S-a întâmplat din nou. De data aceasta în Bruxelles. Înainte a fost Parisul, dacă vorbim doar de Europa, pentru că se întâmplă peste tot în lume.

De fiecare dată credem sau cel puţin ne dorim să fie şi ultima dată. Forţele de poliţie să-şi facă datoria şi teroriştii să fie prinşi. Şi nu se întâmplă aşa şi nici nu va fi aşa pentru că nu depinde nici de forţele de poliţie şi nici măcar de terorişti. Depinde de Dumnezeu care face tot ce vrea sau care permite să se întâmple anumite lucruri.

Spunem că s-a întâmplat dintr-o dată, că evenimentul a luat prin surprindere pe toată lumea, dar lucrurile sunt previzibile sau ar trebui să fie. După atentatele din Paris am spus că multe altele vor urma. Pot fi considerat pesimist dar nu sunt. Dimpotrivă sunt un mare optimist. Eu cred că ceea ce este mai bun urmează să vină. Şi nu este nici o contradicţie în ceea ce afirm. Pentru marea majoritate a oamenilor vin vremuri grele şi o veşnicie terifiantă, mult mai groaznică decât cel mai sângeros atentat, dar pentru câţiva, puţini, adevăraţi urmaşi ai lui Isus Hristos, vin vremuri bune, chiar dacă pentru scurtă vreme vor fi şi perioade de încercare. Pentru aceştia, şi numai pentru aceştia, există o promisiune din partea Celui ce conduce istoria şi care are toată puterea în cer şi pe pământ. O găsim în Sfintele Scripturi: „Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului.” (Apocalipsa 3:10)

În tot ceea ce urmează să vină peste lume nimeni nu poate păzi şi ocroti. Nici tancurile şi nici trupele speciale, nici buncărele subterane şi nici alianţele politice. Dumnezeu stă în ceruri şi râde de toate planurile omului. Psalmul 2: 1 „Pentru ce se întărâtă neamurile, şi pentru ce cugetă popoarele lucruri deşarte? 2 Împăraţii pământului se răscoală, şi domnitorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său, zicând: 3 „Să le rupem legăturile şi să scăpăm de lanţurile lor!” -

4 Cel ce şade în ceruri râde, Domnul Îşi bate joc de ei.”

De ce se întîmplă ceea ce se întâmplă? De ce tragedii ca cele din Bruxelles? Pentru că acolo este capitala Europei care s-a ridicat pe faţă împotriva lui Dumnezeu, care promovează agenda homosexuală, care luptă împotriva familiei, în special împotriva familiei creştine, a creştinătăţii în general şi a poporului evreu. De ce în Europa, SUA, Canada? Pentru că judecata începe întotdeauna cu cei ce au avut cunoştinţă despre Dumnezeu dar L-au respins. Priviţi la istoria poporului evreu, la felul în care Dumnezeu s-a folosit de păgâni ca să pedepsească poporul care L-a părăsit şi s-a cufundat în idolatrie şi păcat. Veţi spune că întotdeauna a fost păcat. Da, dar nu aşa ca acum. Sodoma şi Gomora strigă din flăcările iadului cerându-i lui Dumnezeu să facă dreptate pentru că astăzi lucrurile stau mult mai rău ca în vremea lui Lot. Preşedinţi şi lideri de ţări care se declară creştini, ca Obama sau Merkel, şi-au făcut un scop în viaţă din a distruge creştinismul şi de a promova păcatul, impunându-l cu forţa. Trebuie să vorbeşti favorabil despre homosexuali altfel eşti considerat un pericol public şi vrednic de pedeapsă. Liderii lumii se adună ca să lupte împotriva lui Dumnezeu, aşa cum scrie la Psalmul 2, fac planuri împotriva Lui şi a celor ce vor să-i fie credincioşi, fac legământ cu Satana şi-i promovează agenda spurcăciunilor, chiar fără să se mai ferească de nimeni. Planurile pe care o vreme le-au ţinut secrete acum sunt date la lumină pentru că prea puţini mai sunt interesaţi şi prea puţini mai reacţionează.

În Norvegia s-a făcut recent un sondaj de opinie şi s-a constatat că deja numărul celor ce spun că nu există Dumnezeu l-a întrecut pe al celor ce cred că mai există. Dar dintre cei ce totuşi cred că Dumnezeu există prea puţini mai sunt interesaţi de El şi de voia Lui. Să ne mirăm atunci că în Norvegia funcţionează o instituţie ca Barnevernet? Să ne mirăm că în Franţa au fost atât de multe atentate teroriste atât timp cât această naţiune a luptat tot timpul împotriva lui Dumnezeu şi a declarat tare şi hotărât că Dumnezeu nu există?

