Toate drumurile duc la Roma”, spuneau vechii romani. Dar nu se aplica și la evrei, pentru că în perioada sărbătorilor toate drumurile lor duceau la Ierusalim. La Templu. Veneau din cele patru vânturi, de pe unde-i purtaseră pașii, pentru a sărbători împreună. Și a aduce jertfe. Așa le poruncise Dumnezeu.

  Sărbătoriseră primul Paște înainte de trecerea prin Marea Roșie, și au continuat să-l sărbătorească de-a lungul timpului. În semn de aducere aminte. Și de ascultare.

Și era o nouă primăvară. Și un alt Paște. Altfel. Și primăvara și Paștele. Unice.

  Pelerinii veneau puhoi spr e Ierusalim, ca la fiecare sărbătoare. Dar Paștele acesta urma să rămână în istorie. În cea veșnică. Căci printre cei veniți să se închine era și Isus, Învățătorul din Galilea. Dumnezeu și om. Și urma să plece din Ierusalim doar Dumnezeu.

  A fost primit cu urale la poarta cetății. O cetate pe care o iubea. Și pentru care a plâns. Strălucea în soarele primăverii Ierusalimul, purtând ca pe-o coroană Templul de pe Muntele Moria. Ținta lui Isus.

  Atmosfera de Templu L-a dezamăgit, însă, iar reacția Sa ne prezintă, parcă, un alt Isus. E drept că vacarmul de acolo nu putea să-L mulțumească. Când murmurul rugăciunilor era acoperit de mugetele boilor aduși la vânzare. Sau behăitul oilor. Căci uguitul porumbeilor, jertfa celor săraci, era mai puțin supărător. Și mai era și zornăitul monedelor de pe tarabele schimbătorilor de bani.

  Toate astea în Casa lui Dumnezeu, locul de închinare. Cum s-a ajuns aici? Cei care vindeau păsări și animale pentru jertfe veneau în întâmpinarea nevoii pelerinilor, care nu puteau să le aducă cu ei de la Roma. Nici de la Atena, Damasc, sau alte cetăți îndepărtate. Ar fi explicabil.

  Același lucru se întâmpla și cu schimbătorii de bani. Taxa la Templu se plătea în moneda Tirului, or plătitorii veneau din toate părțile, având monede grecești sau romane. Banii trebuiau schimbați. Și atunci de unde reacția lui Isus, care ni-L face de nerecunoscut?

  El care S-a dovedit atât de îndurător, gata să ierte, devine deodată intolerant față de acești comercianți din curtea Templului. Și acționează în consecință, scoțându-i afară din Templu. Iar schimbătorilor de bani le răstoarnă mesele.

  De ce? Pentru că lui Isus nu-i plac lucrurile amestecate. Spiritualitatea este spiritualitate. Activitatea acestor oameni avea legătură cu închinarea, fără, însă, a face parte din ea. Și locul lor nu era acolo, ci la piață.

  Oare câte din activitățile  noastre, de altfel necesare mersului lucrării, le substituim adevăratei închinări? Oare de câte ori nu murdărim curtea Templului cu activități prin care urmărim un câștig? Dacă nu în bani, în faimă.

  Isus vrea închinare sinceră. Și curățenie în curtea Templului. Putem să învățăm din experiența iudeilor, sau să așteptăm…biciul din ștreanguri. Ce alegem?

Simion Felix Marțian

Vulcan, 26 aprilie 2016