În naos, preotul ridică paharul şi franceza mea rudimentară nu-mi permite să-i înţeleg cuvintele, dar acea inflexiune aş recunoaşte-o oriunde, limbă universală pe care o vom vorbi de-a pururi în cer, dar pe care pot saă o învăţ deja de pe pământ: MULŢUMIRE, MULŢUMIRE, mereu EUCHARISTEO.

   Oare ştiu ce va însemna cu adevărat o asemenea DRAGOSTE?

   Ochii mei urmăresc arcadele de piatră ce se înalţă deasupra noastră, mâini de granit unite în rugăciune peste sufletele dinăuntru. Mă gândesc la cei de demult, la mâinile meşterilor medievali care au cioplit piatra sub care stau eu acum. Mă gândesc la credincioşii din vechime şi la felul cum înţelegeau ei intrarea în viaţa din belşug, calea spre părtăşia cu Dumnezeu. Las capul pe spate şi privesc cupola. Mă gândesc la vieţile, la generaţiile întregi care s-au cheltuit pentru construirea acestui edificiu. Ei credeau că sunt trei paşi spre comuniunea cu Dumnezeu: CURĂŢIREA, ILUMINAREA, UNIREA. Oare propriul meu proces de transformare nu m-a purtat pe acelaşi drum pe care au mers cei care au înălţat aceste bolţi şi au umblat sub ele?

   Curăţirea, credeau cei din vechime, e primul pas spre VIAŢA DIN BELŞUG CU DUMNEZEU. Omul, dându-şi seama de prăpastia dintre el şi Dumnezeu, imploră intervenţia divină care să-i cureţe sufletul de voinţa proprie. EUCHARISTEO m-a oprit cu blândeţe, mi-a desfăcut mâna şi m-a curăţit de încăpăţânarea cu care încercam să stăpânesc lumea, să am controlul absolut asupra ei. Cu fiecare dar primit cu mulţumire, am dat deoparte voia mea şi am primit-o în schimb pe a Lui.

   Dar curăţirea - renunţarea la păcat şi la eul meu - nu a fost rezultatul unui act de voinţă, ci rezultatul lucrării lui Hristos şi al harului Său care e mereu îndeajuns.

   Harul m-a atras cu o forţă covârşitoare spre plinătatea Hristosului din glorie - tocmai ca să mă golesc de mine însumi. Mă golesc ca să mă umplu. Plină de har... ca să trăiesc din plin.

   Iluminarea, credeau cei din vechime, e pasul următor. Căutătorului i se deschid ochii. Sfinţii de odinioară numeau iluminarea o întrezărire a cerului, un fel de a vedea care îl face pe om să-şi dorească apropierea de Dumnezeu. Exact ce a însemnat eucharisteo pentru mine: mi-a deschis ochii, m-a făcut să înţeleg că, în esenţă, credinţa e un fel de a privi. Cele o mie de daruri m-au făcut conştientă de prezenţa lui Dumnezeu; şi mai mult decât atât, mulţumirea ca stil de viaţă a reuşit - lucru incomparabil mai greu - să mă ţină trează, conştientă de EL. Am început să văd că nimic din ceea ce sunt prin mine însămi nu are vreo valoare, că doar darurile Lui sunt singura valoare care există. Ochii care văd pot face să strălucească în orice lucru slava lui Hristos. Sunt toată numai ochi şi ochii mei străbat prin viaţă, ca prin fereastră, spre Dumnezeu.

   Unirea, credeau creştinii din vechime, e punctul final al căutării vieţii din belşug, unirea mistică atinsă doar de cei mai sfinţi dintre sfinţi. Şi totuşi... nu au toţi credincioşii adevăraţi- toţi cei ce văd cu adevărat- nu au cu toţii parte de această unire din prima clipă a pocăinţei lor, când devin UNA CU HRISTOS în moartea, îngroparea şi învierea Lui din morţi? Unirea este cu adevărat şi întotdeauna primul pas al umblării cu Cristos. Însă primind în mod conştient har după har, ajungem să trăim mereu mai mult această unire, să o trăim în adâncul neştiut al fiinţelor noastre, realizând mereu mai profund comuniunea cu Cristos.

   Mulţumirea neîncetată m-a deschis spre viaţă din belşug; a deschis drumul de la unirea iniţială până la comuniunea profundă. Ea nu e rezervată doar monarhilor, pustnicilor, pastorilor, misionarilor. E oare posibil ca eu, specialistă în curăţarea cartofilor, soră cu Fratele Laurenţiu, să fi găsit secretul părtăşiei - secretul vieţii depline de comuniune cu Dumnezeul deplin? A FI SFÂNT ÎNSEAMNĂ A FI ANIMAT ÎNCONTINUU DE MULŢUMIRE, NIMIC MAI PUŢIN, NIMIC MAI MULT.

   Nici pe departe nu bănuisem că numărarea celor o mie de daruri avea să mă conducă pe o cale a transformării veche de o mie de ani. Cum de mi-a fost dat mie, cea cu mâinile goale şi pumnii strânşi, darul vieţii din plin? 

   Oare ştiu ce înseamnă cu adevărat?