"Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în locul preasfânt..."

   Dintre toate cugetările părinţilor bisericii, nici una nu este mai cunoscută ca cea a lui aUGUSTIN:

   'Tu ne-ai creat pentru Tine şi inimile noastre nu-si găsesc odihna până când nu se odihnesc în Tine.'

   În câteva cuvinte, marele sfânt afirmă originea şi istoria lăuntrică a rasei umane. Dumnezeu ne-a creat pentru Sine - aceasta e singura explicaţie care satisface inima unui om care gândeşte, indiferent ce ar spune raţiunea lui neîmblânzită. În cazul în care educaţia gresită şi gândirea pervertită determină un om să ajungă la o altă concluzie decât aceasta, atunci nici un creştin nu poate face prea multe pentru el. Pentru un astfel de om nu am nici un mesaj. Chemarea mea se adresează celor care au fost deja învăţaţi în taină de înţelepciunea lui Dumnezeu. Vorbesc inimilor însetate a căror dorinţă adâncă a fost trezită de atingerea lui Dumnezeu, şi astfel de oameni nu au nevoie de dovezi logice. Inimile lor neliniştite aduc toate dovezile de care au nevoie.

   Dumnezeu ne-a creat pentru Sine. Micul Catehism, aprobat de adunarea preoţilor din Westminister, aşa cum este în vechea lucrare New Wngland Primer, pune străvechile întrebări CE şi DE CE şi răspunde la ele într-o singura propoziţie scurtă, care cu greu este egalată de vreo altă scriere insuflată.

   ÎNTREBARE: Care este scopul suprem al omului?

   RĂSPUNS: SCOPUL SUPREM AL OMULUI ESTE SĂ-L GLORIFICE PE DUMNEZEU ŞI SĂ SE BUCURE DE EL PENTRU TOTDEAUNA.

   Cu răspunsul acesta sunt de acord şi cei douăzeci şi patru de bătrâni care cad cu feţele la pământ pentru a se închina Celui ce trăieşte în veci, spunând:

   "Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci TU ai făcut toate lucrurile, şi pentru desfătarea Ta stau în fiinţă şi au fost făcute."

   Dumnezeu ne-a creat pentru desfătarea Sa şi ne-a făcut în aşa fel încât noi, cât şi El, să ne putem bucura în comuniune divină, de unire dulce şi tainică a personalităţilor noastre asemănătoare. El a intenţionat ca noi să-L vedem, să trăim cu El şi să primim viaţă din zâmbetul Lui. Dar noi ne-am făcut vinovaţi de acea rebeliune dezgustătoare despre care Milton vorbeşte când descrie răzvrătirea lui Satan şi a oştilor lui. Am rupt relaţia cu Dumnezeu. Am încetat să-L ascultăm sau să-L iubim şi, pentru că am fost vinovaţi şi ne-a fost teamă, am fugit cât de departe am putut de prezenţa Lui.

   Totuşi, cine poate fugi de prezenţa Lui când cerurile şi cerurile cerurilor nu ÎL pot cuprinde? Când - după cum depune mărturie şi înţeleptul Solomon - 'Duhul Domnului umple lumea'? Omniprezenţa Domnului este un lucru, şi este un adevăr solemn, necesar desăvârşirii Sale; dar manifestarea Prezenţei Lui e un lucru total diferit, şi aceasta este Prezenţa de care noi am fugit, asemenea lui Adam, ca să ne ascundem printre pomii din grădină, sau asemenea lui Petru, ca să ne dăm înapoi strigând:  'Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos.'

   Astfel că viaţa omului pe pământ este o viaţă trăită departe de această Prezenţă, smulsă din acest 'centru al fericirii', care este locuinţa noastră legitimă şi potrivită, starea noastră iniţială pe care nu am păstrat-o, pierderea ei fiind cauza neliniştii noastre necontenite.

   Întreaga lucrare a lui Dumnezeu în mântuire este de a anula efectele tragice ale acestei rebeliuni josnice şi de a ne readuce într-o relaţie bună şi eternă cu Sine Însuşi. Lucrul acesta cere ca înlăturarea păcatelor noastre să fie făcută în mod satisfăcător, ca să fie săvârşită o împăcare deplină şi să ni se deschidă o cale de a ne reîntoarce la această comuniune conştientă cu Dumnezeu şi de a trăi din nou în acea Prezenţă ca mai înainte. Apoi, prin lucrarea Sa anterioară înlăuntrul nostru, El ne îndeamnă să ne întoarcem. Devenim conştienţi de acest început atunci când inimile noastre neliniştite, manifestă o dorinţă adâncă după prezenţa lui Dumnezeu, iar noi spunem în sinea noastră: ' Ma voi scula, mă voi duce la Tatăl meu.' Acesta este primul pas şi, după cum a spus-o înţeleptul chinez Lao-tze, 'călătoria de o mie de mile începe cu un prim pas.'