-10). Întruparea a fost necesară pentru că fiind divin nu putea să moară, iar prin Întrupare a devenit Om. Ambele naturi au fost necesare pentru că în postura de om a putut să moară iar moartea lui a avut un caracter universal și infinit pentru că era divin. Numai așa se putea realiza mântuirea oamenilor. Isus Hristos  a murit ca Jertfă de Ispășire pentru păcatele oamenilor (1 Ioan 1:2). De asemenea moartea lui Hristos a fost în planul veșnic al lui Dumnezeu (Fapte 2:23). Moartea lui  este răscumpărătoare (Matei 20:28), ispăşitoare (1 Ioan 2:22), de împăcare (2 Cor. 5:18) si înlocuitoare (Is. 53:6)”. Isus Hristos a înviat a treia din morți (Luca 24:39. Astfel El a validat sacrificiul pentru păcat. Învierea este un act al Trinității. (Fapte 2:24; Ioan 2:19). De asemenea ea reprezintă cele dintâi roade ale învierii credincioșilor (1 Cor.15:23) și dă valoare predicării Evangheliei, credinței și a mântuirii. (1Cor.15:14-17). Cruce[14] și Învierea sunt stâlpi de bază a creștinismului.  Isus Hristos[15] s-a înălțat la cer (Fapte 1:9-11), și stă la dreapta Tatălui într-o poziție de autoritate și putere în calitate de Mare Preot (Evrei 4:14-16),   de avocat (1 Ioan 2:2), și Mijlocitor Evrei 7:25; 4:15). Ce urmează în Escaton este să revină pentru a-și lua Biserica (1 Tes. 4:16) și a stabili Împărăția Sa (Apoc. 19:11).

5 .Lucrarea Fiului

În mod categoric punctul culminant al lucrări lui Isus Hristos[16]  a fost Crucea. Din momentul când Isus își începe lucrarea cam pe la 30 de ani, el are o perioadă de succes în care și-a revelat autoritatea și puterea divină prin vindecări și minuni. De asemenea a învățat oamenii și ia chemat la o închinare adevărată după voia lui Dumnezeu. Apoi popularitatea lui este în declin,  momentul   cel mai important este Crucea. Capitolul 19 ne vorbește despre acest lucru. Isus[17] a fost judecat  de tribunalul evreilor și a ajuns înaintea lui Pilat,  unde s-a cerut pedeapsa cu moartea. Evreii sub ocupație romană nu aveau acest drept de a condamna un om la moarte. Pedeapsa cu bătaia a fot o eroare judiciară, o încercare  de împăcare sau un abuz. (ver. 4-5), dar s-a împlinit profeția Isaia 52:14  După cum pentru mulţi a fost o pricină de groază-atât de schimonosită Îi era faţa, şi atât de mult se deosebea înfăţişarea Lui de a fiilor oamenilor. El moare pe cruce ca și un tâlhar, dar rămâne speranța omenirii. Limba ebraică era limba religiei, greaca era o limbă a culturii și filozofiei și învățăturii, iar latina era limba legii și a puterii. Inscripția a fost scrisă în trei limbi care cuprind un spectru larg al secțiunilor umanității  (v.20). Nici unul dintre cei patru evengheliști  nu dă detalii despre răstignire și cele trei ore de întuneric. Dumnezeu a lăsat un văl întunecat în privința relației Tată - Fiu în acele momente. Se împlinesc și alte profeții cu privire la momentul răstignirii, ca tragerea le sorț (Ps. 22:18). Iudeii împlinesc profeția încercând să sărbătorească paștele (ieșirea din Egipt), care vorbește despre Isus Hristos. (Zah. 12:10 şi Apoc. 1:7). Mai există și alte versete iar în ziua în care a fost răstignit Isus Hristos s-au împlinit  28  de profeții.

Aalegerea de ucenici.[18] Unul dintre primele lucruri pe care le face Isus este acela de a alege ucenici. El cheamă pe  Andrei,  pe Filip.  Isus  îi cheamă din segmente diferite ale societății.  Petru era pescar, Matei era vameș etc. Dintr-un grup eterogen Isus face în final  o grupare omogenă. Ucenicii cheamă la rândul lor alți ucenici. Filip a găsit pe Natanael,  Andrei pe Simon Petru,  În fața lor Isus face minuni, vindecări, le vorbește în pilde și le dă învățături, pentru ca ei să creadă în El și să poată duce Vestea Bună mai departe. Puterea și atributele lui Isus s-au manifestat pe tot parcursul lucrării și vieții Sale. Natanael[19] se credea autoștiutor dar Filip a spus doar atât : ”vino și vezi” care este cel mai important lucru pe care îl poate face un credincios. Dintre cei aleși, doi ucenici s-au îndoit, la început a fost Natanel și la sfârșit îl găsim pe Toma. Unul era sceptic iar altul necredincios. Dar amândoi ajung să mărturisească că Isus  este fiul lui Dumnezeu, Împăratul lui Israel. 

