de Virgiliu Gheorghe

În toate culturile şi tradiţiile religioase din întreaga istorie a omenirii, masturbarea a fost condamnată, datorită dereglărilor fiziologice şi mentale pe care le generează, dar şi punerii în pericol a vieţii de familie şi a naşterii de copii. Odată cu revoluţia sexuală a anilor ’60, se reconsideră însă punctul de vedere asupra masturbării, în contextul discuţiilor privind teoriile malthusiene demarate încă din perioada anilor ’30, când începuseră deja să se elaboreze metode pentru controlul populaţiei.

În contextul aceloraşi preocupări, chiar şi Organizaţia Mondială a Sănătătii recomandă masturbarea ca metodă contraceptivă şi, probabil din aceleaşi motive, UNESCO o promovează în cadrul programului de educaţie sexuală destinat copiilor, începând de la vârsta de 6 ani.

Aceasta explică faptul că studiile pe tema masturbării au fost foarte sărace în ultimele decenii, iar mulţi dintre psihologi şi medici, fideli curentului oficial de promovare a acestei practici contraceptive, au început să o recomande fără niciun discernământ.

Într-adevăr, masturbarea constituie una dintre cele mai eficiente metode de contracepţie. În primul rând, după cum s-a putut observa în primul capitol, pentru că autoerotismul cuplat la pornografie anulează dorinţa de a avea copii. În al doilea rând, la tinerii care se masturbează de la o vârstă fragedă, probabilitatea de a avea copii este foarte redusă, aparatul genital şi reproducător fiind uzat până la epuizare şi dereglat până la a nu mai fi bun de nimic.

În general însă, riscurile acestei metode promovate drept contracepţie sunt foarte mari pentru sănătatea biologică şi mentală a individului. Şi sunt cu mult mai mari astăzi decât până acum, din cauza abundenţei mesajului pornografic. Consumatorii de pornografie nu se masturbează o dată sau de două ori pe săptămână, ci în fiecare zi sau chiar de mai multe ori pe zi, de câte ori se confruntă cu mesajul pornografic sau se lasă furaţi de reveriile unei imaginaţii hipersexualizate.

Dependenţa care apare în cazul consumului de pornografie conduce aproape întotdeauna şi la o dependenţă de masturbare, care funcţionează ca un adevărat drog, imitând perfect mecanismul acestuia. Când apar sevrajul, anxietatea, depresia sau starea de rău psihic şi fizic, victima pornografiei se refugiază într-un loc unde să nu poată fi văzută de ceilalţi, în general în wc, şi îşi ia doza.

De aceea, masturbarea nici nu poate fi socotită act sexual, pentru că nu mai are nimic interpersonal, dragostea şi dăruirea fiind înlocuite de egoismul aşa-zisului autoerotism, de fiorul orgasmului care răvăşeşte întregul organism, slăbind pentru câteva minute sau ceasuri tensiunea anxioasă a sevrajului.

Drogul îşi cere drepturile

MĂRTURIE: „În fiecare zi resimt dureri în coapse, pelvis şi genunchi. Vederea pare să-mi devină tot mai proastă. De fiecare dată când mă ridic, îmi ţiuie urechile şi ameţesc. Memoria mi-e la pământ şi pare să devină tot mai proastă pe zi ce trece. Urinez foarte des şi puţin. Sunt extrem de depresiv şi apatic. Am 19 ani şi mă masturbez de la vârsta de 7 ani. Când ejaculez, nu simt aproape nimic, însă nu pot să-mi depăşesc problema masturbării, după ani de încercări de a renunţa. Vă rog să mă ajutaţi!” 10/21/2007

Masturbarea micşorează libidoul, produce dereglări ale erecţiei, infertilitate şi impotenţă

Pentru că masturbarea este un comportament prin excelenţă compulsiv, este imposibilă păstrarea constantă a frecvenţei cu care se apelează la aceasta. Mai cu seamă, dacă pornografia a iniţiat comportamentul, frecvenţa creşte atât cât timpul fizic şi condiţiile o permit. Studiile arată că, în general, copiii şi tinerii americani, care au luat contact din primii ani de viaţă cu pornografia, ajung ca încă de la 7-8 ani să se masturbeze, de câteva ori pe zi. Suficient ca de la 18-20 de ani să intervină problemele sexuale şi la 25-30 impotenţa. Concomitent, din punct de vedere mental, ajung nişte legume. Oare cine îşi doreşte aceasta pentru copilul său?!

