E clar că nu putem vorbi despre minorități sexuale fără să se stârnească pasiuni, contre, certuri și patimi. Cei mai mulți dintre români sunt sensibili la așa ceva, fie că sunt pro, fie că sunt contra unor astfel de comportamente. Totuși, fac apel la reflexie și meditare și la moderare. Știu că în mediile creștine deja se stârnește furie dacă încerci să zici ceva de bine referitor la oamenii care trăiesc în astfel de păcate, dar îmi asum deranjul. Dacă nu îți place, mai găsești câteva milioane de pagini web pe care le poți lectura. La fel e valabil și pentru cei ce se simt ofensați că îmbrățișez învățătura Bibliei, care spune că homosexualitatea e păcat și că oamenii păcătoși au nevoie de Hristos pentru a fi eliberați.

Desigur, titlul acestei ediții a săptămânii PRIDE (nu știu când a crescut așa de mare, că la început era o zi doar) e dat de inițiativa unor oameni care au strâns semnături împotriva recunoașterii căsătoriilor dintre persoane din categoria minorităților sexuale. Pe principiul „da’ noi nu suntem mai slabi”, cele două tabere se duelează cu sârg una cu alta, neavând nimeni de câștigat din asta.

Întâmplarea face să cunosc destul de bine oameni din aceste categorii și să vorbesc în cunoștință de cauză. Realizez că, așa cum conflictul dintre „unguri și români” e întreținut artificial de anumiți oameni sau de grupuri de interese, așa e și cu problema homosexualității, în care anumiți „activiști” „militează pentru drepturile minorităților sexuale”. La modul corect, deși am discutat cu foarte mulți oameni din această categorie, nu am găsit niciunul care să fi participat la marșurile acestea sau care să dorească să fie publică viața lor intimă. Cei pe care i-am cunoscut au fost oameni discreți, cu bun simț, liniștiți și aproape toți au recunoscut că problema este la ei, nu la modul în care sunt văzuți.

Ce înseamnă oare „sub semnul familiei”? Dacă se referă la grupul larg de minorități sexuale care cunoaște o explozie de forme, e posibil să fie legitim termenul, ei sunt deja o grupare largă, iar termenul de LGBTQ deja e ca o umbrelă. Dacă face referire la familie în sensul uniunii maritale, termenul e ilegitim total și e doar o dorință „de a pocni peste bot” religioșii. De fapt, realitatea confirmă că nefericirea lor nu e dată de nerecunoașterea drepturilor, ci de starea de păcat prezentă în viața lor. Vor tot mai multe drepturi, sperând că așa vor fi mai fericiți, dar cu toate că le obțin, fericirea lor nu apare, pentru că nu are de unde. Fericirea nu stă în împlinirea poftelor, ci în eliberarea de firea păcătoasă, la fel ca la orice muritor. Multe bătălii au câștigat comunitățile LGBTQ de-a lungul timpului și se pare că nicidecum nu au adus acea împlinire așteptată.

De fapt, dorința lor lăuntrică e aceea de a fi semnificativi și de a fi iubiți, ghici ce? Și dorința heterosexualilor e aceeași. Așadar ne arde același dor lăuntric, doar că, în funcție de educația primită în copilărie, căutăm diferit modul de împlinire a acestor nevoi. Cei care caută această împlinire în curvie desigur că sunt considerați mai sfinți de către religioși, dar nu e deloc așa. Alții caută acea împlinire prin adunarea de avere, obiecte, proprietăți, dar vor fi catalogați drept credincioși, dar nu stau mai bine nici ei. Și multe alte forme prin care căutăm să ne satisfacem nevoia de semnificație și pe cea de iubire. În realitate, toți avem nevoie de singura iubire și recunoaștere care poate astâmpăra setea sufletului, și anume iubirea și recunoașterea lui Dumnezeu prin Isus Hristos.