Alte naţiuni au pretenţia că sunt creştine dar creştinismul pe care îl trăiesc a ajuns o ofensă înaintea lui Dumnezeu şi chiar a celorlalte popoare păgâne. Să ne gândim puţin la mentalitatea musulmanilor extremişti, fără a-i scuza nici măcar un strop pentru răul pe care îl fac. Ei pot fi folosiţi de Dumnezeu ca să pedepsească prin ei pe cei ce L-au părăsit dar aceştia nu vor avea parte de Dumnezeu, aşa cum greşit cred şi se înşală, şi soarta lor va fi soarta celor păcătoşi, care fac răul. Dar să ne gândim puţin la logica lor. Ei se uită la Europa sau nordul Americii care se pretind creştine, adică temătoare de Dumnezeu. Ori în aceste locuri desfrâul a ajuns la culme, sexualitatea se predă în şcoli şi grădiniţe, homosexualitatea a ajuns să fie cel mai important punct pe agenda liderilor în favoarea şi promovarea ei, pornografia este acceptată deja ca fiind ceva normal şi au acces la ea chiar şi copiii de la grădiniţă! Musulmanii radicali, liderii lor care ştiu să exploateze bine pe cei simpli şi creduli, spun: „Vedeţi ce înseamnă creştinism? Iată ce fac creştinii! Vreţi să ajungeţi ca ei? Datoria voastră este să luptaţi şi chiar să vă daţi viaţa pentru adevărata credinţă! Dumnezeu (Allah) ne cere asta şi la aceasta suntem chemaţi.” Şi au dreptate până într-un punct pentru că Occidentul a ajuns o ruşine pentru Dumnezeu.

De aceea spuneam că nu mă mir deloc de ceea ce se întâmplă. Este în logica Scripturilor şi a felului în care Dumnezeu a procedat şi înainte. Iar El nu se schimbă niciodată şi este acelaşi.

Gândiţi-vă că până în urmă cu doar circa cincisprezece ani nu aveam această problemă cu terorismul. Creştinii şi musulmanii trăiau în relativă pace. Nu zic că nu mai existau conflicte, creştinii au fost întotdeauna persecutaţi, dar înainte de războiul din Golf, de cel din Libia şi acum cel din Siria, creştinii din aceste ţări îşi trăiau credinţa şi nu erau măcelăriţi şi exterminaţi ca şi astăzi. Nenorocirea în în Occident a venit pe măsură ce era tot mai promovată această agendă a păcatului şi în special homosexualitatea, agendă care tot cam de atunci a început să fie promovată agresiv. Nici nu mai contează dacă aceste conflicte în Orient sau Africa au fost provocate sau nu de liderii lumii, aşa cum se vorbeşte, dacă se urmăreşte exterminarea creştinilor (ceea ce vedem clar), ci se vede lămurit că Dumnezeu pedepseşte. Eu cred că cei mai mari duşmani ai păcii nu sunt musulmanii radicali ci liderii lumii care promovează agenda păcatului. Se pune mare preţ pe capul liderilor statului ISIS, milioane de dolari sau euro, dar cel mai periculos terorist este păzit de cele mai bune gărzi de corp şi este plătit gras: Barack Obama. Nimeni nu cred că a făcut atât de mult rău în toată istoria SUA ca el, prin promovarea agendei homosexualilor, rău care s-a extins în lumea întreagă. Cei mai mari terorişti azi sunt plătiţi generos din banii noştri şi beneficiază de cele mai mari facilităţi. Cei ce mai pun câte o bombă sunt neînsemnaţi şi mititei pe lângă cei adevăraţi. Aşa că avem terorişti pentru că au fost oameni care au promovat păcatul stârnindu-L pe Dumnezeu la mânie şi de aceea linişte şi pace nu va veni peste lume, numai dacă va fi întoarcere la Dumnezeu şi pocăinţă.

Să nu cumva să credem că pedepsiţi sunt doar cei ce mor în atentate. Sunt şi ei, cei ce nu sunt credincioşi lui Dumnezeu, dar pedeapsa a venit şi vine peste cei ce au rămas în viaţă. Citeam o scrisoare a unei românce aflată în Bruxelles şi care, în urma atentatului de ieri, 22 martie, mărturiseşte următoarele: „ Puţin din ceea ce se mediatizează la TV este adevărat iar faptele nu sunt publicate în totalitate. Este mult mai groaznic decât pare, e un adevărat coşmar! S-a informat că 120 de terorişti au intrat în ţară dar nu s-au luat măsuri. Totul a început de aseară dar nimeni nu a mediatizat, nimeni nu a făcut nimic. În faţa casei noastre alergau mulţi tineri (musulmani) şi ameninţau, în special pe catolicii care urmează să sărbătorească Paştele. La venirea poliţiei au început să arunce cu pietre în echipajele de poliţie. Nu ştim ce s-a întâmplat mai departe deoarece am închis toate uşile şi geamurile. Nu riscăm să fim văzuţi în momentul în care se întâmplă aşa ceva deoarece se poate întoarce totul împotriva noastră”.