MĂRTURIE: „Obişnuiesc să mă masturbez în exces şi nu pot să controlez masturbarea sau masturbarea în exces. Acest obicei ciudat mi-a ocupat mai mult de 10 ani din viaţă şi nu pot să mă mai las: simt permanent nevoia de a mă masturba. Trupul mi-a slăbit, am mari probleme sexuale…; starea de nervozitate, mânia, lipsa de autocontrol, urinarea frecventă şi dureri în partea inferioară a spatelui mă luptă permanent. Lucrul cel mai rău este că nu pot să stau în faţa oamenilor şi sa discut cu ei. Am dureri la încheieturi. Mi-am pierdut controlul complet al corpului şi nu pot să-mi susţin trupul. Toate acestea s-au petrecut din cauza masturbării. De asemenea, mă simt mereu obosit şi fără energie. Simt că din cauza acestui obicei corpul meu a devenit mai afectat. Mă simt impotent sau pe cale de ajunge acolo. Sunt nervos, am pierderi de memorie, mă simt izolat, separat de lume, sau ca şi cum aş trăi în lumea mea. Nu am niciun fel de încredere în mine sau autocontrol, nicio atitudine pozitivă. Este posibil controlul acestui obicei? Vă rog să-mi răspundeţi, ca să-mi pot reveni, să-mi reîntineresc corpul şi să-mi recapăt puterea de la început. Vă rog să mă ajutaţi!″ 8/16/2009

La fel ca drogul, masturbarea se foloseşte de anumite mecanisme nervoase şi hormonale, pentru a extrage cât mai multă plăcere în cel mai scurt timp cu putinţă.

Aceste mecanisme nu sunt însă activate conform legilor lor naturale, care implică bunăoară o protecţie a organismului în faţa excesului şi a epuizării. Ca şi cum ar fi nişte străini care te exploatează, drogul şi masturbarea, la care am adăuga şi aşa-zisul sex oral, epuizează până la distrugere creierul şi sistemul nervos, glandele cu secreţie internă şi organele sexuale. La început, organismul suportă stresul ca un fel de preţ al plăcerii obţinute, după care începe să se prăbuşească. Necazul cel mai mare e însă acela că stricăciunile implică arderea neuronilor şi distrugerea reţelelor neuronale, transformări în mare măsură ireversibile.

În condiţii normale, atunci când organismul este epuizat în urma unor excitaţii intense şi a unor acte sexuale repetate, apare o anumită inhibiţie la o nouă stimulare sexuală; în mod natural, organismul îşi cere drepturile, iar individul, mai mult sau mai puţin conştient, dă curs acestui impuls, evitând contactul cu soţul sau cu soţia. Dar, şi dacă nu l-ar evita, epuizarea determinată de nivele reduse de hormoni sexuali – testosteron în speţă – nu favorizează deloc desfăşurarea normală a actului sexual. În cazul masturbării însă, stimularea mecanică a organelor sexuale poate să producă noradrenalină şi prostaglandină E2, fără intervenţia hipotalamusului şi a suprarenalelor. Semnalul va fi transmis către creier, unde, prin axa hipotalamus-hipofiză-suprarenale-testicule/ovare, va iniţia excitaţia sexuală la nivelul întregului organism.

Deci, chiar dacă organismul este epuizat şi, de la sine, nu ar mai da curs debutului unui nou act sexual, prin stimularea manuală este împins, până la epuizare completă, la a susţine istovitoarea descărcare neurologică şi hormonală necesară unui act sexual, mai cu seamă dacă s-a instalat dependenţa. Este ca şi cum ai lua un ness puternic atunci când te simţi obosit, forţând inima să continue efortul, deşi ea dă semne de oboseală. Dar muşchiul cardiac va fi din ce în ce mai obosit, până când într-o zi va plesni, apărând infarctul.

În viaţa conjugală, la capătul unei relaţii sexuale normale, glanda pituitară secretă oxitocină, un hormon care ajută recuperarea organismului. Cu cât relaţia de dragoste care-i leagă pe cei doi este mai profundă, cu atât sporeşte cantitatea de oxitocină emisă, acesta fiind hormonul care, din punct de vedere fiziologic, punctează încheierea actului sexual, iar psihologic sudează relaţia dintre soţi. Pentru aceasta mai este numit şi hormonul ataşamentului.

