Adevaruri din Pilda bogatului nemilostiv, Luca 16.

1) Bogatul n-a fost interesat de mântuirea sufletului său cât timp a trăit pe pământ. El era preocupat de lucrurile atractive ale lumii: să fie cât mai elegant şi să poarte haine scumpe, să se distreze cu prietenii la muzică şi dans, să fie lăudat de alţii, să aibă o viaţă cât mai comfortabilă şi altele de felul acesta. Pe la biserică mergea din când în când, mai mult de ochii lumii. Averea sa şi plăcerile lumeşti i-au înşelat şi orbit simţurile spiritului, gândirea, şi n-a reuşit să-şi vadă goliciunea şi sărăcia sufletească. Abia după moarte când se chinuia în iad şi-a dat seama cât de sărac îi era spiritul. Dar atunci a fost prea târziu. Banii şi traiul bun de altădată nu-l mai pot ajuta cu nimic acum. 

2) Bogatul n-a avut prea multă milă de aproapele său, de Lazăr cel cu bube dar om bun şi sfânt. Din când în când îi mai arunca câte o fărămitură. Probabil că râdea cu prietenii lui de bubele lui Lazăr, de problemele lui, zicând că nu se ştie descurca în viaţă, că e puţin fanatic cu credinţa lui în iertarea oferită de D-zeu omului prin jertfa lui Isus Cristos. Da, Lazăr nu dorea să descurce în viaţă prin minciună, înşelăciune şi hoţie, prefera să piardă o afacere decât să-şi piardă sufletul prin minciună sau poate chiar crimă. Ba uneori bogatul zicea că D-zeu l-a bătut pe Lazăr din cauză că-i păcătos dar pe el D-zeu l-a binecuvântat şi ajutat că-i om credincios şi de aceea i-a dat şi bogăţii. Doar că la urmă lucrurile s-au dovedit a fi exact pe dos: el era cel păcătos şi mort spiritual şi Lazăr era cel credincios şi bun.

3) Bogatul după moarte a ajuns în iad iar Lazăr in fericire, în sânul lui Avraam. Nu pentru că a fost bogat a ajuns el în iad ci pentru că nu şi-a văzut adevărata stare a spiritului său şi n-a cerut mântuirea prin pocăinţă de la Cel ce-o poate da, de la D-zeu prin credinţa în Isus Cristos. Bogatul însuşi recunoaşte în versetul 30 de ce-a ajuns în iad. Luca 27-30: Bogatul a zis: ‘Rogu-te dar, părinte Avraame, să trimiţi pe Lazăr în casa tatălui meu,  căci am cinci fraţi, şi să le adeverească aceste lucruri, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin.’ Avraam a răspuns: ‘Au pe Moise şi pe proroci; să asculte de ei.’ ‘Nu, părinte Avraame’, a zis el, ‘ci, dacă se va duce la ei cineva din morţi, se vor pocăi.’ Deci de ce-a ajuns el în iad? Pentru că nu s-a întors la D-zeu în timpul vieţii, nu s-a pocăit de faptele şi gândurile lui rele ci a continuat să trăiască in plăcerile vieţii cu aroganţă şi îngâmfare,  fără să-i pese de mântuirea sufletului său şi de bubele, nevoile, celor din jur. Bogatul n-are un nume în acest pasaj dar Lazăr are. În ochii lui D-zeu doar oamenii buni şi sfinţi au un nume care va rămânea după moarte, în eternitate.

4) Lazăr n-a ajuns în Rai pentru că a fost sărac, nici pentru că a avut bube, ci pentru că a fost un om bun, credincios lui D-zeu şi pentru că s-a pocăit de toate păcatele sale în timpul vieţii şi a făcut voia lui D-zeu în viaţă. În iad vor fi oameni bogaţi şi săraci, şi la fel şi în Rai. Dar în Rai vor fi doar spirite bune, fără răutate şi aroganţă, fără minciună şi hoţie, spirite care şi-au îmbogăţit sufletul prin Adevărul adus omenirii de Isus Cristos şi care şi-au spălat hainele sufletului în sângele Mielului, după cum spune în Apocalipsa 22: 14-15: „Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate! Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!”