Asistăm lunile acestea la frământări politice, sociale şi economice pe care nu mi le-aş fi închipuit acum 20-30 de ani. Nu doar că Europa îşi modifică principiile care au stat la baza formării ei, dar drumul ei către viitor pare sumbru, haotic. De fapt pare tot mai clar că nu mai există un drum de străbătut. Nu mai există un viitor pe care experţii să-l poată întrevedea. Ai doar în faţă o fundaţie imensă pe care nu ştii dacă se va construi deasupra un palat, o catedrala a vreunei mântuiri, o moschee a unui alt tip de mântuire, sau totul e o construcţie ce nu se va finaliza nicicând. Deasupra sărăciei unei lumi bogate vor umple fundaţii cu beţe şi cartoane... Speranţele au fost lăsate la porţi. Care încă nici măcar ele nu au fost ridicate.

 

 Nu ştiu dacă Siria sau Libia au adus cu ele doar nefericire, sau nefericirea este un tip de produs brut ce se doreşte transformat în altceva. Suntem în război, par a zice sirienii, afganii, libienii şi alţii din acea zona, aşa că putem pleca şi ocupă orice zona din Europa... Nu îmi este clar dacă un război civil poate crea în cadrul unei naţiuni separări categorice de etnie sau politice, apoi să genereze o intensă dorinţa nu de pace sau libertate, ci una de propăşire economică personală. Nu este bună România pentru refugiaţi, pentru că şi românii o duc greu în anii de pace şi democraţie. E bună Germania şi Suedia pentru a fi la adăpostul războaielor, căci acolo salariile sunt mari şi bune iar toleranţă în aceste ţări reprezintă nu un drept de alegere corectă a unui popor, ci o obligaţie impusă fiecărui german sau suedez. Chiar dacă toleranţa nu este răsplătită, nu are cum să fie dacă ea însăşi nu generează o răsplată intelectuală şi spirituală, intoleranţa este pedepsită de către sistemul juridic al respectivului stat. În numele unui multiculturalism grotesc, se poate acceptă orice sau aproape orice. Poţi accepta ce este al altuia, al sirianului, libianului sau afganului, ba chiar eşti obligat, sub incidenţa pedepsirii oricărei fapte sau idei ce pune sub semnul întrebării folosul unui astfel de principiu, dar nu mai ai voie să accepţi ce până ieri a fost al tău din strămoşi... Să o spunem cinstit moştenirea iudeo-creştină!

 

               *********************************************************************

 

 Pe noi românii ,ca şi pe alţi europeni ne învinge multiculturalismul de mucavaua unei ideologii fără principii. În timp ce e de domeniul fantasticului să vrei să înalţi o biserica în Arabia Saudită, de exemplu, vestul-european e plin de locaşuri de închinare musulmană. Acolo creştinismul a fost aruncat la lada de gunoi a istoriei în numele unui secularism ce reuşeşte paradoxul de a fi tolerant doar cu intoleranţă, că un bătăuş de stradă ce îşi loveşte victimele prăbuşite la pământ, însă când vede pe altul pregătit să îl sfâşie, devine de un pacifism suspect. Noii veniţi din Orient vor face într-o bună zi la fel cu secularismul şi multiculturalismul în numele fanatismelor născute din "revelaţii" religioase intolerante. Lada de gunoi a istoriei e încă foarte încăpătoare. Numai că atunci, creştinismul nu se va mai opune în nici un fel! (O ardem mereu cu ideea cruciadelor ticăloase şi intolerante, când de fapt cruciadele au vrut să "elibereze" zonele "sfinte" din Israel, nu să distrugă toate religiile lumii). După ce ani de zile singurul război real dus de secularism a fost cel impotriva creştinismului, acesta se va trezi în faţă unui inamic care nu va ceda precum creştinismul. Dacă creştinismul a acceptat să i se ia haina, dându-şi şi cămaşă, întorcând de-atâtea ori obrazul celălalt, făcându-i pe detractorii săi să vadă în toate acestea o victorie facilă şi perfectă a secularismului biruitor, islamul nu va face aşa ceva. Mahomedanismul nu va întoarce obrazul, nu va acceptă să i se ia haina şi nu se va ruga pentru duşmani. Islamul nu va protesta paşnic şi cu lacrimi şi flori, atunci când, ipotetic, i s-ar lua copiii de către instituţii ce gestionează valorile familiei după bunul plac, secular desigur, -construcţii sociale, politice, dar mai ales finaciare- ce tranzacţionează copiii răpiţi din familii creştine, cel puţin la fel de inuman cum o făceau neguţătorii de sclavi acum vreo două secole. În care "statul neputincios" le-a dat acestor instituţii de traficat carne puteri nelimitate. Dacă Moscova nu credea în lacrimi, vorba celebrului film sovietic din 1979, Oslo a lui 2015 a ales şi el să nu mai creadă în lacrimi. Decât în Barnevernet.