Masturbarea nu produce însă suficientă oxitocină ca să poată favoriza o refacere rapidă a funcţiilor sexuale, a nivelului hormonilor din organism. Ar fi şi anormal, căci acest act sau imaginile pornografice subminează oricare ataşament sufletesc, închizându-l pe individ în cercul vicios al unei patologice excitaţii şi descărcări orgasmice. În această situaţie, masturbarea uzează mult mai repede organismul, căci nu-i oferă condiţiile hormonale necesare recuperării.

Există o mulţime de mecanisme prin care organismul uman îşi protejează funcţiile şi organele în faţa unei oboseli prea mari, care l-ar putea uza şi distruge. Însă, stimulentele artificiale în cazul stresului, drogurile şi, în contextul discuţiilor noastre, masturbarea, păcăleşte sau blochează aceste mecanisme cu riscul de a distruge organismul. Starea de oboseală, somnolenţa, durerile difuze (mai cu seamă cele de cap) sunt astfel de semne ale epuizării. Din păcate, în cazul consumului de pornografie şi al masturbării, toate acestea sunt desconsiderate, până când apar tulburările de somn, excitaţia constantă, adică o stare în care înseşi mecanismele de apărare şi refacere a organismului sunt dereglate. în acest fel, cronicizarea bolilor până la ruinarea completă a trupului şi a psihicului este o problemă de timp.

Patologia sexului oral

Şi aşa-zisul sex oral este la fel de primejdios ca şi masturbarea, atât pentru bărbat, cât şi pentru femeie. În esenţă, sexul oral este tot un tip de masturbare. Iar pentru că prin acest tip de masturbare mutuală se reduce sau chiar se elimină pe termen lung posibilitatea naşterii de copii este recomandat ca şi metodă contraceptivă de diverse organizaţii şi instituţii internaţionale. Aceasta este şi cauza pentru care revistele industriei de consum recomandă sexul oral. Blocarea naşterii de copii este un succes strategic pentru orice corporaţie care vrea să-şi vândă mărfurile, căci consumul unei familii scade, proporţional cu numărul de copii născuţi, în majoritatea sectoarelor ce ţin de înfrumuseţare şi modă.

Aşadar, în contextul unei campanii bine instrumentate atât la nivelul intereselor politice globale, cât şi la cel al revistelor la modă, mulţi ajung să practice sexul oral chiar şi în cadrul relaţiilor conjugale, cu persoanele pe care le iubesc. Puţini realizează consecinţele grave ale acestui act care schimbă complet paradigma relaţiei sexuale, atât din punctul de vedere psihologic, cât şi neurologic şi hormonal.

Relaţia sexuală normală este cu totul altceva decât sexul oral şi celelalte perversiuni. E vorba de două clase de acte sexuale complet diferite. Iar cei care le vor amesteca, vor ajunge în timp să renunţe la prima în favoarea celei de-a doua. Întâlnirea trupească dintre un bărbat şi o femeie este întemeiată în mod firesc pe afecţiune şi este îndreptată întotdeauna către celălalt, pe care, iubindu-l, i te dăruieşti.

Sexul oral, însă, se centrează aproape exclusiv pe organul sexual. Acesta este personajul central al actului, un fel de obiect de adoraţie, dar şi pârghia principală a obţinerii plăcerii sexuale. În acest context, persoana celuilalt nu mai este importantă, nu se poate distinge decât prin abilitatea de a produce excitaţia partenerului, în esenţă, de a-l masturba. În aceste sens, sexul oral comută actul sexual din sfera relaţiei afective, maritale, în aceea a pornografiei, masturbării şi a perversiunilor sexuale. Inevitabil, relaţia sexuală negociată în aceşti termeni va conduce la despărţirea celor două persoane, căci în orizontul ei nu se află o persoană sau o relaţie afectivă, ci o mecanică excitatorie, în esenţă, plăcerea egoistă. Egoismul, însă, nu are un alt criteriu decât obţinerea unei cât mai mari excitații sexuale, care va fi căutată tot mai probabil în ineditul aflării altor parteneri de sex sau în pornografie. Golită de latura ei afectivă, relaţia sexuală se transformă astfel într-un fel de sport în care cauţi un partener tot mai performant, pentru ca jocul să fie cât mai captivant.

