În vremea apostolilor, darul profeţiei avea două dimensiuni. Prima dimensiune era aceea de comunicare a Cuvântului venit din partea lui Dumnezeu. Acest Cuvânt era destinat oamenilor prin intermediul profetului. Darul de a vorbi de la Dumnezeu pentru popor era un dar supranatural. În acelaşi timp, Duhul Sfânt a dat altor credincioşi darul „cercetării duhurilor”, pentru ca să se poată face demarcaţia între profetul adevărat şi cel fals. Însuşi faptul că profetul vorbea pe baza unei revelaţii implica posibilitatea existenţei profeţilor falşi, aşa cum de fapt observăm în Vechiul Testament. Credincioşilor din Noul Testament li se spune să nu dispreţuiască proorociile, dar să nu dea crezare oricărui duh, ci să cerceteze toate lucrurile.
Apostolul Pavel, scriindu- le corintenilor, menţiona o a doua dimensiune a acestui dar şi anume, zidirea, învăţătura, mângâierea şi îndemnarea credincioşilor. (1 Corinteni 14: 3)
Acest dar, privit sub prima dimensiune, aceea de prevestire sau prezicere, nu mai există sub forma în care îl găsim în creştinismul primului veac. Dumnezeu nu ne mai revelază în mod direct „adevăruri noi”, scrierea Bibliei s- a terminat. Putem înţeleg darul proorociei ca fiind folosit în sensul prezentării adevărului primit, nu prin revelaţie directă, ci printr- o atentă studiere a Cuvântului lui Dumnezeu, care este complet şi infailibil.
Osteneala Duhului Sfânt este să lumineze minţile celor chemaţi în slujba de profet, pentru ca ei să poată înţelege şi aplica Cuvântul lui Dumnezeu, aşa cum cei ce n- au acest dar n- o pot face niciodată. Profeţia poate să sune ca un adevăr nou, proaspăt revelat, dar pentru ca adevărul să fie şi biblic, trebuie să fie fundamentat pe Cuvântul lui Dumnezeu.
Profeţii Vechiului Tetament prevesteau viitorul, în mod deosebit cel legat de judecata ce urma să cadă asupra unei cetăţi sau naţiuni, sau viitorul privind venirea Domnului Isus. Profeţii Noului Tetament propovăduiau Cuvântul lui Dumnezeu şi au chemat oamenii la pocăinţa de păcate.
Există o obligaţie pentru fiecare credincios. Trebuie să deosebim adevărul de falsitate. Fiind înrădăcinaţi în Cuvânt, ştim ce ne învaţă el. Pavel era îngrijorat cu privire la corinteni pentru că ei păreau să aibă foarte puţin din darul deosebirii duhurilor, deoarece primeau pe oricine ca adevărat profet al lui Hristos. „În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus pe care noi nu L- am propovăduit sau dacă este vorba să primiţi un alt duh pe care nu l- aţi primit sau o altă Evanghelie, pe care n- aţi primit- o, oh, cum îl îngăduiţi de bine ! Oamenii aceşita sunt nişte apostoli mincinoşi, nişte lucrători înşelători, care se prefac în apostoli ai lui Hristos” (2 Corinteni 11: 4, 13).
Domnul să ne dea voinţă în folosirea darului proorociei, acela de a vesti Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos.
...vom continua.
Pastor Ioan Cocîrţeu