Vindecări[20].  Puterea și atributele divine al lui Isus s-au manifestat și în procesul de vindecare a oamenilor, în diferite boli ale trupului dar a rămas prioritară vindecarea sufletului persoanei respective. Vindecarea orbului din naștere (Ioan 9) ia întărâtat pe fruntașii sinagogii, pe farisei. Isus îl vindecă pe slăbănogul de 38 de ani, care practic nu mai avea nici-o speranță. Vindecarea fiului unui slujbaș a fost o vindecare de la distanță. (Ioan 4) Un impact deosebit l-a avut învierea lui Lazăr, prin care mulți au crezut în El, dar alții au mers și au spus iudeilor ce a făcut Isus. Sindreul hotărește să îl omoare. (Ioan 11) Ura din partea lumii se conturează și mai mult.  Reluăm[21] puțin ideea privind cele trei vindecări. Un slujbaș împărătesc avea un fiu  care era bolnav. El și-a  pus credința pentru vindecarea fiului său. Se pare că dorea să vadă și o minune dar Isus face un lucru neașteptat ” Du-te, i-a zis Isus, ,,fiul tău trăieşte.`` Şi omul acela a crezut cuvintele pe cari i le spusese Isus, şi a pornit la drum” el primește confirmarea  spuselor lui Isus și ”a crezut el și toată casa lui” Ioan folosește cuvântul semn. După vindecarea orbului din naștere Isus face afirmația “Eu sunt Lumina lumii” (8:12) și astăzi ca și atunci se crede că o boală sau un defect este un rezultat direct al păcatului, ( în gândirea din Vechiul Testament) în parte este adevărat, dar Isus spune că nu este așa ci ” ci s-a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu” (Ioan 9:3).  Isus mai face un lucru în sensul că se atinge de ochii lui, iar orbul trebuia să asculte de Hristos pentru vindecare lucru pe care îl și face. Pe de altă parte iudeii aveau nevoie de o mărturie. Accentul cade pe Persoana lui Isus. Cum era de așteptat reacția oamenilor era diferită. Ziua de Sabat în care s-a făcut vindecarea a fost o pricină de poticnire pentru farisei. Pornind de la  un postulat greșit și concluzia este greșită (Isus nu este de la Dumnezeu). Iudeii insistă și fac presiuni asupra familiei orbului fără rezultat,  dar orbul spune un lucru esențial ”eu una ştiu: că eram orb, şi acum văd.” (Ioan 9:25). Mergem la al treilea caz, învierea lui Lazăr. El era frate bun cu Maria și Marta. Ele știau că Isus îl iubește pe Lazăr și doreau  ca să facă ceva să-l vindece. Dar Isus întârzie  două zile în locul care se afla pentru că avea un motiv întemeiat. “Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu.” Când Isus  ajunge în Betania Lazăr era în mormânt  de patru zile. Moartea este o realitate a trupului. și este un lucru străin de natura omului. Cuvântul grecesc pentru înviere este “anastasis”, care înseamnă “ridicare în picioare”. Când vorbim despre suflet acesta trece dintr-o stare în alta. Din discuția dintre Marta și Isus ea recunoaște că el este Hristosul Fiul lui Dumnezeu. v.26  ”Şi oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată. …..” Aici iese în evidență divinitatea dar și umanitatea lui Isus : v.35 ”Isus plîngea”. Dar El a plâns pentru Lazăr dar și pentru aceea care erau vii. Și apoi a făcut minunea v.43…..”Lazăre, vino afară! ” și Lazăr a ieșit afară (44). Învierea lui Lazăr nu putea fi contestată. Dacă extindem puțin lucrurile Moartea și Învierea lui Isus Hristos sunt stâlpi de bază ai creștinismului. (1 Cor.15:1-4). Soborul, saducheii iau atitudine la învierea lui Lazăr, pentru că ei nu credeau în înviere, dar erau numai justificări fără o bază în Scriptură. (v.53)  ”Din ziua aceea, au hotărît să-L omoare”. Era începutul sfârșitului, dar și un nou început.