Sexul oral nu este o relaţie sexuală, ci mai degrabă un tip de non-relaţie, o negare a persoanei, căci oricând gura celuilalt poate fi înlocuită de propria mână. Aşadar, femeile care practică acest sex trebuie să ia în considerare faptul că astfel deschid bărbatului poarta masturbării şi a consumului de materialele pornografice. Oricum, prin mecanismele pe care le-am descris în capitolul Deviaţii…, sexul oral scade capacitatea individului de a mai întreţine relaţii sexuale normale şi-l face dependent tot mai mult de perversiuni. Ca şi masturbarea, acesta este capabil să producă deviaţii sexuale într-un timp destul de scurt. Căci eliminând afectivitatea şi altruismul din orizontul relaţiei, se pierde suportul sau principala sursă de satisfacţie şi împlinire. Lipsit de aceasta, individului nu-i mai rămâne decât să transforme mijlocul într-un scop, adică să extragă cât mai multă euforie din mecanica neurologică a actului sexual.

Prin eliminarea dimensiunii afective, a dragostei, sexul oral ca şi celelalte perversiuni ajung să fie extrem de frustrante la nivel psihologic, neurologic şi hormonal. Spre exemplu, ca şi în cazul masturbării, sexul oral nu produce suficientă oxitocină la încheierea actului sexual, oxitocină care are calitatea de a consolida sentimentul de linişte şi afecţiune, dar şi de a reface organismul în urma epuizării postorgasmice. Lipsa cantităţii necesare de oxitocină, hormon care reîntoarce persoana către orizontul afectiv al celui iubit, micşorează satisfacţia personală, suficient cât să determine individul să caute imediat o altă experienţă excitatorie. Avem de-a face cu un fel de eşec al relaţiei sexuale, ale cărei consecinţe, din punct de vedere psihic, pot fi extrem de grave. Pe de altă parte, ca act de tip masturbatoriu, sexul oral îi va cauza bărbatului tulburări de erecţie, tulburări ale funcţiei prostatei şi, în perspectivă, impotenţă. în ceea ce le priveşte pe femei, sexul oral le lipseşte de hormonii G AB A, betaendorfină şi alte substanţe a căror prezenţă în lichidul seminal, odată ajunse în aparatul reproducător al femeii, au rolul de a semnaliza încheierea actului sexual, adică reducerea excitaţiei sexuale şi refacerea prin odihnă. în lipsa acestui mecanism, excitaţia se menţine la un nivel ridicat, epuizant pentru femeie şi, după încheierea actului sexual. De fapt, actul sexual nu se mai încheie din punct de vederea neurologic, rămânând frustrarea, motorul ce propulsează către căutarea unui noi experienţe erotice.

De asemenea, epuizarea sexuală – multe orgasme şi ejaculări – mai ales pe fondul unor organisme slăbite de stres şi de o alimentaţie chimizată – va face ca atât la bărbat, cât şi la femeie să se producă o stare inflamatorie. Aceasta pentru că un organism epuizat sexual nu mai poate produce suficient GABA şi endorfine, hormoni care inhibă excitaţia şi controlează efectul proinflamator al prostaglandinei E2. Astfel că aceasta din urmă va dicta inflamaţia şi o serie de alte simptome post-orgasm, extrem de neplăcute: instabilitate emoţională, anxietate, uşoară febră, agresiune, stres, depresie şi tulburări de somn. Mai devreme sau mai târziu, toate acestea vor fi resimţite sever de toţi cei care transformă actul sexual într-o fantezie, într-un mijloc de recreere între două activităţi cotidiene.

Un efect imediat al creşterii cantităţii de prostaglandină E2 în lichidul seminal va fi infertilitatea, căci acest factor proinflamator, împreună cu unele cetokine, au un efect toxic pentru lichidul spermatic, degradându-l.

Actul sexual este atât de complex, încât a-l reduce la autoerotismul masturbării sau la perversiunea sexului oral înseamnă a-ţi asuma mari riscuri pentru sănătatea biologică şi mentală. Pornografia în sine este un tip de masturbare mentală, care nu poate avea altă consecinţă decât masturbarea manuală. Oricât s-ar amăgi cineva, atâta timp cât pornografia creează dependenţă, dereglând sistemul de recompensă dopaminergic, va face ca, mai devreme sau mai târziu, să se ajungă la descărcarea prin masturbare a tensiunii sexuale acumulate. Iar aceasta, ca şi sexul oral, sunt comportamente compulsive, care vor înlocui treptat relaţia sexuală normală. Astfel, este deschisă cutia Pandorei, a dereglărilor sexuale – ejaculare sau orgasm precoce, tulburări de erecţie, impotenţă – dureri de spate, de articulaţii, dureri de cap, stare de slăbiciune generală şi de epuizare, depresie, anxietate, irascibilitate, scăderea atenţiei şi a motivaţiei, pierderi de memorie, scăderea imunităţii, afecţiuni ale ficatului, îmbătrânire prematură, o probabilă apariţie a Parkinsonului sau a Alzheimerului.

