Consideraţii despre relaţia dintre  Biserică şi  Stat

Ardelean Viorel

Introducere. La început^[1] omul avea o singură limbă și era un singur popor, dar oamenii nu au urmat porunca Domnului să se împrăștie pe toată fața pământului Geneza 1:28 Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.” Mergând pe firul acestei idei se cunoaște tragedia petrecută în Grădina Eden (Geneza 3), în care Adam și Eva prin neascultare au prăbușit întreaga rasă umană în blestem și moarte, iar consecințele se perpetuează până în ziua de azi și în Escaton. Încă de  la început omul dorea” să fie ca Dumnezeu”, iar mai târziu a râvnit să-și facă un nume din cărămizi și smoală Geneza 11:4 Şi au mai zis: „Haide să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului.”. Dumnezeu intervine le încurcă limbile și ca rezultat oamenii se împrăștie pe suprafața pământului. Cu toată tragedia petrecută omul rămâne și este o ființă sociabilă și încă de la începutul umanitatea a avut relații sociale, bazate pe diferite forme sau aspecte, care unea un grup ce avea puncte comune ca loc geografic, limbă obiceiuri, religie și alte criterii. În același timp existau elemente care despărțea acele grupuri, triburi, mai târziu imperii și se ia în calcul și momentul împrăștieri omului (turnul Babel, Geneza 11:9), după tragedia potopului din care este salvat Noe familia lui și descendenții lui Sem Ham și Iafet.  Aici[2] de pot face câteva considerații și caracteristici care definesc un popor și nuanțele respective. Ele se referă la rasă, sau înfățișare, limbă, zona geografică și forma politică de organizare. În Geneza 10 ne este înfățișate entități geografice, sau lingvistice, dar nu se poate preciza cu certitudine doar una dintre ele. Făcând referința la descendenții lui Iafet, se pot face câteva afirmații generale.  Astfel dacă se identifică, și se acceptă la modul general, dar nu și universal faptul că  ”Gomer  sunt cimerienii; Aşchenaz sunt sciţii; Madai  sunt mezii, iar Meşec sunt muski”, popor care a intrat în Orientul apropiat și au venit din stepa din Nord. Trecând peste alte aspecte credem că descendenții lui Iafet au  constituit și reprezenta popoare din mileniul II, și care se găseau în locurile din Nord și Nord Vestul Orientului Apropiat. Alte surse[3] indică faptul că descendenții lui Iafet au pornit spre Europa de astăzi. Pe linia lui Ham[4] se acceptă la modul general faptul că : ” Cuș înseamnă Etiopia, Seba este Saba, Dedan este Dedan,  Mițraim este Egiptul, Lud este Lidia ?, Filistenii sunt filistenii, Caftorim sunt cretanii, , Put este Libia, Canaan este Canaan, Sidon este Sidon, Het sunt hetiții, Amoriții sunt amoriții, Heviții sunt cei din Hur, Hamatiții sunt hamatiții”. Nimrod ne oferă date suplimentare : Geneza 10:10  ”El a domnit la început peste Babel, Erec, Acad şi Calne, în ţara Şinear”. Primele trei orașe sunt în Mesopotamia, de acolo El a pornit spre Asur care este Asiria de astăzi,  a zidit cetatea Ninive, Rehobot – Ir, Calah care este Kalhu,  și Resen. Din surse extrabiblice se face afirmația că locuitorii Mesopotamiei (Nimrodului), au sosit din Etiopia, iar filistenii și cretanii din Egipt dar se pare că datele sunt eronate, iar legătura dintre Egipt și Creta este atestată mult mai târziu. O altă sursă afirmă  că descendenții lui Ham au pornit spre Africa de astăzi.   În lista descendenților lui Sem, datele sunt mai puține.  ”Elam este Elam (în partea de SD a Mesopotamiei, Asur este Asiria, Ațarmavet este Adramut (în Sudul  Arabiei), Seba este Saba, Lud este Lidia, Aram este Aram” Numele indică faptul că acest grup de popoare s-a așezat de la Nordul Siriei, în Mesopotamia și Arabia. Aceste date sunt estimative, dar totuși destul de apropiate de adevăr. După ce am dat[5] aceste referințe, și ne imaginăm  felul lor de viață și vedem împotrivirea lor față de voia lui Dumnezeu, prin faptul că Dumnezeu a ales un om, pe Avram, din care descinde poporul Evreu care îl va duce pe scena istoriei pe Mesia. Multitudinea de limbi și popoare prezentate mai sus, ne face să înțelegem cât de greu este a pricepe economia  și planul lui Dumnezeu, cu referință la mântuirea omului. De–a lungul istoriei, până la momentul Hristos regăsim mereu aceste stări  de împotrivire a omului vizavi de voia lui Dumnezeu. Deși pe timpul acela ne exista noțiunea de Stat, conflictul dintre cei  care credeau în Dumnezeu și popoarele păgâne era o realitate.  Se cunoaște bine din Vechiul Testament istoria poporului evreu și imperiile din perioada respectivă cât și tendințele acestora de a cuceri, a se  îmbogății și a stăpâni peste alți oameni și peste alte popoare. Împotrivirea omului față de Dumnezeu descrise în zorile omenirii s-au regăsit și în Istoria și religia poporului evreu care deși a fost poporul ales cu care Dumnezeu pentru a fi lumina neamurilor nu realizat în practică acest lucru. Dumnezeu a făcut un Legământ mozaic la muntele Sinai, cu poporul evreu dar acesta se răzvrătește, este pedepsit de Dumnezeu, iar mai târziu după domnia lui Solomon, națiunea se împarte în anul 951 în Regatul de Nord și Regatul de de Sud, iar ambele cunosc disciplinarea aspră a lui Dumnezeu. Regatul de Nord cade sub robia asiriei, în 722 B.C, iar regatul de Sud cade sub robia babiloniană în anul 587 B.C. După secole de istorie în care este așteptat Mesia ca eliberator” la împlinirea vremii”, (Gal. 4:4) Cuvântul s-a făcut Trup. Momentul Hrisos” clipa astrală a omenirii” desparte istoria în două și din iudaism apare o nouă religie numită creștinism care se dezvoltă în ciuda persecuțiilor dar mai târziu se  corupe ca și credință, religie și biserică iar relația dintre Biserică și Stat este complicată. Ea se poate defini prin trei aspecte principale: O separare totală (ca şi în primii 300 de ani ai creştinismului), în care Biserica este independentă, față de Stat dar a fost supusă la martiraj, iar Biserica a rămas Biserică, dar avantajul este că rămâne curată. Există o stare permanentă de conflict între Biserică şi Stat. O altă relație este o stare de vasalitate, ce înseamnă o implicare parţială. A treia formă este o implicare totală în care Biserica este contopită şi egală cu Statul iar Statul este Biserică și Biserica este Stat și se poate lua ca exemplu unirea dintre Biserica și Constantin cel Mare, din  anul 313, și mai departe perioada bisericii din Evul Mediu, iar în zilele noastre în regimul comunist din România 1948 – 1989, când practic ateii conduc Biserica. Libertatea religioasă apare din anii 90, într-o democraţie care se dezvoltă haotic fără sens într-o direcție fără puncte cardinale, cu o lumină la capătul tunelului în care nu s-a ajuns nici după 25 de ani. Dar cred că este necesar să înțelegem și noțiunea popor, națiunea, ce este Statul și Biserica și prin prisma aspectului sociologic care mai mult sau mai puțin deschide o perspectivă între relația dintre Biserică și Stat. Începem cu aspectul sociologic care reglementează la modul parțial relațiile dintre oamenii, iar mai târziu dintre Biserică și Stat.

2. Sociologia. Geneza 2:18” Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” Astfel Dumnezeu[6] a instituit familia formată din bărbat, femeie, care dau naștere la copii, familia pe care astăzi Satana încearcă să o distrugă. Din cauza împietriri omului Dumnezeu tolerează poligamia în Vechiul Testament, dar care are și consecințe nefaste. În familia lui David  găsim incestul și crima ca rezultat a mai multor neveste și copii, vitregi care au orientări diferite. Dar există multiple aspecte prin care omul demonstrează că este o ființă sociabilă.  Dacă doi oameni se întâlnesc pe câmp se vor saluta, iar dacă unul dintre ei are nevoie de ajutor îl va primii imediat de la celălalt. În mod paradoxal oameni aflați în orașe, se simt singuri într-o mare mulțime de oameni. De asemenea doi muzicanți, fizicieni, biologi, etc.... sau pescari au un limbaj comun, la fel ca și doi sau trei credincioși, chiar dacă există diferențe de doctrină, sau confesiune între ei. Oameni se asociază în cluburi, organizații, cercuri de tot felul, etc,.... care îi adună împreună. În mileniul trei se asistă la relații sociale în destrămare, învățământul la distanță, și alte forme în care rețeaua socială are un efect enorm asupra individului, și mulți tineri în special dar și oameni mai în etate au ajuns dependenți de el. Dar și mai grav acesta ascunde potențiale pericole pentru cei care o folosesc, ajungând să fie înșelați de alți oameni, care se dau altcineva decât sunt, ajungând în pericol la propriu. Mai grav Stana lovește în familia instituită de Dumnezeu, rata divorțurilor fiind foarte mare chiar și între credincioși. De asemenea a apărut familia de tip nou formată din doi bărbați sau două femei ( Romani 1:26-27). La fel au apărut și mamele surgat care creează multiple probleme, familia fiind compusă din un bărbat și două femei, prin care apar copiii, dar acest lucru aduce multiple probleme de familie, în care în ultimă instanță tot copilul are de suferit cel mai mult.  Omul este o ființă sociabilă iar sociologia^[7] este știința prin care omul studiază reguli sociale care unește sau separă oamenii și ca indivizi dar și ca persoane care face parte dintr-o colectivitate sau grupare organizată, și alte forme de orânduiri. Termenul a fost introdus de către August Comte. Sociologia studiază stadiul și viața în care grupurile umane se găsesc la un moment dat și comportamentele ființelor umane. O metodă răspândită de studiu este interviul, sondaje de opinii, și observație socială. Acest lucru se poate aplica prezentului dar când este vorba de trecut se apelează la date istorice în măsura posibilităților, dar când acestea nu există se cultivă” imaginația sociologică” (C.Wright Mills), și rezultatele nu pot fi decât estimative. Conceptul de structură socială nu se bazează pe observarea însușiri întâmplătoare ci pe evenimente și acțiuni care au o structură bine definite. De asemenea se face o deosebire între ce intenționăm să facem ca și indivizi și consecinţele neintenționate. Intenția sociologiei este de a studia echilibrul rezultat, transformările produse în urma interacțiunii dintre diferite persoane luate ca și indivizi în parte dar și ca grupuri sau alte forme de orânduiri sociale. Apariția sociologie are ca și fundal schimbările radicale produse de Revoluția Franceză din 1879 și Revoluția industrială din Europa prin 1600. Elementul de bază cu care s-a încercat explicarea și dezlegarea acestor probleme a fost știința și nu religia. Comte credea că poate cunoaște aceste lucruri prin fizică chimie, și biologie, care erau un suport pentru sociologie. În cercetarea acestei discipline au existat mai multe orientări metodologice după criterii diferite abordate de Brian Fay, Mircea Flonta, Cătălin Zamfir, Lazăr Vlăsceanu. Există o orientarea metodologică obiectivistă în care se studiază și natura dar convingerea și concepția  care studiază realitatea socială și se numește interpretativă pentru că elementul în cază este subiectiv fiindcă studiază și sufletul omului. Din acest motiv există concepții diferite cu privire la natura omului, și a societății umane. Dacă se face referire la orientarea metodologică subiectivistă avem două aspecte: fizica socială și empirismul clasic (Condorcet). Ca și rezultat al acestei abordări s-a ajuns la Pozitivismul sociologic inițiat de August Comte care considera că dezvoltarea cunoașterii umane are trei faze: cea teologică, metafizică și pozitivă. Pozitivismul sociologic a influenţat Cercul gânditorilor de la Viena și a rezultat neopozitivismul, care abordau cunoașterea prin experiență și se opuneau filozofiei speculative cu privire la concepția umană despre om și specia umană. Curentul de gândire s-a numit fenomenalist, în acea s-au pus în ecuație ”defilozofarea discursului sociologic, generalizările empirice ce pot avea valoare de lege, formulările precise, integrabile în modele logico-matematice ale fenomenelor sociale, centrarea pe judecăți pur cognitive ce exclud judecățile de valoare și normative, scientizarea discursului sociologic”. Prin aceste practici și alegeri sociologii pozitiviști au introdus în domeniu de activitate principii prin care au stabilit și precizat metoda de abordare. Se observă că în sociologie aspectul religios nu se ia în calcul, deși el este prezent în istorie și societatea umană. Înainte ca oamenii să devină un popor ele trăiau în grupuri, numite și triburi, iar ca exemplu biblic avem cele dousprezece triburi a lui Israel, dar în mod categoric pământul era înțesat de ele și se așezau mai ales pe malurile râurilor și a fluviilor, locuri propice pentru dezvoltarea umanității. Prin faptul că religia, respectiv credința omului în Dumnezeu, au fost lăsate în mod deliberat afară, aceste principii și metode de abordare sociologice au o valoare subiectivă. A nega^[8] Istoria bisericii, sau a ignora realitatea ei, înseamnă a nega” drumul poporului lui Dumnezeu pe pământ de-a lungul secolelor”. Din punct de vedere creștin Cuvântul lui Dumnezeu este și rămâne o autoritate divină și inspirată. Dar și acest lucru este adevărat că fiecare generație a avut dorința de a înțelege și de a clarifica lucrurile minunate prezentate de Dumnezeu în Scriptură, dar fără a scăpa de influenţe din interiorul bisericii și din afara ei. Acum facem un pas mai departe pentru a înțelege în mod aproximativ ce înseamnă un popor.

