Îndemnând toţi sfinţii la o hotărâre fermă şi la un curaj neînduplecat în războiul în care suntem implicaţi, apostolul ne conduce acum privirile de la noi înşine înspre sursa puterii noastre şi spre Domnul:

   "FIŢI TARI ÎN DOMNUL!"

   Puterea unui general se sprijină pe trupele lui - el zboară pe aripile lor. Dacă penele lor se rup sau dacă gâtul li se frânge, el este lipsit de ajutor. Dar în armata sfinţilor, puterea întregii oştiri stă în Domnul oştirilor. Dumnezeu Îşi poate birui vrăjmaşii fără ajutorul nimănui, dar sfinţii Săi nu pot să apere nici cel mai mic post fără braţul Lui puternic.

   Un nume al lui Dumnezeu este TĂRIA LUI ISRAEL. El era tăria inimii lui David. Prin El, acest păstor a putut birui un uriaş, care batjocorea o armată întreagă. Fără puterea lui Dumnezeu, David ar fi tremurat doar auzind cuvintele rostite de filistean. El a scris:

   "Binecuvântat să fie Domnul, Stânca mea, care-mi deprinde mâinile la luptă, degetele la batălie."

   Tot astfel, Domnul este tăria ta în războiul ce-l duci împotriva păcatului şi satanei.

   Unii se întreabă dacă păcatul poate fi vreodată comis fără ca satan să fie implicat. Dar dacă s-ar pune întrebarea dacă vreo lucrare sfântă ar fi posibilă fără implicarea specială a lui Dumnezeu, atunci se poate spune: 'DESPĂRŢIŢI DE MINE, NU PUTEŢI FACE NIMIC." Pavel exprimă aceasta astfel:

   "Nu că prin noi înşine suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu."

   Noi, cei sfinţi avem o rezervă de har, chiar dacă se găseşte precum apa pe fundul fântânii şi nu se va ridica cu toate sforţările noastre. În primul rând, trebuie ca Dumnezeu să o umple cu harul Său înviorător, apoi va ţâşni în afară. Pavel spune AM VOINŢĂ SĂ FAC BINELE, DAR N-AM PUTEREA SĂ-L FAC. Atât voinţa cât şi înfăptuirea vin de la Dumnezeu:

   "Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea."

   Dumnezeu Se găseşte atât la baza, cât şi în vârful scării, El este Începutul şi Sfârşitul, însoţind fiecare suflet pe fiecare treaptă pe care o urcă spre orice acţiune sfântă. Şi odată ce am început, cât timp vom persevera? Numai atâta timp cât suntem susţinuţi de aceeaşi Mână ce ne-a întărit de la început. Noi consumăm foarte repede energia pe care ne-o dă EL. Astfel că, pentru a ne meţine pe drumul cel sfânt, trebuie să beneficiem în fiecare moment de o putere divină înnoitoare.

   Precum o cupă fără suport, creştinul nu se poate susţine pe el însuşi şi nici ceea ce a primit decât atâta timp cât Dumnezeu îl ţine în braţele Sale puternice. Cunoscând aceasta, Cristos, pe când se îndrepta spre cer şi era gata să-i părăsească pe ai Săi, L-a rugat pe Tatăl să le poarte de grijă în absenţa Lui. Este ca şi cum ar fi spus:

   'Tată, ei nu trebuie lăsaţi singuri. Ei sunt nişte copii săraci, neajutoraţi şi nu se pot descurca singuri. Dacă Tu nu-i ţii sub aripile Tale ei vor pierde harul dăruit de Mine şi vor cădea în ispită, de aceea, Te rog, păzeşte-i!"

   Chiar şi în lucrarea de slujire, tăria noastră este Domnul. Consideraţi rugăciunea. Dorim noi să ne rugăm? Dar vai, nu ştim cum să ne rugăm. Numai să fim lăsaţi singuri şi vom cădea în ispită cerând lucruri pe care Domnul ştie că nu e bine să le obţinem. De aceea, pentru a ne proteja, Domnul pune în gura noastră cuvintele. Dar fără un sentiment de înflăcărare care să dezgheţe izvorul, cuvintele noastre ar îngheţa pe buze. Vom căuta zadarnic culoarele inimii noastre şi ungherele sufletelor noastre. Nu vom găsi nici o scânteie care să ne ajute ci, poate, doar un foc ciudat al dorinţelor noastre care, desigur, nu va face mare lucru. Dar nu, focul care topeşte gheaţa inimii noastre trebuie să vină din cer - UN DAR DE LA DUMNEZEU CARE ESTE UN FOC MISTUITOR!

   Mai întâi, Duhul Însuşi acoperă sufletul, asemenea profetului ce se întindea deasupra copilaşului; apoi sufletul începe să se aprindă şi să toarne din căldura cerească peste sentimentele lui. În cele din urmă, Duhul va muia inima iar rugăciunea va ţâşni de pe buzele credinciosului la fel de natural ca şi lacrimile. Şi cu toate că sfântul e cel ce vorbeşte, Autorul rugăciunii este Domnul! Observăm astfel că atât puterea pentru rugăciune cât şi rugăciunea însăşi vin de la Domnul.