Pornografia, un alt mod de sterilizare a populaţiei

Din punctul de vedere al reproducerii, pornografia şi masturbarea corelată ei scad nivelul general al testosteronului, adică reduc libidoul, micşorează cantitatea de spermatozoizi şi calitatea acestora, deci reduc mult posibilitatea naşterii de copii. De pildă, cu cât creşte numărul de ejaculări pe săptămână, cu atât scade cantitatea de spermatozoizi din lichidul seminal. Astfel că, la două ejaculări pe săptămână, scăderea este cu 29%, iar la trei ejaculări pe săptămână, numărul de spermatozoizi scade cu 41%. Să ne închipuim ce se întâmplă cu persoanele care se masturbează şi, pe deasupra, sunt şi foarte stresate!

Dar şi cantitatea de testosteron scade proporţional cu gradul de epuizare sexuală. Un studiu recent demonstrează că testosteronul revine la nivelul său normal după a şaptea zi de la un contact sexual. Prin urmare, este explicabilă scăderea nivelului mediu de testosteron pe întreaga populaţie a Americii după revoluţia sexuală a anilor ’60 şi până acum, timp în care sexualitatea a început să îmbrace, din ce în ce mai mult, un caracter recreativ, crescând şi numărul relaţiilor sexuale şi dezvoltându-se şi obiceiul masturbării.

Actualmente, s-a constatat că nivelul de testosteron din sânge suferă o scădere dramatică chiar şi în intervalul succedării a două generaţii. Efectele sunt dintre cele mai grave, căci de cantitatea de testosteron depinde atât dezvoltarea organelor bărbatului – creier, ficat, plămâni etc. –, bărbăţia acestuia, cât şi cantitatea şi calitatea spermatozoizilor. În unele studii, chiar s-a putut constata că, în foarte multe cazuri, spermatozoizii bărbaţilor zilelor noastre sunt nu numai puţini, dar şi labili, hiperactivi, cum vor ajunge să fie şi copiii la care se va da naştere, dacă vor mai avea copii. în cazul unui număr redus de spermatozoizi – oligospermia –, fecundarea ovulului nu mai este posibilă.

Scăderea mediei testosteronului de la peste 501 ng/dl la 391 ng/dl în numai 15 ani (1989-2004) arată care sunt efectele intervenţiei pornografiei pe internet în viaţa omului contemporan şi riscurile grave pe care aceasta le are pentru sănătatea generală a bărbaţilor.

La bărbat, masturbarea are efecte mult mai grave şi pentru faptul că prin lichidul seminal se elimină o mulţime de substanţe vitale pentru viaţa organismului: potasiu, zinc, calciu, magneziu, fructoză, spermine, acid prostatic fosfatidic, aminoacizi în stare liberă, prostaglandine, enzime etc. Din câte se pare, una dintre cele mai importante este fosforilcolina, care joacă un rol important în creier şi în funcţionarea sistemului nervos, având o contribuţie semnificativă în restaurarea celulei nervoase.

Având în vedere toate acestea, masturbarea poate fi socotită o adevărată practică sinucigaşă. Nu i-am spune eutanasiere, pentru că omul poate să mai trăiască o seamă de ani, dar cu multă suferinţă, cu multă durere.

Masturbarea ca rezultat al consumului de pornografie te transformă într-un individ lipsit de voinţă şi putere, bolnav, depresiv şi oarecum disperat, căci totul în jurul tău se surpă: familie, serviciu, prieteni. Şi rămâi singur cu fantasmele erotice şi cu un obicei care, deşi îţi provoacă multă ruşine şi scârbă, este indispensabil atâta timp cât ai devenit dependent de sex.

Pentru a comanda cartea, clic pe linkul: Virgiliu Gheorghe – Pornografia, maladia secolului XXI

Sursa: www.vladherman.blogspot.ro