3. Popor. Cuvântul popor^[9] (demos – în greacă) definește un grup de oameni care au anumite trăsături comune, în primul rând limbă și datini, care conviețuiesc împreună într-o zonă geografică, termen confundat uneori cu națiune. De aici provin expresii ca popor migrator sau popor nomad. Dar cuvântul popor în Vechiul Testament[10] avea și o puternică conotație de rudenie dispusă în comunitate de tip tribal. Gradul de rudenie în principiu consta într-o înrudire de sânge ale familiilor israeliților, mergând pe linie paternă dar și maternă.  Capul familiei era (mispaha) care era tatăl (‘ab), ce arăta gradul de rudenie și autoritate. Descendența era de la tată la fii și fiice, iar termenul de familie putea să însemne și  (Bet ab), sau casa tatălui sau (bet ’abot). Israelul era numit uneori o singură familie.  O privire a relațiilor dintre familii este aceea din epoca patriarhilor, din timpul de mijloc a Epocii Bronzului, pe râul Eufrat. Popoarele trăiau  într-o societate bimorfă, seminomade sau urbane, provenite din același strămoș. Ele erau în general grupuri de săteni – păstori, crescători de animale, care își schimbau periodic tabăra pentru pășuni și apă ( Gen 12:11). La fel cuvântul frate (‘ah) , avea conotații diferite, poligamia existând și în Israel. Erau mai mulți frați cu același tată dar nu și aceeași mamă. În Geneza 42:2 sunt menționați frați buni și frați vitregi. În unele cazuri toți israeliții erau denumiți frați  (Exod 2:11; 2 Samuel 19:41-42). Exista și limite admise în cadrul gradului de rudenie atunci când cineva căuta o soție. Exemplu este Avram care a căuta o nevastă pentru Isac din neamul lui  (mispaha) și din casa tatălui său, nu din fiicele canaanului ( Geneza 24:38-40). Gradul de rudenie nu presupunea o rudă apropiată ca soră, mamă, fiul surorii, interzise și specificate în Levitic 18. De aici derivau și anumite obligații ca legea leviratului  (Deuteronom 25:5-10), iar Rut este un bun exemplu, dar mai existau și alte obligații. De asemenea dreptul de moștenire era trecut fiului, sau fiilor, iar dacă părintele nu avea fii, proprietate era trecută fiicelor,  în final rudelor apropiate (Numeri 27: 1-11). Era obligatoriu ca o rudenie să răscumpere proprietatea unei rude care a pierdut-o în mâna creditorilor ( Levetic 25: 25. și urmare). La fel și obligația de a răzbuna uciderea unei rudenii revene fiului sau fratelui ( Geneza 9: 5-6). Ca o derivație a cuvântului[11], oamenii din popor are și o conotație de dispreț numită în antichitate plebea sau gloata. Se pot enumera câteva popoare fără a intra în detalii, ca: ”abazi, afgani, afifi, ainu, akka,angli, anglosaxoni, apași, arieni,etc... basci, basuto, bavari, beciuani, beluci, bisaya, etc,... cafri, calmuci, canaci, caribi, chatti, celți,etc...daci, dahome, dakota, dama, damara, etc,... evenci, evrei, ewe,falași, felaci, fenicieni, finlandezi, etc,...gali, georgieni, gepizi, geți, giljaci, goți, gurkha,etc...herero, hotentoți, huni,etc...iakuți, iberici, indieni, indogermani, indonezieni, ionieni, irakieni, irochezi, etc,... kolla, komi, koraiți, korani, kru,etc,.. madi, maja, malaiezi, malgași, maori, masai,etc,..naga, naimani, nama, ndau, nervi, niamniam, normanzi,etc ....oseți, ostiaci, ostrogoți, otomani, ovambo, papuași, peruani,etc.. ruteni,sakalavi, salieni, san, santali, sarmați,etc,... șvabi,etc...tadjici, taiuți, tamili, tătari, teutoni, thai, etc,..ucrainieni, uiguri, umbri, uzbeci,etc...valahi, valoni, vandali, vedda, venzi, vietnamezi, etc,.. zulu” etc.

Dintre popoarele contemporane se pot enumera: ”australieni, americani, arabi, austrieci, belgieni, berberi,bulgari,birmanei, armeni, boșimani,bengalezi, birmanezi,canadieni,croați, ceceni, cehi, coreeni,chinezi, japonezi, macedonieni,norvegieni, mexicani,maghiari, islandezi,albanezi, caucazieni, cazaci, copți, corsicani, danezi,polinezieni, polonezi, portughezi,romani, români, ruși, sârbi, olandezi, pakistanezi,elvețieni, englezi, eschimoși, estonieni, etiopieni, germani, iranieni,hinduși,irlandezi,israelieni, italici, italieni, tunisieni, turci” etc. Astăzi relațiile dintre aceste popoare reflectă o ”babilonie curată”, în care nimeni nu se înțelege cu nimeni. În ce privește religia se merge spre ecumenism, iar o altă direcție este aspectul laic care dorește în mod paradoxal același lucru, dar spre ateism.

Dintre popoarele Bibliei^[12] se pot aminti: ”Iudeii Egiptenii Canaaniţii, Filistenii, Hitiţii Fenicienii Asirienii Babilonienii Perşii Grecii Romanii”, dar mai sunt și alte popoare care nu au intrat în contact cu iudeii. Această multitudine de limbi și popoare sunt rezultatul intervenției lui Dumnezeu când oamenii au vrut să construiască turnul Babel. Geneza 11:9” De aceea cetatea a fost numită Babel (ebr.: încurcătură), căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pământ şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului”. În acest moment se poate amintii de voia hotărâtoare a lui Dumnezeu, care își aduce la îndeplinire planurile indiferent de voința omului. Istoria umanității a certificat acest lucru. Popoarele Bibliei au evoluat în mod diferit dar au avut ceva în comun și anume o depărtare tot mai mare de voia lui Dumnezeu. Tot aici se poate aminti de atributul Omniscienţei lui Dumnezeu care a prevăzut această decădere morală a lor. In al patrulea neam, ea se va intoarce aici; caci nelegiuirea amoritilor nu si-a atins inca vârful." (Fac.15:16), fiind vorba de poporul evreu. Dintre popoare ne vom referi la neamurile cananului cucerite de poporul Israel. Numele Canaan^[13] ” (în ebr. kena’an), dat poporului şi ţării, derivă de la numele strămoşului lor Canaan sau Kna ”. Locuitorii trăiau în zona de coastă din Siro – Palestina, Fenicia propriu-zisă, de asemenea localizată în câmpia și valea Iordanului și a râului Orentos. De asemenea locul  se poate  să fie și Siria – Palestina de astăzi în general. Acolo se găseau cananiții și amoriții cuceriți de Iosua ((Iosua 24:15,18). În cele mai multe cazuri orașele - state erau monarhii conduse se împărat dar și de regină. De asemenea în orașele mari organizarea era complexă, ca de exemplu cetatea Ugarit. Supușii lucrau de multe ori pentru interesul național, iar Samuel critică acest lucru (1 Samuel 8). Popoarele din canaan aveau o mulțime de zei la care se închinau, dar cei mai importanți era Baal (Hadad), ca zeu al furtunii, Dagon, iar ca zeițe importante erau venerate Așera, Astarte și Anath, adorate ca și zeițe a sexului, la fel ca și zeul Baal. Lor li se aduceau jertfe animale, dar și jertfe umane, lucru dedus din textele ugaritice și egiptene (cf. Albright, Archaeology and Religion of Israel, 1953, p. 75-77, 158-159, 197, n. 39), dar și cu referire la vițelul de aur. Se vede în mod categoric decadența popoarelor respective ca și cruzimile lor, care nu aveau cum să locuiască împreună cu evreii care aveau cu totul altă misiune. Leviticul 20:26 ”Voi să-Mi fiţi sfinţi, căci Eu Sunt Sfânt, Eu, Domnul; Eu v-am pus de o parte dintre popoare, ca să fiţi ai Mei”. Este necesar să amintim și despre imperiul roman,^[14] care a avut conflicte cu religia creștină și a persecutat - o trei sute de ani în principiu pentru că nu de închinau împăratului. Romanii deși au cucerit multe popoare printre care și pe greci, au învins puterea militară a Greciei, dar nu și cultura lor care era superioară, romanii fiind foarte influenţaţi de cultura greacă. Din acest motiv romanii au încercat să-și lege cultura lor de cea greacă, au împrumutat zeitățile grecești, iar cezarii se credeau divini și pretindeau închinare. A fost descoperit calendarul” Cohortei XX Palmyrenorum milliaria sagittarium (numit, Feriale Duranum”), care datează foarte probabil din perioada 225-227 d.H. (adică din perioada lui Severus Alexander)”, în care Minerva este pomenită ca și zeiță. Ea este alături de Jupiter şi Iunona și formează o triadă. În Britania au fost descoperite altare destinate închinării împăratului, și lui Iupiter Optimus Maximus. Erau multe altare la diferite zeități, ale romanilor dar și a popoarelor cucerite, la care se închinau atât romanii cât și barbarii. La fel de important era alţi zei mult răspândiţi printre soldaţii romani erau ” Hercule, Mithra, Isis şi Serapis. Cultul lui Hercule a fost foarte popular în secolul III d.H. Zeiţa Coventina era venerată în unele garnizoane din nordul Britanniei”. De fapt erau o mulțime de zei și amintim câțiva dintre ei. Mitologia romană^[15]  era foarte bogată. Se poate da câteva exemple de zei foarte importanți din înțelegem poate mai ușor împotrivirea față de creștinism: Marte, Quirinus, Divus, Julius, Augustus, Iuno, Vesta, Minerva, Mercur, Vulcan, Ceres, Flamen, Satir, Veritas, Virginele vestale, Marte, Tellus, Fortuna, Diana (zeiță), Quirinus, Asclepios. În perioada Imperiului roman, creștinismul deși persecutat, s-a răspândit în imperiul roman, și mulți dintre soldați au devenit creștini. În acest context s-a pus în practică ceea ce numim noi astăzi evanghelizarea de la om la om, dar au existat și alte forme prin care s-a răspândit creștinismul.  În fața acestor zei creștinismul a avut de luptat și a răzbit prin istorie până la noi dar nu prin puterea oamenilor ci a lui Isus Hristos. Ioan 15:5” Eu Sunt Viţa, voi Sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic”. Acum trecem la un alt aspect ce definește relațiile sociale dintre oameni.