 

                    ********************************************************************

 Islamul nu este şi nu va fi religia "păcii" cum le place să mintă susţinătorilor seculari ai ei pentru a-şi asigura liniştea personală. Însă bombele şi mitralierele care au ucis oameni în capitalele europene arată că nu contează crezul celor atacaţi, ci doar al atacatorilor. Dumnezeul lor este mare doar când oamenii sunt sfârtecati, când sângele curge în valuri. Pentru a fi îmbunat Allah cere jertfe umane. Că să dea fecioare la schimb. Chestiunile teologice, închinarea de cinci ori pe zi, Coranul, frumuseţea textelor sau nu, vechi de sute de ani, devin minuscule, dacă nu sunt însoţite de uciderea infidelilor. Iar sexul devine aproape o religie în religie, atâta timp cât promisiunea musulmană cea mai puternică pentru care merită să mori cu o centură de dinamită sau un Kalaşnikov în braţe, ucigând oameni nevinovaţi, e a celor 72 de fecioare paradisiace. Promovarea astfel a unui stil sexual aberant devine necesitate primordială. Altfel cine ar muri strigând ”Allah akhbar”  dacă ar afla cu cinci minute înainte de la vreun imam că Allah a hotărât să nu mai dea atâtea soţii celor ce se sinucid şi ucid pe alţii? Un soi de democratizare islamică... Că el ar vrea sacrificii fără să de-a ceva în schimb... Fără sex, fără răi, fără nimic, pentru că nefericita criză poate lovi inclusiv la nivelul divinităţii! Căci spre deosebire de creştinism, şi de ce nu, de secularism totalitar, care îţi cere clar şi concret ce să accepţi şi ce nu, fără modificări, islamul poate fi schimbat oricând de Allah, acela care poate regândi şi reafirma oricând Coranul! Dacă Sfânta Scriptură creştină spune nu numai că nu se va modifica vreodată, dar nici o frântură din litera Legii Sfinte nu va dispărea, musulmanul de rând ar trebui să trăiască cu un soi de teamă, căci credinţa actuală şi ce face "corect" teologic acum ar ajuta la schimbarea prin voia lui Allah a legii sacre care să fie în opoziţie. Să devină cumva un infidel, bun de exclus din viaţă această sau cea viitoare. O astfel de religie nesigură ar fi o mare problema pentru orice gând, asta dacă nu se iau de mâna cu ateii care afirmă despre o eventuală dreptate a lui Dumnezeu, că: ce-o fi o fi, unde merg toţi vom merge şi noi! 

 

 E aproape o încheiere, acum...La tot şi la toate: căutaţi şi vedeţi...ce bun este Domnul!... Căutaţi şi vedeţi lumea în care trăiţi, căutaţi şi vedeţi că palma pe celălalt obraz, cămaşă dată, pâinea împărţită cu un duşman, rugăciunea adresată lui Dumnezeu pentru vrăjmaş, nu e semn de slăbiciune ci de o magnifică putere! Tot o spun: Christos nu a fost atât de supranatural cât a fost atât de antinatural... Să ai toată puterea din Cer şi de pe Pământ şi să accepţi Crucea, să suferi şi să mori pe ea înseamnă nu să fii supranatural, ci antinatural... Antinaturalul înseamnă totală putere cu totală smerenie, totală supunere faţă de Dumnezeu... Să poţi să pedepseşti oricând, dar să laşi că tu să fi cel pedepsit mereu!...