Să fie recunoscute căsătoriile homosexuale e destul de posibil. Chiar dacă se modifică Constituția, ne poate fi impus de foruri superioare. Asta ar duce la multe acte de extremism din partea religioșilor. Dar chiar dacă ar fi recunoscute astfel de uniuni, împlinirea și satisfacția nu vor apărea. Asta nu datorită existenței sau inexistenței recunoașterii, nu datorită existenței sau inexistenței drepturilor, ci datorită faptului că de la bază, din copilărie, acești oameni au fost puși pe o cale greșită datorită abuzurilor, lipsei părinților, neimplicării părinților, traumelor și altor lucruri de genul acesta. Ei de fapt nu pot avea toate calitățile de mamă și de tată, pentru că ei înșiși au blocaje în acea perioadă a existenței lor. De fapt, dacă s-ar face un sondaj (eu am făcut, dar la o scară foarte redusă, ceea ce îl face irelevant) vom descoperi că sub 5% dintre homosexuali ar vrea să se căsătorească, iar dorința de a avea copii e și mai mică, excepție face situația pedofililor, unde motivele sunt evidente.

Familia va fi cât va exista pământul doar uniunea dintre bărbat și femeie, pentru  că doar așa poate veni un om la viață. Desigur că se vor recunoaște și alte forme, dar contrar tuturor drepturilor care le-ar putea fi acordate, ele vor fi invalide datorită unei situații de fapt, și anume datorită faptului că Dumnezeu a creat bărbat și femeie. Asta niciun drept acordat prin legi și constituții nu o poate schimba. Nicio recunoaștere, nici existența drapelelor curcubeului în toate orașele, nimic. Asta nu pentru că așa vreau eu sau așa vrea un  preot sau un activist religios, ci pentru că așa e scris în facerea noastră.

Acest lucru îi irită mult pe activiștii LGBTQ, care au interese de promovare, cei mai vocali dintre ei nefiind parte a unei astfel de comunități, dar, dragii mei, nu intenționez să vă supăr eu. Acum e tare cald afară și mă irită asta, aș vrea ca soarele să ia puțină distanță și să mă mai slăbească, dar e o stare de fapt hotărâtă de Dumnezeu, nu de mine sau de tine, nu pot schimba nimic, ci pot doar să mă adaptez acestei situații. Mă pot îmbrăca lejer, pot porni un ventilator, pot schimba programul astfel încât să lucru noaptea, dar nu pot împinge soarele mai încolo. Asta se cheamă că mă conformez unei realități. Ei, cam așa e și cu voi. Vă irită o stare de fapt, și revolta voastră e de fapt un strigăt de furie la adresa lui Dumnezeu, care a creat această stare de fapt. Pentru că nu puteți să vă războiți cu El, atacați pe cei ce se declară „ai Lui”, e ca și cum ai un conflict cu vecinul și, pentru că nu iese la discuții, îi bați copiii.

Da, voi aveți nevoie de familii, familii care să vă iubească, să vă aprecieze, să vă stimeze. Aveți nevoie de dragoste poate mai mult decât mine. Aveți nevoie să fiți respectați și cred că aveți, ca și mine, dreptul la asta, dar astea se pot realiza doar în familii „normale”, nu în familii disfuncționale nenaturale. Nevoia voastră supremă este de a vă împăca cu Dumnezeu și de a vă conforma planului Său, iar următoarea, tot la fel de importantă, este nevoia ca noi, care ne credem religioși, să vă iubim, să vă apreciem și să vă putem privi separat de păcatul care vă stăpânește. Nici nouă nu ne place să fim numiți după păcatele noastre, „hoțul”, „curvarul”, „mincinosul”, „abuzatorul”, și nici vouă nu vă convine asta. Dar nu consider normal să fac o comunitate a hoților ca să nu mă simt discriminat, sau una a abuzatorilor și să cer drepturi. Mi se pare normal să încerc să găsesc rezolvare, și eu am găsit. Rezolvarea e harul lui Hristos, iubirea lui Dumnezeu, care poate elibera, descătușa și care poate vindeca.

Vreți familii? Asta e bine, și nu o spun cu aroganță, haideți în familia oamenilor eliberați.

[Copyright © 2016 Teofil Gavril. Acest articol a apărut iniţial pe site-ul autorului – filedinjurnal.ro (Cu Dumnezeu în fiecare zi).]