4. Națiunea^[16] Prin națiune se înțelege o comunitate de oameni care este bine așezată și din punct de vedere istoric, este constituită ca un Stat, care are ca bază unitate de limbă, un teritoriu, viață economică, dar și o structură psihică și alte aspecte manifestate în diferite particularități. Există o conștiință națională, o origine comună, dar care se manifestă și în aspectul cultural. (DEX '98-NODEX). Dacă facem referire la națiunea lui Israel[17] se pot lua în considerare câteva aspecte. În Vechiul Testament cuvântul folosit pentru națiune este ”ibri” denumiți așa în Egipt (Geneza 39. Exod 10), folosit sub această denumire și când evreii s-au războit ci filistenii (1 Samuel 4:13-14 și 29, și Iona 1:9). Termenul de evreu ” ibri” este posibil să fi derivat de la Eber (Geneza 10:21), folosit pentru urmașii lui Avraam, și faptul că evreii intră în conflict cu elamiții care erau fii lui Sem (Geneza 10:15). Termenul este folosit și în sensul mai larg al cuvântului în contextul din Geneza 39 și Exod 10, ca o identificare simplă a evreilor sau a israeliților atunci când se vorbește despre Dumnezeul evreilor ( Exod 3:18 și 5:1-3). De asemenea în baza cuvântului ”ha-BI- ru” , referința se face la un slujitor străin, dar referința se face la statutul de străin și nu neapărat la popor ca și identitate ( Levetic 25), care este interzisă pentru un evreu (Deuteronom 15:12). Dar există și obiecții în sensul acesta cu referință la Anul Jubiliar (‘ebed ‘ibri,), care este un  avantaj, favoare,  împrejurare favorabilă , un privilegiu de slujire pentru toată viața acordat unui evreu care era sclav. (Exod 21:5-6). Vechiul testament folosește în mod constant termenul de ”ibri” în sens etnic al cuvântului. În Noul Testament cuvântul era folosit în special pentru poporul iudeu, pentru a se face disticție față de păgâni și neamuri (Fapte 6:1, 2 Corinteni 11:22 și Filipeni  3:5).  Problema[18] cum se definește națiunea a fost și este controversată. Un aspect este cel al unei națiuni reale, dar alți folosesc termenul de” teoria națiunii ca comunitate inventată”. Ambele aspecte citate mai sus reflectă concepția stalinistă despre lume conform cu (DEX și NODEX), exprimată și enunțată de I.V. Stalin în 1913 publicată în” Prosveșceniie”. În afară de România avem trei state tinere care au simțit nevoia de a se autodefini ca și state naționale,” Ucraina, Lituania și Croația”, iar în sensul etnic al cuvântului pentru a avea posibilitatea de a se apăra apare și noțiunea de națiunilor civice, iar în această situație se găsesc” Belgia, Franța, Polonia și Slovacia”. Alte state fac diferența dintre națiune și popor de exemplu” Spania, Estonia, Ungaria, Italia, Slovenia sau Grecia”. Pe de altă parte sunt state care nu folosesc termenul de națiune ci de popoarele care trăiesc pe teritoriul lor ca exemplu Andorra, Austria, Republica Cehă, Finlanda, Portugalia, Suedia, Germania, Elveția”.

Un alt grup de state nu se definesec ca state naționale și nici nu vorbesc în numele poporului cum ar, fi: Bosnia herţegovina, Cipru, Danemarca, Islanda, Lichtenstein, Luxemburg, Norvegia, Olanda, fosta Republică a Iugoslaviei (Serbia, Muntenegru) și Republica Macedonia. Ca și definiție clasică există în teoria franceză: un stat, o națiune, iar în teoria germană afirmă că părți ale națiunii pot trăi în afara hotarelor țării respective.” Națiunea civică înseamnă un contract între cetățean și cetate, între cetățean și stat, în aceste situații statul acceptând multietnicitatea”. În realitate este destul de greu să separi Statul de națiune, fiindcă au multe lucruri în comun. Aici se poate observa din nou voia hotărâtoare a lui Dumnezeu, care dintr-un om, triburi și o națiune respectiv poporul evreu pe care îl alege ca fiind a Lui și cu care face un Legământ pentru a fi lumina popoarelor și să îl aducă pe scena istorie pe Mesia. Prin Hristos, Dumnezeu oferă viață veșnică a celor care cred în El. Creștinii  au intrat în conflict cu religia iudeilor și cu statul roman care printre altele pretindea închinare Cezarului lucru pe care ei îl refuzau. Termenul  de creștin[19]  este folosit în  Faptele Apostolilor 11:26  ”şi,….. Un an întreg, au luat parte la adunările Bisericii, şi au învăţat pe mulţi oameni. Pentru întâiaş dată, ucenicilor li s-a dat numele de creştini în Antiohia”, Fapte 26:28 și 1Petru 4:16, dar ei foloseau și alte nume. Numele ce creștini se pare că vine din limba latină, pentru că subsantivele se termină în - iani. Cuvântul ”christian(o)i”, poate să însemne  și ” soldații lui Hristus” ( Souter), sau ”familia lui Christus” ( Bickerman) sau ”partinazii lui Christus” (Peterson), dar se pare că numele de creștin era mai vechi decât aceste două  referințe. Evanghelistul Luca  cunoștea bisericile din Antiohia Siriei, revenind la  locul unde s-a folosit prima dată numele de creștin (Fapte 11:26), iar forma latină  a numelui nu este o problemă. Numele de creștin este folosit deja în anii 60 iar Irod Agripa II, îl folosește în mod satiric când vorbește cu apostolul Pavel (Fapte 26:28), la fel face și Petru în timpul prigoanei dezlănțuită de Nero, care nu avea cum să fie subânțeleasă altfel în fața unui judecător (Tacitus Annals 15:44). Oamenii de rând îi numeau pe creștini  ”appellabat” - adică creștini. La început numele de creștin a fost o poreclă, și a fost acceptat de cei care l-au primit. Ei trebuiau să răspundă des la întrebarea   ”Ești creștin ?”, care nu însemna o rușine pentru că purtau numele Mântuitorului. Religia creștină se deosebeau deja  religia iudeilor. Astfel Religia Creștină  vine în conflict ci Religia Iudeilor și  religiile Imperiului Roman.  De la națiune, facem un pas mai departe și vom vedea cam ce înseamnă Statul și implicațiile pe care le are asupra societății, a relațiilor dintre membrii statului cu ei înșiși, cu semenii, dar și ce putere are statul asupra individului, și relația dintre Stat cu instituțiile sale și implicit cu Biserica. De asemenea se poate afirmă faptul că creștinii sunt cetățeni care fac parte din Împărăția cerului, iar conduita și caracterul creștinului este descris în Evanghelia după Matei capitolele 5 – 7, dar la propriu ei de fapt trăiesc cu picioarele pe pământ, într-un stat oarecare, iar cu spiritul sunt ancorați în realitatea cerului, deci au o dublă cetățenie, fiind călători pe acest pământ.