Minuni. [22] Isus  face o serie de minuni și începe cu Nunta din Cana Galilei unde preface apa în vin. (Ioan 2) El înmulțește pâinile și satură o mulțime de 5000 de oameni. ( Ioan 6).  În urma întâlnirii cu femeia samariteană la fântână se face o trezire religioasă în Samaria. (Ioan 4) Isus face vindecarea slăbănogului slăbănogului la scăldătoarea Betezda (Ioan 5). Prima înmulțire a pâinilor o găsim în (Ioan 6: 5:15). Ioan îl prezintă pe Isus mergând pe mare (Ioan 6). Isus participase la creație, aceasta îl recunoaște pe Isus  ca și Creator și i se supune. În capitolul 8 Isus face afirmația că este înainte de Avram. El își proclamă atemporalitatea. În capitolul 9 Isus vindecă printr-o minune un orb din naștere.  În Ioan 11 avem învierea lui Lazăr, iar în Ioan 21, ni se prezintă a doua pescuire minunată.  Deși Isus a făcut vindecări și minuni într-un mod evident, evanghelistul Ioan ne spune că nu toți au crezut în El, nici măcar frații Lui. Totuși Isus a avut oameni care l-au iubit cum au fost ucenicii, Mari și Marta, Lazăr și alți la care Isus a vindecat trupul și sufletul. Dacă reluăm[23] puțin firul evenimentelor la nunta din Cana Isus își arată Slava Sa. Matematica lui Dumnezeu diferă de matematica oamenilor. Au fost 5 pâini și 2 pești, care au săturat 5 000 de oameni prin binecuvântarea lui Isus. Dar El face și afirmația că este ” pâinea vie” (Ioan 6:51). Întâmplarea le-a amintit evreilor de mana pe care au mâncat-o părinții lor în pustie, care le-a dat doar viață fizică dar erau morți spirituali.  Atunci când Isus se întâlnește cu femeia samariteană la fântână, El Fiu de Dumnezeu, ea o femeie de moravuri ușoare, observăm că Isus nu ține cont de poziția ei decăzută și stă de vorbă cu ea. Isus apelează la sentimente și la curiozitatea ei. Samaritenii erau așa de disprețuiți de evrei încât ei nici măcar nu treceau prin ținutul lor și îl ocoleau. Samaritenii [24] au rezultat din amestecarea iudeilor rămași cu popoarele deportate de asirireni, care cuceriseră Regatul de Nord, (722 B.C.) și care au amestecat credința iudeilor cu zeitățile lor, aveau o credință falsă generată de învățătură greșită dar așteptau și ei pe Mesia ca eliberator. Închinarea falsă a fost inițiată de împăratul Ieroboam când s-a rupt împărăția lui Solomon în 951 B.C. Ea recunoaște în Isus pe Mesia, și în urma celor spuse de ea în cetate se produce o trezire spirituală. Este o minune care nu izbește privirile. Isus face afirmația că El este apa vie ( Ioan 4:14) Tot[25] în acest capitol la minunea vindecării fiului unui slujbaș împărătesc este scoasă în evidență credința tatălui și puterea lui Isus. La minunea vindecării ologului de 38 de ani, după ani de așteptare și dezamăgiri, el se întâlnește cu Isus. Era o zi de sabat. Isus spune  “Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă!”. Ruptura cu conducători religioși  ajunge la final. Ei au înțeles că Isus se face egal cu Dumnezeu și au decis să îl omoare. Isus mai spune un lucru important celui vindecat.  ”să nu mai păcătuiești” (Ioan 5:14).  În Ioan 6  se prezintă prima înmulțire a pâinilor, o matematică complet diferită de a noastră. Isus binecuvântează și înmulțește. Aici se poate face o observație în sensul că  lucrarea lui Dumnezeu (v. 29) nu constă numai în ceea ce a poruncit Dumnezeu, ci și în ceea ce a lucrat El. Mulțimea recunoaște în Isus prorocul mult așteptat. Isus face afirmația că ”El este pâinea vieții” (Ioan 6:35). Tot în Ioan 6 Isus umblă pe mare și trece peste orice lege naturală pentru că la Creație El era acolo. Episodul cu femeia prinsă în preacurvie, (Ioan 8), demonstrează de fapt că iudeii nu voiau neapărat să arunce cu pietre în femeie ci în Isus. Interesant este și faptul că bărbatul în cauză lipsea. (Lev. 20:10)?  Cerința care trebuia îndeplinită pentru a judeca pe altul este lipsa celor care judecă de a nu avea păcat. Dar Isus nu a venit să judece ci să mântuiască (Ioan 3:17). Atitudinea lui Isus arată scopul mântuitor al Lucrării Sale, pentru că și ea are posibilitatea de a primi iertarea.  Isus de fapt pune Crucea lui între  femeie și păcatul ei. Întrebarea care o pune Isus este profundă : ”cine nu are păcat…..”. La minunea vindecări orbului din naștere (Ioan 9) apar diferite probleme datorită convingerilor curente la acea dată evreilor din învățătura Vechiului Testament, cu privire la reâncarnare, ereditate, (Exod 20:5), la păcatul lui Adam, un copil putea să păcătuiască înainte de naștere (vezi Iacov şi Esau). O problemă este faptul că Isus nu ține Sabatul, care este mai important în postura de ritual religios ca și omul. Starea orbului  se aseamănă cu starea oamenilor de astăzi pentru că sunt în afara Templului (nu în prezența lui Dumnezeu), orbi și incapabil să vadă mântuirea prin Hristos, născuți în păcat, în imposibilitatea de a fi ajutați de alți oameni, și în postura de cerșetori pentru că mântuirea este un dar. Orbul [26] știa că este orb, a crezut și a primit mântuirea, dar fariseii nu admit acest lucru, dar lumina a scos în evidență orbirea lor. De asemenea fariseii trag concluzia falsă că Isus nu este de la Dumnezeu. Isus face o afirmație importantă. (Ioan 9:5) ” ……. Sunt Lumina lumii.”  Dacă mergem mai departe la Învierea lui Lazăr (Ioan 11), primim răspunsul la o întrebare importantă pe care iudeii au pus-o lui Isus : ”Cine ești Tu ? ” Răspunsul este ”Isus i-a zis: „Eu Sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi”. (Ioan11:25)  Știința nu poate face nimic în fața morții. Singura soluție pentru vrășmașii lui Isus rămâne crima (v. 53). Minunea învierii lui Lazăr a fost un semn care a arătat spre Isus a faptului că El este învierea și viața (pârga celor adormiți  (1Corinteni 15:20).  Ultima minune relatată de Ioan este pescuirea minunată la marea Tiberiadei (Ioan 21) și era  după momentul Învierii lui Isus Hristos. Ucenicii îl recunosc pe Domnul doar după ce prind pește. După cină ucenicii stau împreună cu Domnul  iar convorbirea cu Petru este edificatoare.  Petru recunoaște eșecul lui, baza dragostei lui a fost așa de slabă că el se rușinează de ea iar Isus îi dă o sarcină grea : “Paşte oile Mele!”.

