de Jimmy Hinton

„După articolul anterior al lui Jimmy Hinton, Protejarea copiilor noștri de pedofili, i-am cerut autorului să scrie o continuare despre ceea ce putem face noi, în calitate de creștini, pentru a înțelege mai bine cum să interacționăm cu cei care se luptă cu pedofilia, fiindcă și ei sunt oameni și au la fel de multă nevoie de Isus ca oricine altcineva. Articolul de față este răspunsul lui Jimmy la cererea mea. Jimmy tocmai a făcut această prezentare la Tulsa săptămâna trecută, iar în articolul său are câteva recomandări pentru biserici. Poate că nu toți suntem de acord cu prezentarea lui, dar ea este pe cât de relevantă, pe atât de necesară. În sfârșit, ca și în primul articol al lui Jimmy, și în acesta se găsesc lucruri dificil de citit, care au fost însă lăsate deoarece, prezentarea fiind de o importanță vitală, putem oferi spațiu pentru o prezentare deschisă și onestă a acestor lucruri. ” – Matt

Este un subiect profund personal pentru mine și scriu din perspectiva cuiva al cărui tată ispășește în prezent o sentință pe viață pentru delicte sexuale împotriva copiilor. Pentru a fi un subiect și mai personal, tatăl meu a fost pastor la exact aceeași biserică unde sunt eu predicator. Pentru a fi și mai personal, eu am fost cel abordat de o victimă de a lui cu trei ani în urmă. Trei zile mai târziu, l-am raportat pe propriul meu tată la poliție, ceea ce a condus în cele din urmă la mărturisirea sa și la o sentință ulterioară de 30-60 de ani de închisoare. Tatăl meu și cu mine continuăm să comunicăm destul de des și discutăm deschis despre cum a putut să abuzeze peste douăzeci de copii și să țină așa ceva secret față de noi întreaga sa viață. Odată mi-a scris din închisoare: „Nu ai idee cât de mulți pedofili sunt în Biserică. ” Dar aici se înșeală.

Acum că scriu și vorbesc despre acest subiect, întâlnesc în mod regulat relatări despre pedofili în Biserică. Este literalmente o epidemie. Ne mințim singuri crezând altceva. Tocmai m-am întors din Tulsa, unde am vorbit despre abuz. Aproape jumătate dintre cei prezenți au rămas după aceea și mi-au povestit despre abuzarea lor sau a cuiva apropiat din familie… Relatări îngrozitoare. Realizați? 50% dintre cei din audiență fuseseră abuzați ei înșiși sau aveau pe cineva apropiat din familie care fusese abuzat. Este experiența mea oriunde vorbesc. Nu au existat excepții.

Se pare că există o întrebare sâcâitoare în Biserică la o anumită problemă: „Molestarea copilului este păcatul de neiertat? ” Am auzit o largă varietate de răspunsuri la această întrebare. Unii aseamănă molestarea copilului cu aprobarea de către Pavel a uciderii creștinilor, dar apoi el a avut un „moment cu Isus” și a devenit un apostol al Domnului. „Cine suntem noi ca să-i judecăm, dacă s-au pocăit? ” este argumentul lor. Alții susțin că deoarece nu există vindecare pentru pedofilie, pedofilii nu vor fi niciodată capabili să se schimbe. Prin urmare, nu ar trebui să-i îngăduim deloc în Biserică.

Așa că prezint perspectiva mea – nu pentru a provoca o dezbatere, ci fiindcă mă aflu într-o poziție unică. Pe câteva dintre victimele tatălui meu le cunosc personal și le-am auzit relatările. Mă bântuiesc. Ascult relatări similare oriunde merg și întotdeauna sunt la fel de dureroase de auzit. Nu scriu ca și cum aș fi o autoritate finală în această chestiune. Fiecare biserică trebuie să ia propriile sale decizii înțelepte. Dar vă ofer perspectiva mea, ca slujitor al Evangheliei și ca unul care cunoaște tiparele de gândire atât ale pedofililor, cât și ale victimelor lor.

Îmi voi susține perspectiva direct, apoi voi explica de ce este perspectiva mea. Cred că, deși pedofilii pot să se pocăiască și ar trebui să o facă, Biserica nu se află în poziția de a le ura bun venit într-o strângere unde sunt prezenți copii. De fapt, noi, ca biserică, am scris o declarație că orice delincvenți sexuali cunoscuți vor fi îndepărtați de la închinarea regulată și li se va oferi o închinare alternativă, care va avea loc exclusiv într-un grup de adulți. Ea se poate desfășura în clădirea bisericii sau în casa cuiva. Dar ca ei să participe la închinare unde sunt copii prezenți ar fi un act de insensibilitate clară și o iresponsabilitate.