5. Statul.^[20]  Este o organizaţie care are dreptul exclusiv de a dispune şi a avea monopolul asupra unor servicii, sau alte ramuri economice şi delimitata de frontiere. El este suveran din punct de vedere juridic şi reprezintă naţiunea. Statul nu trebuie confundat cu societatea, fiind o instituţie separată, care reprezintă mai mult mai puţin sau deloc interesele societăţi sau a naţiuni. O definiţie calară a ceea ce înseamnă cuvântul Stat, nu există nici acum şi se continuă cu analize, discutare şi deliberare despre natura statului, funcţiile pe care trebuie să le aibă şi există diferite variante „politologie, drept, sociologie, filozofie”, care examinează şi observă viaţa socială a naţiunilor. Ideea de stat apare în Grecia antică, şi a fost încuviinţată şi admisă apriorii că statul trebuie să asigure binele public, nevoile cetăţenilor pe care îi reprezintă. În secolul XIX datorită concepţiilor liberarea se dă o nouă interpretare noţiunii de stat şi unde guvernările de tip liberal ele sunt puse şi în practică. Noţiunea de stat este redefinită şi analizată prin mai multe discipline ca ştiinţele politice, filozofia, sociologia, etc. O împărţire concentrată şi de ansamblu asupra ideii de stat se rezumă la definiţii organizaţionale şi funcţionale. Trecem peste aceste lucruri şi abordăm regimuri democratice şi regimuri dictatoriale. Statul de drept la modul teoretic înţelegem o ierarhie a normelor generatoare de ordine juridică. Acest lucru implică libertatea cetăţenilor, drepturi individuale și se asigură securitatea internă şi externă. Constituţia este o regulă şi dispoziţie obligatorie dar și o expresie a dorinţei cetăţenilor ce reprezintă puterea populară. Există mecanisme democratice de control care asigură funcţionarea acestora. Acest lucru există la modul teoretic dar în practică nu este de obicei aşa. Dar aici intră şi tipul de ideologie care intră în sfera de influenţă a statului. Se precizează două aspecte. Prima se referă la „rolul statului care creează cadrul social legalitatea, ordinea, securitatea teritoriului, susţinerea unor valori morale şi tradiţionale ca fiind principalele caracteristici ale Statului” A doua se referă la intervenţia statului în economie, el reglementează factorul de producţie, se implică în problemele de proprietate inclusiv proprietatea privată. El susţine redistribuirea valorilor, economia de piaţă, asigură bunuri şi servicii. Există viziunea liberală^[21]  despre noțiunea de stat ce are ca idee faptul că binele individual trebuie urmărit de fiecare persoană ca și scop în viață. Statul nu are țintă obiectiva sau țel o fericire a tuturor cetățenilor și consideră că nici nu are capacitatea să facă acest lucru. El asigură doar un climat care are la bază reguli formale, instituționale ca individul să-şi ducă la îndeplinire scopurile. Cadrul folosit este economia de piață, iar statul asigură doar regulile jocului. Practic el are rol de arbitru, iar el intervine prin constrângere doar când cetățeanul nu respectă regulile impuse de către Stat. J. S. Mill afirmă faptul că statul este autorizat să intervină doar atunci când acțiunile unui individ produc daune celorlalți cetățeni. Friedrich Hayek, în ” Drumul către servitute” cercetează și analizează această o problemă și concluzia sa este că rezultatul sunt abuzuri sistematice, iar statul trebuie să dea legi mai precise (Hayek), iar legea trebuie să se schimbe și să funcționeze ca și instrument pentru a obliga indivizii să se îndrepte spre scopurile fixate. Părerea anarhiștilor despre noțiunea de stat, apărută în secolul XIX a avut o largă susținere de-a lungul timpului cu privire la acest tip de guvernare. Chiar dacă perspectiva este dificilă ca și aplicare în realitatea imediată anarhismul este răspunsul negativ la întrebarea” Trebuie să existe stat?”. Ca și susținători ai acestei idei au fost Stirner, Proudhon, Bakunin, care oferă diferite păreri pentru dezordine socială și afirmă faptul că statul este tiranic și împiedică libera exprimare a cetățeanului, sau în cel mai bun caz el rămâne pasiv la problemele acestuia. Proudhon afirmă că statul are ca și obiectiv jefuirea cetățenilor și a muncii lor și anulează libertatea acestora. Bakunin consideră că statul este un instrument de constrângere și nu este legitim prin faptul că impune legi, și prin acest lucru el este rău și îngrădește libertatea individuală a cetățeanului. Viziunea de stânga împrumută o parte dintre aceste idei. Socialismul este susținut de doctrina marxistă despre stat. Karl Marx accentuează ideea anarhiștilor că statul este un instrument în lupta de clasă, el reprezintă interesele celor aflați la guvernare, dar ignoră în același timp libertatea” absolută” a cetățenilor. Doctrina marxistă afirmă necesitatea existenței statului, compensarea veniturilor iar conform marxismului trebuie să existe egalitate pe toate planurile în domeniul politic, juridic, social, și economic. Social – democrația diferă de marxist, în sensul că vrea să elimine utopiile specifice de stânga. Ea are ca principala caracteristică nivelul discursurilor pentru a sprijini bunurile publice și accentuează rolul statului în sfera privată. El trebuie să asigure protecție celor defavorizați, un nivel de cultură și educație prin diferite forme de învățământ. Există o viziune conservatoare despre stat și naționalistă pe care nu le prezentăm în momentul de față. Comunismul ^[22] adună mai multe noţiuni legate între ele dar în mod diferit şi istoric cu contraste mari, (istoricul Stephane Courtois), şi uneori contradictorii. Este folosit ca şi termen pentru a defini Satul în funcţie de ideologia promovată, sistem social, clase sociale, proprietate privată sau statală asupra mijloacelor de producţie care are ca şi scop realizarea unei „societate egalitară” cu o mişcare politică un partid care să realizeze acest sistem. De asemenea este necesar un regim politic care poate fi de natură, democraţiei populară, socialistă, comunistă, republică populară, în care rolul statului este totalitar sub conducerea unui singur partid de tip muncitoresc, socialist, sau comunist, iar clasele sociale sunt diferenţiate nu prin accesul la proprietate ci prin uzofructul proprietăţii colective. Aceste aspecte sunt doar teoretice pentru că în practică apar inechităţi şi abuzuri. Acest principiu „De la fiecare după capacităţi, fiecăruia după nevoi” este preluată din Noul Testament, iar Anania şi Safira au fost pedepsiţi pentru minciună şi nu pentru că nu şi-au predat averea colectivităţii. Şi Ioan gură de Aur unul dintre părinţii bisericii considera că bunurile trebuiau împărţite în mod egal între creştini. Ideea de egalitate este mai veche şi Platon în „Republica” enumeră principii asemănătoare, dar spre sfârşitul vieţii abandonează aceste idei şi gândeşte o republică centrată pe familie. O asemenea organizare socială s-a încercat la români în „falansterului de la Scăieni (județul Prahova) de la jumătatea secolului XIX, sau mai nou, organizarea chibuțurilor din Israel pentru noii imigranți”. Interesant este faptul că la origine Ligii Comunităţilor (Londra în 1836), numită „Liga Celor Drepţi”, a fost o organizaţie comunist – creştină. Karl Marx şi-a schimbat convingerile anterioare (devenind apostat), şi a transformat-o prin” Manifestul Comunist” într-o organizaţie cu ideologie materialistă, atee, care explică prin „lupta de clasă”, că fără folosirea violenţei sistemul capitalist nu poate fi schimbat. Pentru Karl Marx religia era considerată opiul poporului, prin care religiile domină conştiinţa popoarelor şi cine se foloseşte de acest lucru. Marxist – leninismul afirmă că sunt patru faze în dezvoltarea societăţii: sclavia, feudalismul, capitalismul şi comunismul. Individul trebuie reeducat în lumina noii societăţi respectiv comunismul. Astfel au fost justificate lagărele de reeducare, canalele şi gulagurile în care au murit milioane de oameni în Rusia Sovietică şi statele frăţeşti în secolul XX. Să nu uităm lucrările lui Frederick Engels^[23], care au contribuit la ideologia marxistă dar a analizat rolul femeii în societatea comunistă. De asemenea s-a trecut la naţionalizarea proprietăţii private, colectivizare forţată, schimbări în industrie şi comerţ. Aceste practici sunt generate de regimul bolşevic inspirat din radicalismul unor oameni ca Neceaiev, ultra-radical, şi care a promovat masacrul împotriva aristocraţiei, burgheziei şi a tuturor celor care se opun regimului. Morala partidului bolşevic se datorează atât lui Karl Marx cât și lui Neceaiev. Partide comuniste se află în Europa Asia, Africa, America, Orientul mijlociu şi îndepărtat. Şcoli în care se promovează comunismul sunt: Marxist – Leninism, Stalinist, Maionism, Comunism – religios. Se pot aminti câteva State Comuniste ca: U.R.S.S, Bulgaria, Ceoslovacia, Germania Iugoslavia, Polonia România Ungaria, iar ca state actuale după dărâmarea imperiului Comunist au rămas China, Corea de Nord, Vietnamul de Nord, Cuba, Laos. În unele state comuniste din Orient, bisericile creștine au fost exterminate la propriu, iar astăzi în secolul XXI, în state de altă factură religioasă ca musulmanii, creștinii sunt persecutați și martirizați. Noțiunea de Stat și teritoriu contrazice Scriptura. Dacă mergem în Geneza^[24] Cuvântul spune aşa: Geneza 1:1 „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul”. Puţin mai departe aflăm faptul că suprafeţele de pământ au fost împărţite de către oameni. Geneza 10:25 „Lui Eber i s-au născut doi fii: numele unuia era Peleg, numit aşa pentru că pe vremea lui s-a împărţit pământul; iar numele fratelui său era Ioctam”. Mai departe în istorie Dumnezeu le aduce aminte israeliţilor că pământul nu este a lor. Dintre sărbătorile poporului evreu amintim sărbătoarea numită şi „Anul jubiliar” (Lev. 25:8-55), care venea după şapte ani sabatici, odată la cincizeci de ani. Atunci erau obligatorii câteva lucruri: În anul în cauză datoriile erau iertate, robii erau eliberaţi, iar pământul vândut şi cumpărat se întorcea în cadrul seminţiei din care a făcut parte. În acest fel anul de veselie erau un punct de reper pentru preţurile cu care se vindeau şi se cumpărau robii şi pământurile. În realitate se cumpăra dreptul de folosire până în anul de veselie. Dar cel mai important lucru este acela că Dumnezeu le aduce aminte faptul că nu au un drept exclusiv asupra pământului sau a altor oameni ci toate sunt ale Lui. Dacă ne uităm de unde s-a început şi unde s-a ajuns vedem cât de departe sunt oamenii de ceea ce a dorit Dumnezeu. Mulţimea statelor care se fac şi se desfac, formele pe care le îmbracă noţiunea de Stat, şi conflictele dintre ele, sau conflictele dintre Biserică şi Stat ne face să înţelegem cât de departe a ajuns omul faţă de voia lui Dumnezeu, iar acest lucru se accentuează în zilele noastre ale secolului XXI. Dar aici se aplică și principiul autorității instituit de Dumnezeu care primează în fața autorităților instituite de oameni și ne amintim ce a spus apostolul Petru . Faptele Apostolilor 5:29  ”Petru şi apostolii ceilalţi, drept răspuns, i-au zis: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!”. Aici se ia în discuție diferite aspecte ale autorității[25] astfel pentru creștini Biblia este sursa de autoritate, prin care Dumnezeu ne vorbește și  prin care determinează,  stabiliește cu precizie,  ce trebuie să credem  și ne spune cum trebuie să ne comportăm. Pretenția de autoritate a unei confesiuni, chiar și în interiorul ei intră în conflict cu instituționalizare religiei respective. Oamenii, instituțiile, guvernele și statele au în cel mai fericit caz o autoritate delegată, sau tolerată. Psalmi 99:1  ”Domnul împărăţeşte: popoarele tremură; El şade pe heruvimi: pământul se clatină. 2  Domnul este mare în Sion, şi înalţat peste toate popoarele”. Dumnezeu[26] își exercită autoritatea în mod direct prin Biblie dar și indirect în mai puține cazuri, în materie de credință.  Ele este Acela care are dreptul să stabilească etalonul în materia de credință și practică și o face prin intermediul unei cărți care se numește Biblia prin care s-a Revelat, iar alte alte mișcări conduse de deferiți lideri cu pretenția de proroci sau viziuni, sunt de ordin secundar și trebuie verificați tot cu Biblia. Pentru[27] a înțelege semnificația Bibliei este necesară Iluminarea prin Duhul Sfânt. Biserica, omul sau rațiunea nu por realiza acest lucru fiindcă este o diferență ontologică dintre Dumnezeu și om. Dumnezeu este Transcendent în contrast cu limitare omului în privința cunoașterii Lui iar dacă se mai adaugă și căderea omului în păcat distața este și mai mare. Există numeroase versete din Biblie care afirmă acest lucru ca Matei 13:15, Romani 1:21, 1 Corinteni 2:14, etc. Există[28] componente de subiectivitate și obiectivitate în privința autorității, dar atunci când omul este iluminat de Duhul Sfânt în privința înțelegerii Bibliei caz în care revelația Dumnezeu – persoană înțelegerea este obiectivă. De asemenea unii oameni resping tradiția[29], în timp ce alți o acceptă, dar este de preferabil cunoașterea Istoriei Creștinismului, scrierile Părinților bisericii, care au avut ceva de spus în privința autorității, dar care rămân totuși surse secundar, dar de folos pentru o înțelegere mai bună a Bibliei. De asemenea apare aspectul istoric și normativ în care întrebarea de bază este ce anume a fost obligatoriu pentru ei atunci și ce este obligatoriu pentru noi acum ținând  cont de faptul că Biblia este aceeași. Atunci când Biblia ne arată ce s-a întâmplat în vremurile biblice, mai ales în Vechiul Testament ea are un caracter în plan istoric și este posibil ca să nu aibă și un caracter normativ. Aici[30] este vorba de traducerea mesajului creștin care  unii traducători doresc o actualizare a mesajului creștin, iar exegeții deplâng acest lucru. Trebuie tradus elementul și ideea principală din Biblie, într-o formă înțeleasă de noi acum, dar păstrând adevărurile fundamentale ale Bibliei. Creștinul și Biserica se va împotrivi întotdeauna unui Stat, democratic sau totalitar care calcă în picioare etica Bibliei