Învăţături[27]. Isus dă o serie de învățături ucenicilor și mulțimilor care îl înconjurau. El face afirmații despre el însuși, care au stârnit reacții negative și violente în rândul cărturarilor și a fariseilor. Printre alte lucruri Isus învață și despre închinare. Ea nu se face nici la Ierusalim, nici sus pe munte (Dan și Betel), ci în  duh și adevăr. (Ioan 4:24)  Isus nu se adresează numai ucenicilor, ci și iudeilor și neamurilor care îl ascultau. Isus avertizează ucenicii asupra faptului că reacția lumii față de El și față de aceea care îl vor urma va fi una de ură și violență. (Ioan 15:20) Ei vor fi prigoniți, dar li se va trimite un  Mângăietor, pe Duhul Adevărului, care îi va ajuta și îi va călăuzi. (Ioan 16:13) Păzirea poruncilor este strâns legată de sentimentul de dragoste pe care îl are cineva față de Isus. Porunca include dragostea frățească și Isus îi numește pe ucenici prietenii lui. Isus mustră pe aceea care îi aduc pe femeia prinsă în preacurvie (Ioan 8). El vorbește despre adevărata slobozenie, care se găsește în Dumnezeu.  Acei oameni care au ca Tată pe Dumnezeu, sunt liberi și nu mai sunt robi ai păcatului. Isus a fost puternic în fapte și cuvinte  prin exemplu personal.  Ioan îl prezintă pe Isus ca o pildă de smerenie prin faptul că s-a încins cu un ștergar și spală picioarele ucenicilor. În contrast să ne aducem aminte că El era Fiul lui Dumnezeu care s-a întrupat. Dacă [28] reluăm puțin firul ideilor, Isus devine un personaj controversat, și aversiunea față de El se răspândește tot mai mult. De fapt a început perioada de declin în Lucrarea și viața Sa. La  sărbătoarea corturilor evreii trăiau o săptămână în corturi, care era un simbol și o aducere aminte a faptului că au rătăcit în pustie pe vremea lui Moise.  Apa din templu reamintea faptul că Dumnezeu le-a dat apă în pustie din stâncă (Exod 17).  Isus folosește aceste simboluri, prin care arată că a bea și a crede este același lucru (Ioan7:38). În discuția pe care Isus o poartă cu Nicodim, un fruntaș al iudeilor, el nu înțelege aspectul spiritual al Nașterii din Nou (sau de sus), iar acest lucru este o necesitate.  Dar înainte Hristos trebuia să fie înalțat pe Cruce, iar lucrurile pot fi împinse mai departe pentru a înțelege  aspectul omului nou : 2 Corinteni 5:17  Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (Sau: zidire.) nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi. În episodul din Ioan 13, în care Isus spală picioarele ucenicilor dincolo de pilda de smerenie, se găsește o semnificație mai adâncă. Înțelesul spiritual este acela că Isus  curăță păcatele omenirii întregi pentru a se putea realiza părtășia cu El. fără această spălare de păcate nimeni nu  poarte să aparțină lui Isus Hristos.  Acest episod s-a petrecut în ultima noapte petrecută cu ucenicii înainte de Cruce. Dorința de  a fi mai mare îi chinuia pe ucenici, aspect relatat în celelalte evanghelii. Acum este necesară o  privire la vindecări, minuni și învățături în sensul că ele se împletesc și se suprapun în mod armonios în Lucrarea lui Isus Hristos.

 6. Crucea

Așa[29] cum s-a amintit mai dinainte lucrarea de căpetenie a lui Isus a fost Crucea. În Ioan  3: 14-15 Isus face referire la  Moise și șarpele de aramă care a fost înălțat în pustie,  ”tot așa și, trebuie să fie înălţat şi Fiul omului, 15  pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”. Această lucrare pornește din inima lui Dumnezeu, care atât de mult a iubit lumea că și-a dat Fiul ca să moară pentru ea (Ioan 3:16). Vine un moment în viața ucenicilor când aceștia îl recunosc în persoana lui Isus pe Mesia. (Ioan 6). Datorită faptului că Isus era urât de iudei, farisei, cărturari, El a călătorit în Galileia, Pereia și în final la Ierusalim. Lucrarea lui Isus  a cunoscut un grad de popularitate, apoi intră în declin, datorită conducătorilor religioși ai vremii, și culminează cu Moartea pe Cruce.   Au fost mai multe încercări de prindere a lui Isus dar nereușite pentru că nu-i sosise încă ceasul. Dar vremea se scurta, iar Isus începe să vorbească tot mai mult despre Moartea și Învierea Sa. În timpul evenimentelor ce vor urma grupul ucenicilor se va risipi, iar Petru se va lepăda de El. Un moment important din viața lui Isus pe care evanghelistul Ioan îl  sesiziază este  atunci când cere Tatălui să fie proslăvit și se  roagă pentru ucenici să nu fie luați din lume ci păziți de Cel Rău, prin puterea Cuvântului lui Dumnezeu. (Ioan 17:15) Dacă[30] ne uităm în Ioan capitolul 19 vedem cum s-au desfășurat evenimentele. Isus își duce Crucea la locul zis ”al căpățânii”, chemat în limba ebraică Golgota și este răstignit între doi tâlhari. Astfel  se împlinește prorocia din Psalmul 94:20-21. Ioan ne dă doar câteva detalii despre răstignire, dar a menționat locul. Prin  specificarea  locului în care a fost răstignit, Ioan ne indică o profeție din Vechiul Testament ”afară din tabără” (Evrei 13:12). Inscripția pe care o face pilat este de mare importanță ” Isus din Nazaret, Împăratul Iudeilor`` (INRI). Inscripția a fost scrisă în trei limbi, evreiește, în latină și în greacă. Ebraica era limba poporului evreu, iar latina și greaca erau limbi de circulație universală și în modul acesta lumea a aflat Vestea ce Bună. Iudeii au cârtit cu privire la inscripție, dar Pilat nu o schimbă. Prin faptul că soldații au tras la sorți pentru cămașa lui Hristos, în mod neintenționat au împlinit o profeție din Psalmul 22:18. Nu știm ce s-a întâmplat în acele ore de întuneric, dar acceptăm prin credință faptul că avem iertare prin Moartea lui Isus pe Cruce. Isus Hristos încredințează pe mama lui ucenicului preaiubit. El se adresează folosind cuvântul [31]  ”femeie”, ca și la Nunta din Cana Galileii, fapt care indică o schimbare în relația dintre Fiu și mamă. Pe Maria o regăsim în Fapte 1:14, unde se roagă alături de ceilalți ucenici. Vasul cu oțet și expresia ”s-a isprăvit” indică faptul că Scriptura a fost îndeplinită. Există în Vechiul Testament capitole care se referă în mod special la răstignire. (Psalmul 22, Geneza 22, Isaia 53, Levitic 16) Răscumpărarea fusese încheiată (Ioan17:4). Moartea lui Isus a fost dovedită prin faptul că la străpungerea coastei cu o suliță a ieșit sânge și apă (v.34 ). În Psalmul 34 :20, se face referire la faptul cu nici un os nu va fi sfărâmat.  Profeția lui Zaharia 12:10, nu s-a împlinit încă. Moartea[32] lui Isus este importantă pentru că  a fost reală si a completat lucrarea de ispășire (Ioan 19:30), de asemenea  este de o valoare inestimabilă (1 Ioan 2:2). ea a fost ispășitoare (1 Ioan 2:22). Răscumpărarea este universală in valoarea si suficiența ei (1 Ioan 2:2; adică moartea Domnului Isus a produs o aşa de mare mântuire încât acesta acoperă întregul univers. Nu există păcat pe care aceasta Jertfa sa nu-l poată acoperi. Nu doar pământul, ci chiar daca ar fi fost mii de lumi păcătoase, Jertfa Unui Dumnezeu etern ar fi fost suficientă. Deșii ieșim puțin din Evanghelia lui Ioan, Pavel sumarizează și dă o definiție Evangheliei. “V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi” (1Cor.15:3-4). Acestea sunt datele centrale ale Evangheliei lui Isus Hristos.  La aproape 2 000 de ani de atunci aceasta continuă să fie singura nădejde a omenirii.