Ce vreau să scot în evidenţă este faptul că pedeapsa lui Dumnezeu vine peste toţi, mai ales peste cei ce rămân în viaţă. Tot presa relata că cei din conducerea Europei şi care se aflau la Bruxelles au fost duşi în nişte locaţii speciale secrete, probabil buncăre, pentru a fi protejaţi. Ca şi cum ar fi valoroşi. Ce pedeapsă mai mare pe acest pământ decât să intre groaza într-un om, într-o ţară, şi să fie controlat de frică? Oriunde mergi să mergi cu frică, oricine trece sau se aşază lângă tine să fie un potenţial atentator. Să te baricadezi în casă şi să nu fii liniştit atunci când soţul merge la lucru sau copiii la şcoală. Când groaza îi cuprinde pe oameni atunci viaţa este un chin. Şi iată cum pedeapsa vine nu doar este cei ce mor ci, mai ales, pentru cei ce rămân în viaţă. Am ajuns la Paris la o săptămână după ultimul atentat şi frica şi groaza se putea citi pe feţele oamenilor. Eram atent, îi studiam în felul în care se comportau în metrou, pe stradă şi se vedea clar că le este frică.

Tot este bine pentru cei ce rămân în viaţă. Este încă o şansă de a renunţa la toate păcatele lor, la lucrurile care Îl fac pe Dumnezeu să se mânie pe oameni, şi să se întoarcă la El cu pocăinţă, cu lacrimi şi durere în suflet pentru a fi iertaţi şi pentru a primi mântuirea pe care Dumnezeu o dă prin credinţa în Isus Hristos şi prin pocăinţă. Peste aceştia va veni pacea adevărată dar ceilalţi vor fi cuprinşi de groază. Este pedeapsa lui Dumnezeu dar şi îndelunga Lui răbdare pentru nişte oameni care atât de mult L-au ofensat şi îndurerat.

Cu cât agenda păcatului va fi promovată în continuare şi atât timp cât liderii noştri se ridică împotriva lui Dumnezeu, urmaţi de mari mulţimi de oameni, să nu ne mirăm de momente ca Bruxelles – 22 martie 2016. Ele vor fi tot mai dese şi mai comune. Dumnezeu nu lasă să se întâmple toate acestea pentru că ar fi acord cu musulmanii fanatici şi radicali ci pentru că este supărat şi întristat că Numele Său este vorbit de rău din pricina celor ce spun că sunt creştini dar nu sunt. În cartea Isaia scrie de două ori (48:22 şi 57:21): „Cei răi n-au pace, zice Domnul.” Cine sunt aceştia? Sunt musulmanii fanatici mânaţi de ura care îi macină şi sunt cei ce L-au părăsit pe Dumnezeu şi au ales calea păcatului şi desfrânării. Nici unii şi nici alţii nu au pace pentru că Dumnezeu stă împotriva lor.

Oamenii se pregătesc pentru ploaie cumpărându-şi o pelerină sau o umbrelă. În vederea furtunii, a uraganului care a început şi care se va dezlănţui şi mai tare, o pelerină sau o umbrelă nu valorează doi bani. Trebuie să fugi de el. Dar dacă cuprinde pământul întreg nu ai unde fugi. Este totuşi un scut sub care te poţi adăposti şi unde poţi fi ferit de urgie. Este sângele lui Isus Hristos şi protecţia Lui. În cartea Isaia, capitolul 26 citim: 17 „Cum se zvârcoleşte o femeie însărcinată, gata să nască, şi cum strigă ea în mijlocul durerilor ei, aşa am fost noi, departe de Faţa Ta, Doamne! 18 Am zămislit, am simţit dureri, şi, când să naştem, am născut vânt: ţara nu este mântuită, şi locuitorii ei nu sunt născuţi. 19 Să învie, deci, morţii Tăi! Să se scoale trupurile mele moarte! Treziţi-vă şi săriţi de bucurie, cei ce locuiţi în ţărână! Căci roua Ta este o rouă dătătoare de viaţă, şi pământul va scoate iarăşi afară pe cei morţi.” 20 „Du-te, poporul meu, intră în odaia ta, şi încuie uşa după tine; ascunde-te câte-va clipe, până va trece mânia! 21 Căci iată, Domnul iese din locuinţa Lui, să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului; şi pământul va da sângele pe faţă, şi nu va mai acoperi uciderile.” Iar în cartea 2 Samuel citim: „Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite, cuvântul Domnului este curăţit; El este un scut pentru toţi cei ce caută adăpost în El.” (2 Samuel 22:31)

De aici înainte pentru cei mai mulţi terorismul şi groaza vor deveni un mod de viaţă dar pentru cei ce cu adevărat Îl cunosc pe Dumnezeu şi cred în El, umblând în ascultare de El, viaţa va fi pace şi bucurie prin Duhul Sfânt. Pentru că în ei este o speranţă care vizează veşnicia nu pământul, o speranţă care este reală deoarece este ancorată în promisiunile lui Dumnezeu care nu poate să mintă.