6. Biserica, este o clădire sau un spațiu destinat celebrării unui cult creștin. Este denumită și Ekklesia ^[31](în greacă),  care este un fenomen nou testamentul pregătit de Isus Hristos şi susţine că: porţile „Locuinţei morţilor nu o vor birui”. Prin convertire persoana este introdusă în părtăşie cu alţi credincioşi, în Biserică. Biserica este Isus Hristos şi oamenii, şi ei nu se pot despărţi. Hristos este căpetenie Biserici. ”Biserica universală^[32]  nu este o organizaţie pământească vizibilă ci este organismul viu, spiritual, al celor mântuiţi, adică a celor ce au crezut în Hristos şi au fost născuţi din nou (Evrei12:23, Efeseni 1: 22-23). Ei întemeiază totalitatea credincioşilor, fără deosebire de rasă, naţionalitate, sau categorie socială, din toate perioadele din cer şi de pe Pământ. Se face o nediferenţiere între Biserica ca şi edificiu, clădire, şi Biserica Spirituală”. În biserica spirituală se intră prin: convertire, botez și Naşterea din Nou. Natura bisericii este locală şi spirituală. Biserica este diferită de lume, în conflict cu lumea şi tinde să o transforme. Biserica este născută la Rusalii ( Fapte 2). Găsim biserica din Corint (1 Cor:1-2, Galateni:1.2), etc. La început biserica se întrunea în case particulare, Matei 18:20 Căci acolo unde Sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, Sunt şi Eu în mijlocul lor.”, Rom 16:5, Galateni 1:21 După aceea m-am dus în ţinuturile Siriei şi Ciliciei. 22 Şi eram încă necunoscut la faţă Bisericilor lui Hristos, care Sunt în Iudea, (Cor. 1:2). Abia în secolul doi apar casele de rugăciune. Biserica^[33] locala este un grup de credincioşi botezaţi prin cufundare, care se întâlnesc pentru evanghelizare, edificare, părtăşie si închinare (Fapte 2: 41-47). Hristos este capul bisericii (Efes. 1:22-23), si singurul conducător in materie de practica si credinţa este Cuvântul Lui Dumnezeu (1Tim. 3:15;). Avem o abordare „filozofică” ca şi copii, umbre imperfecte şi o abordare „istorică”, ce înseamnă angajarea ei în realităţile acestei lumi. Cuvântul grecesc pentru biserică este „ekklesia” şi înseamnă adunarea credincioşilor, care trebuie să aibă o relaţie mântuitoare cu Isus Hristos, iar în ebraică avem cuvântul „qahal”, „edah” ce înseamnă convocarea poporului lui Dumnezeu. În Vechiul Testament şi Noul Testament, Dumnezeu este acela care vorbeşte iar poporul ascultă. Mulți oameni^[34] atunci când fac referire la biserică fac confuzie și se referă la clădire sau denominațiunea din care fac parte, ortodoxă, catolică, luterană, baptistă, penticostală etc. În Romani 16: 5 Pavel trimite sănătate Bisericii care se adună în casa lor, și nu se referă la clădirea în care se adună. Biserica este Trupul lui Hristos (Efeseni 1:22-23) formată din credincioşi începând cu ziua cincizecimii până în momentul Răpiri Biserici. Aici avem două aspecte: Biserica universală care presupune o relație a credinciosului cu Isus Hristos (1 Cor. 12:13) și biserica locală descrisă de Pavel în Galateni 1:1-2, (către bisericile Galatieii), care sunt biserici locale. Biserica nu este o clădire sau o denominațiune anume, ci Ea este Trupul lui Hristos, adică toți aceea care și-au pus credința în Isus Hristos ca Mântuitor personal (Ioan 3.16, 1Cor. 12:13) și care sunt prezenți în toate bisericile locale indiferent de denominațiune. Scopul Bisericii^[35]  Îl găsim în practica bisericii primare Faptele Apostolilor 2:42” Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pîinii, şi în rugăciuni.” Acest lucru înseamnă învățătura doctrinelor biblice, asigurarea unui cadru propice pentru părtășia credincioșilor, respectarea Cinei Domnului cu precizările de rigoare, și rugăciunea. Biserica trebuie să aibă ca și bază de învățătură Scriptura care asigură o bază învățăturii noastre (Efesen 4:4), în care creștinii au posibilitatea să slujească, învețe, să dovedească compasiune unii pentru alți, bunătate și să se încurajeze în mod reciproc. Lucrul cel mai important este să-și arate dragostea unii față de alții (1Ioan 3:11). Cea mai importantă misiune a bisericii este aceea se proclamare a Evangheliei (Matei 28:18-20). Biserica trebuie să fie Lumină pentru a avea puterea să îndrepte oamenii spre Mântuitor, dar ea trebuie să își pregătească membrii pentru a fi în măsură să ducă Mesajul Evangheliei mai departe (1Petru 3:15). Există și scopuri secundare, dar necesare în cadrul comunității credincioșilor, care presupune tot o credință și religie curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu (Iacov 1:27),  care are și un scop umanitar ca cercetarea văduvelor și orfanilor. De asemenea Biserica trebuie să pregătească membrii săi ca să se ferească de păcat, și tentații lumești. Acest lucru se realizează prin învățare, ucenicizarea biblică prin părtășie creștină. În concluzie Biserica este Trupul lui Hristos format din mădulare, iar Ea trebuie să se asemene cu Hristos care este Capul Bisericii, în scopuri și împliniri și să-l urmeze pe El. Dacă se reia ideea de Biserica^[36] ” basilica - din latină” înseamnă lăcaș Sfânt consacrat și amenajat pentru practicarea cultului creștin. Se pot enumera o serie de biserici creștine ca:” Biserica Ortodoxă, în general, Biserica Ortodoxă Română, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Greacă, Biserica Catolică, Biserica Romano-Catolică, Biserica Română Unită cu Roma, Biserica Armeano-Catolică. Bisericile catolice orientale, Biserica Anglicană, Biserica Angliei, Biserica Episcopaliană, Biserica Irlandei, Biserica Episcopală Scoțiană, Biserica Țării Galilor, Biserica Lusitană, Catolică Apostolică, Evanghelică din Church of Portugalia, Biserica Spaniolă Reformată Episcopală Biserica Evanghelică-Lutherană, Biserica Evanghelică în Germania, Biserica suedeză, Biserica Norvegiei, Biserica Evanghelică Lutherană din Finlanda, Biserica Denemarcei, Biserica Islandei, Biserica Evanghelică Lutherană a Coloniei, Biserica Evanghelică Lutherană a Estoniei, Biserica Evanghelică Lutherană a Lituaniei, Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România, Biserica Evanghelică Lutherană din România, Biserica Reformată Biserica Reformată din România, Biserica Unitariană, Biserica Unitariană din Transilvania, Biserica Unitariană din Ungaria, Biserica Metodistă, Bisericile Neoprotestante, Biserica Creştina după Evanghelie, Biserica Penticostală, Biserica Baptistă, Biserica Adventistă de ziua a șaptea, Biserica Creștină Adventistă, Biserici vechi orientale, Biserica Vetero-Catolică, Bisericile Porvoo. Am enumerat nume şi forme de biserici cu un anumit scop. Dacă^[37] privim în Istoria Bisericii de la Biserica Primară, s-au făcut paşi omeneşti enormi în semantica conceptului de biserică prin adăugiri sau omisiuni, dar şi o depărtare foarte mare de cum a fost gândită Biserica în Noul Testament, iar numărul de biserici în aşa de multe forme şi structuri chiar dacă a existat o Reformă sau treziri spirituale, nu ne poate duce cu gândul la o unitate în diversitate, ci din contră. Mai mult fiecare biserică, cult sectă, denominațiunea susţine că deţine adevărul, lucru imposibil, dar care au totuși un minim de adevăr, iar dacă are ca şi sursă primară Biblia există șanse de mântuire pentru credincios. Singura soluţie a credinciosului este o căutare sinceră a lui Dumnezeu în lumina Scripturii. Ioan 8:12 “Isus le-a vorbit din nou şi a zis: „Eu Sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” Dar mai există ceva demn de luat în seamă şi acesta este “Pastorul din Umbră” care este Isus Hristos.

7. Relaţia  dintre Biserică şi Stat. După ce am analizat puţin aspectul sociologic al problemei, apariţia popoarelor pe pământ, a Statului şi în final a Bisericii ne putem apropia mai uşor pentru a înţelege complexitatea problemelor pe care le-au avut şi le au în relaţia dintre credincios și  Stat, respectiv Biserică şi Stat. Relaţia dintre Biserică şi este o relaţie complexă cea creat numeroase dispute. În relaţia Bisericii cu Statul reamintim cele trei forme în care biserica este prigonită de stat, vasală statului sau se contopeşte cu statul. Indiferent dacă biserica funcţionează într-o ţară cu regim de dictatură, tiranie, condusă de guverne comuniste, sau democraţie de orice fel de tip, pericolul extern există întotdeauna şi Biserica este în pericol de a nu-şi îndeplini mandatul. Vom urmării această relaţie dintre Biserică şi Stat, în mod succint în câteva din cele mai importante momente din Istoria Bisericii. Vom descoperii acelaşi tipar de prigoană, (ekklesial, sau politic), vasalitate, sau momente când Biserica devine Stat, iar Statul devine Biserică, diferenţa dintre religie, naţiune şi secularism devine aproape inexistentă, sau în cel mai fericit caz formală.

Actul de naștere al Biserici s-a realizat în ziua pogorâri Duhului Sfânt (Fap, 2:1-4). Prima biserică a luat naștere la Ierusalim, iar ulterior ia ființă și biserica din Antiohia, care devine un important centru misionar. Acolo celor care urmează învățătura lui Isus Hristos li s-a dat pentru prima oară numele de creștini (Faptele Apostolilor 11:26). Bisericile s-au înmulțit iar creștinismul primește aspect de cult, intră în conflict cu iudaismul care reacționează prin prigoană. Pe de altă parte Iudeea era sub ocupație romană, exista și cultul împăratului care pretindea închinare de la popoarele cucerite inclusiv de la iudei și romani. Astfel Biserica vine în conflict și cu stat roman, iar persecuţia vine din ambele părți atât de la iudei cât și de la romani. Acest tipar al persecuțiilor, ekklesial și politic, sau național se repetă în mod succesiv în istorie. Valuri de prigoană s-au abătut asupra bisericii creștine, iar până la împăratul Constantin cel Mare au fost zece valuri de prigoană, totuși în unele părți ale Imperiului Roman, persecuția a fost mai blândă, iar Biserica a avut și momente de pace și liniște. În urma edictului de la Milano (312 D.C.), datorită schimbării orientării religioase a împăratului Constantin, Biserica s-a unit cu Statul, dar s-a conturat și modelul” bisericii împăratului”.^[38] Dar acest lucru nu a adus un beneficiu spiritual al bisericii, pentru că popoarele păgâne, creștinate cu forța, au introdus elemente păgâne în creștinism, iar pentru ei nu era o problemă să se închine unui zeu în plus, pentru ași salva viața. Pe de altă parte însăși Biserica a ajuns generatoare de erezii, depărtându-se de adevărul Evangheliei și punând accent tot mai mult pe învățături omenești. Constantin cel Mare și-a asumat o poziție de conducere teologică și a prezidat Conciliu de la Nicea din anul 325 când a arbitrat controversa donatistă și ariană.^[39] Deșii în realitate nu era împuternicit împăratul Constantin cel Mare, devine o putere în materie de religie. El numește și eliberează din funcție episcopi și nimeni nu pune la îndoială autoritatea de a convoca concilii.^[40] Trec cam 700 de ani, și datorită jocurilor de putere, dispute doctrinare, influențe politice, corupție, se producea Marea Schismă din 1054 și Bizanțul se desprinde de Roma. Așa apare Biserica Ortodoxă. În Roma și Bizanț se deschide drumul spre” cezaro – papism^[41]” iar în relațiile dintre Biserică și Stat, balanța se înclină tot mai mult în favoarea Statului. Astfel Statul are tendința de a exercita autoritatea peste întreaga societate și tinde să ”istoricizeze Biserica”^[42]. În mod paradoxal în ziua de astăzi atât Biserica Catolică, Ortodoxă și unele cultele Protestante și Neoprotestante, cât și bisericile Evanghelice au pretenția de a avea o vechime de 2 000 de ani, lucru care nu poate fi adevărat. Totuși prin ei Evanghelia a ajuns până la noi. Dacă ne reîntoarcem la momentul în care Biserica s-a unit cu Statul, constatăm că nu mai există o distincție clară în a fi sau nu a fi creștin.