 7. Învierea

Gloria lui Isus[33] ne este arătată prin faptul că a înviat din morți. Învierea a fost o surpriză chiar și pentru ucenici, care teoretic știau acest lucru. Petru și Ioan au văzut mormântul gol și au crezut. (Iaon 20:8) Isus se arată  Mariei, ucenicilor și lui Toma. Evanghelistul Ioan ne relatează arătarea la marea Tiberiadei, la Cuvântul Lui ucenicii aruncă mreaja în partea dreaptă și prind o mulțime de pești. (Ioan 21:6) Isus îi numește pe ucenici copii.  Maria[34] când vede mormântul gol se gândește la furt, dar și coducătorii religioși se gândesc la același lucru și chiar plătesc pe soldații romani pentru a susține această variantă. Petru și Ioan fug la mormânt, dar nu se așteptau să găsească pe cineva în viață, ei voiau să caute trupul Domnului Isus Hristos. Ei au văzut mormântul gol (doar fâșiile de pânză, ”ele erau ca o carcasă”), și au crezut.  Aceasta este învierea! Mai erau detalii importante ca ștergarul, care a fost făcut sul. Verbul [35] folosit în limba greacă pentru  a vedea,  însemnă a percepe, a înțelege. Sensul  este că au văzut și au cunoscut faptul că Isus Hristos a înviat dar în mod paradoxal ” tot nu pricepeau”. Maria experimentează o complexitate de stări sufletești. Ea iubește pe Domnul Isus, îl caută, dar dragostea trebuie să fie dublată de credință, și ea nu credea că Isus a înviat. Ea vorbește cu Isus dar nu îl recunoaște. Maria era concentrată asupra suferinței ei. Nici întâlnirea cu îngerii nu au ajutat-o în necredința ei. Doar când Isus o strigă pe nume ea îl recunoaște. El spune Mariei să nu îl țină în greacă ”haptomai -“, nu te agăţa, nu te ţine de mine”.    El o trimite să spună ucenicilor că se suie la Tatăl și ea a făcut așa.  În versetul 19 Isus se arată ucenicilor, încuiați și ascunși de frica iudeilor și folosește expresia ”Pace vouă.” Isus a apărut în Trupul Glorificat, care nu se supune legilor fizici și ei l-au cunoscut pe Domnul. El le-a arătat mâinile și coasta Sa. Isus folosește expresia ”Cum M'a trimes pe Mine Tatăl, aşa vă trimet şi Eu pe voi.” Apoi le Duhul Sfânt, și au fost înzestrați cu putere de sus. În versetul 23 care este greșit interpretat,  (succesiunea apostolică),  El nu  le încredințează ceva care stă nu numai în puterea lor, pentru că Lui ia fost încredințată iertarea păcatelor, ci mai degrabă le încredințeză vestirea Evangheliei și a iertării păcatelor în Numele Lui. Dacă ne uităm în Noul Testament nu întâlnim nici un moment în care ucenicii sau Pavel iartă păcatele. Toma nu Era cu ei. După opt zile se reîntâlnesc iarăși, și din nou Isus se arată ucenicilor. Isus îl îndeamnă să vadă rănile Sale, și ”nu fi necredincios, ci credincios”, iar Toma face o mărturisire de credință : ,,Domnul meu şi Dumnezeul meu!``. Problema în esența ei este inima omului. Dumnezeu va ilumina întotdeauna inima unui om sincer. Isus Hrisos face o completare ”Ferice de ceice n'au văzut, şi au crezut.”. Versetul 31 este Cheia evangheliei. ”Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentruca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui.” Acesta este scopul pentru care Ioan scrie Evanghelia. Cap 21 din Evanghelie este ca și un  epilog. Isus Hristos se arată la marea Tiberiadei. Ucenicii erau un grup eterogen,  în care fiecare ne găsim corespondență. Petru împreună cu o parte din ucenici se duc la pescuit, dar toată noaptea nu prind nimic. La țărm îl văd pe Isus dar nu l-au recunoscut. Isus li se adresează cu apelativul ” ,,Copii….. aveţi ceva de mîncare?`` De asemenea îi îndeamnă să arunce mreaja în partea dreaptă. Ei ascultă și prind o mulțime de pești și abia în momentul acela îl recunoc pe Isus Hristos. Petru s-a încins cu haina și s-a aruncat în mare dar ceilalți ucenici așteaptă să ajungă la țărm. Acolo găsesc totul pregătit pentru a mânca. Acesta este ultima minune relatată a lui Isus după Înviere. O observație interesantă este faptul că Isus folosește același material cu care operează oamenii pentru a face minuni ca, cănile goale, pâinea, peștii. Chiar și în eșecuri credicioșii sunt ținuți de puterea lui Dumnezeu. Urmează dialogul dintre Petru și Isus Hristos. Întrebarea cheie pusă lui Petru care se lepădase este ”mă iubești?”, care se repetă de trei ori iar în urma răspunsului dat de Petru îl însărcinează în mod gradat cu ceva. Aici dragostea este  cuvântul suprem. După aceste cuvinte îi arată lui Petru  ce fel e moarte  îl așteaptă ” Adevărat, adevărat îţi spun că, atunci când erai tânăr,…..”. Isus Hristos trebuie să fie Domnul minții noastre, a inimii și a voinței. Ioan nu exagerează când vorbește despre Lucrarea lui Isus în lume în versetul 25, fiindcă este o lucrare măreață care înseamnă Crucea și Învierea din morți, și este Mântuitorul întregii lumi. Această ultima parte înseamnă Glorificarea lui Isus.