Să începem cu pedofilii (limitez scopul eseului de față doar la pedofili). Definiția medicală a unui pedofil este: (1) cineva care este excitat sexual, are fantezii intense, repetate sau este implicat în comportamente sexuale cu copii prepuberi (13 ani sau mai mici), (2) cineva care este excitat sexual, are fantezii sexuale sau este implicat sexual cu un copil timp de cel puțin 6 luni, (3) cineva care are cel puțin 16 ani și (4) este cu cel puțin cinci ani mai mare decât copilul (copiii) de care este atras(ă).

Pedofilii au în general distorsiuni cognitive (se mint singuri), pe care le cred cu adevărat. În timp ce își ademenește victima pentru a crede că ea a inițiat contactul sexual, în mod ironic, pedofilul își spune și lui însuși că victima a venit la el. Există o negare completă a responsabilității aici. Altfel spus, pedofilul tinde să se vadă pe sine ca o victimă a copiilor, care „au venit” la el. Un bărbat, după ce și-a atacat fiica minoră, le-a spus investigatorilor: „Am alunecat pe o bucată de săpun, iar penisul meu, pur și simplu, a intrat în ea. ” Un alt bărbat, care și-a atacat sexual, în mod repetat, fiica în vârstă de patru ani, a spus că fiicei lui îi plăcea să-și frece piciorul în sus și în jos pe penisul lui. El a continuat, spunând: „Iubește să aibă orgasm. O să-i cumpăr un vibrator. O să-l țină la păsărică și o să chicotească până ce o să aibă orgasm. ” (Michael Salter, Organised Sexual Abuse, Routledge, 2013, p. 18)^[1]

Pare prea ieșit din comun ca să fie adevărat, dar acest gen de relatări sunt norma. Și nu par să se schimbe odată cu terapia sau pocăința verbală. Și sunt răspândite în Biserică. Vedeți următorul extras:

„Domnul Raines, bărbatul citat mai sus, a fost în închisoare pentru scurt timp, apoi a fost eliberat condiționat. Aproape imediat s-a infiltrat într-o biserică și a devenit conducătorul corului de copii. După aceea, a mai fost încarcerat de două ori. Domnul Salter, care l-a întâlnit în închisoare, spune: «Cred în inima mea că data următoare când domnul Raines va ieși din închisoare, se va implica încă o dată în activitățile tinerilor din biserică. Va face asta chiar dacă acum are trei condamnări sexuale pentru molestarea copilului și probabil că va avea mai multe, condamnări pe care orice biserică le-ar fi putut descoperi. Dar cine verifică cazierul unui tânăr atât de extraordinar, de politicos, vorbit de bine? La urma urmei, voluntarii nu vin cu prea mare ușurință. »” (Michael Salter, Organised Sexual Abuse, Routledge, 2013, p. 37)

Aș putea continua iar și iar și aș putea să dau exemplu după exemplu. Pocăința percepută, lacrimile de întristare, promisiunile de a nu mai face, relatările care minimalizează ceea ce s-a întâmplat de fapt în timpul abuzului – toate sunt manevre pentru a dobândi acces la copii. Pedofilii molestează cu succes copii fără ca noi, adulții, să știm. Asta îi face să aibă succes. Și iată stratagema – bisericile îi întâmpină cu îmbrățișări calde în Numele lui Isus.

Să vorbim pentru un moment despre victimele abuzului. Se estimează că 1 din 4 fete și 1 din 7 băieți au fost abuzați sexual în copilărie. Am crezut că numerele erau exagerate până ce experiența mi-a spus altceva. Oriunde am vorbit, mai mult de un sfert dintre cei din audiență mi-au destăinuit că au fost molestați sau violați în copilărie. Iar aceștia sunt doar cei care vorbesc despre abuz. Eu suspectez că sunt mai mulți. Am auzit direct de la sursă relatări oribile. „Am încercat să le spun oamenilor – mamei, celor din biserică – dar nimeni nu m-a crezut, iar tatăl meu a continuat să mă molesteze până am împlinit șaisprezece ani. ” O altă femeie, cu lacrimile rostogolindu-i-se pe față, mi-a zis: „Am fost forțată să îl iert și mi s-a spus că, dacă nu o făceam, aveam să fiu dată afară din biserică. ”

Evanghelia pe care o citesc eu prezintă o imagine diferită. Victimele și cei vulnerabili – nu atacatorii – trebuie protejați. Isus a făcut asta cu femeia prinsă în adulter. A făcut asta cu femeia de la fântâna din Samaria. Și nu uitați cuvintele Lui, care sunt condamnate de unii, pentru că atacă: „Şi oricine va primi un copilaş ca acesta în Numele Meu Mă primeşte pe Mine. Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară şi să fie înecat în adâncul mării. ” (Matei 18: 5-6) Știu că am putea să ne învârtim în cerc cu versete, unele despre iertare și îndurare, altele despre judecată. Nu este mesajul meu aici. Credeți-mă, mă lupt cu așa ceva zilnic. Aș vrea să văd o versiune clară a unei pocăințe limpede ca cristalul și a unei recuperări asemenea, pentru a nu mai trebui să ne întrebăm dacă un individ continuă să abuzeze copii. Dar știu, de asemenea, cum arată realitatea în ceea ce îi privește pe abuzatori, iar ea nu este promițătoare.