Trec peste 1000 de ani și în anii 1500-1600 are loc Reforma Protestantă și bisericile reformate se rup de Biserica Catolică, dar se întâlnesc cu aceleași gen de probleme. Luhter a făcut distincție între sfera politicii și cea spirituală a existenței creștine, iar doctrina celor două împărății a fost inclusă în” Confesiunea de la Augsburd” din 1530. El afirmă că domeniul politic este o parte a ordinii divine. Pe de altă parte Calvin nuanțează această doctrină afirmând că fiecare împărăție are” regi diferiți și legi diferite”.^[43] Zwingli^[44] a fost conducătorul” Reformei Protestante în Elveția și a întemeiat Bisericile Reformate (confesiune helvetică) și în mod independent de Luther ajunge la concluzii similare prin studierea Scripturilor din punct de vedere a unui cărturar umanist”. Ulterior reformatorii radicali au dezvoltat teoria celor două împărății într-o varietate de sensuri, de la separarea completă a Bisericii de Stat (anabaptiștii), până la o implicare totală, susținută de prezbiterianismul scoțian.^[45] Divizarea teologică a Reformatorilor, chiar dacă s-au întors la Sola Scriptura, Sola Garția, Sola Fide, nu a folosit în nici un mod clarificării doctrinelor centrale ale creștinismului, cu atât mai mult clarificării relației dintre Biserică și Stat. Pentru obținerea independenței mișcării Reformate, deși nu era biblic, s-a folosit și sabia. Reforma printre alte lucruri pozitive și negative, a avut un caracter sângeros.

În Bizanț în relația dintre Biserică și Stat nu mai există două împărății separate și nu mai există o linie de demarcație clară între domeniul religios și cel secular. Bizanțul este considerat o icoană a Ierusalimului ceresc, iar împăratul este o icoană a monarhiei lui Dumnezeu^[46]. Este necesar faptul de preciza că este vorba de Biserica Ortodoxă, unde dezvoltarea conceptelor teologice au înghețat în timp sute de ani. Acest lucru se reflectă și în relația dintre Biserică și Stat. În Imperiul Bizantin Biserica a început să fie o comunitate” escatologică” și s-a identificat cu Imperiul Bizantin. Sensul specific la termenului de creștin s-a pierdut, iar împărăția^[47] era de fapt aici pe pământ. De fapt” sinfonia bizantină” cânta pe note false.

În interiorul imperiului creștin de Apus și Răsărit se pregătește calea către ateism. Pentru Marx, Împărăția lui Dumnezeu este o formă de sclavie, care va fi înlocuită de” împărăția oamenilor” realizată de către forțele proletariatului.^[48] Poziția lui Lenin este aceea că Biserica și Statul trebuie separate în mod radical, iar după aceea religia trebuie eliminată cu orice preț^[49]. Politica de eliminare a religiei din viitoarele țări comuniste, au afectat bisericile din Estul Europei, care au ajuns ulterior sub influența imperiului Sovietic. Învățătura referitoare la raportul dintre Biserică și Stat în România anilor 1948, când comuniștii au preluat puterea era teoria bizantină a” sinfoniei”, care însemna o singură împărăție și două slujbe” imperium și sarcedoțium”,^[50] lucru nerealizabil în fapt. Cântând pe note false” sinfonia bizantină”,  nu a funcționat, sau a făcut acest lucru în detrimentul bisericii. Biserica este lăsată să existe dar cu condiția să se supună puterii comuniste. În perioada respectivă raportul dintre Biserică și Stat s-a dezvoltat de la pragmatism, la legalism și apoi la totalitarism^[51]. Atitudinea Partidului Comunist din România față de Biserici nu a fost unitară, în timp ce Biserica Ortodoxă a fost supusă unor reforme constituționale, bisericile Protestante și Neoprotestante au fost supuse unor măsuri mai dure politice și administrative.^[52] Ulterior condițiile de funcționare și practicare a credinței religioase s-a înăsprit. Deși cultelor recunoscute de Stat li s-a permis să funcționeze, în anul 1955 s-a introdus planul de Reglementare și Arondare, prin care bisericile au cunoscut un declin puternic, printr-un număr mai mic de slujbe, mai puțini participanți și o slabă calitate a serviciilor divine. Pentru Biserica Ortodoxă planul de Reglementare și Arondare a intrat în vigoare în perioada anilor 1958-1963. Statul se amestecă tot mai mult în problemele bisericii și prin decretul 334/1970 art. 1 se stipulează că” organul central de Stat, exercită politica statului cu privire la organizarea și activitatea cultelor”. Orice persoană care este surprinsă că îndeplinește o activitate religioasă fără permis adecvat, este considerată vinovată de” uzurpare de funcție” și adusă în fața instanțelor de judecată.”^[53] În mod practic ateii conduc Biserica. Dar Statul comunist chiar dacă persecută Biserica, totuși se folosește de ea. Diferențele de ideologie dintre comunism și creștinism au fost ținute sub control și mai multor biserici li s-a cerut să susțină politica Partidului Comunist în procesul de realizare a societății socialiste.^[54] Reacțiile negative apar din partea credincioșilor de rând, dar și a preoților sau a pastorilor, voci care au fost reduse la tăcere prin închisoare iar în cazuri fericite, plecarea din țară. În această perioadă au început demolările unor serii de biserici în București dar și în alte părți, iar cei care au protestat au fost acuzați de activitate” neofascistă”?.^[55] Acest tip de acuzație a venit din vârful ierarhie Bisericii Ortodoxe. Au fost multe nume care s-au opus regimului comunist, mii de preoți, pastori, credincioși din diferite confesiuni, culte sau secte, au fost dați afară din serviciu sau întemnițați. Biserica nu strânge rândurile, ea dă dovadă de făţărnicie și colaborează cu regimul comunist. Pe de altă parte Cultul creștin Baptist este cunoscut ca și opozant al regimului și în ultimele momente de viață a regimului comunist ia poziție prin” scrisoarea celor șase”.

În timpul revoluției din decembrie 1989 patriarhul Bisericii Ortodoxe l-a felicitat pe Ceaușescu pentru rezolvare problemei huliganilor de la Timișoara, pentru ca ulterior preafericitul Teoctist, să-l numească” Irod – ucigaș de copii”. În aproape toate țările din Estul Europei se întâlnește aceeași colaborare a Bisericii cu Statul, relație care pune Biserica în poziție de vasalitate cu Statului, iar dacă nu își dă concursul, va fi prigonită. În principal relația dintre Biserică și Stat în perioada comunistă este determinată de concepția teologică pe care o îmbrățișează. Chadwick arată că atât catolicii cât și protestanții au găsit căi prin care să se opună comunismului. În Uniunea Sovietică se întâlnește o situație mai gravă ca și în celelalte state satelit în care ateii în mod dictatorial conduc Biserica, o priveliște care nu s-a mai întâlnit timp de două milenii. În relația dintre Biserică și Stat spațiul dintre cele două entități, a fost eliminat în favoarea unei singure așa zise realități istorice – escatologice, numit de către Biserică ca Imperiul Creștin.” Imperium” a dobândit un loc important în conducerea bisericii, iar sacerdoţiu, un loc important în Statul laic. Deci nu – încă cu privire la Împărăția Cerurilor, a devenit deja, o situație exact pe dos cum spune Scriptura și pusă în termeni omenești.^[56] Dar această situaţie nu are nimic de a face cu divinitatea cu cerul și cu adevărata Împărăție a Cerurilor, sau Împărăția lui Dumnezeu. După 28 septembrie 1990 Biserica Ortodoxă și-a declarat autonomia față de Stat, respingând dreptul acestuia dea intervenii în alegerile episcopale, sau administrarea de zi cu zi a bisericii.^[57] Dar situația Bisericii Ortodoxe este departe de a fi clară pentru că în februarie 1994 Congresul Național al Bisericilor, a amendat articolul 2 din Statutul Bisericii Ortodoxe, care stipulează faptul că Biserica Ortodoxă Română este națională, autocefală, și unitară în organizarea sa. Ca rezultat Biserica Ortodoxă Română se consideră” Biserică Națională”^[58]. Dar dacă ea se autodefinește ca și Biserică Națională, rezultă că celelalte biserici sunt antinaționale. În acest mod clar se calcă Constituția României, care stipulează în arti. 9 punctul 4, că” în relațiile dintre culte nu sunt permise acte de sau acțiuni de învrăjbire religioasă.”^[59] D. Martin observă faptul că un bun cetățean polonez trebuie să fie Catolic, iar un bun cetățean rus trebuie să fie Ortodox^[60] și mai găsim aspecte de genul acesta. Aceasta este o afirmație falsă. Dar acest lucru nu justifică pretenţia unei biserici de a fi singura sau adevărată și reprezentativă pentru un popor sau națiune.

