de Jimmy Hinton

Postarea pe care o publicăm astăzi aparține noului meu prieten Jimmy Hinton. El slujește ca pastor la biserica Church of Christ din Somerset, Pennsylvania. ^[1] El scrie frecvent despre problemele abuzului pe blogul său și tocmai a lansat noua sa misiune, Church Protect. Călătoria lui Jimmy înspre ajutorarea Bisericii pentru a se gândi la anvergura și costul abuzului sexual al copilului a apărut în perioada care a urmat dezastrului de a afla că tatăl său, pastor la Church of Christ, este un pedofil cu zeci de victime. Glasul lui Jimmy este important în părtășia noastră și sunt recunoscător pentru contribuția sa de astăzi.

Avertizare: Jimmy nu îndulcește natura abuzului. Aceasta este important, dar pentru unii, în special pentru cei victimizați în trecut, poate constitui un declanșator. Noi, cei care nu am fost victimizați, să luăm în considerare perspectiva onestă și necosmetizată a lui Jimmy ca pe un exercițiu de a învăța empatia pentru victimele acestui flagel îngrozitor.

Tocmai am fost vorbitorul principal la o conferință importantă pentru profesioniștii care se ocupă de abuz. Din numeroase motive teologice și psihologice, pe care nu le voi dezvălui aici, susțin cu tărie că pedofilii nu ar trebui să aibă acces la copiii noștri, nici (în special! ) în timpul închinării. Un bărbat a venit la mine după prezentarea mea și mi-a zis: „Ești predicator și spui că pedofilii și copiii ar trebui separați. ” „Da”, am răspuns cu fermitate. „Lasă-mă să te întreb, unde sunt încrederea și iertarea în asta? ” L-am asigurat că a confunda iertarea cu încrederea este o greșeală gravă. Este un concept straniu să credem, în mod magic, că oamenii care spun „Îmi pare rău” nu se vor mai lupta niciodată cu ispita.

Răspunsul acelui bărbat nu este neobișnuit printre liderii de biserici. Primesc cu regularitate provocări de la oameni care nu au petrecut niciodată timp cu un pedofil sau cu victimele unui pedofil. Nu au fost nevoiți să se confrunte cu realitatea de a fi martorii minciunilor, manipulării și negării pedofililor. Nici nu au auzit povești de groază de la supraviețuitori care au fost umiliți, dezbrăcați, pipăiți, excitați și mângâiați cu limba și degetele de abuzatori. Eu am auzit. Și aprob lucrul cu privire la care atât Biblia, cât și psihologii sunt de acord: copiii au nevoie de adulți responsabili care să-i protejeze.

Când i-am făcut cunoscut răspunsul acelui bărbat partenerului meu de misiune, care consiliază delincvenți sexuali încarcerați, fără ezitare, el mi-a dat următorul sfat:

„Să ai întotdeauna în buzunar un carnețel de 7, 5 pe 10 cm. Data viitoare când cineva este susține inflexibil că ești „nedrept” și că este nevoie să-i integrezi pe pedofili în biserica ta, notează-i numele și numărul personal de telefon. Notează adresa lui de acasă, ca și adresa bisericii sale, programul acesteia etc. Și răspunde-i doar: «Știi ce? Tu ai dreptate, iar eu greșesc. Pedofilii chiar au nevoie de un loc în care să se închine alături de copii. Noi nu suntem echipați ca să facem asta posibil, dar suntem gata să achităm călătoria cu avionul, biletul de autobuz, benzina sau orice altceva este nevoie, pentru a-l trimite pe următorul pedofil pe care îl întâlnim direct la tine acasă. Îți mulțumesc foarte mult că ești de acord să-i integrezi pe pedofili în casa ta și în biserica ta. ”

Acum, înainte ca cineva să emită o judecată prea aspră, îngăduiți-mi să fiu clar. Vreau ca pedofilii să fie restaurați. Nu susțin să le interzicem accesul la biserică afară numai dacă, desigur, nu arată remușcări și pocăință. Ceea ce susțin eu este că, potrivit Bibliei, cea mai înaltă chemare a noastră este să ne protejăm copiii, deci pedofilii care au abuzat sexual copii în mod repetat nu au dreptul să fie înconjurați de ei. Ar trebui să oferim un serviciu de închinare alternativ fără copii, unde tentația nu l-ar face pe un pedofil pocăit să se poticnească. Facem asta cu dependenții de droguri. Nu le oferim alcoolicilor băuturi alcoolice. Deci de ce insistăm să ne oferim copiii pe tavă cuiva al cărui apetit este atât de insațiabil încât, în mod repetat, a lipsit un copil de haine, inocență și decență? Dumnezeu „nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor” (Plângerile lui Ieremia 3: 33), noi de ce o facem?