8 . Escatologie

După căderea[36] în păcat omului i s-au întâmplat trei lucruri: Omul a murit față de Dumnezeu, Nu a mai avut părtășie cu Dumnezeu, Nu l-a mai cunoscut pe Dumnezeu. Isus Cristos reface aceste trei lucruri prin  reconciliere, iluminare și regenerare. Acesta este adevărul unei noi epoci. Duhul Sfânt  în Vechiul Testament  a fost cu unii oameni în mod sporadic, dar astăzi El este în cei care sunt credincioși. În Evanghelia după Ioan[37] prezentul este împletit cu viitorul. Dacă citim Ioan 1:1-3, evanghelistul ne aruncă în atemporalitate. Isus  Hristos revine iarăși prin prezența Duhului Sfânt. Pe de altă parte cine este în prezența Fiului este părtaș la viață veșnică. Evanghelia lui Ioan vorbește despre venirea viitoare a Fiului ( 14:3 și 21:23), cât și despre judecata viitoare a omenirii. (Ioan 5: 25-29) În  aspectul escatologic Isus privește la Biserică după glorificarea Sa. El promite ca va venii la Biserică în Persoana Duhului Sfânt. El vine[38] la indivizi ( Ioan 7: 37-39 ), și la Biserică ( Ioan 15:26…..16: 7-11), iar funcția Sa este să ia locul Domnului Isus Hristos” alt mângâietor” Sfătuitor”. și să Îl glorifice. De asemenea Evanghelia lui Ioan proclamă și Parousia cât și Judecata din Escaton, care vine asupra tuturor oamenilor (Ioan 5). Isus Hristos[39] face afirmația  faptului că judecata va fi dată Fiului. Isus Hristos a venit prima oară ca și Mântuitor, și va reveni a doua oară ca și  Judecător. În ambele ipostaze El  se identifică cu Tatăl ” Cine nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte pe Tatăl, care L-a trimes.” De asemenea El face afirmația  a faptului că cei care sunt credincioși ” au viaţa vecinică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă”, și folosește timpul prezent. De fapt El a făcut trei afirmații cu privire la El : Isus este Dumnezeu (v. 19); El învie morţii (v. 21); El va judeca toţi oamenii (v. 22).  În versetele următoare El va ruga pe Tatăl să trimită un Mângăietor ” paraclet”,care să rămână cu ei în veac.  El se numește și Duhul Adevărului, pe care lumea îl respinge, dar credincioșii îl cunosc, rămâne cu ei dar și mai mult locuiește în credincioși. Este folosit cuvântul ”allos”, care înseamnă de același fel, adică ca și Domnul Isus, de aceași natură cu El.  Duhul Sfânt poate fi perceput doar cu ochii spirituali. El învață pe credincioși adevărurile din Biblie, El a fost în lume, dar Isus spune că acum ” El este în voi”. O afirmație profundă este și “Voi în Mine şi Eu în voi”, care înseamnă mântuire și sfințire în viața creștină aici pe pământ. Dumnezeu îi vede pe oameni în două feluri : în Hristos sau în afara Lui.  Pavel spune “Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc... dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine” (Gal. 2:20).