Dacă ne întoarcem^[61] în trecut cu privire la ce a făcut Biserica Ortodoxă între anii 1920 - 4944 și ce se întâmplă astăzi când se autodefinește ca” Biserică Națională”, când ia pretinde dreptul de monopol asupra spiritualității poporului român, celelalte culte nu se pot aștepta la ceva bun din partea ei. Religia baptistă s-a răspândit cam din anul 1875 în Transilvania și au apărut biserici în sate române în județele Bihor, Banat, Maramureș, mai târziu și în alte părți ale Ardealului, în contextul unei religii romano – catolice, care exista înainte cu 200 de ani când a mare parte din românii din Transilvania s-au unit cu Roma, făcând parte din Imperiul Austro – Ungar. Prin introducerea credinței Baptiste, alături de cea romano – catolică, credința se diversifică, dar românii nu sunt nicidecum mai puțin români ci din contră s-a evidențiat prin lupta lor pentru drepturile națiunii românilor din Transilvania. Baptiştii au răspândit biblii la sate, s-a stimulat știința de carte și cultură, în plus s-a pus accentul pe relația directă credinciosului cu Dumnezeu ca și individ luat separat, care a îmbogăţit spiritualitatea fiecărei persoane iar starea morală a națiunii a crescut în mod remarcabil. După unirea Transilvaniei cu România,” Biserica Ortodoxă care avea monopolul, în celelalte zone ale țării, și-a propus aducerea tuturor românilor sub tutela ei”. Ea s-a concentra asupra cultelor mici, ca Baptiștii, Creștinii după Evanghelie, Adventiștii și mai târziu Penticostalii, care nu aveau încă suport politic. Prima măsură era retrogradarea Baptiștilor din statutul de cult în cea de asociație, venită de la Ministerul Cultelor dar pe” linie militară?”. Asociațiile nu aveau suport internațional, iar persecuția ekklesială era posibilă. În anul 1920 persecuția a fost foarte dură și dăm câteva exemple. Bisericile ai avut dreptul la doar două ore de Serviciu Divin în ziua de duminică, iar autoritățile conturbau serviciile divine, conducători, și predicatorii erau arestați și bătuți în mod îngrozitor, se confiscau biblii și cărți de cântări, multe procese de judecau de tribunalul militar, în armată baptiștii erau persecutați, șu se confiscau terenurile pe care se aflau construite casele de rugăciune. Din cauza spațiului restrâns nu dăm cazurile la concret, deșii ele au existat în numeroase locuri și de nenumărate ori, iar cazurile de abuz deși semnalate autorităților, acestea nu au luat măsuri împotriva lor. O problemă importantă de semnalat este și faptul că aceste prigoniri, erau inspirate de la vârful ierarhiei Bisericii Ortodoxe. Persecuția religioasă de tip ekklesial s-a terminat de abia la intervenția conducerii Uniunii Baptiste la Ministerul de Război care avizează în mod favorabil cererile, care se pun în practică doar pentru puțin timp și încep greutățile prin care iar se restrâng libertățile religioase ale batiștilor dar și a altor culte din România. O delegație^[62] a Alianței Mondiale Baptiste (J. H. Rushbroke și dr Glover) a venit la București ca reprezentanți pentru a contracara persecuțiile batiștilor, dar au reușit acest lucru numai pe hârtie, dar în teren situația a rămas cam aceeaşi. În data^[63] de 20 decembrie 1921 Rushbroke revine la București și se întâlnește cu Tache Ionescu, primul ministru de atunci protestează împotriva abuzurilor comise de autoritățile române împotriva baptiștilor. La câteva zile după acea Dumitrescu Brăila a emis un ordin să se dea liber acestui cult, ”predicatorii vor fi denumiți cetățeni români”, dar cei care vin din afara țării au nevoie de aprobare specială. În urma acestui ordin a existat mai multă libertate, dar au fost și locuri în care creștinii baptiștii au fost hărțuiți de autorități. În anul 1923 prigoana împotriva bisericilor baptiste de reia și o serie de biserici sun închise, predicatorii nu au mai avut posibilitatea să-și facă lucrarea iar alții au fost arestați, având ca pretexte” cercetarea”?. Au suferit^[64] și copiii care nu au mai fost primiți la școală (localitatea Șiria), iar cei care au fost primiți nu aveau dreptul de a fi susţinuţi și sprijiniți să progreseze. Uniunea Baptistă a făcut un memoriu la Ministerul Cultelor în care prezintă șase categorii de persecuție: interzicerea deplasării pastorilor, se pretinde autorizație de la minister, închiderea bisericilor fără un motiv real (în județul Bihor toate bisericile au fost închise), se organizau convorbiri religioase cu ortodocșii, la care pastorii erau aduși cu forța de jandarmi, să asiste și să fie interogați (în Basarabia), și diverse alte forme în care se includ amenzi, arestări, bătăi, închisoare, excluderea de la reforma agrară, etc, iar exemplele sunt de tot soiul în diferite părți din țară. Apare^[65] un element nou de persecuție prin campanii de dezinformare calomniere folosindu-se cuvinte de genul” jidoviți, dezbinători de neam, disprețuitori și defăimători ai altor culte” expresii care apar în publicații ca ” Universul”,” România nouă”,” Curentul”,” Libertatea” etc, în care se vorbea de” fanatismul baptist”. De remarcat că Ministerul Cultelor era la dispoziția Bisericii Ortodoxe. În anul 1924 o delegație a baptiștilor din Anglia s-a întâlnit ci Nicolae Titulescu, și la intervenția lor situația s-a remediat doar pentru scurt timp. Libertatea religioasă a ținut doar jumătate de an, iar în 1925 Ministru Cultelor și Artelor elaborează un act normativ și anunță o decizie cu privire la asociațiile cu caracter religios, iar persecuția reîncepe sub diferite forme, parcă repetând tiparele vechi, dar adăugând și altele noi. Credincioşilor baptiști li s-a interzis ieșirea din comună, arest la domiciliu, copiii au fost înregistrați la alte confesiuni cu precădere ortodoxă, soldații nu aveau voie să meargă la Biserica Baptistă, funcționarii erau dați afară din serviciu, se refuzau acordarea de brevete meseriașilor, țăranii nu primeau întăbularea pe pământ sau pe case, în unele locuri baptiștii nu aveau drept se izlaz pentru pășunatul vitelor, sau drept de pădure. Morții nu aveau loc de îngropare în cimitirele publice, ci în mlaștini, râpe, coaste de deal, sau chiar în locuri unde se îngropau cadavre de animale, și lista parcă nu are sfârșit. Nu trebuie să uităm de campaniile de denigrare din ziarul” Universul” care afirma faptul că baptiștii erau o primejdie națională. Chiar sunt curios în ce anume consta primejdia în sine, fiindcă nu era una reală ci imaginară și viza nu Statul ci supremația ortodoxă, o manipulare grosolană a ierarhilor din vârful ierarhiei Bisericii Ortodoxe. În anul 1928 la putere ajunge Guvernul Liberal, iar baptiștii sunt recunoscuți ca și Cult religios. Biserica Ortodoxă a reacționat imediat și la București s-a convocat o întrunire a liderilor și conducătorilor Bisericii Ortodoxe, pentru a discuta” primejdia” care amenință neamul românesc și Statul Român. S-a votat o moțiune, un protest, în care apar aspecte care se păstrează și astăzi care arată așa zisa primejdie pe care o reprezintă asociațiile și cultele minoritare neortodoxe. Deși Biserica Ortodoxă a luptat împotriva acestei Legi, ea a fost aprobată cu unele amendamente, mai ales în Transilvania, dar celor din Vechiul Regat, Bucovina și Basarabia li se recunoaște doar statutul de asociație. În anul 1933 situația se schimă din nou, și din acel moment lucrurile se precipită prin comprimarea evenimentelor și schimbarea de guverne. La conducerea țării^[66] este numit Karol al II –lea și un guvern condus de patriarhul Miron Cristea iar la Ministerul Cultelor este desemnat episcopul Nicolae Colan, care reîncepe persecuția religioasă. Persecuție are apogeul în anul 1938 când se închid toate bisericile baptiste din România. În anul 1939 iarăși este libertate religioasă, ca după puțin timp prigoana reîncepe, iar la începutul anului 1940 bisericile sunt redeschise. Biserica Ortodoxă nu se împacă cu gândul acesta. La conducerea țării ajunge generalul Ion Antonescu^[67], iar în anul 1942 este desfiinţată confesiunea Baptistă. Dar și mai mult vicarul patriarhiei Ortodoxe, Veniamin Pocitan propune trimiterea tuturor sectanților în Transnistria pe râul Bug. Sunt vizați Baptiștii, Penticostalii, Creştini după Evanghelia și Adventiștii, care urmau să fie exterminați. Generalul Antonescu este de acord cu acest lucru și dă ordinul către prefecții județului. Dar după înfrângerea nemților la Stalingrad, războiul are un punct de cotitură, iar armata sovietică începe ofensiva, lucru care oprește și deportarea sectelor la Bug. La 23 August 1944 România întoarce armele împotriva Germaniei și aliaților ei iar la data de 28 Octombrie regele Mihai a semnat legea nr 548 prin care se dădea libertatea cultelor religioase. Între anii 1920-1944 au fost opt valuri de prigoană care s-au abătut asupra sectelor, asociațiilor și cultelor religioase. De remarcat este faptul că vinovatul principal a fost Biserica Ortodoxă care a inițiat prigoana de tip ekklesial împletită cu aspectul național și politic. Deșii la conducerea țării s-au perindat guverne care se pretindeau democrate realitatea era alta cu privire a credințele altor confesiuni decât cele ortodoxe. La data^[68] de 30 decembrie 1947 români a a fost proclamată Republica Populară Română, fiind ocupată de sovietici iar regele Mihai este obligat să abdice și pleacă din țară. Mai târziu în anii 60 România își arată o oarecare independență față de U R S S, iar după moartea lui Dej, Ceaușescu devine președintele P.C.R. dar devine și șef al Statului iar din anul 1965 - 1989 România devine țară Socialistă. Biserica și cultele vor fi controlate de comuniști.

După 1989 prin Constituția României, votată de Parlamentul României, în anul 1991, Biserica a primit libertatea de exprimare și desfășurare a practicilor religioase. ”Bisericile Baptiste[69] se bucură de prevederile articolului 29, care spune: 1. Libertatea gândirii, a credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie sau o credință religioasă contrar convingerilor sale. 2. Libertatea conştiinţei este garantată, și ea trebuie să se manifeste într-un spirit de toleranță și respect reciproc. 3 Cultele religioase sunt libere să se organizeze potrivit statutelor proprii în condițiile legilor Statului Român. 4. În relaţiile dintre culte nu sunt permise acte sau acțiuni de învrăjbire religioasă. 5. Cultele religioase sunt autonome față de Stat, se bucură de sprijinul acestuia prin înlesnirea asistenței religioase în armată, spitale, penitenciare, azile și orfelinate. 6. Părinții sau tutorii, au dreptul să asigure potrivit cu convingerile lor, educația copiilor minori a căror răspunderi le revin.^[70] De asemenea puncte din articolul 30 din Constituția României, vin în sprijinul practicii, funcționării și liberăţi bisericii. 1. Libertatea de exprimare prin ori ce fel de mijloace. 2. Cenzura este interzisă. 3. Publicațiile nu pot fi suprimate^[71]. De asemenea Statutul de organizare și funcționare a Cultului Creștin Baptist din România din 1999 prevede în Capitolul 1 articolul 2, faptul că Cultul este autonom față de Stat, și se organizează și funcționează conform prevederilor prezentului Statut. Principiile respective sunt cuprinse în Mărturisirea de credință Baptistă, capitolul 3, articolul 12. Biserica este de sine stătătoare și are o singură autoritate în materie de credință și practică religioasă învățăturile Sfintelor Scripturi^[72] . Baptiștii s-au împotrivit^[73] ca biserica să fie unită cu Statul pentru că libertatea de conştiinţă înseamnă: libertate de informare, libertatea de a auzi și alte alternative, cu privire la alte credințe, libertatea de a nu crede sau de a nu face parte din nici o biserică și libertatea de ați exprima crezul, lucru imposibil în momentul în care Biserica este unită, sau vasală Statului. Aceste libertăți exprimate mai sus sunt stipulate în” Carta drepturilor omului”, stabilită la conferința de a Helsinki, prin tratatele Consiliului Europei și Uniunii Europene”^[74], la care a aderat și România. Se poate reamintii faptul că Polonia, o țară unitară în privința religie, când romano – catolicii au cerut statutul de biserică națională, acest lucru a fost refuzat de către Statul Polonez. Biserica Ortodoxă din România a pricinuit numeroase persecuții dure asupra batiștilor, iar atunci când Ea s-au autodefinit ca și Biserică Națională, acest lucru a fost acceptat de facto de autoritățile statului și mass media. Deci există situație pe hârtie și alta pe teren. De asemenea s-a anunțat anularea celor patru programe de televiziune pregătite de Alianța Evanghelică în colaborare cu CBN din USA. Ioan Alexandru, poet și senator a avut in interviu cu Răzvan Bucuroiu, publicat de România Liberă în 14 Mai 1994, interviu pe care posturile naționale nu l-au difuzat. În cazul acesta a vorbii despre libertate religioasă în România, este o greșeală, sau o demagogie politică dar și ekklesială. Cine permite Bisericii Ortodoxe, să blocheze emisiuni sau interviuri ale altor culte pe posturile naționale, decât cu ajutorul Statului în mod tacit. Dacă Biserica Ortodoxă^[75] va fi numită” națională” (în realitate nu există așa ceva), toate celelalte culte sunt neglijate în cel mai fericit caz. Cuvântul național din DEX, exprimă ceva ce aparține unei națiuni, iar în cazul de fața toate cultele din România sunt recunoscute de către Stat ca și naționale, cel puțin la modul teoretic, dar și la nivel practic prin asistență financiară sub diferite moduri. În privința cuvântului ”instituit – tot din DEX”, Biserica Ortodoxă nu poate beneficia de acest lucru pentru că ortodoxia a fost introdusă în spațiul românesc de către bulgari. Statul Român la înfințarea lui a găsit români ortodocși și a acceptat acest lucru. Statul nu instituie biserica sau confesiune religioasă, el poate doar să hotărască ce fel de relație o are cu ea. Cuvântul național implică conotații juridice, iar calificativul de național trebuie atribuit tuturor cultelor din România. Aceste situații trebuie să fie lămurite, deslușite și limpezite pentru că au un impact major pentru sănătatea spirituală în România dar și în Europa. Încă avem dreptul să facem o oportunitate din drepturile noastre, dobândite după anii 90, de a ne bucura de libertate și de a vesti Evanghelia lui Hristos.