Mai rău este că multe biserici, fără să știe, iau partea abuzatorilor de copii, îngăduindu-le să fie prezenți la slujbele la care sunt prezenți copii. Imaginează-ți, pentru un moment, că ești un supraviețuitor al abuzului. La vârsta de trei ani (vârsta fiicei mele), ești obligat să îi faci sex oral unchiului tău, când te scoate în oraș la înghețată. Ți se spune, precum li se spune multor victime ale abuzului, că asta fac băiețeii și fetițele care sunt buni și că asta vrea Dumnezeu să faci tu. Crezi că sexul e din vina ta și că, dacă spui altcuiva, va crede că e vina ta. Deci ții asta pentru tine, cum fac 95% dintre copiii abuzați. Să trecem repede peste câțiva ani. Te afli (cu reticență) în biserică. Un lider se ridică și spune bisericii că fratele George a avut atracții pentru copii, dar s-a pocăit și trebuie să îl iubim așa cum îl iubește Isus, fără să punem întrebări. „Iertați și uitați! ”, spune el. Se împart îmbrățișări călduroase, iar lacrimile curg pe obraji. Între timp, George, când se întoarce la locul lui, îți trece mâna prin păr în trecere. Într-o clipă, începi să retrăiești abuzul din copilărie. Acestea sunt lucrurile are revictimizează copiii tot timpul. O supraviețuitoare a abuzului mi-a spus odată, cu capul în mâini: „Cum aș mai putea avea vreodată încredere în Dumnezeu sau în Biserică? ” Până nu îi vom proteja pe copiii noștri și pe cei vulnerabili, asta nu se va întâmpla.

În concluzie, experiența și educația dovedesc că pedofilia este un rău puternic. Manipularea, minciunile și secretele conduc motorul abuzului sexual. Deoarece abuzul este atât de ascuns, este imposibil să estimăm dacă un delincvent sexual este cu adevărat pocăit. Statisticile dure pe care ne putem baza arată că vasta majoritate a delincvenților sexuali comit din nou delicte când se întorc într-un mediu cu risc ridicat, precum o biserică. De ce? Pentru că sunt tentați de copii și fiindcă le dăm acces la drogul pe care ei îl aleg.

Cred că pedofilii se pot pocăi, cu un tratament bun și multă rugăciune. Dar nu vă înșelați – întotdeauna vor fi atrași de copii. Și fiindcă sunt atrași de copii, iar în trecut au comis delicte sexuale cu succes, și fiindcă supraviețuitorii abuzului se tem de prezența lor, și fiindcă suntem chemați să-i protejăm pe cei vulnerabili când îi invităm pe pedofili la o întrunire la care sunt prezenți copii, și fiindcă nu există un test adevărat pentru a ști dacă ne-am pocăit, și fiindcă pedofilii exploatează naivitatea membrilor bisericii, și fiindcă abuzul sexual are efecte spirituale, mentale și emoționale atât de devastatoare, le datorăm tuturor să-i ținem pe copii și pe delincvenții sexuali separat. Punct.

Deci ce loc au pedofilii în Biserică? Pedofilii care se pocăiesc nu trebuie să aibă de-a face cu copiii mai mult decât dependenții de droguri trebuie să aibă de-a face cu drogurile. Dar pedofilii au loc în Împărăție. Pot să se ofere voluntari în activități care exclud copiii. Pot să slujească, să se roage, chiar să învețe pe alții la slujba alternativă. Pedofilii au nevoie de comunitate ca oricine altcineva. Dumnezeu ne-a proiectat pentru a dori comunitatea. A-i exclude pe delincvenții sexuali de la răscumpărare înseamnă a ne pune în locul lui Dumnezeu. Nu putem decide dacă harul lui Dumnezeu s-a coborât sau nu peste ei. Ne rugăm pentru recuperarea pedofililor, la fel cum ne rugăm pentru oricare dintre noi, păcătoșii. Slujim aceluiași Dumnezeu. Dar a nu lua măsuri pentru a-i proteja pe cei inocenți este malpraxis creștin.

^[1] Michael Salter, Organised Sexual Abuse, carte disponibilă pentru comenzi pe site-ul www. amazon. com.

[Jimmy Hinton, What Place Do Pedophiles Have in Church? Copyright © 2014 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză este publicat pe site-ul www. wineskins. org. ]