"Lăsaţi-o în pace; de ce-i faceţi supărare? Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine; căci pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi şi le puteţi face bine oricând voiţi; dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna. Ea a făcut tot ce a putut: Mi-a uns trupul mai dinainte, pentru îngropare" (Marcu 14.6-8)

   În aceste versete, Domnul introduce factorul timp, prin cuvintele MAI DINAINTE; şi noi avem ceva de învăţat de aici, întrucât acest lucru e la fel de important pentru noi astăzi, cum a fost şi pentru Maria atunci. Ştim cu toţii că în veacul viitor vom fi chemaţi la o lucrare mai mare - şi nicidecum la inactivitate:

   "Bine, rob bun şi credincios: ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri: intră în bucuria stăpânului tău."

   Da, va fi o lucrare mai mare, căci lucrarea casei lui Dumnezeu va merge înainte, aşa cum şi în această relatare grija pentru cei săraci a continuat să existe. Săracii urmau să rămână întotdeauna cu ei, dar pe El nu-L puteau avea întotdeauna în mijlocul lor. Era o lucrare, reprezentată prin această vărsare a mirului pe care Maria trebuia să o facă MAI DINAINTE, pentru care nu mai exista o altă ocazie. Eu cred că atunci când Îl vom vedea pe Domnul, Îl vom iubi cu toţii aşa cum nu L-am iubit niciodată înainte; totuşi, cred că cei ce s-au dat pe ei înşişi Domnului, împreună cu tot ce au avut, vor fi cei mai binecuvântaţi. Când Îl vom vedea faţă în faţă, cred că ne vom pleca cu toţii înaintea Lui şi Îi vom da totul. Dar ASTĂZI - CE FACEM NOI ASTĂZI?

   La câteva zile după ce Maria a spart vasul de alabastru şi a turnat mirul pe capul lui Isus, nişte femei s-au dus dis-de dimineaţă să ungă trupul Domnului. Dar au făcut-o oare? Au reuşit ele să-şi atingă scopul în acea primă zi din săptămână? Nu, un singur suflet reuşise să-L ungă pe Domnul şi anume, Maria care L-a uns mai devreme. Celelalte nu au reuşit deorece EL înviase. Aş vrea să spun că problema timpului s-ar putea să fie de o supremă importanţă pentru noi exact în acelaşi mod cum a fost şi pe vremea aceea. De asemenea, întrebarea cea mai importantă este:

   CE FAC EU PENTRU DOMNUL ASTĂZI?

   Au fost ochii noştri deschişi ca să vedem cât de preţios este Acela pe care Îl slujim? Am ajuns să vedem că ceea ce este cel mai drag, mai costisitor şi, mai de valoare lucru al nostru este potrivit pentru a-I fi dăruit Lui? Am recunoscut noi că a lucra pentru săraci, pentru binele lumii, pentru sufletele oamenilor şi pentru binele etern al păcătosului este ceva bun, necesar şi valoros, dacă totul este la locul potrivit?

   În ele însele, ca lucruri în sine, acestea nu reprezintă nimic în comparaţie cu lucrarea care este făcută PENTRU DOMNUL.

   DOMNUL SĂ NE DESCHIDĂ OCHII CA SĂ VEDEM VALOAREA LUI!

   Dacă există undeva în lume o comoară preţioasă de artă şi eu plătesc un preţ imens pentru ea, îndrăzneşte cineva să-mi spună că aceasta e o risipă? Ideea de risipă intră în creştinismul nostru numai atunci când subestimăm valoarea Domnului nostru. ÎNTREBAREA ESTE DECI: cât de preţios este El acum? Dacă nu-I cunoaştem valoarea, atunci, desigur, a-I da Lui ceva, chiar şi cel mai mic lucru, ni se va părea o mare risipă. Dar când El va fi cu adevărat preţios pentru sufletele noastre, nimic nu va fi prea scump pentru El. Comoara noastră cea mai scumpă şi neasemuită o vom turna asupra Lui şi nu ne va fi ruşine că am făcut aşa.

   Despre Maria Domnul a spus: EA A FACUT TOT CE A PUTUT. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că ea a dat totul şi n-a mai ţinut nimic de rezervă pentru o altă zi. Ea a turnat cu dăruire asupra Lui tot ce avea. Şi, desi a dat totul, în dimineaţa învierii n-a avut nici un motiv să-şi regrete extravaganţa. Domnul nu va fi satisfăcut niciodată cu ceva mai puţin de la noi decât cu aceea că am făcut CE AM PUTUT. Reţineţi, prin aceasta, nu înţeleg că trebuie să depunem toate eforturile şi toate energiile încercând să facem ceva pentru El căci nu despre aceasta e vorba aici. Ceea ce vrea Isus să realizeze în noi este o viaţă la picioarele Lui în vederea morţii, a îngropării Lui şi a unei zile viitoare. În ziua aceea, în casa din Betania nu s-a avut în vedere îngroparea Lui. Astăzi se are în vedere încoronarea Lui, când El va fi aclamat în slavă ca Unsul, Cristosul lui Dumnezeu. Da, atunci vom turna asupra Lui tot ce avem! Dar este un lucru preţios - foarte preţios pentru El ca noi să-L ungem acum, nu cu vreun untdelemn material, ci cu ceva într-adevăr preţios, ceva din inimile noastre.

   Ceea ce este doar exterior şi superficial nu are nici un loc aici, a fost deja înlăturat prin Cruce. Asupra acestor lucruri de suprafaţă ne-am dat deja consimţământul ca să fie distruse prin judecata lui Dumnezeu, învăţând prin experienţă înlăturarea lor. Dar ceea ce ne cere Dumnezeu acum e reprezentat prin acel vas de alabastru: ceva scos din adâncimi, ceva ce am căutat, am aflat şi am adunat cu multă grijă; ceva care, tocmai pentru că e cu adevărat de la Domnul, ne e atât de scump, întocmai cum Mariei i-a fost scump acel vas, şi n-am vrea, n-am îndrăzni cumva să-l spargem. Lucrul acesta vine din inimă, din adâncul fiinţei noastre; şi îl aducem la Domnul, îl spargem, îl turnăm asupra Lui şi-I spunem:

   "DOAMNE, IATĂ-L! TOTUL ÎŢI APARŢINE, PENTRU CĂ EŞTI VREDNIC!"

   FIE CA EL SĂ PRIMEASCĂ O ASEMENEA UNGERE DIN PARTEA NOASTRĂ ASTĂI!