8. Concluzie. Pentru a înțelege relația dintre Biserică și Stat, trebuie să trecem puțin prin istoria umanității, să mergem la origini, în Geneza la momentul în care Dumnezeu a hotărât în Geneza 1:26 să facă om după chipul și asemănarea Lui. Omul nu a fost creat ca un robot ci ca o ființă liberă, dar de la care Dumnezeu pretindea ascultare. Răzvrătirea omului față de Dumnezeu din Geneza 3 a avut consecințe dramatice pentru om, dar în continuarea cu puține excepţii, omul refuză să asculte de Dumnezeu și vedem de-a lungul istoriei diferitele forme prin care ființa umană, continuă în neascultare față de Creator. Au fost evenimente nefericite pentru om ca Potopul, dar și turnul Babel, în care vedem voia hotărâtoare a lui Dumnezeu. Este un lucru de remarcat faptul care arată că Dumnezeu alege un om, un popor prin care vine Mesia, ca mijloc de salvare pentru cei care cred în El, din fața mâniei lui Dumnezeu, iar această promisiune se regăsește încă de la început în Geneza 3:15, care are o dublă semnificație. O dată este promis un răscumpărător, iar pe de altă parte va fi o luptă continuă între o închinare falsă în paralel cu închinarea adevărată, dar și o împotrivire pe față pe care a practică ateismul. Deși Dumnezeu a ales un popor prin care Mesia s-a Întrupat, poporul a fost neascultător față de Dumnezeu, Mesia a fost respins de iudei și Crucificat, iar păgânii, mai târziu o parte a creștinismul s-a împotrivit voii lui Dumnezeu sub diferite forme, iar relația dintre Biserică și Stat, arătată în cele două forme de bază a afectat Biserica, ea rămânând curată, doar când este separată de Stat, și ancorată în Sfintele Scripturi. Prin sociologie omul studiază relațiile dintre indivizi, grupuri de oameni, triburi, popoare națiuni și State, dar fiind de domeniul laicului lasă afară în mod intenționat aspectul religios, deși relaţiile interumane, se aplică a modul concret și între credincioși și necredincioși. De asemenea am atins și noțiunea de popor, am arătat cam ce în înseamnă un popor, ce anume îi uneşte, și aspectele care fac diferența între popoare. De la porunca” creșteți, înmulțiți-vă și umpleți pământul”, mie greu să cred că Dumnezeu a intenționat ca ele să se războiască între ele, dar acest lucru este un rezultat al păcatului și a blestemului. Apocalipsa 6:4” Şi s-a arătat un alt cal, un cal roşu. Cel ce sta pe el a primit puterea să ia pacea de pe pământ, pentru ca oamenii să se junghie unii pe alţii, şi i s-a dat o sabie mare”. La fel se întâmplă și cu noțiunea de Stat care este percepută în mod diferit de către conducătorii laici cu diferite viziuni liberale, totalitare, sau democratice despre Stat și rolul pe care ar trebuii să îl aibă. De asemenea relația dintre Biserică, sau religie și Stat în cazul discuțiilor de față este foarte importantă. Noțiunea de Stat este veche încă din antichitate și se păstrează și în prezent, cu libertățile sau opresiunile de rigoare în funcție de tipul de Stat, care poate fi o tiranie, democrație, sau altceva, mergând în extreme până la anarhie. Atunci când am definit Biserica, ea s-a definit conform cu ce înseamnă Biserica, ca și Biserică nou – testamentală de pe paginile Bibliei așa cum a dorit să o gândească Duhul Sfânt, dar care după trei sute de ani  a promit o altă dimensiune mai puțin spirituală și mai mult umană, iar Biserica a fost pervertită și compromisă din cauza ereziilor și a învățăturilor omenești. De-a lungul istoriei ea ca Biserică națională și locală s-a multiplicat sub diferite forme și denumiri în diferite popoare națiuni și state fiecare pretinzând că este biserica adevărată. Astfel relația dintre Stat și Biserică a devenit tot mai complexă. Totuși Biserica adevărată se recunoaște în oglinda Scripturii, cu condiția ca această oglindă să nu fie deformată. Dacă ea este o lumină adevărată în lume și învățătura ei este biblică, iar conducere bisericii o are Duhul Sfânt, se poate afirma că este o Biserică adevărată, a cărei Cap este Isus Hristos. Enumerarea atâtor nume și forme de biserici a avut ca și scop atenționarea credincioșilor asupra faptului cât de mult s-a îndepărtat biserica secolului XXI, de Biserica primară și învățăturile din Sfânta Scriptură.

În atmosfera în care Biserica Ortodoxă^[76] s-a autointitulat biserica neamului și biserică națională, iar Parlamentul a acceptat în mod tacit acest lucru ne putem aștepta ca conceptul de egalitate a cultelor de alte confesiuni, să fie refuzat de către Parlament, iar celelalte culte să fie în cel mai bun caz neglijate sau mai mult ne putem aștepta la o dictatură de tip ekklesial în România.  Am selectat articole și paragrafe din Constituția României, de asemenea și câteva articole și paragrafe din Statutul de organizare și funcționare a Cultului Creștin Baptist, pentru a scoate în evidență libertatea religioasă acordată de către Stat bisericilor. Se recunoaște în mod real separarea Bisericii de către Stat realizată din păcate într-o democrație de tip românesc, în care democrația se dezvoltă în mod haotic, fără o direcție clară, fără un sens bine definit, cu o” luminiță la capătul tunelului”, care se vede, și iar se vede și tot așa de 25 de ani. Din nefericire istoria se poate repeta, dacă ne gândim la persecuția religioasă dintre anii 1920 – 1944. Și după aceea, când persecuția a venit din partea Bisericii Ortodoxe, o persecuție ekklesială, care a mai fost în istorie, iar astăzi vedem cum există tendințe din trecut. Relația dintre Biserică și Stat a fost și va rămâne una conflictuală, atunci când este vorba de adevărata Biserică a lui Hristos. Dintre cele trei situații majore ale relațieie Biserică - Stat, Biserica unită cu Statul, vasală Statului, sau separată de Stat, este preferabilă din punct de vedere biblic, separarea Bisericii de Stat, care deșii are toate șansele să fie prigonită, este de dorit să rămână curată. Dar și în celelalte situații în funcţie de Statul în sine, timpul istoric, zona geografică, cultura vremii respective, etc, starea de conflict rămâne dacă Biserica este Biserică. Cristos face afirmaţia: Ioan 18:36 „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” a răspuns Isus. „... dar acum, Împărăţia Mea nu este de aici.” În Evanghelia după Ioan, Isus arată adevăratul motiv pentru care oamenii resping Împărăția Cerurilor. Ioan 3:19 Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Poziția ideologica a celor două împărății, (întuneric – lumină) va fi întotdeauna antagonică și contrară. Bisericile trebuie să fructifice momentele de libertate pentru ași îndeplini mandatul: Matei 28:18 Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. 19 Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. 20 Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu Sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin. Aici avem patru afirmații care trebuie să de curaj credinciosului.” : Toată puterea - Duceți-vă - învăța-ții - Eu sunt cu voi”. De asemenea Biserica fără Cristos ca Domn nu are șanse de izbândă în lucrarea de evanghelizare și misiune. La fel Mandatul cultural trebuie să se supună Mandatului spiritual. Condiția pusă celor șapte biserici din Apocalipsa a fost ca ele să fie biruitoare (Apoc. Cap 2 și 3). De asemenea condiția esențială în relația dintre Biserică și Stat nu este sub nici o formă ca Statul să vină și să dea libertate Bisericii, să spună credinciosului și Bisericii cum în ce mod și cui să se închine, ci Biblia, teologia doctrinele și spiritualitatea Bisericii trebuie să facă acest lucru. Romani 16:24 ”Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin”.

Bibliografie.

 ” LIBERTATEA RELIGIOASĂ” CONTRIBUȚIA ISTORICĂ A BAPTIȘTILOR LA DEZVOLTAREA ACESTUI CONCEPT. Editura Cartea Creștină Oradea 1995

”BISERICA ȘI STATUL” o interogație asupra modelului” simfoniei” bizantine de Paul Negruț Editura Institutului Biblic ”Emanueal”  Oradea 200

EARLE E, CAIRNS CREŞTINISMUL DE-A LUNGUL SECOLELOR Editura Cartea Creștină Oradea 1997

Millard,  Erickson   Teologie Creştină,  Volumul 1 Editura „Cartea Creştină”  Oradea  1998.

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Huldrych_Zwingli

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Sociologie

Sait https://teologhisire.wordpress.com/2013/02/05/2-ce-este-teologia-sistematica

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Popor

Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/natiuni-tabel.html

Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/08/rudenie.html

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Națiune

Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/evrei.html

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Stat

Sait https://ro.wikipedia.org/w/index.php Mitologia-romană

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Comunism

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Feminism_marxistFundamente teoretice_marxiste

Sait http://www.baptist-tm.ro/

O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Benjamin Cocar - doctor in teologie, Detroit

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/definitie-Biserica.html

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/scop-biserica.html

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica%C4%83

Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/canaan-2-canaaniti.html

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_României,

Constituția României București 1991

Statutul de organizare și funcționare a Cultului Creștin Baptist din România 1999

Ardelean Viorel