 9. Concluzii

Pentru că am intrat la început în suficiente detalii cu privire la Evanghelia lui Ioan ne rezumăm a spune că din cele patru evanghelii, în  Evanghelia lui Ioan se simte cel mai bine aspectul dragostei şi a iubirii lai Dumnezeu faţă de oameni dar şi al lui Ioan faţă de semeni, credincioşii şi bisericile cărora li se adresează. Ea a fost  şi este apreciată de numeroşi comentatori sau cititori ai Bibliei. Ca şi aplicaţie practică, Evanghelia lui Ioan conţine numeroase învăţături cu privire la  Evanghelizare de la om la om,  atitudinea pe care trebuie să o avem când pierdem pe cineva din familie, dar şi aspecte de doctrină, care ne ajută să combatem învăţăturile false care atacă divinitatea lui Hristos. Evanghelia este o Revelaţie şi încă de la primele versete Ioan ne aruncă în atemporalitate. Astfel Isus este prezentat în ipostaze, care se adună şi se resping în acelaşi timp şi se formează o imagine complexă despre Isus Hristos, care era de la Început, iar Cuvântul era cu Dumnezeu, dar şi mai mult Cuvântul era Dumnezeu. Aspectul unirii lui Isus cu Tatăl,  nu poate fi neglijat.  De fapt problema  se clarifică problema în (Ioan 1:14)  „Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl”. Cuvântul care s-a făcut Trup este Isus Fiul lui Dumnezeu,  Mielul care ridică păcatul lumii, care a îmbrăcat formă umană ca să poată muri, dar a rămas divin pentru ca moartea lui să fie universală. Învierea lui Isus a  fost posibilă prin faptul că a fost Om şi Divin în acelaşi timp şi nu a avut păcat. În mod paradoxal El care a fost La creaţie, „infinitul care s-a îngrădit la un timp determinat”, a coborât printre noi, o omenire căzută în păcat, iar omul păcătos, creaţia Sa,  l-a Răstignit ca să moară, pentru ca tot noi oamenii să avem în El iertarea păcatelor şi viaţă veşnică. Isus a fost o lumină şi viaţa în întunericul acestei lumi  şi aşa trebuie să fie şi credincioşii. Noi ştim faptul că Ioan Botezătorul şi Isus Hristos au predicat acelaşi mesaj al pocăinţei. Ioan s-a identificat în mod corect şi şi-a văzut micimia faţă de Isus iar contrastul dintre cele două persoane este nespus de mare.  Liderii religioşi din timpul acela vor să-l identifice pe Ioan cu Ilie, conform tradiţiei şi învăţăturilor rabinice, dar Ioan îi contrazice. Exista o speranţă mesianică în timpul acela dar deformată de tradiţie despre venirea lui Mesia, care era perceput ca şi un eliberator terestru de majoritatea evreilor. Ioan aduce în discuţie şi botezul cu foc care însemnă judecata lui Dumnezeu El recunoaşte în Persoana lui Isus „ Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii”.  Ioan a predicat prima dată, Mesajul Evangheliei şi deşi a avut dovezi clare că sus este Fiul lui Dumnezeu, a avut momente de îndoială şi incertitudine  că sus este Mesia  iar Isus îi răspunde cu Scriptura şi confirmă acest lucru, de asemenea îi întăreşte credinţa în timp ce  Ioan era în temniţă,  ca mai târziu să fie executat. Ioan în Evanghelia Sa ne prezintă  aspecte importante ale divinităţii lui sus ca apa vieţii, pâinea, calitate de păstor, uşa, lumina, învierea şi viaţa, adevărata viţă. De asemenea se aduce în discuţie un element esenţial din viaţa omului care este Naştere din Nou (sau de sus), fără de care omul nu poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu. La fel s-a amintit cele două naturi a lui Hristos,  Om şi Dumnezeu în acelaşi timp care au fost necesare pentru ca mântuirea să fie realizată. Elementul principal este Crucea şi Învierea, care l-a validat a fi fără păcat şi care sunt stâlpii de bază ai creştinismului. De asemenea din postura de Miel, după Înviere Hristos este Mare Preot, şi mijlocitor, care stă la dreapta Tatălui.  El va revenii în Escaton în postura de Leu  ca Judecător. Atunci când ne referim la lucrarea Fiului, punctul culminant a fost Crucea. Hristos a început lucrarea la 30 de ani, în care a dat învăţături, a făcut semne şi minuni şi a demonstrat că este Fiul lui Dumnezeu. Liderii evreilor din timpul acela s-au opus lui Isus Hristos, până la extremă în care au cerut pedeapsa cu moartea. Fiind sub ocupaţie romană, nu aveau dreptul de condamnare la moarte şi cazul a ajuns înaintea lui Pilat. El încearcă să scape de răspundere, dar nu poate şi în mod paradoxal mulţimea este acea care dă verdictul, dar în acelaşi timp nu Isus este judecat ci poporul evreu şi Pilat. De fapt evreii au împlinit profeţiile din Vechiul Testament cu privire  la Isus Hristos, Mesia. Când Isus începe lucrarea îşi alege ucenici ca discipoli care să ducă învăţătura mai departe, lucru pe care şi îl fac. Tradiţia spune că doar doi sau trei ucenici mor de moarte bună, iar ceilalţi sunt martirizaţi. Dintr-un grup eterogen al ucenicilor în final rezultă o unitate a cestora, care recunosc în Isus pe Hristosul, Mesia. Dar mai face un lucru extrem de important amintit de apostolul Pavel Galateni 3:28  Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi Sunteţi una în Hristos Isus. Astfel toate barierele cad ca și creștin, având pe Isus Mântuitor și Domn. Isus face de-a lungul lucrării Sale o serie de vindecări din compasiune faţă de oameni şi pentru a demonstra că este Fiul lui Dumnezeu. Dar în afara trupului omenesc Isus vindecă cei mai important, sufletul omului. După vindecare,  Isus leagă acest proces de calităţile Sale divine, iar după vindecarea orbului face afirmaţia că  „Isus lumina lumii”, sau la învierea lui Lazăr, El spune că este  „calea, adevărul şi viaţa”. La fel Isus face minuni cu acelaşi scop ca şi vindecări. Procedează la fel şi în cazul minunilor, şi leagă puterea semnele şi minunile de calitatea divină de Fiu de Dumnezeu. După întâlnirea cu femeia din Samaria, acolo se face o trezire religioasă, iar după îmulţirea pâinilor Isus spune că „El este pâinea vieţii”. Umblarea pe mare contrazice toate legile naturii, pentru că la Creaţie Isus a fost acolo. O problemă ridicată în mod artificial de farisei este femeia prinsă în curvie, care trebuia să fie omorâtă cu pietre dar bărbatul lipsea, iar Isus îşi prezintă calitatea de a ierta şi de a mântuii. De asemenea în faţa morţii noi nu putem face nimic, dar Isus îl învie pe Lazăr. Acesta este şi un semn pentru că Isus a murit şi a fost înviat şi este „pârga celor adormiţi, şi vom învia şi noi.  Problema în care în mod voit se împiedecau liderii din timpul acela este faptul că Isus făcea semne şi minuni în ziua de sabat. Ultima minune relatată de Ioan este pescuirea minunată în care ucenicii îl recunosc pe Domnul, abia după ce prind peşte. Isus dă ucenicilor o serie de învăţături pe care ucenicii şi mai târziu creştinii să le pună în practică. Afirmaţiile pe care Isus le face la Persoana Sa produc reacţii negative în rândul mai marilor religioşi. Reacţia lumii se va răsfrânge şi asupra creştinilor. El vorbeşte despre adevărata închinare care se face „în duh şi adevăr”. Isus vorbeşte despre dragoste şi iubire,  smerenie şi trimiterea unui Mângâietor.  Se atinge aspectul apei, care simbolizează Cuvântul lui Dumnezeu, şi apa primită de poporul Israel în pustie, botezul în care sunt prezente toate cele trei Persoane din Trinitate. Se  aduce în discuție aspectul Naşterii din Nou, condiţia omului de a intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Crucea va fi apogeul lucrării lui Isus Hristos. Elementul Crucii ca mijloc de salvare a omenirii a pornit din inima lui Dumnezeu, cu acceptarea Fiului, şi ajutorul Duhului Sfânt. Ioan face a paralelă dintre Şarpele ridicat în pustie şi Răstignirea lui Hristos. El se roagă Tatălui ca ucenicii să fie păziţi de Satana.  Răstignirea  este apogeul lucrării lui Hristos, şi urmează a fi glorificat prin Înviere şi Înălţare la cer. În momentul Răstignirii, grupul de ucenici se risipeşte, cu excepţia lui Ioan şi a lui Peru care se leapădă de El. Este menţionat locul răstignirii „ în afara taberei” şi inscripţia de pe Cruce scrisă în trei limbi.  Moartea lui Isus Hristos a fost dovedită în momentul când a fost străpuns de suliţa romană. Moarea lui a fost ispăşitoare pentru întreaga omenire. Învierea lui Isus a fost o surpriză şi uimire pentru ucenici deşi li s-a spus anterior acest lucru, dar mai ales pentru Satana care nu credea că va fi învins în felul acesta. Maria, ucenici se gândesc  la furtul trupului lui Isus şi nu la învierea. În mod paradoxal mai marii norodului adoptă aceeaşi poziţie care se menţine şi ulterior. Isus se arată ucenicilor şi îi înzestrează cu Duh Sfânt dar îi  trimite aşa cum El a fost trimis de Dumnezeu. Isus se arată şi lui Toma care face o mărturisire de credinţă. În momentele de îndoială şi incertitudine, după învierea ui Isus,  din viaţa ucenicilor ne regăsim fiecare dintre noi, dar aceste obstacole trebuie să fie trecute. Ultima arătare a lui Isus descrisă de Ioan este episodul de la marea Tiberiadei şi chiar şi atunci, ucenicilor le trebuie o anumită perioadă de timp pentru a-l recunoaşte pe Domnul. Petru primeşte o lecţie de smerenie. Evanghelia lui Ioan are şi un aspect escatologic. Încă de la început Ioan îl prezintă pe Isus ca şi atemporal, o persoană în care este inclus trecutul prezentul şi viitorul. Isus promite un Mângăietor, dar şi faptul că va judeca lumea. La fel în mod paradoxal ”El este în noi şi noi în El” De asemenea este atins aspectul Trintăţi în momentul botezului lui Isus, când se aude vocea Tatălui din cer, Duhul Sfânt în chip de porumbel și Isus în apa botezului, moment care iarăşi îl plasează pe Isus în afara timpului. Puterea de a învia morţii  îl face egal cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt.   Dacă este să recunoaştem cu sinceritate Crucea şi Învierea sunt stâlpii de bază ai creştinismului care înseamnă viaţă veşnică Amin.

 Bibliografie :

SCURTĂ INTRODUCERE BBLICĂ  de ERNEST AEBI, Editura Lumina Lumii

Saitul Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

Saitul  http://www.theophilos.3x.ro

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/ansamblu-asupra-Noului-Testament.ht

O scurta marturisire de credinta scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

Dicționar Biblic, Editura ” Cartea Creștină” Oradea 1995  

Ardelean Viorel