Clișeul cel mai obișnuit pe care îl aud de la bisericile care insistă să nu ia precauții pentru protejarea copiilor lor este: „Avem un grup de voluntari în care avem încredere, de ce să-i supărăm verificându-le trecutul și urmărindu-i de fiecare dată când vrem să slujească? ” Bună întrebare. Să vă spun povestea unui om care a avut încredere în tatăl lui… care era un tată și un predicator foarte respectat! Tatăl meu are zeci de victime și toate au de povestit relatări dramatice pline de rușine, durere și umilire. A reușit să dobândească acces la copii tocmai fiindcă toată lumea avea încredere în el. Să vă spun și despre sutele de oameni care, atunci când le-am ascultat poveștile dureroase, mi-au împărtășit povești similare poveștii mele. Toți au o poveste asemănătoare: „Nimeni nu l-a luat la întrebări pe abuzatorul meu, fiindcă era omul pe care toți îl iubeau și în care toți aveau încredere. ”

Vă pot asigura că, dacă sunteți în căutarea unui tip care îți dă fiori, stând ascuns în spatele unor tufișuri lângă camionul cu înghețată, așa cum eram eu cândva, căutați în locul greșit. Un pedofil de succes nu este cineva care abuzează un copil și scapă neprins. Nu, un pedofil de succes este cineva care a abuzat copii iar și iar, în timp ce a dobândit dragostea, respectul și încrederea celor mai apropiați de acei copii. Pedofilul de succes este ultimul om pe care l-ar suspecta cineva că ar fi un abuzator și primul om pe care l-ar alege cineva pentru a avea grijă de copiii săi. Iar pedofilii au mult succes, în special în bisericile noastre. Tatăl meu mi-a scris odată din închisoare: „Bisericile și centrele de zi creștine sunt locurile unde se poate abuza cel mai ușor. ” Are dreptate.

Numesc asta „înșelătoria încrederii”. Noi, creștinii, suntem înșelați tocmai fiindcă vrem să avem încredere. Dr. Gene Abel a făcut un studiu masiv pe 1000 de pedofili și a găsit că 93% dintre ei se identificau ca fiind religioși. Este foarte important! Ni-i imaginăm pe pedofili ca monștri cu trei capete, care Îl tăgăduiesc pe Dumnezeu și Îl batjocoresc pe Isus. Realmente nu este adevărat. Vasta majoritate a pedofililor cred în Dumnezeu și se identifică drept creștini. Accentuez atât de mult asta, fiindcă oamenii religioși, în mod tipic, merg la biserică! Dacă 93% dintre pedofili sunt religioși, înseamnă că majoritatea pedofililor frecventează bisericile noastre. Dar lucrurile stau și mai rău de atât.

Motivul pentru care bisericile sunt printre locurile cu cel mai ridicat risc pentru ca abuzul sexual să se producă este că am creat combinația perfectă pentru asta. Așa cum mi-a spus odată renumita Dr. Anna Salter: „Ele (bisericile) sunt ținte atât de ademenitoare. ” Există trei ingrediente principale în cocktailul nostru Molotov:

• Creștinii, prin natura lor, sunt în general naivi. Ca să fim sinceri, nu vrem să cunoaștem ce gen de lucruri se întâmplă în afara mediului înconjurător de fericire alnostru. Asta ne-ar tulbura momentele de fericire, ne-ar obliga să ne gândim la ceva tragic și să facem efectiv ceva cu privire la asta. Să fim sinceri – profeții ca Ieremia nu au fost cunoscuți tocmai pentru câștigarea de convertiți prin predici optimiste.

• Bisericile sunt disperate să aibă voluntari. Când cineva se oferă să ajute ca voluntar, în special cu copiii noștri – mai bine nu s-ar oferi oricine pentru asta – îl descriem ca pe „un dar din rai”.

• Avem încredere, în mod greșit, în oricine, fiindcă „oamenii de la biserică” sunt nepericuloși, iar biserica este un loc nepericulos. Greșit! Faptul că cineva merge la biserică nu-l face om de încredere, mai mult decât nu îl face mașină faptul că stă într-un garaj. Singurul mod în care biserica va fi un loc sigur este să o facem noi un loc sigur. Iar aceasta se poate face. Refuzul multor lideri de biserici de a adopta politici sănătoase pentru a-și proteja copiii îi face să nu mai raționeze corect.

Există 42 de milioane de supraviețuitori ai abuzului sexual al copilului numai în Statele Unite. Deoarece ofer consiliere în biserică și țin seminarii despre abuz în bisericile Church of Christ din toată țara, pot să vă spun că abuzul sexual al copilului este o epidemie. Sunt alarmist? Nu, sunt realist. Numai în ultimele câteva luni aproximativ 100 de supraviețuitori ai abuzului sexual în copilărie mi-au relatat că bisericile fie au acoperit în mod activ acuzațiile abuzului, fie au negat total că avea loc. Rușine să ne fie! Putem face ceva mai bun decât asta, chiar pentru copiii pe care Isus ne-a îndemnat să îi imităm. Hristos S-a indignat când ucenicii Săi i-au împiedicat pe copii să vină lângă El. Cu cât mai mult ar trebui să ne indignăm noi, când liderii de biserici le contestă copiilor un mediu sigur în care să se închine? Copiii nu ar trebui să fie nevoiți să se facă mici de teamă de fiecare dată când intră în biserică pentru a se închina. Să promitem solemn că vom acționa mai bine pentru prevenirea abuzului!

Notă

^[1]Church of Christ sunt biserici independente, asociate între ele prin convingeri și practici comune. [N. trad. ]

[Jimmy Hinton, The Trust Deception. Copyright © 2013 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat inițial pe site-ul www. michaelhanegan. com. ]