Ridică-te, ia-ți patul și umblă!
Autor: Despre Credinta  |  Album: Despre Credinta  |  Tematica: Meditatii
Resursa adaugata de desprecredinta in 12/04/2016
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 2 voturi
Ridică-te, ia-ți patul și umblă!

Da, probabil o să cazi. Dar de fiecare dată tu te vei putea ridica prin Puterea Lui.

Vezi tu?, prin căderea ta nu-L poți surprinde cu nimic. El știe dinainte din ce ești plămădit. Dar mai știe și că jertfa Lui a fost suficientă pentru a te salva de sub puterea păcatului. Pentru tine a făcut-o.

Tu, eu, el, ea, noi suntem cei pentru care a coborât în această stare umană, inferioară dumnezeirii. Pentru a ne învăța, a ne vindeca, pentru a îndura umilințe și suferințe ca tu și eu să nu mai trăim prin apăsare.

 

Crede că ești și vei fi

Faptul că tu cazi nu înseamnă că nu meriți nimic și nu are rost să mai lupți pentru binele tău. Pentru viitor, pentru ridicarea ta. Dar lupta ta este prin credință, nu prin ambiție. Tu de la tine putere nu poți face nimic. Ce putere ai? Crezi că umanitatea din tine cu tot ce e, cu tot ce reprezintă, poate să lupte împotriva păcatului, a slăbiciunii, a bolii? Crezi că tu cu de la tine putere poți să împlinești ceva din ce trebuie ca să fii drept, un bun credincios, un membru corect în biserică, un fiu sau un părinte bun? Există o singură Putere care te poate face așa. Care te-a și făcut, de altfel, dar tu trebuie acum să crezi asta. Ești un tată bun aici și acum. Ești un soț potrivit, un frate generos, o sora iubitoare. Ești un membru folositor în Biserică. Dar trebuie să crezi că toate acestea sunt puse în tine – sunt calități și o putere ce există –, pentru a le activa.

Isus a răspuns: „Tu zici: «Dacă poți!»… Toate lucrurile sunt cu putință celui ce crede!”

 

Ești tot ce trebuie să fii

Durerea ta pentru păcatul tău nu trebuie să te împiedice. Dezamăgirea pentru faptul că nu ți-ai ținut promisiunile nu trebuie să te oprească de la a merge mai departe. Treaba ta este să iei decizii corecte, să iei hotărâri ferme de a te ridica indiferent unde ești și ce ai făcut și de a păși înainte.

Dar nu poți face mai mult decât să alegi. Ce altceva este al tău?

Nu te poți transforma, ridica, îmbunătăți de unul singur. Există un singur gen de schimbare. Aceea care vine de Sus. Este puterea Duhului Sfânt care te ridică, te întărește, care te ajută să mergi mai departe. El nu a încetat să te iubească pentru simplul fapt că tu ai păcătuit. El știe totul despre tine. Nu ai nimic nou să Îi arăți. Nu ai nimic nou să Îi demonstrezi. Prin puterea ta ești nimic, prin Puterea Lui ești totul. Tot ceea ce trebuie să fii. Lucrarea este gata. Nu ai ce să desăvârșești la tine. Isus a murit pe cruce pentru asta. Ești dezbrăcat de omul vechi, ești îmbrăcat cu omul nou. Firea este un junghi în coastă, dar nu te poate stăpâni. Cândva o să rămâi fără ea, spre bucuria ta nelimitată.

 

Tu ești mai tare decât crezi…

Am trecut prin tot ce îți povestesc aici. Nu vorbesc din cărți și auzite de pe la alții. Mi-am chinuit sufletul pentru păcatele mele și m-am simțit mizerabil pentru că l-am întristat prin păcat pe Dumnezeu. Dar ia seama la un lucru: Nu păcătuiești doar împotriva Lui Dumnezeu. Păcătuiești și împotriva ta. Însă prin Isus, prin jertfa Sa, plata păcatului a fost dată. Tu nu mai ești nedrept față de Dumnezeu, păcatele tale nu mai ridică un zid de despărțire între tine și El. Știi de ce? Pentru că Isus și-a dat viața pentru fiecare păcat al tău. Dar spun că păcătuiești împotriva ta pentru că fiecare păcat te influențează și are consecințe. Greșești față de tine. Prin fiecare păcat te lipsești de ceva. De o binecuvantare. Și te sensibilizezi față de el. E mai ușor să-l săvârșești a doua și a treia oară odată ce l-ai făcut. Dar nu ești condamnat totuși să-l faci, pentru că în tine există o putere mai mare decât cea care este în lume. Decât cea din carnea ta. O putere mai mare decât firea, decât păcatul, decăt tatăl nelegiuirii. Iar pentru că ești al Lui, nici nu îți vei dori să păcătuiești. Te va zgândări și poate uneori în rătăcirea minții tale îi vei da ascultare. Dar nu are nicio putere asupra ta.

 

Hotărârea ta este o răscruce

O hotărâre îți lipsește ca viața ta să cunoască alte căi. O decizie. De a te ridica și a merge înainte în armonie cu El. Restul este partea Lui. Te va întări, călăuzi, mângâia, îți va alina durerea și te va lumina cu privire la tot ce te deranjează. Iar tu acceptă-le…

Privește-te în ochi și răspunde-ți la o întrebare: Ce vrei? O viață de chin în care să te străduiești să respecți legi și porunci, norme și să împlinești sarcini prin puterea ta pentru propria desăvârșire? Sau să accepți că tu ai totul acum în tine prin Isus. Și că, deci, nu trebuie să fii decât ceea ce deja ești, prin renașterea de Sus. Ai în tine toată dorința, bucuria și satisfacția de a face binele, pentru că toate acestea izvorăsc natural din tine. Sunt natura ta reînnoită. Și ai și puterea de a face acest bine care te încântă și îți face plăcere să-l săvârșești.

Trăiești în umbră pentru că nu te accepți drept ceea ce ești și nu accepți ceea ce ai.

Să trăiești în trup viața creștină înseamnă să trăiești prin alegere, nu prin strădanie. Să alegi în fiecare clipă să refuzi minciuna care te duce la depresie, la disperare, la lipsa unei viziuni pentru viața ta, la o viață ternă, chinuită pentru supraviețuire. Să alegi adevărul despre Dumnezeu și despre tine. Adevăr care te eliberează, îți dă perspectivă, te încurajează să încerci, să continui, să îți urmărești visele, să trăiești o viață plină și binecuvântată.

destul de ziditor, dar destul de trist ca ai ales sa fi un anonim. Ba mai mult, nu te supara, la inscrierea pe site, la intrarea in acest site, esti intrebat cum te cheama, iar tu, oricine ai fi, ai mintit, ai spus ca te cheama : despre credinta. Asa este numele tau in buletin? Chiar vrei sa traiesti in minciuna? Crezi ca se merita? Sa te ascunzi , de cine, si de ce? Despre credinta in minciuna, in adevar ascuns, in teama?
Adăugat în 13/04/2016 de MihailCiprianMuresan
Statistici
  • Vizualizări: 1415
  • Export PDF: 2
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni